13,778 matches
-
mari părți din domeniile coroanei, precum și din cele ale Bisericii. Cu toate aceste neajunsuri, situația părea să se îmbunătățească pentru el în 1080. Bătălia de la Flarchheim din 27 ianuarie 1080 s-a încheiat favorabil pentru Rudolf, iar pe 7 martie papa l-a excomunicat din nou pe Henric și l-a recunoscut pe Rudolf ca rege. Încurajat de aceste ultime evoluții, forțele lui Rudolf s-au întâlnit cu cele ale lui Henric pe râul Weisse-Elster în ceea ce s-a numit bătălia
Rudolf de Rheinfelden () [Corola-website/Science/325205_a_326534]
-
a lui Ottokar, vărul lui Béla al IV-lea, regele Ungariei, l-a contestat pe regele Boemiei. Béla a format o alianță cu ducele Bavariei și a pretins Ducatul Știriei, componența a Austriei din 1192. Conflictul a fost remediat cu ajutorul Papei. S-a convenit ca teritorii vaste din Știria să fie acordate Regatului Ungar, că lui Ottokar al II-lea să i se recunoască dreptul asupra restului Austriei. Însă, după câțiva ani, conflictul a reînceput, iar Ottokar s-a confruntat pe
Ottokar al II-lea al Boemiei () [Corola-website/Science/325305_a_326634]
-
mai puternic principe din tot imperiul. O nouă alegere pe tronul imperial are loc în 1273, dar Ottokar nu a fost ales din nou. El a refuzat a recunoaște victoria rivalului sau, Rudolf de Habsburg, iar l-a îndemnat pe Papă să adopte o politică similară. Printr-o convenție a Reichstagului din Frankfurt din 1274, Rudolf decretează că toate pământurile imperiale ce au fost pierdute după moartea lui Frederic al II-lea să se reîntoarcă în posesia coroanei imperiale. Acesta hotărâre
Ottokar al II-lea al Boemiei () [Corola-website/Science/325305_a_326634]
-
vechi. Conrad "cel Roșu" s-a căsătorit cu Liutgarda, o fiică a împăratului Otto I "cel Mare", iar fiul lor, Otto I de Carintia a condus ducatul Carintia în anii 978-1004. Otto de Carintia a avut trei fii: Bruno, devenit papă cu numele Grigore al V-lea, Conrad și Henric (Heinrich), conte de Speyer. Acesta a fost tatăl primului împărat salian, Conrad al II-lea. Papa Leon al IX-lea (1049-1054) avea și el legături de familie cu dinastia: bunicul său
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]
-
condus ducatul Carintia în anii 978-1004. Otto de Carintia a avut trei fii: Bruno, devenit papă cu numele Grigore al V-lea, Conrad și Henric (Heinrich), conte de Speyer. Acesta a fost tatăl primului împărat salian, Conrad al II-lea. Papa Leon al IX-lea (1049-1054) avea și el legături de familie cu dinastia: bunicul său Ugo al III-lea era fratele Adelidei, bunica lui Henric al III-lea. Primii salieni au datorat mult din succesul lor alianței cu Biserica Catolică
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]
-
inițiată de împăratul Otto I, care le-a dat sprijin material la supunerea ducilor rebeli. Totuși, cu timpul, Biserica a regretat această relație apropiată. Alianța s-a destrămat în 1075, moment cunoscut ca începutul luptei pentru învestitură, dispută în care papa reformist de atunci, Grigore al VII-lea, i-a cerut lui Henric al IV-lea să renunțe la drepturile asupra Bisericii din Germania. Papa a combătut totodată ideea de "monarhie divină" și a obținut sprijinul acelor nobili germani care urmăreau
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]
-
Alianța s-a destrămat în 1075, moment cunoscut ca începutul luptei pentru învestitură, dispută în care papa reformist de atunci, Grigore al VII-lea, i-a cerut lui Henric al IV-lea să renunțe la drepturile asupra Bisericii din Germania. Papa a combătut totodată ideea de "monarhie divină" și a obținut sprijinul acelor nobili germani care urmăreau limitarea absolutismului imperial. Papalitatea a interzis ierarhilor Bisericii, sub amenințarea cu excomunicarea, să-l mai susțină pe Henric. În cele din urmă, în 1077
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]
-
interzis ierarhilor Bisericii, sub amenințarea cu excomunicarea, să-l mai susțină pe Henric. În cele din urmă, în 1077, Henric s-a văzut nevoit să plece la Canossa, în Italia de Nord, pentru penitență și pentru a obține absolvirea de la papă. În pofida gestului de umilință, împăratul a reluat învestitura laică (numirea demnitarilor Bisericii de către autoritatea laică) și a manevrat lucrurile în așa fel, încât în 1080 a apărut un antipapă, cu numele (Clement al III-lea). Divergența dintre monarhul imperial german
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]
-
a apărut un antipapă, cu numele (Clement al III-lea). Divergența dintre monarhul imperial german și papalitate a dus la un război, care a slăbit puterea imperiului german din 1077 până la încheierea concordatului de la Worms, în 1122. În baza concordatului, papa era autoritatea îndrituită să numească în funcții pe înalții ierarhi ai clerului, însă regele german avea drept de "veto" în alegerile făcute de papă. Controlul imperial asupra Italiei a fost pierdut temporar, iar coroana imperială a devenit dependentă de sprijinul
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]
-
slăbit puterea imperiului german din 1077 până la încheierea concordatului de la Worms, în 1122. În baza concordatului, papa era autoritatea îndrituită să numească în funcții pe înalții ierarhi ai clerului, însă regele german avea drept de "veto" în alegerile făcute de papă. Controlul imperial asupra Italiei a fost pierdut temporar, iar coroana imperială a devenit dependentă de sprijinul politic al facțiunilor aristocratice aflate în rivalitate. Lipsită de sprijinul foștilor vasali, deveniți tot mai independenți, și slăbită de ostilitatea crescândă a Bisericii, monarhia
Dinastia Saliană () [Corola-website/Science/325331_a_326660]
-
profitând de problemele create de Ciumă Neagră și de un incendiu care distrusese multe dintre clădirile orașului. Pe urmă, familia Malatesta a fost alungata în 1383. În anul 1532, Anconă și-a pierdut libertatea, devenind parte a Statului papal, în timpul papei Clement al VII-lea.
