17,219 matches
-
nostru prin formele poeziei și a meșteșugului adevărurile cele mai mari și mai folositoare."232 O formulare asemănătoare se regăsește în articolul Despre influența teatrului asupra năravurilor unei nații, nesemnat, publicat în Gazeta Teatrului Național: "...toate clasele societății, toate treptele alerg la teatru ca la o școală de morală, de învățătură și de bună cuviință, unde fiecare poate, desfătându-se să dobândească virtuțile cele mai de trebuință la viețuirea socială."233 Tonul folosit aici este oarecum încărcat de patetism, însă dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
arătat pe pământ?44 Căci odinioară toată lumea și tot locul erau amăgite de credința în idoli și oamenii nu se gândeau la nimic altceva decât să cinstească pe idoli ca zei. Dar acum, în toată lumea, oamenii părăsesc superstiția idolilor și aleargă la Hristos și, închinându-se Lui, cunosc prin El și pe Tatăl, pe care nu-L știau”. (Sf. Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, cap. VI, XLVI, în PSB, vol. 15, p.
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
împărătești și cuvântări de laudă la sfinți, p. 76) „Trebuie să ne minunăm și să ne înspăimântăm de măreția Întrupării care depășește orice înțelegere. Gândește-te ce lucru mare ar fi să vezi că se coboară soarele de pe cer, că aleargă pe pământ și că trimite razele sale tuturor celor de aici. Iar dacă s-ar întâmpla aceasta cu luminătorul acesta ceresc, toți s-ar înspăimânta văzând o astfel de minune. Gândește-te și socotește acum ce lucru mare este să
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
rogu-te, cum de stau după ce au fost făcute și pe ce anume stau? Ce temelie are cerul, și pământul pe ce stă? Și dedesubtul pământului ce este? Ai văzut în câtă nedumerire ajunge ochiul cugetului tău, dacă nu vei alerga degrabă la credință și la puterea cea nepricepută a celui ce le-a făcut? Dar dacă voiești a te gândi și la cele omenești, ai putea ca să întraripezi câte puțin cugetul tău. Nu vezi pe olari? Cum din lutul cel
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
de secetă, foamete și la începutul unei noi epoci, băiatul doctorului Călin Boișteanu și-a petrecut primii ani ai copilăriei în satul Fedeleșeni, din comuna Strunga. Nu departe de sat se afla lunca Siretului cu Mirceștiul lui Alecsandri, spre care alerga vara, împreună cu alți copii, la scăldat. Alteori, toropit de căldura soarelui, se refugia la umbra vreunui copac singuratic, care se afla la marginea lanului de grâu și urmarea fascinat ciocârlia care se înălța cântând spre cerul senin. Povestea acestea stând
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
de decădere, căci ambițioșii ce visau la tron, uniți cu cei nemulțumiți după timpuri, au avut recurs la streini. Istoria ne arată un tablou destul de trist. Armiile de invazie streine, în principate, erau mai totdeauna călăuzite de români ambițioși. Unii alergau la poloni, alții la unguri, alții la turci, alții la hanul de tătari, cărora le promitea felurite avantage, toate cu perderea dreptului de autonomie al țărei."25 Bolintineanu făcea aceste observații tocmai în momentul când intelighenția din principate se străduia
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
noțiuni ca sforțare și destindere. Pentru a contracara această tendință a gândirii este important să se arate cât de diferite sunt situațiile în care folosim aceste cuvinte: cineva ridică o greutate și apoi simte o ușurare lăsând-o jos; cineva aleargă și apoi se odihnește; cineva caută soluția unei probleme, o găsește printr-un efort semnificativ și apoi se destinde. S-ar părea că în aceste activități și stări atât de diferite ar exista ceva comun, desemnat prin termenii sforțare și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
măsuri, așa nu mai merge! / E timpul să trecem la fapte..." Retorică similară în Balada corăbiilor de piatră fantezie despre "adevărul cu privire la insule"; de astădată, "documentele dovedesc cu tărie" cum s-a produs un "cataclism colosal", un "îngrozitor uragan / ce alerga cu o viteză de patruzeci și opt, virgulă, cinci milenii pe secundă..." La prima vedere, paradoxul, poanta, enormitatea par să suscite pur și simplu umorul. La un "frumos joc" de cafenea (Biliard), un jucător își ia capul și-l așează
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
discursului, punctul forte al fugii configurează ideea de ritm existențial: Pedalam liniștit prin dimineața răcoroasă și plină de soare... Notație-refren, reluată în variantă: "Pedalam liniștit, cu pieptul plin / de puterea aerului plin și a luminii". La rându-i, câinele Degringo aleargă și el "liniștit, lângă roata din spate", privind "cu ochii lui umezi / parcă afectuoși"; la repetatul pleacă, un "pleacă îndârjit de mânie" dulăul ripostează cu "un fel de iubire amară". Moment de subită revelație: Îl priveam prostit de mirare, înmărmurit
