13,247 matches
-
am băgat harta împăturită într-una din ele și m-am întors. Eram convins că Umbra o să o caute. I-am întins Colonelului ghetele și l-am rugat să i le dea Umbrei când o va întâlni. — Biata de ea umblă doar în teniși, am zis. Dacă ninge mai mult, va avea și ea nevoie de ghete. Nu o pot lăsa să se îmbolnăvească. În Paznic nu am încredere. V-aș ruga pe dumneavoastră să i le dați. Stai liniștit, o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de un verde anormal. Un verde inexplicabil pentru un loc în care nu se putea produce procesul fotosintezei. Chiar nu înțelegeam cum de era posibil așa ceva. Ba da, dacă era mâna providenței la mijloc. Crezi că Întunegrii știu că noi umblăm pe-aici acum? Bineînțeles, răspunse ea prompt. Asta e lumea lor și sunt la curent cu tot ce mișcă în ea. Ne-au înconjurat și ne privesc cu atenție. Fii sigur de asta. I-am auzit de când am coborât. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-o pe-acolo, folosind dispozitivul de ținere la distanță a Întunegrilor. Ca și noi. Cum de ești atât de sigură? — Simt. Bunicul este un om foarte precaut. Nu se lasă el prins cu una, cu două. Când i-a auzit umblând la ușă, a fugit. Deci, tu crezi că e în siguranță undeva la suprafață? — Nu, nu-i chiar atât de simplu. Culoarul de evadare e un adevărat labirint prin care trece prin cuibul Întunegrilor. În cel mai bun caz se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Colonelul tăcu. Mi-am plasat Regina în spatele Turei sale. Poate reușeam astfel să i-o mișc de-acolo. Era cât pe-aci să muște din momeală, dar s-a răzgândit imediat. Și-a retras un Cal ca să-și întărească apărarea. Umbli cu șmecherii! zise el râzând. — Am avut de la cine învăța, am răspuns eu prompt, pufnind în râs. Apropo, la ce fel de salvare vă refereați? — Poate că ți se pare ciudat, dar moartea le salvează. Mor și renasc primăvara... prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și dorința înnebunitoare de a trage un pui de somn. Toate au o limită. Nervii îmi erau încordați la maximum. Mă simțeam ca un pian care nu mai fusese acordat de cel puțin cinci ani. Oare câte ore trecuseră de când umblam prin întunericul acela de rău augur? Cât o fi ceasul în lumea de la suprafață? Cum arată cerul? O fi apărut ediția de dimineață a ziarelor? Nu îndrăzneam să mă uit la ceas. Nu-mi permiteam să irosesc nici o mișcare. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de pe perete și le-a băgat în buzunarul paltonului. A căscat de n-a mai putut cât s-a încheiat la ghetele lui din piele împletită. Păreau tare grele, iar pe tălpi aveau ținte ca să-i fie mai ușor să umble pe zăpadă. Umbra locuia undeva între oraș și lumea din afară. Eu nu pot ajunge acolo, Umbra n-are voie să intre în oraș. Singurul loc în care ne putem întâlni este acea îngrăditură care se numește țarcul umbrei. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și o baterie în creier? — Bineînțeles, zise Profesorul. — Vai de mine! — Nu e cazul să te alarmezi. E doar cât o boabă de fasole. Gândește-te câtor persoane pe lumea asta li s-au implantat tot felul de aparate și umblă cu ele pe stradă. Nu le deranjează deloc. Trebuie să-ți mai atrag atenția asupra faptului că sistemul cognitiv original - cel cu ceasul oprit - este un circuit orb. Când pătrunzi în el, nu mai percepi absolut nimic în propriul tău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
într-o parte! Pas după pas! Auzi? — Da. — Nu cumva să ridici lumina. Nici în ruptul capului. — De ce? — Sunt Întunegri acolo, zise ea în șoaptă. N-ai voie să-i privești. Dacă te-ai uitat la ei, nu mai poți umbla. Înțepenești locului. Înaintam pieziș, pas cu pas, luminându-ne picioarele cu lanternele. Aerul rece ne izbea obrajii, aducând cu el și miros de pești morți. Aveam senzația că ne sufocăm. Parcă ne aflam în carcasa unui pește uriaș ale cărui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lucruri de pus la punct. Nu sunt chiar atât de slăbită pe cât par. E adevărat că nu sunt puternică, dar vomit și zac în pat ca să-l induc în eroare pe Paznic. Încă mai pot sta în picioare, și chiar umblu. Vrei să fugim? Dar ce altceva să facem? Ce rost ar fi avut să mă agit atâta dacă nu aveam o țintă precisă? Trebuie să o întindem în maximum trei zile. Mai mult nu rezist eu. Aerul de-aici e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
