12,767 matches
-
lui Stalin s-a schimbat. Pentru mulți, Belgradul era o alternativă atrăgătoare față de Moscova. Spre deosebire de Stalin, Tito nu avea ambiții imperiale ( În afară de zona balcanică). Eliberându-și țara și conducând-o spre comunism fără ajutor moscovit, liderul iugoslav dăduse un exemplu remarcabil pentru orice comunist din Est tentat să fundamenteze revoluția locală pe sentimente naționale. Paranoic, Stalin Își vedea monopolul puterii amenințat din toate direcțiile, ceea ce nu Înseamnă că se Înșela complet În privința pericolului „titoist”, care era autentic. Din acest moment, așadar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dărâmăturile Berlinului: Germania anno zero (Germania În anul zero, 1947) de Roberto Rossellini, A Foreign Affair (Scandalul internațional, 1948), o producție americană În regia lui Billy Wilder, emigrat din Austria, și Die Mörder sind unter uns (1946) de Wolfgang Staudte, remarcabil la vremea sa fiindcă era singurul film german ce aborda implicațiile morale ale atrocităților naziste (fără a pronunța Însă cuvântul „evreu”). Trei dintre aceste filme, Roma, città aperta, Paisa și Germania anno zero, Îi aparțin lui Roberto Rossellini. Filmele neorealiste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de bune intenții, dar sortite eșecului. E de Înțeles că scepticii momentului nu le-au dat prea multă importanță. Cu toate acestea, după moartea lui Stalin și sfârșitul războiului din Coreea, Europa Occidentală a pășit pe nesimțite Într-o eră remarcabilă de stabilitate politică. Pentru prima oară În patruzeci de ani, statele din jumătatea vestică a continentului nu erau nici În război și nici imediat amenințate, cel puțin În cercul lor. Conflictele politice interne se domoliseră. Partidele comuniste de pretutindeni, cu excepția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
după ce pericolul nuclear iminent trecuse, să considere că făceau o favoare Statelor Unite acceptându-le protecția. și astfel, În loc să se angajeze de o parte sau alta În dezbaterile pe tema dezarmării, ei și-au văzut de ograda proprie. Aspectul cel mai remarcabil al scenei politice europene din anii ’50 nu erau Însă schimbările vizibile, ci schimbările invizibile. Surprinzător, În Europa de după război au reapărut state democratice autonome, care nu aveau nici mijloacele, nici intenția să se războiască și care erau conduse de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mită, corupție, favoritism politic și chiar jaf la drumul mare erau Într-adevăr numeroase și de ele au profitat În special creștin-democrații, care monopolizaseră practic puterea 13. Dar sub umbrela acestor aranjamente, statul și societatea din Italia s-au dovedit remarcabil de rezistente În fața dificultăților de moment și ale celor care aveau să urmeze. După standardele canadiene sau daneze, Italia anilor ’50 suferea În ceea ce privește probitatea publică și transparența instituțională. Dar față de propriul trecut național măcinat de lupte sau de trecutul altor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aveau să urmeze. După standardele canadiene sau daneze, Italia anilor ’50 suferea În ceea ce privește probitatea publică și transparența instituțională. Dar față de propriul trecut național măcinat de lupte sau de trecutul altor state mediteraneene - termene tradiționale de comparație -, Italia făcuse un progres remarcabil. În câteva privințe importante, situația postbelică a Italiei era asemănătoare cu cea a Austriei. Ambele luptaseră de partea Germaniei, ceea ce le-a afectat În mod similar după război (Italia a plătit reparații Uniunii Sovietice, Greciei, Iugoslaviei, Albaniei și Etiopiei - În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
germane sub naziști era Încă prezentă În memorie. Așadar, Adenauer a căutat de la bun Început să facă din partidul său un vector electoral mai degrabă creștin decât unul exclusiv catolic, reliefând mesajul social-ecumenic al creștin-democrației. și a avut un succes remarcabil: dacă alianța UCD-UCS a avut o victorie strânsă asupra social-democraților În primele alegeri din 1949, până În 1957 scorul ei aproape s-a dublat, ajungând la peste 50% din total. O altă cauză a succesului alianței UCD-UCS (care de acum Înainte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stare de spirit. Tonul a fost dat de piesa Îndrăzneață a lui John Osborne Look Back in Anger (Privește Înapoi cu mânie), reprezentată pentru prima dată la Londra În 1956 și transpusă doi ani mai târziu Într-o adaptare cinematografică remarcabil de fidelă. În această dramă a frustrării și deziluziei, protagonistul, Jimmy Porter, se sufocă Într-o societate și o căsătorie pe care nu poate nici să le abandoneze, nici să le schimbe. El o insultă pe Alison, soția lui, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
