12,763 matches
-
britanic consta În manipularea cererii prin politica fiscală și crearea unor costisitoare servicii sociale universale, susținute printr-o impozitare sever progresivă și un vast sector naționalizat, pe fondul unor relații industriale instabile și antagoniste prin tradiție. În afară de elogiul naționalizării, aceste aranjamente ad-hoc erau În linii mari agreate de către liberali și conservatori. Politica britanică era marcată și ea de un șoc istoric, Însă de altă factură: dincolo de nuanțele politice, toată lumea dorea să evite cu orice preț reapariția șomajului În masă. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era ocupată de o largă coaliție de centru-stânga din care nu lipseau decât foștii fasciști și comuniștii. Republica Federală Germană a fost guvernată din 1966 de o „Mare Coaliție” a creștin-democraților și social-democraților care, Împreună cu liber-democrații, au monopolizat Bundestagul. Aceste aranjamente asigurau stabilitatea și continuitatea politică, dar au avut printre efecte faptul că, În cele trei mari democrații occidentale, opoziția radicală a fost nu doar marginalizată, ci exclusă complet din parlament. „Sistemul” părea, Într-adevăr, condus numai de „ei”, cum susținea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
devaluări succesive ale dolarului și „deriva” monedei britanice În 1972 (care a pus capăt, Într-un târziu, rolului vechi și Împovărător de „rezervă” internațională valutară deținut de lira sterlină), o conferință desfășurată la Paris În martie 1973 a Îngropat oficial aranjamentele financiare edificate cu atâta caznă la Bretton Woods și a decis să Înființeze În loc un sistem nou de cursuri de schimb variabile. Cum era de așteptat, prețul acestei liberalizări a fost inflația. În urma deciziei americane din august 1971 (urmată de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Irlanda și țările scandinave li s-au alăturat, compromisul a rezistat doar doi ani: guvernele britanic, italian și irlandez - nevrând sau neputând să reziste presiunilor interne de a devalua moneda dincolo de limitele agreate - au fost nevoite să renunțe la acest aranjament și să-și lase moneda să cadă. Chiar și francezii au fost nevoiți să iasă din „șarpe” de două ori: În 1974 și, din nou, În 1976. Evident, era nevoie de ceva În plus. În 1978, cancelarul vest-german Helmut Schmidt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
naționale, În sinea lor erau mulțumite de amânarea sine die a chestiunii. În paralel, guvernele britanice succesive au ales să ignore pe cât posibil situația delicată pe care o moșteniseră În Ulster, unde majoritatea protestantă Îi domina pe catolicii locali prin „aranjamente” la circumscripțiile electorale, clientelism politic, presiuni sectare asupra angajaților și monopolul slujbelor În domeniile-cheie: administrația, justiția și, mai ales, poliția. Politicienii din restul Marii Britanii preferau să ignore aceste lucruri. Partidul Conservator obținea prin aripa „unionistă” (născută din campania de secol
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În viața publică britanică și au alimentat teza „neguvernabilității” vehiculată În epocă, punând capăt optimismului senin din deceniul anterior. Când IRA Provizorie și grupurile paramilitare protestante apărute În replică s-au așezat În fine la masa negocierilor pentru a obține aranjamente constituționale pe care guvernul britanic le-ar fi oferit cu plăcere de la Început, muriseră 1.800 de oameni și un nord-irlandez din cinci avea o rudă rănită sau ucisă În luptă. Pe acest fundal, celelalte „patologii” din Europa anilor ’70
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cablu În „valea neștiutorilor” din zona Dresdei (numită astfel pentru că impedimente topografice locale blocau semnalul TV vest-german), În speranța că cetățenii din RDG care puteau viziona programe TV din RFG nu vor mai simți nevoia să emigreze. Acestea și alte aranjamente, inclusiv familiile reunite și prizonierii politici redați Vestului, se adăugau la prestigiul Ostpolitik și reflectau Încrederea comuniștilor În politica de „stabilitate” și „previzibilitate” a Germaniei Federale. Conducătorii Germaniei de Est aveau toate motivele să fie mulțumiți de evoluțiile recente. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
IV, care afirma că „statele participante vor respecta integritatea teritorială a fiecăruia dintre statele participante”) li s-a dat o asemenea importanță ilustrează nesiguranța maladivă a Moscovei. Prin tratatele cu Germania de Vest și Acordurile de la Helsinki, care validau retrospectiv aranjamentele de la Potsdam, Uniunea Sovietică Își atinsese În sfârșit scopul și se putea relaxa. În schimb, participanții occidentali la conferință păreau că nu au căutat și nu s-au ales decât cu clauze formale și necontroversate: colaborări și schimburi sociale, culturale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ceh, Helsinki era o reeditare practică a lui cuius regio, eius religio: pe pământul lor, stăpânitorii Își puteau trata supușii cum pofteau. Nu a funcționat așa. Majoritatea principiilor