13,967 matches
-
se întoarce în țară, iar în anul următor se înscrie la "Școala Națională de Arte Frumoase" din București. Își câștigă existența lucrând afișe în diverse tipografii și, mai ales, desenând și litografiind icoane în culori. Expune pentru prima dată la "Salonul Oficial" în 1907, pictura sa nu este remarcată, dar desenele sale nu pot trece neobservate. Ele apar cu regularitate în paginile revistei "Furnica", unele din ele inspirate din răscoalele țărănești din 1907. Înainte de primul război mondial, între 1908 și 1914
Francisc Șirato () [Corola-website/Science/299388_a_300717]
-
noi mijloace de limbaj, cu scopul de a reda mai pregnant conținutul, artistul va fi și mai mult preocupat de problema construirii imaginii prin lumină. Primele soluții importante le va aduce în compoziția ""Întoarcerea de la târg"" (lucrare dispărută), prezentată la "Salonul Oficial" din 1926. Delimitarea formelor se face prin contraste de culoare și lumină rezultând din alăturarea a două culori de valori diferite. În 1917 a devenit custode la Muzeul Național de Artă populară, iar mai târziu, în anul 1932, Șirato
Francisc Șirato () [Corola-website/Science/299388_a_300717]
-
lui Pissarro, începe să picteze și în aer liber. În 1864, Cézanne face o călătorie la Estaque, în apropiere de Marsilia; acesta va deveni unul din locurile preferate pentru pictură (tabloul: ""Golful Marsiliei văzut de la Estaque"", 1886). Tablourile prezentate la Salonul Oficial îi sunt însă sistematic respinse. Între 1872 și 1874 se întâlnește des cu Camille Pissarro în orășelul Auvers-sur-Oise, situat la nord-vest de Paris, și pictează împreună motive din natură. Cézanne participă în 1874 la prima expoziție a impresioniștilor , unde
Paul Cézanne () [Corola-website/Science/299392_a_300721]
-
expoziție personală a lui Cézanne. În 1900 expune la Expoziția Universală de la Paris. Acum Cézanne începe să fie cunoscut. Părăsește arareori Aix-en-Provence, unde își cumpărase un atelier în afara orașului. Lucrează tot timpul și cu toate forțele. În 1904 expune la Salonul Oficial de toamnă, iar în 1905 la Salonul de toamnă și la Salonul Independenților. O temă clasică în istoria picturii - femeia care se scaldă - revine frecvent în lucrările lui Cézanne. Cu tabloul ""Les grandes baigneuses"", realizat în ultimii ani ai
Paul Cézanne () [Corola-website/Science/299392_a_300721]
-
la Expoziția Universală de la Paris. Acum Cézanne începe să fie cunoscut. Părăsește arareori Aix-en-Provence, unde își cumpărase un atelier în afara orașului. Lucrează tot timpul și cu toate forțele. În 1904 expune la Salonul Oficial de toamnă, iar în 1905 la Salonul de toamnă și la Salonul Independenților. O temă clasică în istoria picturii - femeia care se scaldă - revine frecvent în lucrările lui Cézanne. Cu tabloul ""Les grandes baigneuses"", realizat în ultimii ani ai vieții, trece la compoziții monumentale, în care corpurile
Paul Cézanne () [Corola-website/Science/299392_a_300721]
-
Acum Cézanne începe să fie cunoscut. Părăsește arareori Aix-en-Provence, unde își cumpărase un atelier în afara orașului. Lucrează tot timpul și cu toate forțele. În 1904 expune la Salonul Oficial de toamnă, iar în 1905 la Salonul de toamnă și la Salonul Independenților. O temă clasică în istoria picturii - femeia care se scaldă - revine frecvent în lucrările lui Cézanne. Cu tabloul ""Les grandes baigneuses"", realizat în ultimii ani ai vieții, trece la compoziții monumentale, în care corpurile formează o parte arhitectonică a
Paul Cézanne () [Corola-website/Science/299392_a_300721]
-