celelalte țări au cedat: În ianuarie 1966, ele au consimțit cu reticență ca, pe viitor, măsurile adoptate de Consiliul de Miniștri să nu mai poată trece cu vot majoritar. A fost prima derogare de la Tratat și, În același timp, o remarcabilă demonstrație de forță a francezilor. Cu toate acestea, succesul CEE a fost impresionant de timpuriu. Până În 1968, tarifele intracomunitare fuseseră deja Înlăturate (Înainte de termenul planificat). Volumul schimburilor comerciale Între cele șase state membre a crescut de patru ori În aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și că nu intenționa să abandoneze puterea, să scoată Polonia din Tratatul de la Varșovia sau să ceară trupelor sovietice să părăsească țara. Faptul că noul lider polonez a reușit să evite o catastrofă pentru țara sa e cu atât mai remarcabil dacă avem În vedere discrepanța de putere dintre Hrușciov și Gomu³ka. Dar Hrușciov nu se Înșelase În privința interlocutorului său - așa cum avea să explice el Biroului Politic sovietic la Întoarcerea la Moscova, Ponomarenko, ambasadorul sovietic la Varșovia, „greșise mult În aprecierile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
blocul sovietic sufereau de represiune politică și disfuncții economice severe. Dar acest moment nu sosise Încă. La apogeul statului asistențial european, când aparatul administrativ se bucura Încă de o autoritate vastă și o credibilitate indiscutabilă, se ajunsese la un consens remarcabil. Opinia generală era că statul era de preferat, sub toate aspectele, pieței libere: nu numai pentru a Împărți dreptatea, a apăra teritoriul sau a distribui bunuri și servicii, ci și În elaborarea și aplicarea de strategii pentru coeziune socială, sprijin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la 33% la 42%; Partidul Muncitoresc Norvegian a câștigat constant Între 43% și 48%; cât despre social-democrații suedezi, ei au obținut la toate alegerile postbelice minimum 45%. La alegerile din 1968 au depășit chiar 50%. Nu cifrele În sine sunt remarcabile: Partidul Socialist Austriac a avut ocazional un succes comparabil, iar la alegerile generale din Marea Britanie din 1951, laburiștii lui Clement Attlee au primit 48,8% din voturi (deși conservatorii, cu mai puține sufragii, au obținut mai multe locuri În parlament
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Partidul Socialist Austriac a avut ocazional un succes comparabil, iar la alegerile generale din Marea Britanie din 1951, laburiștii lui Clement Attlee au primit 48,8% din voturi (deși conservatorii, cu mai puține sufragii, au obținut mai multe locuri În parlament). Remarcabilă este constanța lor. An de an, partidele social-democrate scandinave au primit peste două cincimi din votul concetățenilor, rămânând la guvernare zeci de ani fără Întrerupere - ocazional În fruntea unei coaliții cu parteneri minoritari cooperanți, dar de cele mai multe ori singure. Între
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
instituțiilor britanice poate fi datat cu precizie În momentul acestei sentințe. În același an, În Regatul Unit au fost legalizate jocurile de noroc. Patru ani mai târziu, noul guvern laburist a abolit pedeapsa cu moartea; În 1967, cu un reformist remarcabil, Roy Jenkins, la Interne, laburiștii au creat clinici de planning familial finanțate de stat, au modificat legea privind homosexualitatea și au legalizat avortul. În anul următor a fost desființată cenzura dramatică. În 1969 s-a dat Legea Divorțului, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
britanic convențional a devenit mai aventuros. Spre sfârșitul anilor ’50, o generație inegalabilă de lorzi ai teatrului - Olivier, Gielgud, Richardson, Redgrave, Guinness - s-a Îmbogățit cu tineri actori abia ieșiți de pe băncile universității (În special de la Cambridge) și o suită remarcabilă de producători și regizori inventivi precum Peter Brook, Peter Hall și Jonathan Miller. Inițiat În 1946, Teatrul Național Britanic a fost Înființat oficial În 1962, cu Lawrence Olivier ca director fondator, secondat de criticul de teatru Kenneth Tynan; sediul permanent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o plăcere aproape senzuală mediul urban industrial, nou și țipător, În filme ca Alphaville (1965) sau Deșertul roșu (1964). O victimă aparte a iconoclasmului din arhitectura postbelică a fost gara feroviară - Întruchipare efemeră a realizărilor victoriene și, adesea, un monument remarcabil În sine. Gările au avut de suferit și În Statele Unite (distrugerea faimoasei Pennsylvania Station din New York, În 1966, a rămas În memoria colectivă ca un reper al huliganismului oficial), Însă urbaniștii americani aveau măcar scuza că, pe lângă automobil și avion
