13,416 matches
-
din Belgrad a fost de bun augur. Cel mai greu a fost, la început, dialogul. Fiecare încerca să încropească un dialog cât de cât pe înțelesul tuturor. Mai mult se gesticula, ajungându-se la expresia: „atât am vorbit, încât ne dor mâinile”. Am ajuns totuși la înțelegere, deoarece Mirko cunoștea limba germană, așa că în scurt timp eu am devenit translator. Tabăra s-a încheiat, ca de fiecare dată, cu foc de tabără și cu promisiunea de a ne reîntâlni în următoarea
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
cei amintiți), aceasta nu-i cobora în ochii noștri de acolo de unde îi înălțase, în aceiași ochi, importanta lor operă literară sau critică. Le observam, desigur, cedările, actele de obediență, excesul pus câteodată în conformism, lucruri care ne indispuneau, ne dureau chiar, dar și înțelegeam că din prețul acesta, plătit de ei, noi trăgeam un folos. Simplul fapt că existau public arunca punți peste o prăpastie, peste hăul creat de comunism între noi și spiritul vechii lumi dispărute. Erau câteodată convocați
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Capitoliu. Dar tot despre Dealul Mitropoliei voi urca pentru încoronarea postumă care, aceea, e sigură și de nedesmințit". Intervine, din când în când, Criticul (se înțelege, desigur, Maiorescu), ce se lamentează, urmărindu-l: "pot să te asigur că m-a durut și mă doare nespus suferința Dtale și soarta care ți-a frânt impulsul creator într-un moment culminant când limba Țării a fost împodobită cu comoara "Luceafărului". Soartă dureros de potrivnică. Ah, cât ți-am dorit eu longevitatea creatoare a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
despre Dealul Mitropoliei voi urca pentru încoronarea postumă care, aceea, e sigură și de nedesmințit". Intervine, din când în când, Criticul (se înțelege, desigur, Maiorescu), ce se lamentează, urmărindu-l: "pot să te asigur că m-a durut și mă doare nespus suferința Dtale și soarta care ți-a frânt impulsul creator într-un moment culminant când limba Țării a fost împodobită cu comoara "Luceafărului". Soartă dureros de potrivnică. Ah, cât ți-am dorit eu longevitatea creatoare a unui Goethe!" În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
peste Manea. Deși au dominat finalul jocului, evoluând mai bine de un sfert de oră și în superioritate numerică după eliminarea lui Oae, băcăuanii n au izbutit egalarea. Concordia Chiajna: Niță - Crețu, Nae, Gardoș, Lungan (min. 72 Stoica) - Oae, Pană, Duru, Fl. Dumitru (min. 78 Pătraș) - Buhăescu, Ciubotariu. Antrenor: Adrian Bumbescu. FCM Bacău: Manea - Mihălăchioaie, Adăscăliței, Eudean, Dobârceanu - Doboș, Spiridon, Taban (min. 61 Marchiș), I. Radu (min. 70 Boboc) - Tismănaru (min. 57 Vraciu), Ad. Câmpeanu. Antrenor: Gheorghe Poenaru. Arbitru: Eugen Ion
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
sânul nostru ascundeam aceeași jale, Jale nu, căci era dulce taina care ne rodea, Însă nu-ndrăzneam s-o spunem tocmai cui se cuvinea. Și m-ai sfătuit, țin minte, eu copil neștiutor, Pe vorbarița hârtie să aștern ascunsu-mi dor. Eu te-am ascultat și-n versuri scris-am taina fără nume Ș-au curs lacrimele mele... și le-am dat de pradă-n lume. ........................................................................................... Și rămas-am cu naravul de-a tot înnegri hârtie, De simțesc amar în mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
momentul În care noile celule se vor Întâlni În centrul rănii, adică când nu va mai exista nici o margine propriu-zisă, Întregul fiind reconstituit, potențialul redox va crește, inhibând ulterioara și inutila proliferare celulară. Noi mai cunoaștem o rană care ne doare mai tare: rana ce despică Moldova. Vă rog să-mi permiteți să caut asocieri ale durerii noastre În biologie; asta nu trebuie să mire: așa cum biologicul precede/condiționează socialul, ecologicul, de care ne ocupăm de obicei, mai Înseamnă ceva: o
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
presei: În preajma lui, aflu că deși Îmi cere creație, asta poate mirosi cel mult a cafea. Un secret, la care vă fac părtași: El nu știe, sau se face că nu, unde se nasc ideile, taman acelea țintite unde-l doare mai mult: În cârciuma din colț; Între strada lui și a mea, c ’așa au hotărnicit zeii geografia Iașilor... Știindu-l Înțelept, sunt convins că, citind această notă, nu se va supăra. produsul combinării a doi izotopi ai hidrogenului și
