14,215 matches
-
neclar cum poate să surâdă o pasăre!). Trag de copertele acoperite cu aur, dar ele nu se înduplecă să se deschidă. Îmi pun toate forțele, însă parcă sunt sudate, nici pomeneală să cedeze. Truman izbucnește în râs, în hohote de râs, ca și când tocmai ar fi asistat la o poantă, la o poznă foarte reușită, în care rolul caraghiosului l-aș fi jucat eu. Lazarus îmi ia din mâini cu blândețe cărticica pecetluită și îmi spune: -Învață să ai răbdare, Veniamin, n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
derdeluș - așa începe povestea mea. Am împlinit de curând doisprezece ani și mă cheamă Veniamin. Numele acesta neobișnuit i-a făcut pe puștii din oraș să mă privească destul de aiurea, întâi nu le inspiram deloc încredere și mă luau în râs zicând, pe bună dreptate, i-auzi, Veniamin! Ce, ăsta-i nume?! Apoi, când au ajuns să mă cunoască, au început să mă simpatizeze și numele meu nu le mai părea atât de bizar. Istoria numelui se trage de la părinții mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
zicem strict profesională, la Ministerul Transporturilor. Nu e vorba despre cenzură, să nu mă înțelegi greșit. Să vadă și ei dacă nu-i ceva în neregulă cu trenurile astea care se tot duc și se întorc. Să nu ne facem de râs față de navetiștii matale. Cititorul român e capricios, îți distruge o capodoperă cu niște cuvinte răutăcioase. Ca de pildă: «Talentat băiatu’, da’ se vede că n-a mers neam de neamu’ lui pe ruta Călărași!»“ Temerile directorului se dovedesc a fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
treabă!“. Andrei C. a avut vreo două luni probleme de conștiință. Uneori, seara, în timp ce părinții și surorile băteau mătănii la icoane, ieșea în balcon și privea în gol. Iar în gol îi vedea tot pe chefliii lui și-l pufnea râsul. Andrei C. știa că toată povestea avea să sfârșească rău, dar era pentru prima oară când se simțea și el bine. La serviciu, auzea întrebarea de zeci, de sute de ori zilnic: „Mă, ia zi, te simți bine?“. Când a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
el să se simtă bine“. Ca martor, așa a zis și Andrei C. la proces: „Ne simțeam bine“. „Dar știai că era marfă de furat?“, a insistat judecătorul, iar Andrei C. îl asculta și simțea că pe dinăuntru moare de râs. „Adică - ar fi vrut să spună Andrei C. - era mai bine acasă, cu mătăniile, cu pereții unui apartament infect nezugrăviți de douăzeci de ani, cu surorile care făceau toată ziua colive, cu veșnica supă de cartofi și cu becul acela
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de beată“, și cînd comentează, cu o ironie afectuoasă, cuvintele de mulțumire ale lui Granado: „Alberto, care se crede urmașul de drept al lui Perón, a ținut un discurs atît de impresionant și gogonat Încît urătorii noștri se zguduiau de rîs.“ Dar despre bolnavii de lepră și despre viața lor vorbea pe alt ton, folosind moderația pentru a Încerca - inutil - să-și ascundă propria suferință. Scriind despre părăsirea leprozeriei din San Pablo, Che a spus: „În noaptea aceea, pacienții coloniei s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
vedem visul cu ochii. Așa a Început procesul monoton al goanei după vize, certificate și documente, adică procesul trecerii prin toate greutățile pe care statele moderne le pun În calea celor care vor să călătorească. Ca să nu ne facem de rîs, am hotărît, pentru orice eventualitate, să spunem că mergem În Chile. Principala mea misiune dinaintea plecării a fost să-mi trec cît mai multe examene; iar a lui Alberto, să pregătească motocicleta pentru lunga călătorie care urma, să cerceteze și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
vreo noutate. Casa din lemn și chirpici se clătina sub jeturile de apă ce se năpusteau asupra scheletului său În flăcări. Mirosul Înțepător de lemn ars nu se dădea dus, cu toată munca stoică a pompierilor, care, printre crize de rîs, țineau flăcările departe de casele vecine, cu jeturi de apă sau prin alte mijloace. Flăcările nu ajunseseră Într-un mic colț al casei, iar de acolo se auzeau scîncetele unei pisici care, terorizată de foc, mieuna Încontinuu și refuza să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Înspre „mesagerul lui Dumnezeu“, un om din oraș care folosea puterile date de Domnul ca să vindece muțenia, surzenia, paralizia