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Simbolurile „contra-culturii” și semnificația ei politică s-au radicalizat după 1967, prin asociere cu figurile mitizate ale luptătorilor de gherilă din Lumea a Treia. Chiar și așa, ele nu au avut niciodată un succes de masă În Europa. În ciuda personalității remarcabile a lui Che Guevara, transformat În martir de statură hristică și idol al adolescenților plictisiți din Occident, În Europa, anii ’60 au fost clar eurocentrici. „Revoluția hippie” nu a traversat cu adevărat Atlanticul. În cel mai bun caz, a eșuat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o generație mai vârstnică de stângiști. Amorul liber Într-o societate liberă nu era o idee nouă (o Îmbrățișaseră unele secte socialiste de la Începutul secolului al XIX-lea, iar primii ani ai Uniunii Sovietice au fost de o destindere morală remarcabilă), dar tradiția clasică a radicalismului european se caracteriza prin rectitudine morală și domestică. Vechea stângă nu a fost niciodată disidentă cultural sau aventuroasă sexual, nici măcar atunci când era tânără: pe vremuri extravaganța era apanajul boemilor, esteților și artiștilor, care aveau adesea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sfârșitul lui noiembrie 1967, la teatrul universității se juca piesa lui Adam Mickiewicz Amurgul strămoșilor. Scrisă În 1832, dar periculos de actuală (ea Înfățișa rebelii din secolul al XIX-lea luptând Împotriva asupririi), piesa a atras un public vioi și remarcabil de implicat. În ianuarie, autoritățile au anunțat că spectacolele trebuie anulate. După ultima reprezentație, sute de studenți au mărșăluit spre monumentul lui Mickiewicz din capitala Poloniei, denunțând cenzura și cerând un „teatru liber”. Doi dintre studenți, Henryk Szlajfer și Adam
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost excluși prompt din universitate. A urmat, În replică, un val de petiții studențești către parlamentul polonez, expresii de simpatie emise de filiala din Varșovia a Asociației Scriitorilor Polonezi și discursuri ținute de Ko³akowski și de alți profesori și scriitori remarcabili În apărarea studenților. Un scriitor a denunțat public tratamentul aplicat de comuniști culturii, numindu-l „dictatura proștilor”. La 8 martie, un miting studențesc de protest organizat la Universitatea din Varșovia Împotriva excluderii lui Michnik și Szlajfer a fost dispersat violent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
agenții ETA: Între 1983 și 1987 au fost uciși 26 dintre aceștia. Decizia lui González, dată publicității abia după mulți ani (vezi capitolul XXII), umbrește retrospectiv primii ani ai democrației constituționale spaniole, dar se poate spune că era o reacție remarcabil de temperată În situația dată. IRA Provizorie amintea de ETA ca metode și, parțial, ca obiective. Așa cum ETA Încerca să facă provinciile basce neguvernabile și să forțeze astfel desprinderea lor de Spania, și Armata Republicană Irlandeză căuta să facă Irlanda de Nord
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Deutschland im Herbst (Germania toamna) (1978), un colaj de documentare, fragmente de film și interviuri legate de evenimentele din toamna anului ’77, În special răpirea și asasinarea lui Hans Martin Schleyer și, ulterior, sinuciderea lui Ensslin și Baader. Filmul e remarcabil nu atât prin expresiile de empatie cu teroriștii, cât prin felul aparte În care acestea sunt transmise. Printr-un montaj abil, Republica Federală și Al Treilea Reich capătă trăsături similare. Capitalismul, „sistem al profitului”, și național-socialismul sunt prezentate ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-au apropiat una de alta, dar modelul nu s-a schimbat radical. Spectrul opțiunilor politice de care dispuneau În anii ’70 europenii rămăsese, În linii mari, cel de pe timpul bunicilor. Longevitatea partidelor politice europene se explică printr-o continuitate remarcabilă În ecosistemul electoral. Preferința pentru laburiști sau conservatori În Marea Britanie, pentru social-democrați sau creștin-democrați În Germania de Vest nu mai reflecta de mult diferențe profunde bazate pe platforme specifice și cu atât mai puțin preferințe intime legate de „stilul de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost monopolizată de măsurile concrete. Au apărut partide și mișcări cu „deziderat unic”, a căror bază electorală era descrisă de o geometrie variabilă a intereselor comune: deseori limitate, uneori chiar de ordinul capriciului. Campania pentru Bere Adevărată (CAMRA) din Marea Britanie, remarcabil de reușită, este un exemplu reprezentativ: inițiată În 1971 pentru a contracara moda berii „lager”, gazoasă și omogenizată (și a cârciumilor „modernizate”, la fel de omogenizate, În care ea se vindea), acest grup de presiune recrutat din clasa de mijloc Își prezenta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
omologilor de cealaltă parte a Cortinei de Fier. Ecologiștii occidentali erau prea absorbiți de constituirea unei baze electorale locale pentru a-și Îndrepta atenția spre politica internațională (cu excepția cazurilor În care problema Îi privea direct). Iar succesul lor a fost remarcabil. Primii candidați „ecologiști” s-au prezentat la alegerile din Franța și Marea Britanie În 1973 - același an În care În RFG a avut loc Congresul Fermierilor, strămoș al „verzilor”. Impulsionată de prima criză a petrolului, mișcarea ecologistă din Gemania de Vest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]