14,689 matches
-
în jurul prepoziției întru: Ființă, Fire, Rost... Cartea Jurnalul de la Păltiniș, care ca literatură mi se pare o capodoperă, ca filosofare, m-a revoltat. (...) Liiceanu nu își dă seama că Noica e un poet, că folosește termenii ca poezie, că inventează trăiri poetice și le numește apoi filosofie"26; "Noica e un mare fricos, un atlet al prudenței și un campion la fugă (de răspundere): știu din pușcărie cum era acolo; (...) Noica nu s-a dus la Păltiniș ca să scape de frică
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
apropie și trec peste// doi metri pe doi,/ Tăcerea au tăiat-o spaimele". Chiar și volumul din 1946, Ultimul peisaj din Orașul Cenușiu, surprinde printr-o serie de imagini inedite, e aici ceva din dorința poetului de a concretiza stări, trăiri care plutesc dincolo de cuvinte: "circuitul galvanic al bucuriei", "întâlnirea cu tine a fost o ciocnire de planete" sau "Un arbore, ca o trompetă/ ne așteaptă pe marginea serii, un arbore de sugativă,/ (...) Purtam în nări o respirație de vată/și
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în ultimul număr al revistei în care Mihnea Gheorghiu își continuă observațiile despre Noua poesie americană, iar Miron Constantinescu atacă direct poezia tinerilor români care, crede autorul articolului Tinerețe, realitate, poesie, uită să privească realitatea preferând lirica personală, a propriilor trăiri sau a propriilor eșecuri, când " În jurul nostru trăiesc milioane de muncitori, țărani, intelectuali. Și viața lor cuprinde tot pământul românesc pentru că ei îl lucrează, îl fac să rodească"117. 3.3.4. Poezia Poezia publicată în Cadran este selectată nu
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în ipostaza unei "păsări salbatice a Timpului" pe care neantul poate să o zdrobească (dorul de dispariție este mai mult decât un simplu reflex bacovian, pentru că ezitările, aspirație către un ținut al eternității, dar și tentația disoluției creează impresia unei trăiri autentice). Regele Fără-Timp reprezintă tocmai reușita distanțării de civilizația supusă degradării temporale, dar izolarea într-un tărâm al veșniciei echivalează cu moartea, cu durerea și cu întunericul, zorile sunt aici mai palide, soarele coboară doar arareori. Una dintre ipostazele lirice
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
față de iubire, cât față de concepția calm burgheză, alimentată de o tradiție literară a idealului erotic. Iubita se înfățișase în ipostază angelică sau demonică, fie imagine pură, ideală, de neatins, fie imagine a celei care dezamăgește, dar accentul cădea întotdeauna pe trăirile eului liric, oricât de clar conturate sau dimpotrivă de contradictorii ar fi fost acestea. Demitizarea care se aplicase eului liric, funcționează și în acest caz ("ți-am promis, cu ocazia ultimului sărut, că am să cumpăr/ o mașină americană aerodinamică
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
arzând depărtată mereu". Metafora focului asociată cu exaltarea erotică sau cu pulsiunile libidoului nu e desigur recentă, dar eul liric reușește să facă să prindă contur jocul impalpabil al sentimentelor, sugestie a ceva ce poate fi doar intuit, a unor trăiri pe care subiectul se surprinde încercându-le. Cadrele se fluidizează în încercarea de a surprinde inefabilul, focul comorilor rămâne un simbol ambivalent, e iluzoriu, ispită a unei posibile bogății, dar, în egală măsură, poate fi și atribut al maleficului. Focul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
iarăși de mine te voi lega/ pentru fierbinți veșnicii provizorii/ cu-același alb fir de abur subțire,/ pe care mereu îl vei rupe/ și fără de care/ tu și lumea v-ați stinge...", Veșnicul joc). Combustia interioară devine condiție necesară a trăirii erotice. Există o proiectare asupra iubitei/ ispitei erotice a acestei arderi: "te-ascult arzând depărtată mereu" (Veșnicul joc), "Fiebinte stai aburind ca o ceașcă străvezie", "- Ar fi bine s-o uiți! Îi spuneam inimii,/ (...) - Ușor de zis! mi-a răspuns
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
loc sub puterea lacrimei de opal, acesta din urmă fiind considerat o piatră a iubirii, a speranței, căpătând însă și semnificația nefastă a blestemului, a nefericirii. În jocul sentimentelor, orice acțiune poate duce fie la fericirea supremă, fie la catastrofă. Trăirile vor fi în acest caz tulburi, contradictorii și, într-un alt registru decât cel pe care-l folosea Ion Helide Rădulescu, redate oximoronic ("Tulburi furtuni limpezitoare/ în ochii tăi, pe cerul tău, pe care vrajă,/ curând apoi,/ prin umede lumini
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sfert). Într-un astfel de text iubirea e așteptare, tehnica rămâne aceea a reluării secvenței semnificative într-un soi de refren ("Dar fata cu ochii de strugure nu mai venea"). Acumulările de elemente nuanțează semnificațiile poemului, reușind să sugereze subiectivitatea trăirii eului liric. E aproape o ignorare totală a subiectelor erotice în volumele de tinerețe ale lui Ion Caraion. În lumea crăpată, descompusă sub impactul războiului, nu mai e loc pentru niciun vis de dragoste. Singura prezență care feminizează spațiul acesta
