13,778 matches
-
cu sprijinul unora dintre vasalii fratelui său, răsculați împotriva acestuia. El l-a atacat prin surprindere pe Roger Borsa și l-a înfrânt la Fragneto (în regiunea Benevento), reluând Taranto. Războiul s-a încheiat până la urmă ca urmare a medierii papei Urban al II-lea, Boemund obținând Taranto și alte posesiuni de mai mică importanță. Deși Bohemond a primit doar o mică parte a Ducatului de Apulia, drept recompensă din partea Sichelgaitei pentru renunțarea la drepturile sale asupra titlului ducal, el a
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
1104 Bohemund s-a văzut nevoit să revină în Europa pentru întăriri, necesare consolidării poziției sale. Este o chestiune de dezbatere istorică în ce măsură "cruciada" antibizantină pe care o plănuia ar fi putut conduce la obținerea de sprijin și indulgențe din partea papei Pascal al II-lea. Este cert că Bohemund, în audiențele sale în Occident, a reușit să farmece curtea Franței, atât prin cadouri și moaște sfinte aduse din Țara Sfântă, cât și prin istorisirile sale asupra faptelor de eroism purtate împotriva
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
de Eduard) ca succesor la tron pe contele Harold de Wessex. Pentru a obține asentimentul celorlalți nobili, Harold acceptă să se căsătorească cu Ealdgyth, sora contelui Morcar, și devine regele Harold al II-lea al Angliei. El este excomunicat de Papa Alexandru al II-lea pentru că a jurat strâmb, cerându-i-se lui Wilhelm să-i pedepsească pe saxoni. Oastea contelui Tostig invadează comitatul York, împreună cu oastea regelui Harald al III-lea al Norvegiei. În Bătălia de la Stamford Bridge (25 septembrie
Cucerirea Angliei (film) () [Corola-website/Science/326890_a_328219]
-
masa altarului, și-o pune pe cap și-i cere episcopului să-l proclame rege, gestul său fiind un semn al superiorității puterii politice în fața celei spirituale deși expediția britanică finalizată prin Bătălia de la Hastings (1066) fusese efectuată la îndemnul Papei. Sergiu Nicolaescu a declarat că televiziunea TF1 a comandat realizarea unui serial istoric. Cele șase episoade au fost realizate de Studioul București și Europafilm Paris, fiind regizate de Gilles Grangier și Sergiu Nicolaescu, iar ultimul episod (cel al Bătăliei de la
Cucerirea Angliei (film) () [Corola-website/Science/326890_a_328219]
-
acoperite de cinci straturi de var, pe un zid complet înnegrit de fumul lumânărilor. Cu un naos unic, cu nișe semicirculare și fresce care, împreună cu motivele biblice și liturgice tipic bizantine, preiau și motive occidentale tipic baroce, precum reprezentarea unor papi, biserica din Sibiel este astăzi un monument istoric național. Biserica a fost ridicată din strădania satului, nu din bârne, ci din bolovani de piatră, legați cu cărămidă și mortar. Tradiția orală spune că bolovanii de piatră s-au adus din
Biserica Sfânta Treime din Sibiel () [Corola-website/Science/325532_a_326861]
-
renumit în acea vreme, parte împreună cu fratele sau Iacob, "fii popii Radu din Rășinari", cum apar semnați cam în aceeași vreme, pe niște lucrări în pictura la Mănăstirea de la Curtea de Argeș. O particularitate a picturii din acest monument o constituie motivul papilor - pe care-l mai regăsim în picturile din bisericile de la Snagov, în apropierea Bucureștiului, la Bolnița Coziei sau la Mănăstirea Dintr-un lemn. O asemenea temă, foarte rară în arta de tradiție bizantină, vădește influența greco-catolică în părțile Sibielului, ca
Biserica Sfânta Treime din Sibiel () [Corola-website/Science/325532_a_326861]
-
în Dacia mediteraneană, Dacia ripensa, Prevalis, Dardania, Mesia superioară și Panonia; de acești episcope să fie rânduit, de propriul lor sinod și în locurile acestea supue lui să obțină locul ce-l are și sediul apostolic român după cum a hotărât papă Vigiliu. Acest text este singurul, care ar putea admite o jursdictie română peste Iliric. De aceea toți istoricii papali îl sublineaza pt confirmarea vechei existente a Vicariatului român și în consecință Justinean e considerat fiu prea supus a episcopului român
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
În aceeasta vreme încetează latinitatea ilirica din cauza încetării latinității imperiale care între 578-602 vine înlocuită cu greaca-bizantina a Bisericii. Din cauza unor surse apusene, istoricii papali cred în dependența permanentă a Iliricului de Romă. Astfel primul patriarh român, care să intitulează papă Grgire ce Mare (-604) adresează epistole arhiep. Ioan la Justineanei pe ton “dur” pt că nu vrea să-I recunoască drepturile; apoi în 595 îl invită pe episcopul din Sardica să se supună Justineanei și în 592 transfera pee p.
