12,821 matches
-
de vehicularea, în politica și presa maghiară, a unor sintagme ca „Ungaria Mare” sau „Transilvania-conglomerat național”, și sunt propuse ca replică la o lucrare a al lui Méliusz Jozsef, Destin și simbol, care insista asupra rolului civilizator al Ungariei în ținuturile românești și asupra hegemoniei teritoriale a acesteia. Accentele mesianice sunt înlocuite aici cu ieșiri disproporționat umorale, iar ideea subiacentă a „misiei” istorice providențiale a neamurilor este schițată în manieră rigidă. În plus, sunt vehiculate multe dintre locurile comune ale politicii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
puteri străine, ușor de identificat sub numele Roxolania. Fără o construcție epică și fără un flux narativ propriu-zis, cartea se articulează ca o succesiune de episoade dramatice, dând seamă despre deteriorarea și ieșirea din matcă a vieții oamenilor din acest ținut al minelor. Rezistă la lectură câteva tablouri de atmosferă, care surprind „misterul” blestemat al locului, tensiunea momentului (primii ani după al doilea război mondial), ca și unele siluete. Oprindu-se și la alte medii, precum în Anotimpurile unei țigănci (2003
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290685_a_292014]
-
mare este condusă prin canale subterane în munți, unde este purificată și se reîntoarce sub formă de izvoare. Concepția că apa izvoarelor se formează în golurile subterane era o consecință a faptului că anticii greci erau familiarizați cu peșterile din ținuturile calcaroase, cu spațiile subterane mari, reci și întunecoase. Marcus Vitruvius (sec î.Cr.) este primul care sesizează că apa subterană provine din infiltrarea apei de ploaie sau a zăpezii topite; el este practic precursorul teoriei infiltrării. Palissy B. este primul autor
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
ț. Este atingerea cu fruntea a mormântului lui Osiris de către tatăl său Ra. Dar poate că cel mai important este capitolul 175, un dialog Între Atumxe "Atum" și Osirisxe "Osiris", care explică poziția reciprocă a zeului creator și a zeului ținutului de „dincolo”. Aceștia Încep să polarizeze complexul panteon egiptean. Textul se Încheie cu o viziune apocaliptică, pe care nu o mai cunoaștem din alte izvoare, și avertizează, prin unicitatea și importanța sa conceptuală, asupra riscurilor pretențiilor noastre de istorici ai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îi scoate rând pe rând toate Însemnele (coroana, cerceii, colierul, agrafele, etc), În timp ce o conduce prin cele șapte porți ale infernului. La ultima poartă, zeița ajunge complet goală. La protestele repetate ale zeiței, paznicul răspunde că „acestea sunt poruncile Stăpânei ținutului șcelor morțiț”, adică ale lui Ereșkigal. Aceasta din urmă, În momentul În care se găsește În fața mândrei sale surori, o tratează cu cruzime, o umilește În diferite feluri, iar apoi poruncește să moară de diferite boli: finalul este În concordanță
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Învierea din morți este pentru mesopotamieni o absurditate mitologică. Este de neconceput ca cineva care a intrat În infern să mai poată ieși: tocmai din acest motiv infernul este numit În sumeriană kur-nu-gi4-a și În akkadiană qaqqar/erÌet l³ târi, „ținutul fără Întoarcere”. Așadar, cum este posibil să afirmăm că Inanna/Iștarxe "Iștar" a Înviat după moarte și a reușit să scape din infern? Spre deosebire de alte vremuri, avem astăzi posibilitatea, datorită faptului că dispunem de unele izvoare cu precădere sumeriene, să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cel al infernului, arallû, căruia i se mai spune și „marele ținut” (kigallu). Este imaginat, În maniera noastră, trist și Întunecat. Din infern nu se Întoarce nimeni, pentru că acolo