13,119 matches
-
nă”. Printre alți termeni echivalenți în alte limbi se numără și "Zaolší (Zaolží)" în cehă și "Olsa-Gebiet" în germană. Regiunea a căpătat semnificație în 1920, când Silezia Cieszynului a fost împărțită între Cehoslovacia și Polonia. Transolza formează partea estică a porțiunii cehe din Silezia Cieszynului. Împărțirea nu a mulțumit niciuna din părți, și conflictul persistent din regiune a dus la anexarea ei de către Polonia în octombrie 1938, în urma acordului de la München. După invazia germano-sovietică a Poloniei în 1939, zona a fost
Transolza () [Corola-website/Science/326609_a_327938]
-
Zaolzie" este folosit și de către savanții străini, inclusiv de etnolingvistul american Kevin Hannan. Termenul "Transolza" denumește teritoriul fostelor districte Český Těšín și Fryštát, în care populația poloneză forma majoritatea în conformitate cu recensământul austriac din 1910. Acest teritoriu formează partea estică din porțiunea cehă a Sileziei Cieszynului. Istoricul Józef Szymeczek observă însă că acesta este confundat adesea cu întreaga porțiune cehă a Sileziei Cieszynului. De la reforma administrativă cehoslovacă din 1960, Transolza este formată din districtul Karviná și partea estică din districtul Frýdek-Místek. La
Transolza () [Corola-website/Science/326609_a_327938]
-
fostelor districte Český Těšín și Fryštát, în care populația poloneză forma majoritatea în conformitate cu recensământul austriac din 1910. Acest teritoriu formează partea estică din porțiunea cehă a Sileziei Cieszynului. Istoricul Józef Szymeczek observă însă că acesta este confundat adesea cu întreaga porțiune cehă a Sileziei Cieszynului. De la reforma administrativă cehoslovacă din 1960, Transolza este formată din districtul Karviná și partea estică din districtul Frýdek-Místek. La început, zona a făcut parte din Moravia Mare. Între 950 și 1060, ea a intrat sub dominația
Transolza () [Corola-website/Science/326609_a_327938]
-
ultimul domnitor polonez din dinastia Piaștilor, a trecut direct în mâinile regilor cehi din dinastia Habsburg împreună cu restul Ducatului Cieszynului. Când majoritatea Sileziei a fost cucerită de Frederick cel Mare al Prusiei în 1742, zona Cieszyn făcea parte din mica porțiune sudică ce a rămas în granițele monarhiei Habsburgice (Silezia Austriacă). Până la jumătatea secolului al XIX-lea, membrii populației slave locale nu se identificau ca membri ai unor entități etnolingvistice mai mari. În Silezia Cieszynului (ca și în toate zonele de
Transolza () [Corola-website/Science/326609_a_327938]
-
germani în timpul războiului nu au mai fost retrocedate. În ce privește parohiile catolice din Transolza, aparținând arhidiecezei Breslau, arhiepsicopul Bertram, pe atunci având scaunul în castelul Jánský vrch din Javorník (Jauernig) (Cehoslovacia), l-a numit pe František Onderek (1888-1962) "vicar general pentru porțiunea cehoslovacă a arhidiecezei Breslau" la 21 iunie 1945. În iulie 1946, Papa Pius al XII-lea l-a ridicat pe Onderek la rangul de "administrator apostolic al porțiunii cehoslovace din arhidieceza Breslau" (în limbaj colocvial, administrator apostolic al Český Těšínului
Transolza () [Corola-website/Science/326609_a_327938]
-