și protocoalelor de la Helsinki din 1975 nu făceau decât să Împacheteze frumos aranjamente internaționale existente. Dar Principiul VII nu numai că obliga statele semnatare să „respecte drepturile omului și libertățile fundamentale, inclusiv libertatea de gândire, a conștiinței, libertatea religiei și a opiniei pentru toți indivizii, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Mediteranei, mai aproape de Anatolia turcă decât de Grecia peninsulară sau insulele elene, Ciprul avea totuși o majoritate de limbă greacă și religie ortodoxă, dispusă să se unească cu Grecia. Minoritatea turcă (aproximativ 18% din populația insulei) era, firește, Împotriva acestui aranjament și se bucura de sprijinul vehement al Ankarei. Soarta Ciprului - prins Între efortul britanicilor de a scăpa de un vestigiu imperial incomod și străvechea ostilitate greco-turcă - a rămas Îngrijorător suspendată de-a lungul anilor ’50. Când proiectul de Enosis (unire
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
locale față de cele naționale. Reprezentanții politici ai regiunilor dezavantajate au manipulat prompt fondurile europene pentru a-și consolida propria popularitate locală - făcând astfel presiuni asupra autorităților de la Dublin sau Londra pentru a Încuraja și chiar suplimenta generozitatea Bruxelles-ului. Aceste aranjamente le conveneau tuturor: vistieria europeană pierdea milioane de dolari pentru a subvenționa turismul În vestul depopulat al Irlandei sau acordând scutiri de impozite pentru a atrage investitori În zonele cu șomaj cronic precum Lorena sau Glasgow, dar (fie și numai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au promis sau sperat adepții ei. Vocile critice avertizaseră că rezultatul va fi nu o competiție sporită, ci pur și simplu un transfer de forță economică puternic concentrată din sectorul public În cel privat - ceea ce s-a și Întâmplat. Grație aranjamentelor complicate de acționariat Încrucișat, multe firme private mari din Franța, de exemplu, imitau comportamentul vechilor companii de stat. Ele monopolizau sectoare Întregi și erau la fel de puțin răspunzătoare În fața micilor acționari precum fuseseră În fața consumatorilor sau plătitorilor de impozite pe vremea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sunt În stare de funcționare. Muncitorii se conformau. Contractul social al socialismului este rezumat caustic Într-o glumă populară: „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”. Mulți muncitori, mai ales cei necalificați, erau avantajați de acest aranjament care, În schimbul supunerii politice, asigura o pensie și mai puțină bătaie de cap la locul de muncă. Cum preciza cu umor involuntar Micul dicționar politic oficial din Germania de Est, „În socialism, contradicția capitalistă dintre muncă și timpul liber dispare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Cuba). Dar, cu toate temerile lor, britanicii nu aveau ce să ofere ca alternativă la evenimentele din Germania și s-au resemnat. Mitterrand a fost mai greu de Împăcat. Mai mult decât oricine, francezii erau sincer tulburați de colapsul aranjamentelor familiare și stabile din Germania și din Întregul bloc comunist 4. Prima reacție a Parisului a fost Încercarea de a bloca unificarea germană - Mitterrand a mers până la a vizita RDG În decembrie 1989, prefăcându-se că susține suveranitatea germană. El
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să naționalizeze rapid toate bunurile partidului local. Gorbaciov și Sovietul Suprem din Moscova nu puteau decât să accepte realitatea, să recunoască noile state și să propună iar o „nouă” Constituție care ar fi cuprins republicile independente Într-un soi de aranjament confederal. În acest timp, la câteva sute de metri, Boris Elțîn și parlamentul rus puneau bazele Rusiei independente. Până În noiembrie, Elțîn extinsese controlul rusesc asupra Întregii activități financiare și economice de pe teritoriul Rusiei. Uniunea Sovietică era acum un stat-cochilie, golit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
el trebuia să transforme Întregul sistem federal. Între diferitele republici constituente exista un echilibru atent calculat, asigurat mai Întâi de figura charismatică a lui Tito și apoi de președinția prin rotație. În martie 1989, Miloševiæ a trecut la desființarea acestui aranjament. El a forțat adoptarea unui amendament constituțional prin care provinciile Kosovo și Vojvodina, până atunci autonome, erau „integrate” În Serbia, dar Își păstrau cele două locuri În cadrul președinției federale. De acum Înainte, În orice dispută Serbia putea conta pe patru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult o compasiune moderată, Zagrebul și Ljubljana erau Îngrijorate de ascensiunea autoritarismului sârb. În alegerile din Slovenia din aprilie 1990, s-a văzut că majoritatea votanților preferau rămânerea În Iugoslavia, dar Îi favorizau pe candidații necomuniști, care se opuneau fățiș aranjamentelor federale În vigoare. Luna următoare, un nou partid naționalist a câștigat cu o majoritate zdrobitoare În Croația Învecinată, iar liderul său, Franjo