este locuința morților: din acest motiv, i se mai spune și „ținutul fără Întoarcere” (vezi subcapitolul 3.5c, În legătură cu miturile Coborârea lui Inanna/Iștarxe "Iștar", Dumuzixe "Dumuzi" și Gestinanna). Infernul are o regină, pe Ereșkigalxe "Ereșkigal" „Stăpâna marelui ținut”, sora zeiței Inanna/Iștar. Mitul Nergalxe "Nergal" și Ereșkigal povestește cum zeul ceresc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru că acolo este locuința morților: din acest motiv, i se mai spune și „ținutul fără Întoarcere” (vezi subcapitolul 3.5c, În legătură cu miturile Coborârea lui Inanna/Iștarxe "Iștar", Dumuzixe "Dumuzi" și Gestinanna). Infernul are o regină, pe Ereșkigalxe "Ereșkigal" „Stăpâna marelui ținut”, sora zeiței Inanna/Iștar. Mitul Nergalxe "Nergal" și Ereșkigal povestește cum zeul ceresc Nergal a devenit soț al reginei infernului În urma unei pedepse. Ca zeu al infernului, Nergal este cumplit și Înfricoșător și poate aduce nenorociri pe pământ, care se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
după cum o demonstrează lumea din poemul lui Ghilgameșxe "Ghilgameș" (cf. subcapitolul 3.5b). Moartea produce o schimbare radicală a statutului, pentru că face ca acesta (spiritul său: edimmu/eÚemmu) să coboare În lumea infernului, În lumea de „dincolo”, arallû, numit și „ținutul fără Întoarcere” unde domnesc Erișkigal și Nergalxe "Nergal" (cf. subcapitolul 4.4b). Mesopotamienii Își imaginau că zeii infernului trăiesc Într-un palat de lazurit, așezat În centrul unei cetăți subterane, Încercuite de ziduri. La aceasta se ajunge printr-o poartă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de cealaltă parte Însă, de exaltarea meritelor personale În devoțiunea față de zeu: Cetatea Nerikxe "Nerik" era ca un coral (?) șîn apăț și șstătea josț În apele adânci. Iar eu am adus deasupra apelor cetatea Nerik asemenea coralului (?) șși am luat ținutul Nerikț pentru zeul furtuniixe "zeul furtunii" din Nerik, fiul tău (KUB XXI 19 + III 14’-18’). Uneori transpare un puternic sentiment de Încredere În zeul spre care se Îndreaptă rugăciunea, zeu care este „tată și mamă” ai celui care se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Asia, fie penetrării În Egipt a populațiilor semite din regiunea siro-palestiniană.. Astfel, Anatxe "Anat" (vechea zeiță a Ugaritului, Însoțitoare a lui Baalxe "Baal"), Rashapxe "Rashap", Astartexe "Astarte", Horonxe "Horon", Baal Safonxe "Baal Safon" și alți zei sunt bine primiți În ținutul Nilului, unde principalul centru al cultelor feniciene era cetatea portuară Memphis, În care exista un Întreg cartier de locuitori din Tir cu tradițiile lor religioase. Dezvoltarea cea mai cunoscută și reprezentativă pentru religia punică o constituie panteonul Carthaginei care conține
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Leagăn al unui străvechi cult funerar, În epoca lui Herodot (IV, 33-35) acestea erau Într-adevăr venerate de către locuitorii insulei ca „mormintele fecioarelor Hiperboreenexe "Hiperboreene"”, Hiperochexe "Hiperoche" și Laodicexe "Laodice", Augexe "Auge" și Opixe "Opi", ajunse din Îndepărtatul și misteriosul ținut al hiperboreenilor ca să aducă daruri la Delos, unde au murit și au fost Îngropate. Cu toate acestea, continuitatea cultelor miceniene sau vreo formă de readaptare, ca În cazul Delosului, nu sunt mereu ușor de recunoscut, nici distribuite În mod uniform