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
41. Păzește-mă doamne de găini, că de câini... Câteodată, cercetătorul este obligat să iasă dintre pereții laboratorului, bibliotecii sau chiar ai naturii pe care o studiază, pentru că e și cetățean; totul e ca demersul său să fie Înțeles, chiar dacă doare. Omul e o ființă socială. Altfel spus, el nu este el Însuși și nici nu se poate manifesta ca atare, decât ca element al unei comunități, chiar dacă nu recunoaște acest fapt, ori Îl detestă din rațiuni superficiale. Rarele cazuri În
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
pisicuță, iar mezinul meu i-a găsit o doică care, subliniez, a acceptat-o; dar fără a apuca să vadă lumea, a pierit În palma fiului meu. O fi Îngropat-o desigur pe undeva; nu l’am Întrebat, că-l durea. M’a impresionat și pe mine, un pragmatic incorigibil. De ce s’a Întâmplat asta? Simplu: tarele unei rase - birmaneză ori siameză, n’are importanță - prea atent selecționată, care au făcut-o cu greu compatibilă cu mediul. Se știe prea bine
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ei, Între dispariția noastră și apariția lor, să creăm nu o continuitate ci un hiatus care să le interzică chiar existența, știind că oricum vor fi ei, ei vor cuprinde obligatoriu și ceva din noi, ca urmași firești. Chiar dacă ne doare prea puțin de alții, dar ne doare de noi, să ne gândim că bacteriile ancestrale de pildă, ca și toate formele de viață care au urmat, au lăsat câteva gene În noi, ce se manifestă, tot În noi, chiar dacă uneori
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
să creăm nu o continuitate ci un hiatus care să le interzică chiar existența, știind că oricum vor fi ei, ei vor cuprinde obligatoriu și ceva din noi, ca urmași firești. Chiar dacă ne doare prea puțin de alții, dar ne doare de noi, să ne gândim că bacteriile ancestrale de pildă, ca și toate formele de viață care au urmat, au lăsat câteva gene În noi, ce se manifestă, tot În noi, chiar dacă uneori neplăcut, ori de câte ori apare o incompatibilitate cu mediul
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
de degrabă și la ce e bună asta - dar făcută cu măsura caracteristică naturii, Îmi pun, eu cel puțin, câteva Întrebări care ar putea fi taxate ca anomalii prin comparație cu obișnuințele noastre care datează de pe vremea când nu ne durea decât de noi. Așa o fi oare? Poate merită a deveni un subiect de meditație. De exemplu, e o necesitate, nu neapărat pentru om, să ne opunem eroziunii? Nu e cumva ea un proces de echilibrare a reliefului cu forțele
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
eu la ea și i-am spus că am și eu o problemă și aș vrea să-mi acorde câteva minute ca să discutăm. Mi-a spus însă foarte scurt și clar: „Îmi pare rău, dar nu am timp”. M-a durut mult atitudinea ei și gândul meu a zburat către prietenul meu Nelu, care știa ca nimeni altul să mă asculte, dar care era departe, la peste 2000 de km. Despre arta de a asculta, a scris în repetate rânduri Dale
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
care nu au putut să se ferească. A murit un arici. Era și el o parte din Mama Natură, din care fac și eu parte. A murit o parte din natură, a murit o parte din mine și asta mă doare cumplit. Și de câte ori văd pe șosea zăcând un mic trupușor însângerat de arici, mă doare și-mi dau lacrimile. Doamne, de ce nu putem noi oamenii să înțelegem, să prețuim și să iubim natura în mijlocul căreia trăim? De ce nu putem înțelege
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
parte din Mama Natură, din care fac și eu parte. A murit o parte din natură, a murit o parte din mine și asta mă doare cumplit. Și de câte ori văd pe șosea zăcând un mic trupușor însângerat de arici, mă doare și-mi dau lacrimile. Doamne, de ce nu putem noi oamenii să înțelegem, să prețuim și să iubim natura în mijlocul căreia trăim? De ce nu putem înțelege că animalele, păsările și chiar plantele, sunt construite tot ca noi, cunosc teama, nesiguranța, suferința
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