Jauernig) (Cehoslovacia), l-a numit pe František Onderek (1888-1962) "vicar general pentru porțiunea cehoslovacă a arhidiecezei Breslau" la 21 iunie 1945. În iulie 1946, Papa Pius al XII-lea l-a ridicat pe Onderek la rangul de "administrator apostolic al porțiunii cehoslovace din arhidieceza Breslau" (în limbaj colocvial, administrator apostolic al Český Těšínului; în ), cu scaunul la Český Těšín, separând astfel parohiile de jurisdicția Breslaului. La 31 mai 1978, Papa Paul al VI-lea a inclus administrația apostolică cu arhidieceza Olomouc
Transolza () [Corola-website/Science/326609_a_327938]
-
nu a fost reconstruit. Inițial, zidurile incintei au fost mai înalte decât ceea ce se păstrează la ora actuală și înconjurau curtea după un traseu aproximativ oval. Fortificația este delimitată către est de malurile abrupte ale unui pârâu, care creează o porțiune de apărare naturală. Este de presupus că zidurile aveau prevăzute metereze și drum de strajă, știut fiind faptul că pentru a rezista la un asediu de lungă durată, acestea trebuiau să aibe o înălțime de minimum 5 metri. Clopotnița este
Biserica fortificată din Velț () [Corola-website/Science/326678_a_328007]
-
colină a unui vechi palat regal, dar cercetările arheologice efectuate în zonă, menționează existența unei biserici vechi care domina incinta de nord. Ca urmare a unor deteriorări accentuate, susceptibile de distrugeri armate, cărora le-a rezistat doar corul și unele porțiuni de ziduri, s-a început ridicarea unei biserici hală gotice poziționată de-a latul cetății, în jurul anului 1450. Din cauza terenului existent în incintă și a particularităților sale, planul bisericii a fost unul trapezoidal și nu unul rectagular. Din cauza invaziilor turcești
Cetatea din Slimnic () [Corola-website/Science/326723_a_328052]
-
bisercii și din materialul de construcții rezultat s-a ridicat un zid al cimitirului din localitate. În 1870 o parte a zidului din spre intrarea sudică a cetății s-a prăbușit, iar doi ani mai târziu s-au prăbușit o porțiune a zidurilor circulare ce apărau fântâna. Între 1958-1959 sunt executate lucrări de consolidare la cetate, finanțate de comunitate și Direcția Monumentelor Istorice prin care s-au restaurat clopotnița, zidurile și turnul de apărare din nord-vest.
Cetatea din Slimnic () [Corola-website/Science/326723_a_328052]
-
soluție în cazul complicațiilor sau a unor efecte secundare până la șase ore, în funcție de conservare și starea de pornire. Inima este eliminată prin secționarea valvelor mari și o parte din atriul stâng. Venele pulmonare nu sunt secționate, ci mai degrabă o porțiune circulară din atriul stâng care conține venele pulmonare și este lăsat la loc. Inima donatorului este tăiată pentru a se potrivi pe pacient atriul stâng, iar restul vaselor mari se sudează la loc. Inima nouă este pornită, apoi pacientul este
Transplant de inimă () [Corola-website/Science/326740_a_328069]
-
și cea mai mare distanță est-vest de 160 km. Granița avea o lungime totală de 1800 km. Suprafața țării era de 19.508 km². La est, se învecina cu Bavaria, și în celelalte trei direcții cu Baden, cu excepția unei mici porțiuni din sud, care se învecina cu exclava prusacă Hohenzollern și cu lacul Konstanz.