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
aceea a lipsei de speranță, a actului distructiv cu caracter definitiv: "și cerul e leoarcă... și timpul e bruma..." (Partitură). Și de data aceasta, natura nu este prezentată doar într-o stare profundă de degradare, ceea ce, de altfel, corespunde perfect trăirilor transmise de eul poetic, ci este ea însăși una dintre cauzele acestei degradări, invazia abisalului, a instinctualului pe care asemenea elemente ale spațiului exterior le simbolizează coincide cu moartea sufletească: "Prin sângele nostru vin câinii de ling -/ ne biruie iarba
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ai vrea să ți se pară/ (pierduți printre hambarele cu pâine)/ că greierii din bulgări pleacă-n țară,/ ca să te caute-n mirările de mâine.", Filigran romantic), implicând uneori, pur și simplu, o invocație sau un dialog imaginar, alteori o trăire prin intermediul Ei, fie prin folosirea persoanei I, caz în care eul poetic preia masca lirică a femeii care se descoperă. Nu doar în poezia crudă, a existenței respingătoare se apropie de Arghezi, ci și în aceste descrieri ale femininului care
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
directe, exclamațiile, interogațiile, invocațiile sau invitațiile. Se conturează o ipostază a circarului care strigă/ invită adunarea la un spectacol care se vrea apropiat de cel al bâlciului, e o alunecare voită spre derizoriu. În mod paradoxal însă renunțarea la idealizarea trăirilor, a experienței are ca efect desprinderea de clișeele literare care duceau la banalizarea anumitor teme, motive, structuri expresive. Ceea ce devine laitmotiv într-un text precum Biliard nu va fi o structură metaforică evidentă (deși textul nu duce lipsă de astfel
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pe dreptunghiul fețelor de masă". Claustrarea (motivul camerei pătrate) înseamnă condamnare la o existență limitată, excluderea oricărei posibilități de autodepășire. Ideea de aplatizare, de anihilare a tridimensionalității este întărită de revenirea asupra unei alte forme geometrice, dreptunghiul. Caracterul angoasant al trăirii este accentuat de coloristică (negrul, culoarea morții, a adâncurilor, și roșul, doar sugerat, al focului sau al sângelui) și de năvălirea orașului în spațiul interior. Trotuarul, strada sunt cele două simboluri ale orașului care interferează cu psihicul chinuit al eului
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
care interferează cu psihicul chinuit al eului poetic. Reprezintă drumul, prin excelență, destinul violent, de neoprit care se impune în fața dorințelor, a aspirațiilor umane. Motivul arderii, al degradării revine în nenumărate texte. Se preferă însă neologicul oxidare (o actualizare a trăirilor, o sugerare a lentorii cu care se produce această modificare în starea universului). Situarea la "marginea pământului" (Oxidare) a spațiului descris accentuează ruperea de lumea normală, spațiul este unui infernal: Ne ocolesc cei buni ca pe o ciumă/ și nu
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
acest context. E aproape o formulă consacrată a primelor volume: un eu multiplu, prezent prin revenirea cu insistență asupra persoanei întâi, plural. E un discurs în numele unei generații care își cere dreptul de a-și exprima starea nevrotică cauzată de trăirea cu acuitate a unui prezent așezat sub semnul lipsei de ideal, de valori. Abundă elementele care sugerează starea nevrotică generată de o lume închistată în clișee ("disprețuim cumințenia reumatică/ a inșilor bolnavi de centimentri pătrați." - Antreul poemului). Antreul poemului se
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
vermină", "geografia unor molii cu belciugul la ușă" - Antreul poemului, "rodul, cu smârcul, se-alese" - Oxidare, "oraș ca un câine cu bube ieșit dimineața din lăzi" - Cangrenă). Poemele sale se apropie de cele extatice prin modul de transcriere a fluxului trăirilor aflate la limita dintre conștient și inconștient, sunt însă aproape în exclusivitate formate din tresăriri ale eului încarcerat într-un coșmar lăuntric și absolut lipsite de sentimentul de libertate, de beatitudinea care ar trebui să caracterizeze o atare stare. Se
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
îmi sunt aproape și care seamănă între ele"). Dorința de a face tabula rasa literatura și lumea prezentată pentru că nu corespund așteptărilor sale demiurgice este normală în contextul conștientizării tendinței autopastișante a literaturii. Se face astfel o pledoarie pentru autenticitatea trăirii exprimate, pentru individualizarea discursului. Creatorul ar trebui să-și depășească temerile, să nu țină cont de receptare pentru a se putea exprima plenar pe sine însuși fără teama de a fi respins. De aici și imaginarul șocant, surprinzător care caracterizează