pentru o Artă Liberă" la aplicarea principiilor suprematiste în industria textilă. Stilul suprematism se extinde și în alte domenii, în tipografie, arhitectură, "design" de mobile și obiecte de porțelan. În decembrie 1917, are loc o expoziție de artă aplicată în Salonul Michailova din Moscova, unde sunt expuse în special lucrări de tricotaj, îmbrăcăminte de perne, fulare și poșete cu motive suprematiste. La Vitebsk, în 1919, Malevici formează gruparea "Unovis" (prescurtare a expresiei ruse "Utverditeli Novogo Iskusstva" = "Campionii artei noi"), care avea
Suprematism () [Corola-website/Science/299421_a_300750]
-
în el vestita temă a "Olympiei", care va fi pictată zece ani mai târziu. Se întoarce în Franța, trecând prin Germania și Europa Centrală, vizitând muzeele din Praga, Viena, Dresda și München. În 1859, se prezintă pentru prima dată la "Salonul Oficial" - expoziție organizată anual la Paris, unde tablourile sunt selecționate de un juriu select - cu tabloul ""Băutorul de absint"", o lucrare departe de tradițiile epocii ca temă și tehnică picturală. Cu excepția lui Delacroix, care făcea parte din juriu, trezește sentimente
Édouard Manet () [Corola-website/Science/299420_a_300749]
-
considerate artă adevărată, erau utilizate pentru ilustrarea revistelor și reportajelor. Criticii nu-și ascund dezaprobarea: "Pictura lui Manet supără ochiul, exact în același mod în care muzica falsă supără urechea", scria unul din aceștia. În 1863, trimite trei tablouri pentru Salon, unul dintre ele fiind ""Dejunul pe iarbă"", sunt și acestea respinse. Le expune atunci în "Salonul independenților", stârnind indignarea criticilor, care îl acuză de prost gust. Manet a acordat la alcătuirea operei ""Dejunul pe iarbă"" o mare importanță principiilor sale
Édouard Manet () [Corola-website/Science/299420_a_300749]
-
lui Manet supără ochiul, exact în același mod în care muzica falsă supără urechea", scria unul din aceștia. În 1863, trimite trei tablouri pentru Salon, unul dintre ele fiind ""Dejunul pe iarbă"", sunt și acestea respinse. Le expune atunci în "Salonul independenților", stârnind indignarea criticilor, care îl acuză de prost gust. Manet a acordat la alcătuirea operei ""Dejunul pe iarbă"" o mare importanță principiilor sale estetice. În primul rând, redă lumina de zi naturală. înfățișează nudul feminin într-o ambianță obișnuită
Édouard Manet () [Corola-website/Science/299420_a_300749]
-
înfățișează nudul feminin într-o ambianță obișnuită, în contrast cu obiceiul epocii sale, care admitea reprezentarea nudului numai la evocarea temelor din mitologie. Publicul n-a înțeles esența operei, au găsit-o nerușinată și provocatoare. În 1865, se prezintă din nou la Salon, de data aceasta cu ""Olympia"". Și acest tablou primește o critică aspră și produce un scandal enorm, comentariile răutăcioase îl intitulează "femeie de harem cu burta galbenă". În această operă Manet dorește să-și arate mai expresiv stilul personal. Pictează
Édouard Manet () [Corola-website/Science/299420_a_300749]
-
respect, de aceea nu este surprinzător că a șocat publicul. Totuși, asupra câtorva pictori tineri tabloul a avut un efect deosebit de mare, Cézanne își exprimă fără rezerve încântarea. De acum încolo, Manet, care a fost atât de frecvent refuzat de Salon, se apropie de o altă grupare de pictori, care vor fi mai târziu impresioniștii. Claude Monet, Edgar Degas și Auguste Renoir admiră sincer talentul creatorului "Olympiei". În 1867, pentru a ocoli respingerea care era de așteptat din partea juriului "Expoziției Mondiale
Édouard Manet () [Corola-website/Science/299420_a_300749]
-
respingerea care era de așteptat din partea juriului "Expoziției Mondiale din Paris", Manet închiriază un pavilion, unde prezintă cincizeci de tablouri. Deși admirator al noilor creații, Manet n-a participat niciodată la expozițiile impresioniștilor. A preferat să se lupte cu juriul Salonului, și în anii următori se impune și este din ce în ce mai des admis la vernisajele Salonului Oficial, dar își organizează expoziții și în atelierul propriu. În septembrie, Manet suferă de reumatism și are durei foarte mari, ceea ce îl împiedică tot mai mult