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
El era ea / Și ea era el. / Sau cam așa ceva..." Revelațiile din Vis sunt narate clipind dintr-un ochi; plin de sine, poetul află că "toată omenirea" se precipită să-i cunoască versurile: "Eu abia puteam stăvili valurile de oameni, / Alergam de colo-colo, asudat de tot, / Și împărțeam bonuri de ordine". Efecte de contrasens, asocieri deconcertante, farsă și burlesc fac din Marin Sorescu un inclasabil: nici frivol (deși deschis facilităților), nici vizitat de mister și obsedat de inefabil. Calificativul "gouailleur", aplicat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Cât infern e în fiecare cuvânt / Îmi crapă zmalțul de pe dinți de fierbințeala lor, / Cât miraj / Cenușa Domnului e ghemuită / lângă fiecare" (Cât infern). Până și "în inima Ardealului", "îngeri negri plutesc lepădați", mișună "fluturi negri"; năuc, un câine negru aleargă pe "cumpăna dealului", pe "deasupra pământului", după "urma lui necunoscută"; "pământul e cu râie-n rădăcină", dealul "un pustiu de piatră". Nici urmă de mioritism! Neașteptată la vitalistul de mai înainte e implantarea în mâhnire; dezorientat, simplu figurant sortit derizoriului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Trecere Un fel de jurnal elegiac, Octombrie, noiembrie, decembrie (1972), unifică interludii erotice, în introspecție lină, și premoniții thanatice. Cel iubit, mai degrabă miraj ("născut din cuvânt") decât ființă în carne și oase, devine pretext de fantazare suplă: "Te îndepărtai alergând / Înspre mare / Și-mi strigai că ai nevoie / de depărtare / Ca să mă privești". El și Ea în neistovită alergare se întâlnesc într-un timp circular. Celui cu "chip de om", în fapt simplă vedenie, iubitului-nălucă timorat de curgerea clipelor, i
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
așeza botul la pieptul meu Și te voi dezmierda în tăcere o vreme Și doar apoi voi adormi și eu. Neliniști de tot felul însoțesc aventura Peste zona interzisă (1979), tărâm-limită și prag al morții; un "cal alb", mesager inconștient, aleargă în necunoscut: "A scăpat din frâul lui / Și începe să mă poarte / Peste zona interzisă". O rugă, Ghetsimani (precedente la V. Voiculescu, la Nichita Stănescu și Cezar Ivănescu) e o implorare șoptită: "Tată, dacă altfel nu se poatre, / Facă-se
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de clasă și a holului. După ce trăgea cu mătura gunoaiele, peste praful rămas arunca cu găleata păcura, pe care o întindea cu un feleștioc pe toată suprafața podelelor. Făcea, astfel, un lucru cum nu se putea mai rău. Când copiii alergau, praful îmbibat cu miros de păcură și amestecat cu fumul ce ieșea abundent din sobele crăpate, făceau aerul irespirabil. Curtea școlii nu se deosebea cu nimic de maidanul de pe malul Cacainei, un pârâiaș murdar și rău mirositor care traversa orașul
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
ale păsărelelor adăpostite în sălciile plângătoare. *** Terenul nostru de sport era situat pe șesul pârâului Buhai, având pe el iarbă cât păr în barba spânului, în schimb, existau spini, bălării și denivelări din belșug. Acolo ne dezbârnam unghiile de la picioare alergând după o minge roasă și mereu dezumflată. La meciurile oficiale, cu arbitru dotat cu fluier, apărea o problemă greu de rezolvat: lipsa echipamentului adecvat și, atunci, recurgeam la paliative. Pentru că chiloții nu erau, pentru noi, fiii de țărani un accesoriu
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
nu și-au pregătit copiii pentru viață, transformându-se, fără să-și dea seama, în dușmani ai propriilor copiii. SEMNE DE ÎNTREBARE Mă plimbam într-o frumoasa zi de sfârșit de septembrie pe o stradă liniștită din Iași, cu gândurile alergând sprințar de la o preocupare la alta. La un moment dat, mi-am dat seama că mă aflam în urma a doi adolescenți, un băiat și o fată, care mergeau în aceeași direcție, la câțiva pași înainte, discutând ca între prieteni sau
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
pînă la moarte. Ne vindem pentru ceea ce ne trebuie, nu pentru ceea ce știm. Cum spunea Iisus, " Dacă ochiul tău tot mai vede răul, scoate-l; dacă brațul tău continuă să facă lucruri rele, taie-l; dacă picioarele tale continuă să alerge aiurea, taie-le". Nu creierul creează conștiința, cum se crede în mod curent, ci invers, creierul este doar un receptor și un transmițător al fluxurilor de conștiință. Cum pot neuronii să producă o imagine holografică? Cum pot sunetele (de pildă