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
variații episcopi răsăriteni, care nicidecum nu denoda și o jurisdicție peste locul către episcopul căruia s-a scris epistola. O dovedește tonul “dur” către arhiepiscopul Justineanei. De altă parte surprinde lipsa unor scrisor către vicarul din Tesalonic. Oare a renunțat papă la el în schimbul Justineanei? Sau totl sunt simple pretetii mai ales că împăratul Mauriciu numea singur pe arhiepiscopul din Justineana. Totul face aprte din critică față de titlul de patriarh ecumenic a lui Ioan IV pustivul, combătuta de Grigore prin epistole
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
face aprte din critică față de titlul de patriarh ecumenic a lui Ioan IV pustivul, combătuta de Grigore prin epistole din anii 582 și 595, ca patriarhul să nu încerce să-și ia o autoritate supremă individuală asupra Bisericii, pentru că și papă se supune celor 4 sinoade ecumenice că și celor 4 Sf. Evanghelii, fiind pericol pt Biserică dacă ar exista un singur episcop universal; de aceea episcopul romei nu își i-a luat niciodată titlul de ecumenic. Dar acest fapt nu
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
pe când Salona din Dalmatia în 614. Tesalonicul se mai menține, și viața Sf. Dimitrie de Tesalonic, scrisă mai apoi de Simeon Matafrastul amintește încă de prefectura Iliricului și de metropola Tesalonicului, ambele dependente de Bizanț . în fața distrugerilor săvârșite de avari, papa Onoriu adresează epistole indemnatoare către episcopii din Epir-Albania. De aceea enciclopedistul din Sevilla(-636) nu mai menționează Iliricul în hartă să deși indică regiunile Panoniei, Istriei, Dalmatiei, Macedonia și Tesalia. Iar în hartă geografului anonim de la Ravena (sec. VII) Iliricul
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
de Lorena (1563 - 1624). Actul de căsătorie a fost semnat la 13 iulie 1598. Totuși, Ecaterina a fost refuzat să se convertească la romano catolicism în timp ce soțul ei era un devotat catolic și un fost membru al Sfintei Ligi. Astfel, Papa a fost obligat să facă o dispensă, pentru a permite celor doi să se căsătorească. La 29 decembrie 1598, Papa Clement al VIII-lea s-a declarat împotriva căsătoriei. Nemulțumit, Henric al IV-lea l-a intimidat pe arhiepiscopul de
Ecaterina de Bourbon () [Corola-website/Science/325673_a_327002]
-
se convertească la romano catolicism în timp ce soțul ei era un devotat catolic și un fost membru al Sfintei Ligi. Astfel, Papa a fost obligat să facă o dispensă, pentru a permite celor doi să se căsătorească. La 29 decembrie 1598, Papa Clement al VIII-lea s-a declarat împotriva căsătoriei. Nemulțumit, Henric al IV-lea l-a intimidat pe arhiepiscopul de Reims pentru a-i acorda o autorizație de căsătorie. Acest lucru a fost făcut la Saint-Germain-en-Laye, la 31 ianuarie 1599
Ecaterina de Bourbon () [Corola-website/Science/325673_a_327002]
-
apar pe această parte ("Geza, credinciosul rege al Ungariei"). Această parte de jos a coroanei a fost trimisă regelui Ungariei, Geza, în 1075 de către Împăratul Romano-Bizantin Mihail al VII-lea Dukas. Împăratul a trimis diadema la cererea regelui Geza, întrucât Papa de la Roma refuzase acordarea titlului regal. Partea superioară, în formă de cruce se numește "corona latina" și poartă inscripții de limbă latină, respectiv icoane de tip occidental. Crucea de deasupra Coroanei a fost montată mai târziu, probabil în sec. XVI