Édouard Manet () [Corola-website/Science/299420_a_300749]
-
pavilion, unde prezintă cincizeci de tablouri. Deși admirator al noilor creații, Manet n-a participat niciodată la expozițiile impresioniștilor. A preferat să se lupte cu juriul Salonului, și în anii următori se impune și este din ce în ce mai des admis la vernisajele Salonului Oficial, dar își organizează expoziții și în atelierul propriu. În septembrie, Manet suferă de reumatism și are durei foarte mari, ceea ce îl împiedică tot mai mult să lucreze. În această epocă realizează naturi statice și acuarele. În 1881 i se
Édouard Manet () [Corola-website/Science/299420_a_300749]
-
această epocă realizează naturi statice și acuarele. În 1881 i se acordă Ordinul "Legiunii de Onoare". Luptându-se permanent cu boala, Manet mai realizează un tablou de mari dimensiuni, ""Bar la Folies-Bergère"", primit de data aceasta cu mult entuziasm la Salonul Oficial. După opinia lui Manet, lumina este atât de unitară, încât este suficientă o nuanță, pentru a putea fi pictată. În tabloul ""Bar la Folies-Bergère"" lămpile electrice au fost pictate cu alb viu. Pictorul are o predilecție deosebită, aproape o
Édouard Manet () [Corola-website/Science/299420_a_300749]
-
gag (cu text sau fără), caricatura portretistică, caricatura de metaforă sau simbol (prin excelența fără cuvinte), banda desenată sau comixul, rareori colajul. Pe lângă aceste forme mai întâlnim caricatura de „șevalet”, cu o lucrătură mai laborioasă destinată sălilor de expoziție sau saloanelor de umor. O specie aparte a desenului satiric îl reprezintă desenul animat. Încă de la apariția primelor gazete, caricatura a fost un ingredient sine qua non al publicațiilor. Prin caricatură se transmite un mesaj de opinie dar care poate fi în
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
Takeda în Japonia și Guillermo Mordillo în Argentina. În Statele Unite, umorul negru a fost și este magistral reprezentat de Gahan Wilson și Gary Larson. Se pot menționa aici doar câteva dintre cele mai prestigioase evenimente expoziționale anuale de grafică satirică Saloanele de desen de presă de la Montreal - Canada, Youmuri Shiburn - Japonia, Basel - Elveția și cel de la Saint-Juste le Martel - Franța. În anii '80 pe continentul American a sosit o pleiadă întreagă de noi artiști, emigranți sau refugiați politic din Europa de Est. Ei
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
întâmpinat la gară. În vara anului 1907, Joyce suferă de febră reumatică, este internat la spital pentru o lună și petrece alte trei luni acasă, în convalescență. Al doilea copil al său, Lucia, se naște la 27 iulie 1907, în salonul pentru săraci, „aproape pe stradă”, conform lui Ellmann. Abandonând treptat socialismul, Joyce îmbrățișează idei naționaliste și iredentiste, își investighează atent fibra națională și publică articole despre Irlanda în ziarul "Il Piccolo della Sera". Debutează literar în luna mai cu volumul
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
abandonează însă munca de atelier pentru a se arunca iar în vâltoarea "vieții adevărate". În 1593, bolnav, încearcă să plece din Roma, dar la poarta orașului face o criză (probabil de malarie) și își pierde cunoștința. Își revine într-un salon al spitalului "Santa Maria della Consolazione", între bolnavi de ciumă, muribunzi și alienați mintal. Tabloul ""Bacchus bolnav"" ("Bacchino malato") este, probabil, autoportretul său pictat în timpul internării în spital, sau, poate ceva mai târziu, în atelierul lui Cavaliere d'Arpino. Când
