12,716 matches
-
concluzii s-au dovedit profetice asigurând durata operei sale. Cu Morgagni, Anatomia patologică intră în logica medicală a stabilirii stării de boală și de sănătate. Timpul a invalidat toate malițiozitățile la adresa operei sale, care desigur a stârnit și invidii. Un adversar al experimentelor: Georges Ernest Stahl (1660 - 1740) medic, fiziolog, chimist, filosof, profesor la Halle, medic al regelui Prusiei, membru al Academiei Berlineze de științe, Stahl, ilustrează un alt versant al acestui secol, decât cel principal onorat de Morgagni. Theoria medica
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
generală ca și metodologia introduse de Laënnec s-au impus timpului ca valabile până astăzi. Prin observații, analize, analogii exacte Laënnec a făcut din clinică un domeniu de metode precise de investigație de rigoare științifică, deschizând calea medicinei moderne. Dintre adversarii de temut ai lui Laënnec cităm pe François Broussais (1772 - 1838) autor de cărți medicale cu o concepție simptomatologică centrată pe fenomenele inflamatorii și pe iritabilitate, tratamentele constând în dietă și sângerări. Bătăios și ateu, atacator și al lui Corvisart
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cu minuțiozitate și răbdare, cu un scris mărunt, cu mici diagrame și scheme, relatând emoția acestuia când a descoperit bacteriile mărite de microscop sau pasionantele dezbateri dintre el și Newton privind natura gravitației. Chiar dacă cei doi au ajuns să fie adversari înversunați, sunt memorabile cuvintele pe care Newton i le-a scris lui Hooke: pentru a vedea cât mai departe trebuie să stai pe umerii uriașilor. Robert Hooke a prezidat timp de 22 de ani Departamentul de Experimente al Societății Regale
Începuturi... by Mihaela Bulai () [Corola-publishinghouse/Science/1204_a_2050]
-
Pragmatică și abilă, se folosea de forță, perfidie, minciună, diversiune, intrigă, crimă, de farmec și seducție pentru atingerea scopurilor în favoarea întăririi imperiului. Ea alegea demnitarii, după contribuții bănești, nu neapărat după competențe, obținea permisiunea demiterii slujbașilor infideli, se răzbuna pe adversari și oameni incomozi. Avea corpul ei de spioni împărăteasa de care se folosea pentru a-și pune în practică hotărârile. Inteligentă și abilă, intervenea în reorganizarea administrativă, în reducerea privilegiilor nobililor. Se implica și în politica externă a imperiului care
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
lor, mai mult sau mai puțin discretă, s-au născut doi fii: Alexandru și Dimitrie ce au fost adoptați de familia Cuza și crescuți cu devotament și după moartea domnitorului. Mulți oficiali au fost intrigați de relația Cuza Obrenovici iar adversarii i-au adus domnitorului drept unul dintre capetele de acuzare și relația imorală, adulterină cu fiica Catargiilor, cu atât mai mult cu cât, se spune, a fost găsită în dormitorul domnitorului când conspiratorii conduși de Brătieni i-au cerut să
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
atâta grație ca cea care, în fiecare scenă, arată ceva nou, care ține în permanență spiritul în atenție și care, printr-o sută de mijloace surprinzătoare, își atinge pe nesimțite scopul." De aceea regula unității de acțiune întâlnește multă rezistență. Adversarii ei se tem că ea va vesteji creația, restrângând foarte tare alegerea subiectelor, punând frâu imaginației. Pentru autorii baroci precum Rotrou sau Pichou, precum Rayssiguier sau Mareschal, care vor să facă din teatru o "Prescurtare a întregului univers" ("Abrégé de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe niște lucruri stranii. În asemenea situații mai ales Poetul are dreptul să prefere verosimilul adevărului, și să lucreze mai curând pe un subiect inventat și rezonabil decât pe unul adevărat și neconform cu rațiunea". Cât despre d'Aubignac, înverșunat adversar al lui Corneille, puțin îi pasă de rolul de garant pe care acesta îl atribuie istoriei în teatrul său. "Este o idee foarte ridicolă, spune el, să mergi la Teatru ca să înveți Istoria". 4.1.3. Gustul publicului Dacă punctul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
niciodată pe nimeni să o utilizeze." Scena clasică nu trebuie să rămână niciodată goală. Spre deosebire de Corneille, Racine nu vorbește decât foarte rar de compoziția pieselor sale, cu excepția debutului său pe scenă, în Prefața la Alexandre, unde, pentru a închide gura adversarilor săi, el scoate în evidență faptul că tragedia sa este bine construită, pentru că scenele au legătură între ele, iar venirea fiecărui personaj este motivată cu grijă. Însă de ce anume se plâng ei [detractorii săi], dacă toate scenele mele sunt complete
