128,121 matches
-
Balaurul sau balaurul dobrogean, șarpele cu patru dungi răsăritean, balaurul mare ("Elaphe sauromates", cu o denumire mai veche "Elaphe quatuorlineata sauromates") este un șarpe neveninos din familia colubride ("Colubridae"), care trăiește în stepă, deseori în apropierea locuințelor omenești, chiar în podurile caselor unde vânează porumbei. Este răspândit în sud-estul Europei (Albania, sudul-estul României, Republica Moldova, sud-estul Bulgariei, nord-estul Greciei
Balaurul dobrogean () [Corola-website/Science/333913_a_335242]
-
sexuală este atinsă în al treilea an de viață. Se pot reproduce și în captivitate. Este crescut cu succes în exotariul din Tula (Rusia), unde în anul 2000 au eclozat 33 pui. Specia "Elaphe sauromates" era inclusă în clasificările mai vechi ca o subspecie ("Elaphe quatuorlineata sauromates") în specia "Elaphe quatuorlineata", care includea 4 subspecii: Balaurul dobrogean e aduce foloase pentru agricultură deoarece se hrănește cu rozătoare care provoacă mari daune culturilor agricole. În raport cu aceste foloase, pagubele, mai mult locale, pe
Balaurul dobrogean () [Corola-website/Science/333913_a_335242]
-
Molajoni CP în 1843. A funcționat mai întâi într-o casă închiriată, care era în același timp capelă și casa parohială. După numai trei ani, același Episcop a cumpărat pentru parohie, cu 350 de galbeni, un teren cu două case vechi și dărăpănate în str. Ștefan cel Mare nr. 13. Capela a devenit neîncăpătoare și în 1857 s-a început construcția unei bisericii, finalizată însă abia în 1864 și dedicată Neprihănitei Zămisliri. Din cauza avariilor grave provocate de cutremure, dar și numărului
Biserica Cristos Rege din Ploiești () [Corola-website/Science/333925_a_335254]
-
Capela a devenit neîncăpătoare și în 1857 s-a început construcția unei bisericii, finalizată însă abia în 1864 și dedicată Neprihănitei Zămisliri. Din cauza avariilor grave provocate de cutremure, dar și numărului mare al credincioșilor, în 1938 a fost demolată biserica veche și construită, pe același loc, biserica actuală, consacrată de Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar în data de 26 aprilie 1939 cu hramul „Cristos Rege”. Parohia Romano-Catolică din Ploiești a apărut ca o necesitate stringentă, după ce au imigrat un număr mare de
Biserica Cristos Rege din Ploiești () [Corola-website/Science/333925_a_335254]
-
vizite, terenul de pe Str. Ștefan cel Mare nr. 13, în care se aflau două case, folosindu-se una pentru locuința preotului și alta pentru capelă, fiind sfințită de către parohul Ludwig Bodor în cinstea Arhanghelului Mihail. La scurt timp, aceste clădiri vechi s-au deteriorat și totodată comunitatea s-a dezvoltat, având nevoie de o biserică, care s-a început în același amplasament în 1857 cu sprijinul administratorului apostolic Antonio Giuseppe Pluym CP, al Casei Imperială de Austria, al unor episcopi din
Biserica Cristos Rege din Ploiești () [Corola-website/Science/333925_a_335254]
-
orgă din Bavaria, a fost înzestrată cu statui etc. Din păcate cutremurele au făcut ravagii și împreună cu influențele vremii au produs bisericii deteriorări grave. Pe de altă parte, comunitatea aproape se dublase, numărând, în 1934 peste 2.200 de suflete, vechiul lăcaș nemaiputând face față tuturor cerințelor. În 1937 parohul Dwucet începe colectarea fondurilor pentru a construi o nouă biserică. Lucrările de înălțare a bisericii au durat mai puțin de un an, ceea ce, pentru o construcție cu o arhitectură delicată, este
Biserica Cristos Rege din Ploiești () [Corola-website/Science/333925_a_335254]
-
al Canadei. "Articol principal: Istoria OCA" OCA a luat naștere din activitatea misionară a Bisericii Rusiei în Alaska și în Insulele Aleutine, desfășurată de opt călugări ortodocși care au sosit în Alaska în 1794. Aceștia se înscriau în tradiția misionară veche de secole a Bisericii Ortodoxe Ruse, care a dus Ortodoxia printre mongoli prin călugării Hourg și Varsanufie, precum și prin Sfântul Cuvios Ștefan din Perm (1340-96), care a călătorit în Kazan, dincolo de Munții Urali, până în pădurile Siberiei, pentru a duce ortodoxia
Biserica Ortodoxă Americană () [Corola-website/Science/333930_a_335259]
-
Angeles, numele acestei jurisdicții este "The Orthodox Church in America (Biserica Ortodoxă din America)", iar prescurtarea sa ar trebui să fie "TOCA". Totuși, nu s-a făcut încă un anunț oficial din partea administrației centrale a Bisericii, iar numele și acronimul vechi ("Orthodox Church in America" și "OCA") rămân cele mai folosite atât în interiorul jurisdicției cât și în afara ei. În concordanță cu "Tomosul Autocefaliei" acordat de Biserica Ortodoxă a Rusiei, numele inițial al acestei părți a bisericii a fost inițial "Biserica Ortodoxă