Republica Ancona () [Corola-website/Science/324522_a_325851]
-
Lacko (1920 - 1982), un istoric și scriitor spiritual slovac. După întoarcerea în Slovacia a fost director al Centrului Spiritual „Michal Lacko” de la Košice și a predat teologia la Universitatea din Trnava. În 2002 a fost numit episcop de Prešov de către papa Ioan Paul al II-lea. Hirotonirea episcopală i-a fost conferită în Bazilica Sfântul Petru din Roma, de către papa Ioan Paul al II-lea, la 6 ianuarie 2003. La 30 ianuarie 2008 Eparhia de Prešov este ridicată de către papa Benedict
Ján Babjak () [Corola-website/Science/324518_a_325847]
-
Michal Lacko” de la Košice și a predat teologia la Universitatea din Trnava. În 2002 a fost numit episcop de Prešov de către papa Ioan Paul al II-lea. Hirotonirea episcopală i-a fost conferită în Bazilica Sfântul Petru din Roma, de către papa Ioan Paul al II-lea, la 6 ianuarie 2003. La 30 ianuarie 2008 Eparhia de Prešov este ridicată de către papa Benedict al XVI-lea la rangul de arhiepiscopie, iar monseniorul Ján Babjak a devenit primul arhiepiscop al Arhiepiscopiei de Prešov
Ján Babjak () [Corola-website/Science/324518_a_325847]
-
de către papa Ioan Paul al II-lea. Hirotonirea episcopală i-a fost conferită în Bazilica Sfântul Petru din Roma, de către papa Ioan Paul al II-lea, la 6 ianuarie 2003. La 30 ianuarie 2008 Eparhia de Prešov este ridicată de către papa Benedict al XVI-lea la rangul de arhiepiscopie, iar monseniorul Ján Babjak a devenit primul arhiepiscop al Arhiepiscopiei de Prešov și mitropolit Bisericii Greco-Catolice din Slovacia.
Ján Babjak () [Corola-website/Science/324518_a_325847]
-
sprijinul unei puternice armate de uscat, atacul pisan asupra Palermo a eșuat. În 1060, Pisa a fost angajată în prima sa bătălie contra Genovei, care s-a încheiat cu o victorie, fapt care a permis consolidarea poziției pisanilor în Mediterana. Papa Grigore al VII-lea a recunoscut în 1077 noile "legi și obiceiuri ale mării" instituite de către pisani, iar împăratul Henric al IV-lea le-a acordat dreptul de a-și numi propriii lor consuli, la sfatul unui Consiliu al bătrânilor
Republica Pisa () [Corola-website/Science/324520_a_325849]
-
dreptul de a-și numi propriii lor consuli, la sfatul unui Consiliu al bătrânilor. De fapt, aceasta nu era decât o confirmare a unei situații "de facto", pentru că în acei ani marchizul de Pisa fusese exclus de la putere. În 1092 papa Urban al II-lea a acordat Pisei supremația asupra Corsicii și Sardiniei și în același timp a ridicat orașul la rangul de arhiepiscopie. Flota pisană a prădat orașul Mahdia de pe coasta Tunisiei în anul 1088. Patru ani mai târziu, vase
Republica Pisa () [Corola-website/Science/324520_a_325849]
-
-lea cartierul pisan din partea de răsărit a Constantinopolului ajunsese la circa 1.000 de locuitori. Vreme de câțiva ani din acest secol, Pisa a constituit cel mai proeminent aliat militar al Imperiului Bizantin, depășind Veneția însăși. În Mediterana occidentală, cu toate că papa Grigore al VII-lea garantase Pisei suzeranitatea asupra Balearelor în 1085 , iar negustorii pisani fuseseră printre inițiatorii expediției asupra acestor insule din 1113-1115, acțiunea s-a dovedit a fi un insucces față de țelul declarat, anume acela de a dizloca "taifas
Republica Pisa () [Corola-website/Science/324520_a_325849]
-
mult pentru moralul soldaților americani din timpul celui de-al doilea război mondial și, în timpul apogeului sau, în jurul anului 1948, sondajele de opinie l-au declarat "cel mai admirat om în viață", fiind clasat deasupra lui Jackie Robinson sau al Papei Pius al XIII-lea. Crosby a exercitat o importanță influență asupra dezvoltării industriei muzicale postbelice. A lucrat la NBC la vremea respectivă și a dorit să iși înregistreze spectacolele. Totuși, majoritatea posturilor de televiziune nu permiteau înregistrarea. Acest lucru a
Bing Crosby () [Corola-website/Science/324530_a_325859]
-