Tudjman, a devenit președintele republicii. Picătura care a umplut paharul a fost În decembrie 1990, când (la ordinul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aveau loc În alte părți - au dărâmat un guvern și au antrenat o serie de modificări constituționale (șapte În total) În următorii 30 de ani. Deși concepute de politicienii moderați ca niște concesii pentru a-i liniști pe separatiști, noile aranjamente instituționale din Belgia erau pentru aceștia din urmă doar un act preliminar al separării finale. Până la urmă, nici una din părți nu și-a atins scopul, iar statul unitar belgian a scăpat ca prin urechile acului. Rezultatul a fost de o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru problemele „comunitare” flamande sau francofone se Întâlnesc separat, doi câte doi. În consecință, Belgia nu e nici un stat, nici două, ci un mozaic inegal de autorități care se dublează și se Întrepătrund. Alcătuirea unui guvern este dificilă: ea presupune aranjamente multipartite intrași interregionale, o „simetrie” Între coalițiile naționale, regionale, comunitare, provinciale și ale partidelor locale, o majoritate confortabilă În ambele grupuri de limbă și paritatea lingvistică la fiecare nivel politic și administrativ. Iar când cabinetul este În sfârșit format, el
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1992 circulația liberă a mărfurilor, serviciilor, capitalului și oamenilor - nimic spectaculos, fiindcă aceleași obiective fuseseră formulate În principiu cu zeci de ani În urmă. Abia Tratatul de la Maastricht (1992) și apoi Tratatul de la Amsterdam (1997) au propulsat membrii Uniunii În aranjamente instituționale și financiare cu adevărat noi, iar acestea erau rezultatele directe ale unor circumstanțe exterioare radical diferite. La Maastricht, atenția publicului a fost captată de acordul intens mediatizat pentru adoptarea monedei comune europene. Francezii, speriați de unificarea Germaniei, s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu avea drept de inițiativă. Deciziile necontroversate erau luate de obicei la Bruxelles de experți și funcționari civili. Politicile care puteau afecta electorate importante sau interese naționale erau dezbătute În Consiliul de Miniștri și se soldau cu compromisuri alambicate sau aranjamente costisitoare. Ce nu putea fi soluționat rămânea pur și simplu În suspans. Statele membre dominante - Marea Britanie, Germania și, mai ales, Franța - nu puteau obține Întotdeauna ceea ce doreau, dar erau capabile să blocheze tot ceea ce nu doreau. Ca ansamblu de aranjamente
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aranjamente costisitoare. Ce nu putea fi soluționat rămânea pur și simplu În suspans. Statele membre dominante - Marea Britanie, Germania și, mai ales, Franța - nu puteau obține Întotdeauna ceea ce doreau, dar erau capabile să blocheze tot ceea ce nu doreau. Ca ansamblu de aranjamente, Uniunea Europeană era un caz unic. Nu avea nici o legătură cu statele separate din America de Nord În 1776, care apăruseră toate ca sateliți ai Marii Britanii și Îi Împărtășeau limba, cultura și sistemul legal. Nu putea fi comparată nici cu Confederația Helvetică, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
accepte eșecul Franței și să guverneze țara după placul germanilor. Sub Pétain și premierul Laval, Franța a inițiat proiecte colaboraționiste proprii, cele mai faimoase fiind introducerea În 1940 și 1941 a „legilor cu privire la evrei” fără nici o presiune din partea germanilor, precum și aranjamentul prin care autoritățile franceze și-au asumat misiunea de a aduna evrei din țară (Începând cu cei de origine străină care locuiau În Franța) pentru a rotunji cifrele cerute de autoritățile naziste pe măsură ce se implementa soluția finală. Această demonstrație de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
insidios subminată de detalii simbolice puternice care au devenit centre independente de energie. [...] Picturile lui Moreau par să permită un mare grad de autonomie, deși acestea sunt, de obicei, constrânse de către un ferm, dar cu toate acestea bizar și abstrus aranjament imaginar"52. Chiar într-un context narativ pe care-l revendică pictura lui Moreau, "narațiunea", ca și în cazul romanului lui Gustave Flaubert și a romanelor decadente, cedează locul descrierii, sau mai precis "simbolurilor" care alcătuiesc textura decorativă a tablourilor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aceasta nu devine prioritară sau importantă; în aceste condiții, ea trece în latență; b) Acțiunea de soluționare a unei probleme se izbește de rezistențe structurale ale sistemului - soluționarea unor probleme se poate izbi de rezistența unui sistem instituțional sau unor aranjamente structurale. Este cazul problemei „corupției”, care, deși rezultatele acțiunii sunt modeste, se menține în țara noastră în atenția publică mai mult datorită presiunilor Uniunii Europene; c) Soluționarea problemei contravine unor valori importante susținute de forțe sociale importante sau intereselor unor
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]