convins că nu greșesc. Indiferent de varianta pe care o alegeam, pierdeam ceva din mine. Cred că mâine după-amiază părăsesc orașul acesta. Încă nu știu cum și pe unde. O să-mi spună Umbra. Ne întoarcem să locuim împreună în lumea noastră. O să umblu cu Umbra după mine ca pe vremuri. O să sufăr și o să am o seamă de probleme, o să îmbătrânesc și o să mor, dar cred că aceea e lumea care mi se potrivește. Sunt convins că nu mă înțelegi. Mă privi liniștită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu-mi foloseau la nimic. Și-acolo putrezeau... — Ca să poți face așa ceva ai nevoie de calități aparte. Adică să le poți întreține curate. Nu-i nevoie de cine știe ce calități. Așa ceva are melcul, dar eu nu. N-am făcut decât să umblu din plajă-n plajă. Bineînțeles că-mi amintesc ce s-a petrecut între timp, dar asta-i tot. Nu m-am sinchisit nici măcar o dată să fac legătura între lucruri. Există tare multe... Sunt curate, dar nefolositoare. M-a bătut pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la amiaza vieții: „O spaimă surpare dă iama,/ odăile zărilor ei/ mafoamele spaimei le umple/ zdupăială dilată și-n gânduri;// și neiertarea întrebării spală/ ca un căutător de aur/ făgăduieli de minereuri,/ mi-e dusă jumătate ziua/ și mă tot umblă, umblă spaima.” În același timp, poemul pare a se construi din ce în ce mai greu, iar „așteptarea” sa - revelând nimicul, golul existențial - se constituie într-una dintre cele mai semnificative teme de meditație. Ciclul „Spital”, închegat în jurul unei imagini-cheie - culoarea alb -, dovedește asimilarea
GAFTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
amiaza vieții: „O spaimă surpare dă iama,/ odăile zărilor ei/ mafoamele spaimei le umple/ zdupăială dilată și-n gânduri;// și neiertarea întrebării spală/ ca un căutător de aur/ făgăduieli de minereuri,/ mi-e dusă jumătate ziua/ și mă tot umblă, umblă spaima.” În același timp, poemul pare a se construi din ce în ce mai greu, iar „așteptarea” sa - revelând nimicul, golul existențial - se constituie într-una dintre cele mai semnificative teme de meditație. Ciclul „Spital”, închegat în jurul unei imagini-cheie - culoarea alb -, dovedește asimilarea experienței
GAFTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
îi făgăduiește lumea fiului încă nenăscut, prunc plutind în lichid amniotic ca într-o mare de lacrimi: „Nu vei fi niciodată mai aproape de mine ca acum, când nu pierd nici o mișcare a ta, când respir, mănânc și beau pentru tine, umblu, privesc și mă tem pentru tine.../ Când tot ce văd este ceea ce ție îți va părea demult cunoscut./ Nu stă nimic între noi, nu ne desparte decât durerea. Vei mai fi vreodată atât de departe?” Romanele scrise de D. sunt
DRAGU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190]
-
viața mirabilă, în armonie cu cosmosul, și amenințarea morții. În Masa de mire (1975) predomină starea de comuniune cu universul: „A fi prieten cu un arbore, / Mirele unei flori. / A avea întâlniri secrete cu sorii.” Poetul se „aburește” de lună, umblă „meditabund” și, îndrăgostit lilial, visează să fie cununat de astre. Ochii florilor (1976) exaltă „spațiul pur” care e ochiul florilor, așa cum roua e „sudoarea aștrilor”, elogiază „aerul-lumină”. Declarând „Eu nici un vis n-am ucis, / N-am lăsat repetent nici un râu
GOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
fizice, onanistă (!) de aceea, mamă a unei fetițe pe care a lepădat-o Într-o pubelă de groaza de a nu lăsa urmași, Renée Emperaire se Îndrăgostește, rămînÎnd totodată perfect lucidă asupra propriei persoane, de un preot care, se pare, umbla după banii ei. Asemeni Lydiei Salvayre din La Compagnie des spectres, Emmanuelle Bayamack-Tam Își construiește un alter ego ficțional exorcizant, viril, dureros de lucid, cinic; revoltat și aflat În foarte proaste, dar active relații cu trecutul. Povestea lui Renée, naratoarea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
remarcate de N. Iorga. În Cronică... (ca și în poemul lui Stavrinos) apare un pasaj scris, probabil, sub influența cărții populare. După ce pierde lupta de la Sibiu, Andrei Báthory („Oh, nepricepută minte omenească!”), „fugi pân codrii Ciucului, și acolo rătăci și umblă oarecâtăva vreme rătăcit și nemâncat, pân îl birui foamea și nimeri la niște păcurari, unul săcui, altul muntean”. Prefăcându-se a-l ajuta, ciobanul secui încalcă legea ospeției și-l ucide. Apoi, cu nădejdea de a obține o răsplată bună
CRONICA DOMNIEI LUI MIHAI VITEAZUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286523_a_287852]
-