Caravaggio () [Corola-website/Science/298785_a_300114]
-
ulei cu desenul precis și cu gama elegantă a culorilor sunt completate cu tablourile în pastel de mai târziu saturate cu culori vii (de ex.: ""Scenă de balet"", 1878-1880). În 1874, Degas participă la prima expoziție a impresioniștilor organizată în salonul fotografului Nadar, expoziție care declanșează scandal în cercurile conservatoare ale criticii. Ziaristul Louis Leroy le dă numele ironic de "impresioniști". Degas nu este împăcat cu această definire și stăruie în concepția sa pe care o numește realistă. Realismul său nu
Edgar Degas () [Corola-website/Science/298818_a_300147]
-
pictate tot la fel de bine și de un copil! În decembrie 1889, Rousseau se pensionează anticipat, primește însă o sumă foarte modestă, astfel că pentru a supraviețui este nevoit să vândă la prețuri ridicole tablourile realizate. În anul următor expune la Salonul Independenților tabloul intitulat ""Războiul"", care este remarcat de scriitorul Alfred Jarry, originar tot din Laval. Jarry se împrietenește cu Henri Rousseau și îl poreclește ""Le Douanier"" ("Vameșul"). În 1895, Rousseau se mută în cartierul parizian Montparnasse, pe malul stâng al
Henri Rousseau le Douanier () [Corola-website/Science/298817_a_300146]
-
dimineață de duminică lecții gratuite de acuarelă și pastel, precum și de pictură pe ceramică și porțelan. Din această perioadă datează tabloul ""Furtună în junglă"" (1891), prima sa lucrare cu această temă. Cariera sa artistică evoluează, în 1903 participă la expoziția Salonului Independenților. Se întâlnește cu pictorul Robert Delaunay, iar Alfred Jarry îl prezintă poetului Guillaume Apollinaire. De aici încolo pentru Rousseau începe o viață nouă, prietenii îl respectă ca pe un geniu. Pablo Picasso, care cumpărase de la un anticar tabloul său
Henri Rousseau le Douanier () [Corola-website/Science/298817_a_300146]
-
mândrie criticului italian Ardengo Soffici. Tabloul a fost cumpărat de negustorul de artă Ambroise Vollard, pentru o sumă ridicolă, cu puțin înainte de moartea artistului. În 1910, Rousseau își prezintă tabloul intitulat "" Visul"" la cea de-a 26-a expoziție a Salonului Independenților, una din ultimele sale creații, considerat ca fiind testamentul său artistic. Jungla deasă este aici mai puțin impenetrabilă decât în alte tablouri, prin vegetația dispusă etajat umblă două animale de pradă, maimuțele sar de pe un copac pe altul, în timp ce
Henri Rousseau le Douanier () [Corola-website/Science/298817_a_300146]
-
Palazzo Vecchio""), continuă apoi cu construcția clădirii administrative ""Palazzo degli Uffizi"", care va fi terminată abia în 1580, după moartea sa, si care va deveni mai tarziu faimoasa galerie de arte. În 1563 începe grandioasele lucrări de frescă pentru decorarea salonului ""di Cinquecento"" din "Palazzo Vecchio", iar în 1565 trece la construirea așa zisului ""Corridoio vasariano"" ("Coridorul vasarian"), care unește "Palazzo Vecchio" cu "Palazzo Pitti", traversând râul Arno peste "Ponte Vecchio", si care trebuia să servească că posibilitate de refugiu pentru
Giorgio Vasari () [Corola-website/Science/298889_a_300218]
-
în presa literară, la “Contemporanul”, “România Literară”, “Luceafărul”, “Viața Românească”, dar și în presa zilei, la “Scânteia” și altele. Urmează o nouă serie de piese precum “Camera de alături”, “Paharul cu sifon”, “Baletul electronic”, “A cincea lebădă”, “Ordinatorul”, “Beția Sfântă”, “Salonul”, “Cartea lui Ioviță”, toate de relativ succes, dar mai ales “Un fluture pe lampă”, “Viața e ca un vagon”, “Piatră la rinichi”, care înregistrează mari recorduri de reprezentații și audiență la public. Scrie totodată pentru echipe de amatori circa 40
Paul Everac () [Corola-website/Science/298913_a_300242]