14,154 matches
-
scoase limba la el. Dumitale-ți mai arde să glumești, zău! - Stai, să-ți aduc un șervet! Intră în casă. Veta trecu pragul după el. Afară însera. Procopie aprinse lampa. Îi întinse prosopul moale, care mirosea a săpun bun. Acum obrazul oacheș îi strălucea. Își scutură pletele negre și aspre, umezite puțin în margini. - Dă-mi și un pieptene! 266 Se apropie de o oglindă mică, atârnată într-un colț al odăii, și se pieptănă îndelung, cu mișcări leneșe. Când termină
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cimitirul Sfânta Vineri. Sunetele lor pătrundeau până aici. Aerul limpede de afară era ca o apă luminoasă. Pe urmă, Veta nu-și dădu bine seama ce-a fost. Procopie se apropiase de ea, îi cuprinsese umerii și o sărutase pe obraz și pe gură. Vorbea repede și răsuflarea lui fierbinte îi ardea urechile. Fata se smucise, o apucase o spaimă mare și-ar fi vrut să fugă, dar nu putea, pentru că din tot trupul i se ridicase o dorință pe care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
chiuiturile hoților. Lămpile albastre cu gaz aerian lăsau sub ele, pe trotuarele pustii, umbre albastre. Birjarii întrebau din când în cînd: - Încotro? - Înainte, făcea Gheorghe și iar se lăsa pe spate, fumând. - Dii! îndemnau vizitiii caii somnoroși. Răceala dimineții învinețise obrazul frumos al Didinei. Paraschiv nu-și mai lua ochii de pe ea. Într-un timp, ibovnica se întoarse cu frică și-l întrebă, trăgând cu ochiul la cel din poale: - Ce te-oi fi uitând atîta? - Mi-ești dragă, Didino, șopti
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ce mai faci, domnu Gogu?" "Bine, mi-a zis. Ce să fac?" Dar -lam văzut eu. Nu-i era bine de loc! Au mers amândouă până la casa croitorului. Mortul avea sub ochi o pată galbenă, care se întinsese pe tot obrazul. - Cum s-a tras tot sângele din el! șoptise bătrâna. Și-a înnodat șorțul, și-a îndreptat șalele și a strigat la Florica: - E țeapăn, ce mai stai?! Pune să fiarbă apa, trebuie să-l spălăm. Muierea plângea cu sughițuri
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Florica umbla repede-repede în fața lui, fără să-l privească. Nu era departe, două garduri. Aglaia chitise totul în casă. La capul mortului ardeau luminări groase, aduse de vecine. Acestea aflaseră de moartea croitorului de la femeia lui Spiridon. Frizerul își șterse obrazul cu palma lui albă și parfumată și privi pe răposat. Gogu ședea cu mâinile pe piept, nemișcat. - Te duseși și matale, fl plânse meșterul. Te duseși, mă, nene Gogule! Ți-a fost dat să te rad eu! Femeile plângeau. 289
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nemișcat. - Te duseși și matale, fl plânse meșterul. Te duseși, mă, nene Gogule! Ți-a fost dat să te rad eu! Femeile plângeau. 289 Tilică Q săpuni bine pe răposat și după aceea trase de câteva ori cu briciul peste obrazul vânăt și înțepenit. Barba suna ca oțelul și, când termină, văduva fl ajută să-l spele și să-l pudreze. - Ce ți-e și omu, zicea Aglaia, legând degetele lui Gogu cu amici roșu, să nu i se descleșteze mâinile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bea vesel cu Nicu-Piele. Lăutarul iar se apropie de urechea Stăpînului: ... Și din gură, floare rară, Să-ți iasă la primăvară. Viermii prin a tale plete, Dulce, cum să se desfete... Gheorghe nu mai bău. Bozoncea se făcuse albastru la obraz. Turna vinul în el și nu ostenea. Sâmbătă, pe la patru după masă, a plecat Paraschiv. La ușă, Treanță i-a șoptit înspăimîntat: - Bagă de seamă, bagă de seamă... Pungașul i-a râs în nas: - Taci, fleoarță, din gură! Paguba dracului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
față cu mireasa, unu Praporgicu, de furase și el în tinerețele sale, prieten cu Bozoncea, arătos, că avea bani din gros, și pe urmă nașa, nevasta lui, cu starostele. Într-a treia trăsură, veneau Mînă-mică și cu Piele, gătiți, cu obrazurile rase proaspăt, băuți puțin, să aibă chef. Caii mergeau greu prin noroi și Stăpânul striga la birjari: - Dați-le bice, că mă grăbesc! Didina se chircise pe pernele moi și se uita cu grijă când într-o parte, când în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la casa ibovnicei, să spună lăutarilor să nu mai cânte, că s-a spart petrecerea, și furaseră pungașii mireasa, si-l tăiaseră pe ginere. Într-o trăsură, Praporgicu îl desfăcuse pe staroste la cămașă și-i căuta rana. Bozoncea avea obrazul vânăt. N-a mai trăit decât până la poarta gagicii. A mai apucat să bolborosească: - Să mă duceți cu lăutarii la locul meu, că mi-a plăcut... Sângele