etc., trecînd apoi pe la toți cu cutia milei. Pare o afacere la fel de bună ca oricare alta și, cu toate că se face de rîsul curcilor, credulitatea oamenilor e mare. Dar așa stau lucrurile, iar adunarea continua să rîdă de lucrurile pe care Doña Rosita le spunea cu toată convingerea din lume. Primirea doctorilor n-a fost extrem de prietenoasă, dar ne-am atins scopul: ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ne-au cîntat serenade de rămas-bun de pe ponton și au ținut niște cuvîntări foarte emoționante. Alberto, care se crede urmașul de drept al lui Perón, a ținut un discurs atît de impresionant și gogonat Încît urătorii noștri se zguduiau de rîs. A fost una dintre cele mai interesante experiențe ale excursiei noastre. Un acordeonist nu avea degete la mîna dreaptă și se folosea de niște bețigașe legate de Încheietură; cîntărețul era orb; și aproape toți ceilalți erau Îngrozitor de sluțiți de complicațiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
am primit rugămintea de a antrena o echipă de fotbal În timp ce ne așteptam avionul, care venea o dată la două săptămîni. La Început n-aveam de gînd să-i antrenăm decît pînă În punctul În care să nu se facă de rîs; dar jucau atît de prost, Încît ne-am hotărît să intrăm și noi pe teren. Consecința uluitoare a fost că cea mai slabă echipă a intrat În campionatul de o zi complet reorganizată, a ajuns În finală și a pierdut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
urmeze. După ce am schimbat cîteva cuvinte stupide și fără sens, prin care fiecare dintre noi și-a marcat teritoriul, discuția a Început să șovăie și eram gata să ne vedem, fiecare, de drumul său, cînd individul a izbucnit Într-un rîs bizar, copilăros, punîndu-și În relief asimetria celor patru incisivi: „Viitorul le aparține oamenilor și, fie treptat, fie dintr-o singură lovitură, aceștia vor prelua puterea, aici și În orice altă țară. Greutatea constă În aceea că oamenii trebuie educați, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
din Betleem: Maica Domnului și Sf. Iosif și Isus... dar un lucru n-am văzut; n-am văzut pe „măgarul” care a fost în grajd la nașterea lui Isus, însă, iată acum îl văd și pe acesta!... Un hohot de râs a izbucnit în toți câți erau de față în compartimentul vagonului - iar... măgarul a amuțit, crăpându-i obrazul de rușine. Apoi, spuneți d-voastră, se poate da un răspuns mai bun la nenorociții copii fără tată, care cutează a întreba
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Toți sfinții și fericiții din cer au ajuns prin suferințe în cea mai intimă prietenie cu Dumnezeu. Dumnezeu ne trimite suferințe pentru ca să ajungem în cer. Povestea spune că era odată un băiat ghebos, care, din pricina deformității trupului era luat în râs de tovarășii săi și nu era primit în jocurile lor. Iar el îndura toate acestea din dragoste către Cristos. S-a întâmplat că a murit acest băiat într-o zi frumoasă de primăvară. Și când voiră să-l pună în
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
nu o meritam, ci mă mir că ai putut s-o faci fără să simți că eram lângă tine într-o stare penibilă și supus unei tensiuni din ce în ce mai mari. Nu mă mir de faptul că nu ți-ai putut reține râsul din motive de bună-cuviință, dar că, dimpotrivă, ți-a venit să râzi din toată inima, în timp ce eu eram atât de consternat, atât de încremenit, încât până și C. și-a dat seama că „mă schimbasem la față“. și într-adevăr
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mă schimbasem la față“. și într-adevăr eram consternat, iar dacă aveam ori nu dreptate să fiu este o altă problemă: important era faptul că eu eram conster nat și că tu nu te simțeai mai puțin vesel... știu că râsul molipsitor se iscă tocmai atunci când circumstanțele ar pretinde seriozitate. Am încercat să-ți ofer și această circum stanță atenuantă. Dar ea se potrivește mai degrabă unui C. și nu schimbă lucrurile în ceea ce te privește. Căci tu nu te aflai
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
singuri.“ Era o invitație pentru a spune sau a face ceva, orice, pentru a ieși din acest impas. Așteptam cea mai mică ocazie pentru a lua eu însumi totul „în glumă“. Dar mi s-a răspuns prin alte cascade de râs, care de astă dată au avut darul de a mă scoate din fire. și totuși am rămas, spunându-mi că totul este prea tâmpit, că nu-mi plac dramele, că lucrurile trebuie luate prin partea lor bună etc. Mă gândeam