Coroana Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/325771_a_327100]
-
probabil din cauza unui accident, când Coroana Sacră nu a fost introdusă corect în cutia purtătoare. Există o legendă de 800 de ani potrivit căreia Coroana Sacră sau cel puțin partea superioară a fost trimisă Sfântului Ștefan al Ungariei de însuși papa Silvestru al II-lea, în semn de recunoștință, iar Ștefan s-a încoronat cu această coroană. Această legendă se bazează pe scrierile episcopului Hartvik (sec. XI) despre sfântul rege. Scrierile lui Hartvik apar deja în breviarele și cărțile liturgice folosite
Coroana Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/325771_a_327100]
-
menționată în "Călătoriile lui Marco Polo"; Marco Polo nu a vizitat și insula, deși susținea că "băștinașii au fost botezați și convertiți la creștinism, și au și un arhiepiscop" care, după cum spune el, "nu are nimic de-a face cu Papa de la Roma, dar are legături cu alți preoți de la Bagdad". Ei au fost nestorieni dar practicau și ritualuri magice tradiționale în ciuda avertizărilor făcute de arhiepiscop. În 1507, o flotă sub comanda lui Tristan da Cunha cu "Afonso de Albuquerque" au
Socotra () [Corola-website/Science/325789_a_327118]
-
respect dinspre Muntele Templului și Zidul de apus din punct de vedere al sfințeniei către Biserica Sfântului Mormânt, iar zona din jurul Muntelui Templului a început să fie o groapă de gunoi pentru creștini. Totuși, acțiunile multor lideri creștini moderni, inclusiv Papa Ioan Paul al II-lea și Papa Benedict al XVI-lea, care au vizitat Zidul și chiar au lăsat rugăciuni în crăpăturile Zidului simbolizează pentru mulți creștini restaurarea respectului și chiar venerarea acestor locuri religioase antice. Unii dintre creștinii sioniști
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
apus din punct de vedere al sfințeniei către Biserica Sfântului Mormânt, iar zona din jurul Muntelui Templului a început să fie o groapă de gunoi pentru creștini. Totuși, acțiunile multor lideri creștini moderni, inclusiv Papa Ioan Paul al II-lea și Papa Benedict al XVI-lea, care au vizitat Zidul și chiar au lăsat rugăciuni în crăpăturile Zidului simbolizează pentru mulți creștini restaurarea respectului și chiar venerarea acestor locuri religioase antice. Unii dintre creștinii sioniști, din rândurile evangheliștilor neoprotestanți, merg chiar mai
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
ei s-au aflat într-un conflict cu vecinii islamici și prinții rebeli ai provinciilor. Pentru a impune puterea bisericii, care legitimă domnia împăratului, a început persecuția evreilor și ereticilor. În secolul XV, s-au stabilit relații cu Europa, cu Papă de la Romă și cu Portugalia, care în secolul XVI sprijinea lupta împotriva musulmanilor. Împărații creștini din Etiopia se luptau cu răspândirea islamică în Africa. Erau deciși să mențină independența politică și culturală, fiind sprijiniți de portughezi. Atacat din 1527 de
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