curgea din el și ochii i s-au împăienjenit. A mai văzut cerul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ți-ai cunoaște buzunarele. Pe la patru se întorceau de la servici, clătinând în mâinile lor negre de cărbune sufertașele goale. Pe cap aveau șepci mari, unsuroase, și sub ele sticleau ochi aprigi, îndușmăniți. Dădeau bună ziua, cereau câte un dorobanț de țuică, obrajii lor trudiți se luminau puțin la vederea rachiului, sorbeau cu lăcomie cinzecul și, dacă mai aveau bani în buzunarele largi, comandau încă o dată. Viața se înăsprise. Sâmbăta nu se mai umplea cârciuma ca altădată. Unora li se tăiaseră lefurile, pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
urmă, tîrîndu-și contrabasul. Pierduse pasul și nu mai vedea urmele celor din față, pe care valurile de ninsoare le acopereau numaidecât. Întunericul creștea. - Stați, mai încet, strigă după ei, nu mă lăsați aici! Îi tremura bărbia de frig și pe obrazul neras i se lipise ua strat înghețat de omăt. Clipea des din genele albe și sufla greu. - Stați, mă! Stați! Dumitre, Neacșule, nea Mitică, unde sînteți, mă fraților! Apucară să intre toți patru în păduricea pitică și se opriră osteniți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
342 Încete. Aci se încenușa, aci cerul se albăstrea, și totul înflorea în lumina abia ghicită a soarelui. Dumitru nu mai termina: - Pe urmă ne-am dus la fotograf, cu mașinile... Căldura aceea plăcută îi cuprinsese tot trupul, urca în obraji și gura i se mișca din ce în ce mai greu. Țambalagiul plîngeafără să știe. - M-auzi, nene Mitică? > În aceeași zi, spre seară, niște vânători găsiră lângă șanțul fortului "Cățelu" pe Anghel, cântând încă în fața hoiturilor starostelui și al țambalagiului. Erau trei oameni
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fi tras pe nas! Ușa veche, șuie, abia ținută în țîțînele ruginite, neunsă cu gaz de când lumea, scârțâia lung, și în prag se arăta mama pământului, a de-o 344 seamă cu timpul, Marghioala. Mai albise, te uitai prin ea: obrazul, cum e pergamentul. Nu mai vedea, dar de auzit, tot auzea. Punea palma descărnată la ochi, să n-o dovedească lumina, își subția genele ca o buză și se uita lung pe câmp. - Care ești? > - Eu, Chirița. - Ei, bată-te
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
copil”. Și totuși, truda fiecărui vers, a fiecărui rând, o operă cu totul novatoare sunt rodul unui geniu ce țâșnește prin toți porii, În schimbul căruia nu primește decât oprobriu, sărăcie, uitare. La 46 de ani arată ca un bătrân „cu obrajii scofâlciți, cu părul alb”. E văzut purtând Înfășurat după gât un boa de duzină, roșcat, o blană ordinară, râvnită doar de bietele lucrătoare. Exasperarea, ca un ultim strigăt Încărcat de ură, izbucnește Într-o scrisoare către Ancelle, În 1866: „În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
decupate din arsenalul cosmeticii feminine, chiar dacă nu se pomenește nici un singur nume de bărbat care s-ar machia, pledoaria lui Baudelaire pentru această artă a artificiului este impecabilă. Pentru noi, care știm de-acum că pudra de orez, carminul pentru obraji, negrul de ochi nu Își găsesc locul doar În trusele de machiaj ale doamnelor, ci și În arsenalul masculin al Înfrumusețării, nimic mai simplu decât să dăm câteva exemple de dandy atenți și la acest detaliu al făpturii lor. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
decadență și de sfârșit al marilor imperii, barba a fost părăsită. Bărboșii romani i-au cucerit pe grecii imberbi; goții bărboși i-au biruit pe romanii deveniți ei Înșiși imberbi; tătarii bărboși amenință până În ziua de azi popoarele efeminate, cu obrazele rase, ale Apusului.” Chiar dacă nu strălucește prin stil și chiar dacă observațiile nu sunt neapărat originale, rândurile lui Brummell spun multe. Observațiile respective ar putea fi continuate de un studiu serios și aduse „la zi”. Ce anume au semnificat barba, mustața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
operă de artă, Începând cu machiajul. Unor privitori mai plini de necruțare aceștia li s-ar vădi, atunci, ca și acum, drept niște „păpuși sulemenite”, iar figurile lor - jalnice măști de clovni, așa cum apar pudrați În alb sau roz, cu obrajii ușor pârguiți, cu ochii puternic conturați, cu buzele rujate, cu părul de cele mai multe ori vopsit, cu câte o aluniță pictată, pomădați, parfumați, cu unghiile delicat tăiate și uneori date cu lac incolor sau cu ojă. Pentru Baudelaire Însă, arta machiajului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