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
imaginarul șocant, surprinzător care caracterizează lirica lui Caraion. Promovarea unei poezii la fel de libere ca "energia care circulă/ prin toate cercurile și arterele pământului" este, în sine, un act de frondă, nu se propune doar o poezie a concretului, animată de trăirile, obsesiile cele mai profunde (energia chtoniană este, în fond, o expresie a pulsiunilor inconștientului, adică a celor mai intime trăiri netrecute prin filtrul rațiunii), ci, indirect, și una infernală, a infernului din noi, e drept, căci aluzia este dantescă. Exemplificarea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și arterele pământului" este, în sine, un act de frondă, nu se propune doar o poezie a concretului, animată de trăirile, obsesiile cele mai profunde (energia chtoniană este, în fond, o expresie a pulsiunilor inconștientului, adică a celor mai intime trăiri netrecute prin filtrul rațiunii), ci, indirect, și una infernală, a infernului din noi, e drept, căci aluzia este dantescă. Exemplificarea acestui tip de creație în chiar corpul poeziei susține interpretarea propusă căci imaginile par a fi desprinse dintr-o viziune
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
retorică, exclamații, de exemplu: "O, Doamnă, spuneam Lunii, primește negura sufletului acesta/ ce trece legănându-se pe raze ca pe o punte". E aici o ezitare în descoperirea drumului, o oscilare între exprimarea sentimentelor și teama de ridicol, implicare afectivă, trăire puternică și refuzare a ei, totul se succede de la o structură la alta. Steaua magilor e una care îi marghează existența, e probabil însemnul creației. Imperfectul din incidentă sugerează și el aceeași detașare, privirea de la o distanță ironică a propriilor
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
au devalorizat. Nu mai e nimic aici din viziunea romantică asupra lunii, astru protector, care impune poetului detașarea de cotidian și induce starea de visare, dimpotrivă, luna la Tonegaru impune o baie de real, o asimilare a acelor elemente banale. Trăirea sufletească este prezentată detașat ca și cum s-ar analiza o pânză sau o gravură ce nu-i aparține eului liric. Versurile încearcă să redea simultan și caracterul pictural al descrierii și senzația de împietrire sufletească: Lumina se prelingea în lacrimi de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
accentul nu cade neapărat pe caracterul protestatar, cât pe ideea finalului de operă, pe faptul că poezia sa se transformă în polemică, în antipoezie sau metatext. Dintre procedeele preferate, se remarcă și interjecția "iată" care marchează aducerea în actualitate a trăirilor, într-un poem care oricum folosește prezentul: "Iată, să-ți aduc de la luptă femurul meu sub balcon/ am trecut un fluviu ce-și adună solzii în galop arbitrar/ ducând în alte sfere ca pe un călăreț fantastic/ armătura mea de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
an numai toamna prin pom -/ atunci frunzele galbene decupau razele/ aducând noaptea ca-ntr-un om". Se realizează o răsturnare de perspectivă, nu mai avem raportarea universului, a tumultului interior la universul exterior în încercarea de concretizare, de plasticizare a trăirilor, ci crearea unei analogii a exteriorului cu lumea interioară. Se lasă impresia că exteriorul e fals, e nesigur, singura realitate ce poate fi cunoscută și exprimată e cea interioară, în comparație cu aceasta lumea exterioară devine una a ficțiunii, în care impresiile
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fi singura care iese din tiparele normalității. "Un plop pe aleie purtând rădăcina ca o trenă/ traversă noaptea", "iar plopul traversă invers noaptea sumbră de toamnă/ și iar mă gândeam: Probabil caută liniște și el"". E o transpunere a propriei trăiri. Finalul însă sugerează că transpunerea aceasta e ironică și parodică: "mâine plopul acela va face promenadă sub camera unde sunt închis;/ -Domnule paznic, intervino să termin cu acest romantism,/ altfel mâine seară clarul Lunii mă îneacă precis". Proiectarea în viitor
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
însă sugerează că transpunerea aceasta e ironică și parodică: "mâine plopul acela va face promenadă sub camera unde sunt închis;/ -Domnule paznic, intervino să termin cu acest romantism,/ altfel mâine seară clarul Lunii mă îneacă precis". Proiectarea în viitor banalizează trăirea care-și pierde caracterul de inedit. Cu aceeași retorică a provocării audienței (pe care o descoperim și la avangardă) se deschide și Conspect de toamnă, titlul refăcând ironic sintagmele consacrate pentru pasteluri. Textul poetic nu mai e unul mimetic. "Domnilor
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]