fictiv de organizație a societății ci a încercat să înfăptuiască acest ideal. N-a reușit, însă el voia să facă un stat ideal, să dea o formă geometrică statului, capitala să fie la mijloc, străzile să fie uniforme, oamenii să umble la fel îmbrăcați. Și pentru că nu toți au aceeași statură, unii sunt mai înalți, alții mai mici, el propune ca hainele să fie din cauciuc pentru a se potrivi pe orice corp. O mulțime de naivități imposibil de aplicat. Ficțiuni
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
de victimizarea criminală (sau frica de a deveni victimă a criminalității)” (Warr, 1995, 296). Comparând pe o perioadă de aproape treizeci de ani (1965-1993) rata criminalității în SUA (numărul crimelor violente la o mie de persoane) și frica de a umbla singur noaptea (procentul celor care au declarat că le este frică să umble singuri noaptea, conform sondajelor de opinie NORC/Gallup), Mark Warr a pus în evidență o relativă stabilitate a nivelurilor ratei criminalității și fricii de a deveni victimă
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
296). Comparând pe o perioadă de aproape treizeci de ani (1965-1993) rata criminalității în SUA (numărul crimelor violente la o mie de persoane) și frica de a umbla singur noaptea (procentul celor care au declarat că le este frică să umble singuri noaptea, conform sondajelor de opinie NORC/Gallup), Mark Warr a pus în evidență o relativă stabilitate a nivelurilor ratei criminalității și fricii de a deveni victimă a criminalității. „Similaritatea evidentă dintre cele două serii de date nu indică în
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
criminalității obiective și frică, însă ea arată că frica nu este independentă de riscul obiectiv, așa cum a fost măsurat de National Crime Survey” (Warr, 1995, 297). Chiar dacă măsurătoarea este restrictivă (s-a avut în vedere doar un anume comportament - „a umbla singur noaptea”), se poate trage concluzia că frica de victimizare criminală este o „frică obiectivă”. Conform datelor din New Europe Barometer (2005, 21) în fostele țări comuniste proporția persoanelor care au declarat că în ultimul an (ancheta s-a desfășurat
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
voi, ca străbunii,/ Vinu-adevărat al lunii.” C. este un poet interesant atunci când nu își cenzurează natura delicat elegiacă: „Frumoase sunt acele nopți de aur/ În care luna nu e doar un ciot/ Și când parfumul florilor pornește/ Și toată noaptea umblă peste tot./[...] Frumoase sunt acele nopți de vară/ Cu mii de ochi de aur din înalt/ Când este-atât de liniște în toate/ Că pot vorbi cu mine, celălalt.” C. a lăsat și pagini de memorialistică, publicate postum, în 1997
CARIANOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286108_a_287437]
-
pentru el mai mult un mod de existență, decât o profesiune. Singurul volum în limba română, intitulat Flux alb, a fost imprimat în Canada în 1970, cu ilustrații de Radu Dan. Poetul își destăinuie aici însingurarea vecină cu disperarea: „Și umblu străin în apele somnului, fără mărturii de fețe, ascultând zăvorât în mine tulburarea ostatecului” ( În loc de prefață). Lirica lui stă, evident, sub zodia lui Lucian Blaga, un ciclu de poezii, intitulat Zamolxe, având drept moto câteva versuri blagiene. La fel ca
CATANOY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286139_a_287468]
-
aici expresia cea mai fericită, placheta Semnul... constituind jurnalul unei iubiri defuncte, cu toate tristețile ce le implică. În Masca Diotimei (1975), titlurile câtorva poeme rezumă pur și simplu „mesajul” liric: „Zămislirea și rodul - acesta ni-i rostul prin care umblăm peste gloria trecerii”, iar cuvântul-cheie este „melancolie” („vastă”, „tainică”). Dăinuim (1976) cuprinde poezii ce se vor patriotice, dar prin supralicitare devin doar versificări patriotarde în manieră vetust pașoptistă. Se rețin vagi înfiorări nostalgice după Satul copilăriei, după Mama, câte o
CHIRILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286209_a_287538]
-
piese componente sunt Fuga sau Lada de zestre, Încotro, dragul meu rătăcitor? și La capătul pustiului, precum și din piesele Fântâna din lacrimă (unde mitul Meșterului Manole este reinterpretat: nu Ana cu pruncul nenăscut vor fi sacrificați, ci Manole) și Dumnezeu umblă pe jos (o frumoasă poveste de dragoste între Brâncuși și Domnișoara Pogany). SCRIERI: Agora, București, 1969; Orientalia, Cluj, 1970; Fiul, Iași, 1972; Semnul unei corăbii, București, 1973; Masca Diotimei, București, 1975; Dăinuim, București, 1976; Cu poezii și nuci în buzunare
CHIRILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286209_a_287538]