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lor, Solon și autorul anonim al Imnului homeric către Demetraxe "Demetra" susțineau caracterul inevitabil și ambiguitatea „darurilor” zeilor. Numai respectul și celebrarea corectă a ceremoniilor cultului puteau Îndepărta intervenția divină din viața oamenilor. Pausanias (VIII, 42, 6) povestește că atunci când ținutul Figaliei a fost lovit de o foamete cumplită, oracolul delfic i-a Îndemnat pe toți locuitorii să respecte normele rituale și să Îi aducă Zeiței Demetra onorurile străvechi datorate, pentru a o Îmblânzi. Așadar, odată scurs definitiv timpul În care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a orașelor. „Pământul italic a devenit o Grecie mai Întinsă”, scrie Ovidiu, și aduce ca mărturie prezența lui Evandruxe "Evandru" și a lui Herakles la Roma, a lui Odiseuxe "Odiseu" alături de lestrigoni și Circexe "Circe", a lui Halesusxe "Halesus" În ținutul faliscilor, a lui Diomedexe "Diomede" În Apulia; Tivoli ar fi fost reconstruită de argivi, Solimusxe "Solimus" din Ida (În Frigia), ar fi Întemeiat Sulmona, orașul natal al lui Ovidiu. Din această enumerare reiese ca dovedită afirmația: Itala nam tellus Graecia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cosmopolite: o tipologie istorico-religioasătc "4. Religii etnico‑naționale și cosmopolite \: o tipologie istorico‑religioasă" Dimensiunea specific religioasă a celor două linii conducătoare fundamentale ale elenismului, cosmopolitismul și individualismul, se exprimă În mișcarea de răspândire a numeroase culte În afara respectivelor lor ținuturi de origine și de adeziune la ele a unor indivizi ca urmare a unei alegeri personale și curând chiar și de adeziune a unor comunități Întregi care, În acest fel, fac publice și oficiale niște practici și niște credințe religioase
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
grupuri Întregi sau ale unor adevărate comunități. Acest fapt se petrece În legătură cu fenomene concomitente de intensificare a schimburilor comerciale În tot spațiul Mediteranei, cu fenomenele deplasărilor de armate dintr-o regiune În alta, cu o ședere câteodată foarte lungă În ținuturile cucerite sau de formare a unor adevărate „colonii”, așa cum este cazul marilor cetăți elenistice constituite În vechime sau mai noi, populate de coloni greco-macedoneni și, mai târziu, de acei romani care, fiind comercianți activi la Delos Încă de la sfârșitul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religioase -, amândouă desăvârșite Într-o lungă ședere În sanctuarul lui Asclepiosxe "Asclepios" de la Aigai care, ca și Asclepeionul din Pergam, apare ca un cenaclu de Învățați și ca un loc al discuțiilor filozofice (II, 7) - sau la nenumăratele călătorii În ținuturi exotice cu intervenții taumaturgice de diferite feluri. Totuși, pentru definirea ethos-ului lui Apollonius, Filostrat consideră esențială opera lui reformatoare la nivel de credințe și practici de cult prin afirmarea primatului religiozității interioare asupra componentelor mitico-rituale ale religiilor tradiționale. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a tradiției zoroastriene. Populațiile iraniene care se autonumeau „ariene” (În avestică, airya; În persana veche, arya; În limba pahlavi, ¶r) s-au impus ca depozitare ale Învățăturii profetului, atât În Iranul oriental - În Margiana (oaza din Merv), Bactriana (Balkh și ținutul de la nord de Hindukuș), Area (regiunea Herat), Drangiana (bazinul endoreic al H³m¿n-i Hilmand În regiunea Sistan, Între Iran și Afghanistan) și Arcosia (regiunea Kandahar) etc., cât și În Iranul occidental, Între Media și Persia (Gnoli, 1989a, pp. 29
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și la nord-vest, În Armenia guvernată de o nobilime În mare parte de origine iraniană, ca și În regiunea pontică și caucaziană, iranismul a continuat să exercite o influență profundă (cf. Chaumont, 1969, pp. 25 sqq.). În același timp, toate ținuturile limitrofe Iranului, de la vest la est, din Siria În Bactriana, unde s-a afirmat În final dominația Kush³nilor, interpretările iraniene ale divinităților străine, precum și interpretările străine ale divinităților iraniene (Baily, 1943, pp. 63 sqq.; Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 239 sqq,; Widengren