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ne atrage atenția Ogier, în Antigona lui Sofocle, trece o noapte între prima și a doua înmormântare a lui Polynice. Acțiunea din Heautontimôroumenos de Menandru necesită și ea două zile. Acestea sunt, după cum am văzut, argumentele pe care le reiau adversarii lui Chapelin ca răspuns la regula celor douăzeci și patru de ore hotărâtă de el cu doi ani mai târziu. Sunt obiecțiile lui Godeau, sau cele ale autorului anonim al Discursului către Cliton (1637). Pentru a apăra tragicomedia, Ogier atrage atenția că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un ton plin de furie și dispreț totodată: Ah mon ami! Am înțeles. L-am liniștit; și veți fi de acord că eroarea-i nu era deplasată." Teatrul, care stârnește atât de mult entuziasm în epoca Luminilor, are totuși un adversar redutabil în persoana lui Jean-Jacques Rousseau. Condamnându-l în numele moralei, în Scrisoarea către d'Alembert despre spectacole (Lettre à d'Alembert sur les spectacles, 1758), este la mii de leghe distanță în a împărtăși optimismul Enciclopediștilor, împotriva cărora a dus
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Doamna Elena Cuza, București, 1925, p. 211; D. Vitcu, Personalitatea și epoca lui Alexandru Ioan Cuza În viziunea contemporanilor din „Lumea nouă”, În Românii În istoria universală, I, Iași, 1986, p. 263. </ref>. Toate aceste detalii au fost speculate de adversarii lui Al. I. Cuza, care-i reproșau că a uitat de angajamentul luat În 1859, de a renunța la tron În favoarea unui prinț străin. În vara anului 1865, un grup de oameni politici liberali-radicali și conservatori, printre ei aflându-se
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
rol, iar șansa fiecăruia depinde de performanța în arta ipocriziei. Momentele de atonie intervin numai în singurătate, în deplină siguranță, după ce sunt luate infinite precauții. Unul ca Andronache Tuzluc este sortit pieirii pentru că joacă descoperit, ignorându-și, din oboseală poate, adversarii. Cu talent de comediograf, F. scrutează adunările, zaiafeturile, locuri unde personajele își fac apariția sub privirea lui atentă, studiate din cap până în picioare. Nu sunt scăpate detaliile, dichisul vestimentației, „poza” pe care se merge, mimica, gesturile, modulațiile vocii, dar nici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
pozitiv, iar în Suburbiile vieții (1994), prima și singura parte scrisă dintr-o proiectată tetralogie, Coridorul puterii, publicată postum (1994), evenimentele tulburi ale perioadei sunt filtrate prin prisma unui „om-capsulă”, Vincențiu Răpceanu, politician fără o minimă moralitate, îndepărtându-și pseudomachiavelic adversarii. Romanul de debut, trilogia Cordovanii, dezvoltând nuvela cu același titlu apărută în 1954 în „Tânărul scriitor”, mizează pe o formulă narativă nepotrivită, din care derivă și lipsa lui de autenticitate: trilogia este monologul personajului principal, Lae Cordovan, care își rememorează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
și cu dramele lui Shakespeare; fabula lui G. Sion este opusă definiției acestei specii dată de Lessing și realizărilor lui La Fontaine; ceva mai îngăduitor a fost cu Ronetti-Roman, al cărui poem Radu îi ocazionează sfaturi literare pline de bun-simț. Adversar al efuziunilor stilistice, C. a folosit atât ironia, cât și sarcasmul, mânuite cu o artă care a făcut din el un polemist de temut. A tradus din Shakespeare piesele Macbeth și Othello, ajutându-se, uneori, și de tălmăcirea germană a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286121_a_287450]
-
la toate calitățile divine compatibile cu natura sa feminină. Inanna/Iștarxe "Iștar" are o dublă fizionomie: cea de zeiță a războiului și cea de zeiță a iubirii și fecundității. Ca zeiță a războiului, Inanna/Iștar Îi protejează pe oameni Împotriva adversarilor lor: cu acest titlu este venerată mai ales de asirieni. Ca zeiță a iubirii (și a plăcerii) și fertilității, este venerată mai ales În Uruk, unde există informații (poemele lui Ghilgameșxe "Ghilgameș" și Erraxe "Erra") că ar fi existat o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În edictul lui Telipinuxe "Telipinu" se Întâlnește interzicerea explicită de a le folosi. Murșili al II-lea pune pe seama riturilor de magie neagră boala și moartea soției, iar ¾attușilli al II/III-lea Îl acuză de asemenea practici pe pe adversarul său Armaxe "Arma"-Tar¿unta. Efectele vrăjilor negative se manifestă ca o „legătură” care Îl ține pe cel lovit de puterile malefice; de aici derivă o serie Întreagă de situații care merg de la boală la neputință, avort, foamete, molimă și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de fragmente, ciclului lui Kumarbi Îi mai aparțin cel puțin patru lucrări: „Cântecul lui Ullikummixe "Ullikummi"”, puternicul monstru de piatră surd și orb În fața seducției lui Iștarxe "Iștar"; acest monstru, care fusese procreat de Kumarbi cu o stâncă imensă ca adversar al zeului furtunii, Îi terorizează pe zei până când Ea, luând cuțitul care fusese folosit odinioară la despărțirea cerului de pământ, Îi retează uriașului Upellurixe "Upelluri" sprijinul; „mitul lui ¾eddamu”, un balaur uimitor de vorace născut din Kumarbi și fiica Mării