aparțineau longobarzilor, astfel încât treptat reprezentantul imperial în Italia își pierde puterea sa anterioară, deși nominal controla regiuni ca Liguria (pierdută definitiv în 640 în favoarea longobarzilor), Neapole și Calabria (căzută în puterea ducatului longobard de Benevento). În ceea ce privește Roma, adevăratul stăpân era papa. La sfârșitul anului 740, Exarhatul de Ravenna consta din Istria, Veneția, Ferrara, Ravenna (exarhatul în sensul său restrâns), împreună cu Ducatul de Pentapolis și Ducatul de Perugia. Aceste fragmente ale provinciei Italia, au fost aproape integral pierdute, fie în favoarea longobarzilor, care
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
provinciei Italia, au fost aproape integral pierdute, fie în favoarea longobarzilor, care în cele din urmă au cucerit Ravenna însăși în jurul anului 750, fie în urma revoltei papale, care în cele din urmă s-a separat de Imperiu din cauza iconoclasmului. Relația dintre papa din Roma și exarhul de Ravenna reprezenta o dinamică care putea dăuna sau, dimpotrivă, ajuta Imperiului. Papalitatea putea fi un vehicul pentru nemulțumirile locale, în vreme ce exarhul era considerat de către vechea aristocrație romană ca mai degrabă un străin. De-a lungul
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
romană ca mai degrabă un străin. De-a lungul secolelor al VII-lea și al VIII-lea, pericolul crescând din partea longobarzilor și al francilor, separația dintre creștinătatea răsăriteană și cea apuseană cauzată de problema iconoclastă, ca și acerba rivalitate dintre papă și Patriarhia de Constantinopol, au făcut ca poziția exarhului să fie din ce în ce mai dificilă. Ravenna a rămas sediul exarhului până la răscoala din 727 cauzată de disputa iconoclastă. Ultimul exarh de Ravenna, Eutychius, a fost ucis de către longobarzi în 751. Exarhatul a
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
751. Exarhatul a fost atunci reorganizat sub numele de Catepanatul de Italia, guvernat de la Bari, care va fi și el pierdut în favoarea sarazinilor în anul 847 și recuperat abia în 871. Atunci când, în 756, francii i-au alungat pe longobarzi, Papa Ștefan al II-lea a emis pretenții asupra exarhatului. Aliatul spu, regele franc Pepin cel Scurt, a donat în același an teritoriile fostului exarhat către papalitate; donația, confirmată ulterior de fiul lui Pepin, Carol cel Mare în 774, a marcat
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
a emis pretenții asupra exarhatului. Aliatul spu, regele franc Pepin cel Scurt, a donat în același an teritoriile fostului exarhat către papalitate; donația, confirmată ulterior de fiul lui Pepin, Carol cel Mare în 774, a marcat începutul puterii temporale a papilor și constituirea Statului papal. Totuși, arhiepiscopatele de pe teritoriului fostului exarhat au dezvoltat tradiții de putere seculară locală și de independență, fapt care a contribuit la fragmentarea puterilor în Italia.
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
indirect, Adelei i se datorează întemeierea colegiilor de la Aire (1049), Lille (1050) și Harelbeke (1064), ca și a abațiilor de la Messines (1057) și Ename (1063). După moartea lui Balduin, Adela a mers la Roma, a luat vălul monastic din mâinile papei Alexandru al II-lea și s-a retras la mănăstirea benedictină de la Messines, în apropiere de Ypres. Acolo a și murit, fiind înmormântată tot acolo. Onorată ca sfântă în Biserica Romano-Catolică, comemorarea Sfintei Adela are loc în ziua de 8
Adela de Franța () [Corola-website/Science/324538_a_325867]
-
de Ravenna asupra ducatului, într-un timp (secolul al VII-lea) în care Italia bizantină în general experimenta un proces de descentralizare. În anul 725, când exarhul Paul a intenționat să conducă o expediție punitivă împotriva Ducatului de Roma, unde papa Grigore al II-lea și cetățenii romani uzurpaseră prerogativele imperiale și îl depuseseră pe duce, el a recrutat trupe din Ravenna și din Pentapolis. Istoricul longobard Paul Diaconul informează că exarhul ar fi întâmpinat multe dificultăți în atragerea trupelor necesare
Ducatul de Pentapolis () [Corola-website/Science/324526_a_325855]