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
care, în culisele acestei auguste edituri, se străduiesc să dea viață cărților noastre, se îndreaptă toată recunoștința mea. Paris, decembrie 2006 CUVÂNT ÎNAINTE Suferința nu este "tendință". Și totuși... În confortabilele noastre societăți occidentale, suntem, ca să spun așa, somați să alergăm după succes, fericire, rețete de sănătate, tinerețe veșnică, totul pe fondul aspirației încă inexprimabile spre nemurire. Credința noastră într-un marș neoprit al progresului ne face să întrevedem un viitor fără suferință. Or, până într-un trecut recent, homo religiosus
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
îmbată simțurile. Crengi de pomi roditori se gârbovesc sub povara fructelor zemoase. În câmpuri, orizonturile se deschid ca niște ferestre spre zări îndepărtate. Luncile se scufundă în culorile și miresmele grădinilor cu legume proaspete. Biciuiți de sălcii plângătoare, cai sălbatici aleargă nestingheriți. În împrejurimi, cerul se reflectă în bălți formate din preaplinul râurilor care se revarsă. Între ape, stau camuflate știuci hrăpărețe, pândind spre bibani și carași nătărăi. Crângurile sunt scufundate de cântecul duios al privighetorilor. Purtate de vânt către văzduhuri
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
refugiat și jubilează, ca triumf al pretinsei sale evoluții, orice reușită se impune a fi măsurată cantitativ. Are nevoie de ceva tangibil, iar banii nu pot fi decât unica valoare anvizajată atunci când se raportează la societatea din care face parte. Alergând întruna pentru a-i face, a ajuns o ființă extrem de grăbită. Trist, este că, din cauza egoismului și orgoliului, nici măcar copiii nu își mai găsesc loc în viața omului. Își consumă existența, acoperindu-se de deșertăciune, fără a lăsa nimic în urma
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
nostru zbuciumat. Să închidem pleoapele și să ne calmăm ființa, trăgând în piept din aerul tare al munților. Să lăsăm deoparte grijile nimicului cotidian care ne gâtuie aproape în fiecare secundă. Sufocați, gonim pentru a ne satisface diverse trebuințe vremelnice. Alergând încontinuu, am ajuns să fugim de semenii din jur și, în cele din urmă, chiar de noi înșine. Ne trezim că rătăcim printr-o lume de care ne înstrăinăm zilnic. Suntem atât de singuri, încât am creat un spațiu virtual
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Luminii, lumînări de ceară topită, orbiți de Lumină [...], așteptînd o remodelare, o formă nouă, ca să mai ardem o dată pentru norocul nostru și pentru îmbunarea nu-i așa? a destinului. Se mutau stelele pe cer într-un menuet cosmic, iar tăcerea alerga între ele. Mă mîn-gîie albastrul, dar poarta răsăritului făcut-am bine să o deschid?". Basarab Nicolescu CUVÎNT ÎNAINTE În 2004, eminentul editorialist de la New York Times, Thomas Friedman, surprindea lumea cu o lucrare dedicată globalizării ce conținea în titlu o sintagmă
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
în ce-le religioase tradiționale. Ea a fost inoculată în conștiințele individuale prin intermediul celui mai mare sistem de propagandă, seducție, manipulare și presiune cunoscut în istorie. Agențiile de publicitate și industria de marketing ne scotocesc sufletele și ne fac să alergăm după toate morile de vînt, aparent în cea mai deplină libertate. Suntem teleprogramați, ceea ce trăim este un fel de Matrix. Ca să ne redobîndim adevărata libertate trebuie să ieșim din decorul acesta artificial. Dar ne dorim oare cu adevărat acest lucru
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Ca o lumînare de ceară topită de plăcere, așteptînd o remodelare, o formă nouă, ca să mai ardem o dată pentru norocul nostru și pentru îmbunarea nu-i așa? a destinului. Se mutau stelele pe cer într-un menuet cosmic, iar tăcerea alerga între ele. Dar noi eram centrul, buricul universului. Chakrele ne apăreau și dispăreau după necesitate. Libertatea înțeleasă, cum spunea Engels. Schimbați visele! Nu mai trăiți visul Fiului adormit. Iertați și treziți. N-o să-nțelegeți ușor frica începutului. Dar le puteți
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
doarme toată ziua, ca plumbul. Pe față, parcă poartă un obrăzar de ceară. Ochii îi ard în friguri. Noaptea se trezește și se îmbracă numai în haine negre. În nopțile cu lună, pleacă adesea, călare, împreună cu Maria. Caii lor, înspumați, aleargă alături, prin văzduhul parfumat, cu mirosul florilor de tei, pe care vîntul le-a așternut în calea reginei dunărene. Dar odată, în zorii zilei, mergînd mereu ca vîntul, ei n-au observat că la răsărit s-a arătat geană de
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]