Biserica Ortodoxă Americană () [Corola-website/Science/333930_a_335259]
-
guvernamentale. Deși povestea Ducelui Karl Alexander și Joseph Süß Oppenheimer a constituit un episod relativ obscur în istoria germană, a devenit subiectul unui număr de lucrări literare și dramatice de-a lungul a mai mult de un secol; cea mai veche dintre acestea fiind nuvelă din 1827 a lui Wilhelm Hauff, intitulată "Jud Süß". Adaptarea literară cea mai de succes a fost nuvelă lui Lion Feuchtwanger din 1925 cu denumirea "Jud Süß" bazat pe o piesă scrisă în 1916, dar care
Karl Alexander, Duce de Württemberg () [Corola-website/Science/333938_a_335267]
-
("Zamenis longissimus", cu o denumire mai veche "Elaphe longissima longissima") este un șarpe neveninos din familia colubride ("Colubridae") răspândit în centrul și sudul Europei (inclusiv în România și Republica Moldova), în jurul Mării Caspice, în Turcia, Armenia, Caucaz. În România trăiește în toate provinciile țării, acolo unde găsește condiții
Șarpele lui Esculap () [Corola-website/Science/333940_a_335269]
-
Turcia, Ucraina, Georgia. În România este răspândit sporadic în mai multe localități situate în toate regiunile țării, unde găsește condiții favorabile. Este întâlnit mai frecvent în Dobrogea, Oltenia, Banat și Apuseni. A fost semnalat în următoarele județe: În clasificările mai vechi specia "Elaphe longissima" cuprindea patru subspecii: În prezent specia "Zamenis longissimus" este monotipică (adică nu este împărțită în subspecii) Șarpele lui Esculap este o specie termofilă (îi place căldura) și preferă pădurile cu teren uscat și cu porțiuni însorite, în
Șarpele lui Esculap () [Corola-website/Science/333940_a_335269]
-
care interpretează rolul unui prinț, candidat la mâna prințesei. Apogeul carierei sale cinematografice îl atinge în anul 1961, când i se încredințează rolul de șef al Poliției din filmul „S-a Furat o Bombă”. În acest film va debuta și vechiul său prieten Alexandru Culescu (în rolul unui gangster cu pipă), iar rolul principal îl va deține un alt prieten cu studii (neterminate) în arhitectură, Iura Darie. Pentru figurație, Gopo i-a adus în film și pe cei doi copii ai
Ion Popescu Lac () [Corola-website/Science/333918_a_335247]
-
este un roman social scris de Ion Marin Sadoveanu și publicat în 1944 de către Editura Socec din București. Romanul reia tema arivismului din "Ciocoii vechi și noi" (1862) al lui Nicolae Filimon, relatând istoria îmbogățirii fără scrupule a lui Iancu Urmatecu, un arhivar obscur de la tribunalul bucureștean, prin spolierea averii bătrânului și decrepitului baron Barbu. Scriitorul prezintă un proces istoric profund reprezentat de apariția și
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
al baronilor Barbu. Continuator al unor personaje precum Dinu Păturică, Tănase Scatiu, Lică Trubadurul, Gore Pirgu, Tănase Vasilescu-Lumânăraru sau Stănică Rațiu, arhivarul Iancu Urmatecu este un tip caracteristic de parvenit, reprezentându-l pe arivistul modern care se îmbogățește pe urma vechii boierimi scăpătate, al cărei loc îl preia în prim-planul vieții publice. El este „un arivist de nuanță specific bucureșteană, tipul mahalagiului înstărit” care se îmbogățește în scurtă vreme, își face relații și intră în politică, ajungând la moartea protectorului
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
care-l perforează sobolii, cere timp, după cum timp cere și opera subterană a termitelor lucifuge, destrămând fibră cu fibră somptuoasa scară aurită a unui castel medieval”. Ascensiunea socială a lui Urmatecu nu este descrisă în toate fazele ca în "Ciocoii vechi și noi", ci doar în cea a înfloririi. Fiu al unui măcelar și al unei moașe bețive, arhivarul a urcat pe scara socială lingușindu-i pe cei bogați și puternici și reușind să se facă indispensabil. Dorința lui Urmatecu nu
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
-lea, fiind însoțită de ascensiunea administratorilor cu un spirit energic. În operele literare anterioare, reprezentanții clasei nobiliare încearcă să se revolte precum marele postelnic Andronache Tuzluc care cere pedepsirea lui Dinu Păturică și încearcă să-l sugrume sau ca boierul vechi Dinu Murguleț care îl amenință furios pe Tănase Scatiu: „Îl împușc! îl împușc! Hoțul!... care mi-a mâncat averea!... m-a adus în halul ăsta... Aoleu, aoleu! îl împușc!...” Senilul baron Barbu din "Sfârșit de veac în București" este însă
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