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fundamentală, Îi revine rolul de autoritate super partes, rol firesc În virtutea faptului că este tată al Întregii creații. Astfel, deși Îi este favorabil lui Baal, va trebui să se mențină formal neutru În luptele dramatice ale acestuia purtate Împotriva unor adversari necruțători și haotici. Lui nu i se permit intruziuni În realitatea posterioară creației, pe care continuă să o tuteleze desemnând roluri și stabilind diverse funcțiuni. Tată bun și milostiv, cu prestanță, dar nu autoritar, zeul El este, În comparație cu Baal, mult
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
influențe de intensitate diferită exercitate de ambele laturi și, În final, prevalența noului mesaj religios care Își impune propria viziune asupra lumii, nu fără să fi fost, la rândul lui, filtrat și regândit prin schemele mentale și expresiile literare ale adversarilor păgâni și după ce a Împrumutat din ele elemente culturale decisive. Într-un asemenea cadru, fundamental este rolul jucat de bogatul și pestrițul curent speculativ neoplatonic, printr-o dublă ordine de motive. Într-adevăr, În primul rând, În el, tradiția de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
vedere mai mult sau mai puțin ipotetice, că un Yima antic ar fi putut acoperi rolul important al suveranului lumii morților (Boyce, 1975a, pp. 83 sq., 94, 109 sq.; cf. Grenet, 1984, pp. 253-258) sau pe acela mai prestigios al adversarului direct al lui Azura Mazd³xe "Mazda>" În doctrina reflectată de G³th³ (Kellens, 1991a, pp. 54 sqq.). Deși este legitim să ne Îndoim că teoria „Hochgötter” este Într-adevăr adecvată unei interpretări corecte a situației religioase iraniene În epoca lui Zoroastruxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cel mai superficial, fiindcă, dacă este adevărat că, teoretic, monoteismul nu se opune dualismului, ci politeismului (Pettazzoni, 1920, pp. 96, 112, nota 109), atunci este adevărat că nu există simple diteisme. În orice dualism, puterea benefică este doar cea divină: adversarul, ca de altfel și În zoroastrism, este conceput ca fiind diabolic, deși este Înzestrat cu o imensă și cumplită putere. În realitate, Învățătura gathică trebuie definită corect ca fiind dualistă În inspirația sa de bază: aceasta se prezintă ca un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și viziuni asupra lumii. Da¶n³, Ași, Arșt³t, Druv³sp³ sunt entități feminine. Pandemoniul este dominat de figura lui Angra Mainyuxe "Angra Mainyu", oponentul lui Spenta Mainyuxe "Spenta Mainyu" și al lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>" Însuși, unul dintre prototipurile Adversarului. Împreună cu acoliții săi - entități masculine și feminine - el nu numai că ocupă o jumătate din existența spirituală (mainyava; În limba pahlavi, m¶n½g, dar, animat de invidie, de poftă de sânge și de dorința de a distruge tot ceea ce este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și pe cea germanică. În acest câmp, celții reprezintă doar faza conservării, În timp ce romanii și grecii pe cea a inovării, Însă cu urme care trădează situația originară. 6. JERTFA UMANĂTC "6. JERTFA UMANĂ" Pentru a-i discredita pe martorii gali, adversari ai lui Fonteius, Cicero, considerând-o ca pe o culme a infamiei, amintește faptul că galii practică jertfa umană (Pro Fonteio, X,21). Dar acest obicei este amplu atestat și la alți autori, iar Cezar oferă mai multe detalii: Întregul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de sânge, se vor săvârși fapte rele și adultere Îngrozitoare; va fi o epoca a spadelor și a scuturilor, se vor sfărâma scuturile, o epocă a vânturilor și a lupilor, Înainte de sfârșitul lumii: nimeni nu va dori să-și cruțe adversarul. Arborele universului se cutremură, de peste tot apar cete de uriași, Odin este sfâșiat de lupul Fenrirxe "Fenrir", toți zeii sunt uciși, Însăși natura participă la această distrugere: soarele devine negru, pământul se prăbușește În mare, stelele dispar, focul se Înalță
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu cunoaște căi de mijloc: victoriile sau înfrângerile sunt totale. Este pusă în joc viața și moartea, compromisurile și tergiversările sunt excluse. Din acest motiv, dușmanii lui Israel trebuie să dispară complet. După o bătălie, nu există niciun supraviețuitor printre adversari. Cine pierde bătălia moare, numai cine învinge poate trăi. Insist din nou: aceasta este o lege nu a realității, ci a epopeii. Homer în Iliada face la fel. Ne surprinde faptul că găsim aceeași situație în Biblie. Nu ar trebui
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]