Regatul Württemberg () [Corola-website/Science/326741_a_328070]
-
între 907 și 960. În timpul acestei scurte perioade, când China a fost, din toate punctele de vedere un sistem multi-statal, cinci regimuri s-au succedat rapid unul după altul în controlul vechiului nucleu imperial din nordul Chinei. În aceeași perioadă, porțiuni din sudul și vestul Chinei au fost ocupate de zece regimuri, mai stabile politic, astfel perioada este, de asemenea, menționată ca cele Zece Regate. Capitale: a Dinastiei Song - Kaifeng și Lin'an; a Dinastiei Liao - Shangjing, Nanjing și Tokmok; a
Istoria Chinei () [Corola-website/Science/326725_a_328054]
-
arcuită peste corpul calos de care este separată de un șant profund - șanțul corpului calos. începe sub rostrul corpului calos, apoi urmează curbura corpului calos, se continuă în jurul spleniului corpului calos spre girusul parahipocampal, de care este separat printr-o porțiune îngustă numită istmul girusului cingular. Girusul cingular se află între șanțul cingular (aflat superior) și șanțul corpului calos (aflat inferior). Împreună cu girusul parahipocampal formează girusul fornicat. Girusul cingular (circumvoluția corpului calos, lobul corpului calos a lui Broca) se află mai
Girusul cingular () [Corola-website/Science/326803_a_328132]
-
în sus genunchiul corpului calos, și se curbează înapoi pentru a deveni orizontal, și se extinde până la spleniul corpului colos. Aici, el se continuă cu girusul parahipocampal. Continuitatea, în spatele spleniului, a girusului cingular cu girusul parahipocampal este stabilită de către o porțiune relativ îngustă, în formă de istm - "istmul girusului cingular". Broca, a considerat istmul ca o simplă plică de trecere între lobul temporal (din care face parte girusul parahipocampal) și girusul cingular (care este o parte a marelui girus limbic) și
Girusul cingular () [Corola-website/Science/326803_a_328132]
-
fronto-limbice sunt foarte variabile prin numărul și situația lor. Una din ele este destul de constantă și este situată alături de genunchiul corpului calos: aceasta este "plica fronto-limbică anterioară" ("plica de trecere frontolimbică anterioară"). Cortexul cingular uman poate fi divizat într-o porțiune anterioară - cortexul cingular anterior și o porțiune posterioară - cortexul cingular posterior (Brodmann 1909;. Vogt et al 1995). Ulterior, Vogt et al. (2004) au propus un model de patru regiuni, cu subregiuni bazate pe conectivitate: cortexul cingular anterior, cortexul cingular mijlociu
Girusul cingular () [Corola-website/Science/326803_a_328132]
-
situația lor. Una din ele este destul de constantă și este situată alături de genunchiul corpului calos: aceasta este "plica fronto-limbică anterioară" ("plica de trecere frontolimbică anterioară"). Cortexul cingular uman poate fi divizat într-o porțiune anterioară - cortexul cingular anterior și o porțiune posterioară - cortexul cingular posterior (Brodmann 1909;. Vogt et al 1995). Ulterior, Vogt et al. (2004) au propus un model de patru regiuni, cu subregiuni bazate pe conectivitate: cortexul cingular anterior, cortexul cingular mijlociu, cortexul cingular posterior și cortexul retrosplenial. Bazat
Girusul cingular () [Corola-website/Science/326803_a_328132]
-
și cortexul retrosplenial. Bazat pe studii de conectivitate la maimuțele macac și pe datele imagistice funcționale, la om, Picard și Strick (2001) au subîmpărțit regiunea șanțul cingular uman în două zone, zona cingulară caudală și zona cingulară rostrală cu o porțiune anterioară și posterioară.
Girusul cingular () [Corola-website/Science/326803_a_328132]
-
calosomarginală, fisura calosomarginală, șanțul calosomarginal ("Sulcus callosomarginalis") este un șanț (fisură) lung, de formă neregulată pe fața medială a emisferului cerebral, care separă girusul cingular aflat mai jos de girusul frontal medial și lobulul paracentral care se află mai sus. Porțiunea anterioară este numită partea subfrontală ("Pars subfrontalis"); partea posterioara, care se curbează în sus spre marginea superomedială a emisferului și mărginește posterior lobulul paracentral este numită ramura marginală ("Ramus marginalis") sau șanțul marginal ("Sulcus marginalis"), și separă precuneusul de lobulul
Șanțul cingular () [Corola-website/Science/326840_a_328169]
-