bunele relații atât cu papalitatea cât și cu Imperiul Bizantin. În paralel, el căuta să își impună o mai mare autoritate asupra conducătorilor longobarzi din ducatele din Langobardia Minor (sudul Italiei): Spoleto și Benevento. Aripert a căutat să câștige prietenia papei Ioan al VI-lea, donând Sfântului Scaun unele pământuri montane din Alpii Cotici. Această amiciție nu i-a ajutat prea mult, domnia sa fiind marcată de numeroase răscoale interne, ca și de invazii ale triburilor slave ale slovenilor în regiunea Veneto
Aripert al II-lea al longobarzilor () [Corola-website/Science/325046_a_326375]
-
și cooperând cu împăratul însuși pentru capturarea Tunisului. Carol al V-lea a găsit în el un aliat neprețuit în războaiele cu Francisc I, cu ajutorul căruia și-a extins dominația asupra întregii Italii. Liga Sfântă creată în februarie 1538 de Papa Paul al III-lea era formată din Statul Papal, Sfântul Imperiu Roman, Spania, Republica Veneției și Cavalerii de Malta cu scopul de a înfrânge trufașa Semilună. Bătălia de la Preveza din 28 septembrie 1538, dintre Liga Sfântă condusă de și flota
Andrea Doria () [Corola-website/Science/325057_a_326386]
-
La începutul domniei sale, Liutprand s-a abținut de la atacarea Exarhatului de Ravenna și a Papalității. Însă în 726, împăratul Leon al III-lea al Bizanțului a emis primul său edict de înlăturare a icoanelor, inaugurând perioada iconoclastă în Imperiul Bizantin. Papa de atunci, Grigore al II-lea, a proclamat rezistența împotriva Constantinopolului, iar reprezentantul bizantin din Napoli, Exhiliratus, a fost ucis de către mulțime pe când încerca să ducă la îndeplinire ordinul imperial de distrugere a tuturor icoanelor. În această perioadă de dispute
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
își impuseseră prezența în insulă. Înlăturând forțele bizantine din regiune, deși revenea urmașilor săi să dea lovitura finală asupra Ravennei, Liutprand a avansat în direcția Romei de-a lungul Via Cassia; el a fost întâmpinat în vechiul oraș Sutri de către papa Grigore al II-lea în 728. Cei doi au ajuns la un acord, prin care Sutri și unele orașe de pe colinele din Latium (de exemplu, Vetralla) erau acordate Papalității, "ca un cadou către binecuvântații apostoli Petru și Pavel", conform descrierii
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
III-lea l-a trimis pe Eutychius, ca nou exarh de Ravenna, cu misiunea de a recupera întreaga Italie. Când Eutychius a sosit la Napoli, el a încheiat o înțelegere potrivit căreia Liutprand ar fi urmat să îl atace pe papă dacă grecii l-ar fi sprijinit să supună ducatele longobarde din sudul Italiei, Spoleto și Benevento, care dădeau tot mai vizibile semne de independență față de puterea centrală de la Pavia. Cei doi duci în cauză, Thrasimund al II-lea și Godescalc
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
și-a stabilit tabăra pe malul îndepărtat al Tibrului în așa-numitul "Câmp al lui Nero" și a jucat rolul de arbitru, restituind exarhului doar orașul Ravenna dintre multe alte așezări cucerite de la bizantini anterior și totodată convingându-l pe papă să revină la supunerea față de împăratul de la Constantinopol (730). După moartea ducelui Theodo I de Bavaria, Liutprand s-a îndepărtat de foștii săi aliați Agilolfingi, pentru a întări relațiile cu majordomul francilor, Carol Martel, pe al cărui fiu Pepin cel
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]