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
privit spre copacul de-afară și s-a pornit să râdă în hohote. Abia când a râs am privit cu colțul ochiului spre umăr. Pusese, într-adevăr, părul la loc, unde fusese. De data asta nu l-a ajutat nici un râs de rege - povestea cu firul de păr îl luase pe nepregătite. Se crezuse mai călare pe situație decât era și se blamase. Cât despre mine, simțeam o satisfacție atât de idioată de parcă de-atunci înainte avea să fie mereu la
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
să vorbim despre monstruozitatea crimelor lui Ceaușescu, ceilalți prieteni ne-au atras atenția că e mai bine să trecem sub tăcere cele văzute de noi doi la cimitirul săracilor: „Nimeni n-o să vă creadă, cu așa o poveste ajungi de râsul lumii. În cazul cel mai bun ne vor considera pe toți nebuni și nu vor mai crede nimic din ce spunem“. Așa se face că, de câte ori am relatat exemple de brutalitate a regimului, n-am pomenit o vorbă despre cimitirul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
adânc, iar casa atât de albă încât scânteia. Totul era de-o înfricoșătoare splendoare pentru una ca mine cu nervii zdruncinați, care aterizase aici venind dintr-o țară amărâtă. De aceea voiam, în singurătate, să iau Lala un picuț în râs, să găsesc ac de cojocul acestui loc nebântuit de traume,care nu făcea decât să-mi demaște confuzia. Voiamcu tot dinadinsul să dobândesc încrederea locului, să mă reobișnuiesc să privesc calmă frumosul, să nu-mi tot reamintesc automat de dictatura
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
din nadă și a cumpărat-o. După care prietenul meu s-a apucat să agite imitația ungurească (căreia îi spunea „cămașa de curve“), strigând: „Frumoasă și gingașă ca spuma mării“. Când nu erau clienți prin preajmă, ne strâmbam de-atâta râs. Până la urmă, cămașa de curve a cumpărat-o o bătrână cu un dinte de aur. Ce lume anapoda, a remarcat prietenul meu, cămașa mai sobră a luat-o tânăra, iar cămașa de curve a ajuns la bătrână! Cine știe dacă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
o sticlă de vin! Sunt din Gernsheim pe Rin. Bună ziua, vă rog un corn cald, vin de la Buchenwald“. Sau la plecare: „La revedere, sunt din Schöneck și pe-aici am să mai trec“. Caut să-mi provoc cu tot dinadinsul râsul și știu, unu, că râd prea târziu, și doi, că o fac pe seama și pe spezele mele, fiindcă această războire cu rime nu face nimănui nici un rău, iar data viitoare nu-mi va folosi la nimic. Îmi fac propria-mi
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Mircea mă determinau să suplimentez eforturile pentru a reveni mai degrabă la starea de verticalitate. O, da' ce faci măi Titi, te-ai pocăit? Faci mătănii? Nu cumva ai de gând să te călugărești? Și izbucnea într-un hohot de râs, ajutând în același timp corpului meu să revină în poziție bipedă. Obosit, descurajat, epuizat de sarcina prea grea pentru slabele mele puteri, reușeam din ce în ce mai anevoie să mă ridic ori de câte ori cădeam. E adevărat că Mircea râdea, însă o făcea intenționat, voit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
grupului, al imaginii care degaja un aer tragi-comic. Patru copii ținând pe umeri o creangă uscată ceva mai mare, așezați unul în spatele celuilalt, dintre care cel mic mai slăbuț făcea în timpul mersului niște salturi caraghioase. Dar nu era nimic de râs. La o privire mai atentă observai ceva incredibil: copilul cu mersul ăla caraghios avea lacrimi în ochi, plângea. În fața grupului era un milițian, altul în spate. Pe lângă băieți se învârtea un cățelandru. Ce-i cu ăștia, bre, ce se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
o continuă forfotă și mișcare, demonstrau convingător supremația vieții în ciuda unui regim în care drepturile democratice erau flagrant și brutal anulate. Am intrat pe holul școlii, urmărit de zgomotele specifice ale unei recreații mari, transformate într-un uriaș hohot de râs înfricoșător, prelungindu-se într-un ecou cu redundanțe apocaliptice, dincolo de linia orizontului: O, ho, ho, ho, ho! Ha, ha, ha, ha! O, ho, ho, ho, ho! Ha, ha, ha, ha! Știu ce vrei să faci! Știu ce vrei să faci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]