km) cuprindea în special orașul Seveso, aflat la 15 km de Milano, oraș care ulterior a fost evacuat. În acea zonă au fost îngropate două tancuri de mari dimensiuni în care au fost stocate cadavrele animalelor afectate, reziduurile fabricii și porțiuni de sol contaminat și apoi a fost amenajat un parc natural. Gravitatea accidentului (unii l-au comparat ca efect cu explozia de la Hiroshima) a determinat Consiliul Europei să emită așa-numita "Directivă Seveso", prin care s-au introdus reglementări stricte
Accidentul de la Seveso () [Corola-website/Science/326847_a_328176]
-
marginală a șanțului cingular), inferior de șanțul cingular și superior de marginea superioară a emisferului. În mijlocul părții superioare a lobulului paracentral se află o crestătura ce reprezintă extremitatea terminală superioară a șanțului central Rolando, care împarte lobulul paracentral în 2 porțiuni: porțiunea anterioară - girusul paracentral anterior și porțiunea posterioară - girusul paracentral posterior. Girusul paracentral anterior, aflat pe lobul frontal, se continuă dincolo de marginea superioară a emisferului cu girusul precentral al lobului frontal. Girusul paracentral posterior aflat pe lobul parietal se continuă
Lobulul paracentral () [Corola-website/Science/326864_a_328193]
-
a șanțului cingular), inferior de șanțul cingular și superior de marginea superioară a emisferului. În mijlocul părții superioare a lobulului paracentral se află o crestătura ce reprezintă extremitatea terminală superioară a șanțului central Rolando, care împarte lobulul paracentral în 2 porțiuni: porțiunea anterioară - girusul paracentral anterior și porțiunea posterioară - girusul paracentral posterior. Girusul paracentral anterior, aflat pe lobul frontal, se continuă dincolo de marginea superioară a emisferului cu girusul precentral al lobului frontal. Girusul paracentral posterior aflat pe lobul parietal se continuă dincolo de
Lobulul paracentral () [Corola-website/Science/326864_a_328193]
-
cingular și superior de marginea superioară a emisferului. În mijlocul părții superioare a lobulului paracentral se află o crestătura ce reprezintă extremitatea terminală superioară a șanțului central Rolando, care împarte lobulul paracentral în 2 porțiuni: porțiunea anterioară - girusul paracentral anterior și porțiunea posterioară - girusul paracentral posterior. Girusul paracentral anterior, aflat pe lobul frontal, se continuă dincolo de marginea superioară a emisferului cu girusul precentral al lobului frontal. Girusul paracentral posterior aflat pe lobul parietal se continuă dincolo de marginea superioară a emisferului cu girusul
Lobulul paracentral () [Corola-website/Science/326864_a_328193]
-
singurul os mobil al scheletului visceral. Mandibula este formată din două jumătăți simetrice, independente la făt și sudate pe linia mediană la adult. Prezintă un corp și două ramuri. Corpul în formă de potcoavă are 2 fețe (externă, internă), 2 porțiuni (superioară - porțiunea alveolară, inferioară - baza mandibulei) și 2 margini (inferioară, superioară); pe marginea superioară (arcada alveolară inferioară) se află dinții mandibulari. Ramurile mandibulei în formă de lame patrulatere îndreptate oblic în sus și înapoi prezintă 2 fețe (laterală, medială), 4
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]
-
mobil al scheletului visceral. Mandibula este formată din două jumătăți simetrice, independente la făt și sudate pe linia mediană la adult. Prezintă un corp și două ramuri. Corpul în formă de potcoavă are 2 fețe (externă, internă), 2 porțiuni (superioară - porțiunea alveolară, inferioară - baza mandibulei) și 2 margini (inferioară, superioară); pe marginea superioară (arcada alveolară inferioară) se află dinții mandibulari. Ramurile mandibulei în formă de lame patrulatere îndreptate oblic în sus și înapoi prezintă 2 fețe (laterală, medială), 4 margini (anterioară
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]
-
înapoi prezintă 2 fețe (laterală, medială), 4 margini (anterioară, posterioară - parotidiană, inferioară și superioară), 2 procese (procesul coronoidian și procesul condilian). Procesul condilian se articulează cu temporalul (articulația temporomandibulară). Mandibula este străbătută de canalul mandibulei Corpul mandibulei ("Corpus mandibulae") este porțiunea orizontală a mandibulei ce se extinde posterior până la unghiul mandibulei, este concav înapoi având forma de potcoavă sau forma unui "U". Are două porțiuni: una inferioară, mai compactă - baza mandibulei ("Basis mandibulae") - și alta superioară, care poartă dinții - porțiunea alveolară
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]