unități, care, precum cea obținută de ciocanul de lemn al sculptorului, apropie pe dată ființa umană de statuie, adică de o ființă divină și superioară? Cât despre negrul artifical ce Înconjoară ochiul și roșul ce marchează partea de sus a obrazului, deși folosirea lor Își are drept izvor același principiu, nevoia de a depăși natura, rezultatul e de natură să satisfacă o nevoie cu totul contrară. Roșul și negrul reprezintă viața, o viață supranaturală și excesivă; rama neagră face privirea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
să satisfacă o nevoie cu totul contrară. Roșul și negrul reprezintă viața, o viață supranaturală și excesivă; rama neagră face privirea mai adâncă și mai deosebită, conferă ochiului o Înfățișare mai vădită de fereastră deschisă spre infinit; roșul care Înflăcărează obrazul mărește și mai mult luminozitatea pupilei și adaugă frumosului chip femeiesc misterioasa patimă a vestalei”1. S-ar putea obiecta că rândurile lui Baudelaire se referă strict la cosmetica feminină. Dar așa cum apar În realitate, atestați de documente (memorii, scrisori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
colecție, este cel mai veridic atestat al interesului masculin pentru propria fardare: Flacoanele și borcanele stăteau claie peste grămadă. Aici, o cutiuță de porțelan, dintr-o specie verde, conținea Schnouda, miraculoasa cremă albă, care, după ce-a fost Întinsă pe obraz, Își transformă culoarea, sub influența aerului, Într-un trandafiriu delicat, apoi Într-un roșu stacojiu atât de natural Încât dă de-a dreptul iluzia unei pielițe Îmbujorate de sânge; colo, cutioare lăcuite, Încrustate cu sidef, care cuprindeau aur japonez și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și aprigă: frugalitate, post, abstinență; un fel ciudat de asceză, care Îi transformă pe mulți În adevărați artiști ai foamei. Brummell Începe să Îl disprețuiască pe viitorul rege George al IV-lea și din cauza pântecelui său tot mai rotund, a obrajilor buhăiți. Are curajul să Îl persifleze În fața asistenței, comparându-l cu portarul de la Carlton House, de o corpolență monstruoasă, poreclit Big-Ben, sau rostind În plin Hyde Park: „Cine-i bărbatul ăla gras?”. Bărbatul care tocmai trece, adevărat, destul de dolofan, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
amare decât Înfrângerile. Pierzându-se În neant, fiecare lună te Împinge tot mai aproape de ceva Înfiorător. Timpul e gelos pe dumneata și duce război crâncen Împotriva crinilor și trandafirilor care acum Îți slujesc de podoabă. Chipul ți se va gălbeji, obrajii ți se vor scofâlci, ochii Își vor pierde strălucirea. Ai să suferi Îngrozitor... O! Bucură-te de tinerețe atâta vreme cât o ai. Nu irosi aurul fiecărei zile ascultând vorbele plicticoșilor, Încercând să-i ajuți pe cei pentru totdeauna Înfrânți sau jertfindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
că era și ceva adevărat În lacrimile lui. Cum să nu fi plâns? Și Boadbil* a plâns după orașul său. Mereu odios, regele a venit la Domnișoară, a vrut s-o consoleze, a sărutat-o, i-a ținut mult timp obrazul lipit de al său, iar prințesa a avut Îndrăzneala de a-i spune: „Sunteți precum maimuțele care-și sufocă puii cu mângâierile lor”. Cuvinte care făceau, prin curaj, cât celebra lovitură de tun! Domnișoara, cuprinsă de neliniște, a luat hotărârea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ironice, asemenea buzelor de pe chipurile pictate de Leonardo da Vinci; nasul, fin și delicat, puțin rotunjit, cu nări palpitânde, părea că inspiră vagi parfumuri Îndepărtate; o gropiță viguroasă accentua linia bărbiei, precum retușul final făcut de sculptor cu degetul mare; obrajii, rași cu grijă, contrastau prin culoarea lor albăstruie, catifelată de pudra de orez, cu nuanțele roșiatice ale pomeților; gâtul, de-o eleganță și de-o albeață feminine, se Înălța liber din gulerul răsfrânt al cămășii prinse cu o cravată Îngustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dar, pe acea vreme, ea mai era Încă purpurie și cu o frumoasă carnație ce te face să te gândești la splendoarea fructelor. Bărbia e rotunjită, dar cu un contur mândru și puternic cum este cea a lui Balzac. Întreg obrazul este de-o caldă paloare, brună, de sub care apar tonurile roze ale unui sânge bogat și nobil; obrazul este Împodobit de o barbă copilărească, ideală, de tânăr zeu; fruntea Înaltă, lată, magnific desenată, este pusă și mai mult În valoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]