Lipsa sunetelor era cel mai bun combustibil pentru scris. Vidul care trebuie mereu populat. Și-mi auzeam prietenii din liceu, din copilărie. Și totul era așa de real, că uneori mi se făcea frică. Mă detașasem suficient încât să mă doară fix în cur de toți. Scriam noaptea în sala de mese prin bunăvoința personalului. Pereții albaștri și o fotografie cu băile de la Govora compuneau peisajul sumar. Era cald. Calorifere care duduiau. Cald. Foarte cald. Vorba lui Danny de Vito, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
aceleiași zile. Seara îl descărcau copiii la poartă din căruciorul cu butelii, iar el cânta: „Du-mă acasă, măi, tramvai!“. Stătea prin parc și se milogea de trecători să-i cumpere de la farmacie frecție Diana, că e bătrân și-l dor picioarele la o deplasare așa de lungă. Ca să-și frece picioarele, pretexta că-i trebuie frecția în discuție. După ce o primea, din trei-patru gâlgâituri extrem de responsabile nu mai rămânea nimic de trăscănit din sticla aia. Când au împlinit 14 sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
niște cizme din alea cu vârf ascuțit, îți marca una la fluierul piciorului, urlai o săptămână. Dădea la gioale în neștire. Îți dai seama cum l-a terorizat pe fi-su! Mai era și comunistă, făcea o propagandă de te durea mintea. Nu știa carte, nimic. Era căcarea Troiei. Da’ când te prindea, te rupea! Te lua în cancelarie, palme, indicatoare peste degete! O slăbănoagă, o așchilambrică, o urjumă, acolo. Păi, cum să nu iasă așa Șăfu? Când ai așa ceva în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Și nu doar io. 19. Meta-viață Io sunt un om bun, sau nu foarte rău, dar vă rog să mă credeți, înainte să mă îmbolnăvesc, aveam o stare ciudată de neliniște. Carnea parcă voia să-mi iasă prin piele, mă dureau ochii, nimic nu mă mai mulțumea. Înainte să mă internez, oamenii mi se păreau tâmpiți cu toții, niște imbecili triști. Toți mă dezamăgeau. Simțeam, chiar dacă sunt poate ceva cam trufaș când spun asta, că trebuie să fie cineva care să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
prost. Să te eclipsezi, cum se zice eufemistic. Asta e frustrarea principală. Io nu suportam ideea asta. Deși de multe ori până atunci făcusem pe prostul doar așa, pentru că nu aveam chef să mă leg la cap fără să mă doară. Nu voiam să am de-a face cu niște gherțoi. Mai bine să le dai impresia că ești idiot și să te scutească. Diminețile acelea superbe când scriam pentru publicul pe care îl formau colegii mei într-o garsonieră infectă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
puse la punct să evite. Ne joacă. Așa simțim. Noi vrem să-l tragem de limbă despre Ceaușescu, și el bate câmpii că s-a tuns pe la spate, că l-a luat primăvară și o să-i înghețe inteligența, că îl doare măseaua și trece pe Alcoolcalmin, ca să nu-l apuce melalcoolia. Dacă nu venea aici, se ducea la o cârciumă la el acolo, la Bomboana, pe unde-și face veacul. - Am auzit că aveți probleme pe la facultate. Într-adevăr, aveam cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
se ducea la o cârciumă la el acolo, la Bomboana, pe unde-și face veacul. - Am auzit că aveți probleme pe la facultate. Într-adevăr, aveam cu un idiot care m-a indispus, Manole. Un asistent în stil hip-hop, care vorbește doare cu „așea“, „chestie“, „OK“. A fost la Oxford, cel puțin așa pretinde el, „așea“ pretinde el, dar niciodată nu am avut o părere prea bună despre ăștia cu studii în străinătate. Mi se par francezi, englezi de mâna a șaptea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
text. Orice scriere era un fel de testament. Are dreptate Miruna. În acea garsonieră împuțită și infectă. Eram singur și trebuia să creez viață. Scriam pentru că, la fel ca într-un film care mi-a plăcut mie mult, uneori mă doare capul de atâta frumusețe și proștii ăștia n-o văd. Săptămâni întregi de beții aici, „La lemne“, cu oameni de care nici nu-mi mai aduc aminte cum îi cheamă și nici vreo vorbă memorabilă, să zicem, nu am memorat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
egoism funciar. Ai futut-o și ai consumat-o. Te-ai descărcat, după care revii în carapacea ta, de unde poți să filosofezi fără nici o răspundere. Femeile sunt bune din când în când, pentru utilizare temporară. Mi-e teamă că mă doare-n cur de restul lumii. Încerc să intru în mintea celui despre care scriu doar sub formă de voyeur, doar pentru a scrie, nu pentru a că m-ar interesa în vreun fel persoana lui. Pentru a avea ce povesti
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]