gazetărași abili - dădeau buzna la neprecupețite laude în jurul regalei literaturi dulcege, cu eroine despletite și lălâi”". Analizând subiectul și personajele romanului " Sfârșit de veac în București", unii critici literari au evidențiat o serie de asemănări între acest roman și "Ciocoii vechi și noi". Iancu Urmatecu, baronul Barbu și Jurubița (țiitoarea lui Urmatecu și amanta ulterioară a lui Bubi Barbu, fiul baronului) își găsesc corespondențe în Dinu Păturică, postelnicul Andronache Tuzluc și Kera Duduca din romanul lui Filimon, având un destin similar
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
în București" se remarcă prin prezentarea mecanismului arivismului social cu o atenție analitică deosebită. Profesorul Valeriu Râpeanu îl plasează pe Ion Marin Sadoveanu în descendența lui Nicolae Filimon și Duiliu Zamfirescu prin descrierea triumfului parvenitului în dauna boierului de viță veche care se ruinează încet, dar sigur. Deși are un spirit rudimentar și vulgar, personajul principal are o inteligență nativă și o vitalitate debordantă. Lăcomia și bădărănia sa sunt compensate de mărinimia față de rudele mai sărace pe care le întreține, deși
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
vitalitate debordantă. Lăcomia și bădărănia sa sunt compensate de mărinimia față de rudele mai sărace pe care le întreține, deși manifestă față de ele un profund sentiment de dispreț. Ridicarea sa și implicit a unei noi clase sociale se face prin înlocuirea vechii aristocrații, a cărei energie vitală este tot mai puțină. Romanul realizează o vastă frescă de epocă, înscriindu-se pe linia „balcanismului” pitoresc promovat în literatura română prin scrierile lui Nicolae Filimon și Ion Ghica. Structura internă și abundența descrierilor apropie
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
108 i.Hr. - Se naște Lucius Sergius Catilina în una din cele mai vechi și mai nobile familii romane, gens Sergia. - Intră în viața politică și parcurge "cursus honorum" 67 i.Hr. - Este ales praetor. 66 i.Hr - Este ales proprietar al Provinciei Africa, pe care ulterior o jefuiește. - Vrea să candideze la consulat pentru
Conspirația lui Catilina () [Corola-website/Science/333955_a_335284]
-
constată în rândul băieșilor un proces de afirmare a identității etnice, în grade diferite de la o regiune la alta, care se manifestă mai ales prin organizații civice și preocupări de a-și promova cultura și în formă scrisă. Sursele documentare vechi despre băieși sunt rare. Prima oară sunt menționați într-un document românesc, hrisovul domnitorului Țării Românești, Gavril Movilă, din 20 septembrie 1620, către mănăstirea Cozia, dar din care reiese că ei erau prezenți în această țară mai dinainte. Italianul Luigi
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
întâlnește spre sfârșitul secolului al XVII-lea, în Transilvania, țigani care se ocupă cu culegerea metalului prețios din nisipul aurifer al râurilor, vorbitori de română și de religie ortodoxă, despre care scrie că sunt bogați și curați. Era o ocupație veche a băieșilor, pe care au abandonat-o după un timp. Dimitrie Cantemir scrie la rândul său, în "Descriptio Moldaviae" (1714), despre țigani aurari. Nume de familie ce reflectă prelucrarea lemnului și aurăritul practicate de romi apar în documente din Transilvania
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
Bosnia și Herțegovina. În maghiară denumirea lor este "beások" (singular "beás"), iar în Croația "bajaši" și "ludari", cele două etnonime reprezentând grupuri diferite prin grai. În Slovacia sunt denumiți "bajáši", "bjaši" sau "korytári" (de la "koryto" „albie”). În mediul academic mai vechi s-au folosit de asemenea mai multe etnonime. Emil Petrovici (1938) vorbea despre „țigani românizați”. La cercetătorii sârbi se găsesc termeni ca "posavski Rumuni" „români din Posavina”, "vlaški Romi" „romi valahi”, "rumunski Romi" „romi români”, "vlaški Cigani" „țigani valahi”, "Cigani
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
japoneză este Tetsu Shiratori, iar actorul vocei în limba engleză este Kevin M. Connolly.ep.13 În Brotherhood, el este exprimat prin Tetsuya Kakihara.ep.13 Căpitanul Maes Hughes (マ ー ス · ヒ ュ ー ズ Masu Hyūzu?) Este un vechi prieten al lui Roy Mustang. El lucrează în divizia de informații militare, dar își petrece o mare parte din timpul sau, folosind liniile telefonice militare să se laude lui Mustang despre familia lui. După ce fiica sa, Elicia, se naște, el
Fullmetal Alchemist () [Corola-website/Science/333960_a_335289]
-
șerpii din genul "Coluber" ei evită regiunile de deșert și semideșert; cea mai mare diversitate a acestora se află în țările din sud-estul Asiei. În România trăiește o singură specie - balaurul sau balaurul dobrogean ("Elaphe sauromates", cu o denumire mai veche "Elaphe quatuorlineata sauromates"). După Reptile Database genul include 11 specii: Cladogramă conform Catalogue of Life: Alte specii:
Elaphe () [Corola-website/Science/333980_a_335309]