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca fondator al puterii clerului magilor la Începutul dinastiei sasanide, restaurator al Religiei mazdeiste prin Întemeierea marilor temple ale focului (³dur ș Wahr³mxe "Wahra>m") și executarea corectă a diferitelor servicii liturgice („rituri ale zeilor”: kerdag³n ș yazd³n) În toate ținuturile În care exista zoroastrismul („ținuturile magilor”: mowest³n), ca ceremonii ale g³h³nb³r (radpass³g: MacKenzie, 1970), stipularea documentelor (gitt), statutelor (p³dikhșșr) și a registrelor (m³day³n), corectarea deviațiilor conduitei sau doctrinei magilor risipiți În vastul imperiu (Menasce 1956-1957), celebrarea căsătoriilor consangvine (khw¶d½dah
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
magilor la Începutul dinastiei sasanide, restaurator al Religiei mazdeiste prin Întemeierea marilor temple ale focului (³dur ș Wahr³mxe "Wahra>m") și executarea corectă a diferitelor servicii liturgice („rituri ale zeilor”: kerdag³n ș yazd³n) În toate ținuturile În care exista zoroastrismul („ținuturile magilor”: mowest³n), ca ceremonii ale g³h³nb³r (radpass³g: MacKenzie, 1970), stipularea documentelor (gitt), statutelor (p³dikhșșr) și a registrelor (m³day³n), corectarea deviațiilor conduitei sau doctrinei magilor risipiți În vastul imperiu (Menasce 1956-1957), celebrarea căsătoriilor consangvine (khw¶d½dah). Aceasta din urmă, În special
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai Întoarce niciodată; sau se Întoarce după o călătorie de câteva zile și, consternat, Își dă seama că În țara de unde a plecat trecuseră sute de ani. În esență, este vorba despre călătoria pe care o Împlinește eroul mort spre ținutul fericit al nemuririi: o călătorie profund păgână care și-a găsit locul În Irlanda creștină datorită genialului expedient de o transforma Într-una dintre multele povești de aventuri pe care povestitorii le spuneau În serile lungi, În jurul focului. Această teologie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pedeapsa cea mai grea. ș...ț În fruntea tuturor druizilor se află unul singur, care are cea mai mare autoritate printre ei. ș...ț Într-o anumită perioadă a anului, druizii se așază ca să judece, Într-un loc consacrat, În ținutul carnuților, care este considerat că se află În centrul Galiei. ș...ț Atrași de privilegii atât de mari, mulți vin la ei să se instruiască, pe de o parte, din proprie inițiativă, pe de altă parte, trimiși de părinți sau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
serie de povestiri care constituite o ciudată culegere de tradiții religioase precreștine, deja aproape uitate, și de teme legendare cu o largă răspândire. Să luăm În considerare cazul povestirii intitulate Math, fiul lui Mathonwy. Math, fiul lui Mathonwy, rege al ținutului Gwynedd din Walles-ul de nord, este obligat prin magie să-și țină mereu, În afară de situația În care se află război, picioarele În sânul unei fecioare. Tânăra care Îi face acest serviciu este Goewinxe "Goewin", de care este Însă Îndrăgostit Gilwaethwyxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
divinitate. Numele de Manawydanxe "Manawydan" sună, fără Îndoială, foarte asemănător cu cel al lui Manannánxe "Manannán", o divinitate irlandeză marină. Brânxe "Brân" are același nume ca și irlandezul Bran care, Însă, nu este un zeu, ci protagonistul unei călătorii În ținutul Fericirii, despre care am mai vorbit. Ne putem gândi deci că la baza textului galez stă călătoria mitică a unui erou, Brân, În ținutul nemuririi, care, legat la vest de Britania, ar putea fi reprezentat În acest caz de Irlanda
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]