13,206 matches
-
de cînd soțul ei, bunicul tău, plecase, vid care uneori era umplut necorespunzător de diverși bărbați care nu-i justificau speranțele. Crawford Douglas a fost unul dintre bărbații ăștia. CÎteodată, În casa aia, tu te gîndeai la ea și la bunicul tău. Te gîndeai la cum ar fi fost să fie acolo, la cum l-ai fi Împărțit cu ea. Te gîndeai la vidul pe care l-a lăsat, la faptul că peste tot mai existau Încă urme ale lui. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
prezent, n-avea cum bănui că ei nu mai existau fizic. Avea să hotărască pentru toată viața: atâta timp cât cineva nu este uitat, atâta timp cât lumea vorbește despre el, atâta vreme cât oamenii îl pomenesc, chiar dacă nu-i de față, el există. Bunicii nu-i mai trăiau de multă vreme, însă și-i amintea. Dar, pentru că nu-i văzuse când închiseseră ochii, pentru el erau ca plecați undeva, și-i aștepta să se reîntoarcă. Niște vieți omenești nu se reduc la simpla prezență
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
-i licărea, deși era stinsă de mii de ani, poate. La fel, urmele de pe zăpadă rămâneau, chiar dacă săniuța abandonată în ultimul moment de un copil, se izbise sfărâmându-se de stânci. Părinții lui trăiau, deși cei care le dăduseră viață, bunicii, nu mai erau. Avea vreo 13-14 ani când se-ntreba: “Oare voi trece și eu vreodată în lumea umbrelor? Nu, nu se poate, trăiesc atât de intens, mă bucură atât de mult lumina soarelui, verdele copacilor și, de ce nu
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
mult lumina soarelui, verdele copacilor și, de ce nu, mersul pe jos! Imposibil să nu mai simt asta vreodată! Nu!“. Asocia moartea cu boala, ori el nu fusese niciodată bolnav și la 14 ani, viața-i părea infinită. Dar, oare bunicii n-or fi gândit la fel când erau copii?!“ Asta-l îngrijora uneori. Un consătean murise în somn. Se culcase seara, după ce dăduse mâncare și apă animalelor casei, după ce închisese poiata păsărilor și se- nchinase, într-un târziu. Dimineața următoare
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
născută în satul Volovăț Rădăuți, din județul Suceava. Tatăl meu a fost jandarm și a lucrat în multe localități, de aceea am fost încredințată bunicilor care m-au crescut. Eram singurul copil la părinți, toată atenția focalizându-se asupra mea. Bunicii erau originari din Cernăuți, acasă se vorbea germană, poloneză și LUCRETIA DUMITRAȘCU FILIOREANU:LUCRERTIA DUMITRAȘCU FILIOREANU 2/19/2011 2:20 PM Page 7 5 ucraineană. Bunicul meu era ortodox, se trăgea din neam de răzeși. Îmi amintesc că avea
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3094]
-
au crescut. Eram singurul copil la părinți, toată atenția focalizându-se asupra mea. Bunicii erau originari din Cernăuți, acasă se vorbea germană, poloneză și LUCRETIA DUMITRAȘCU FILIOREANU:LUCRERTIA DUMITRAȘCU FILIOREANU 2/19/2011 2:20 PM Page 7 5 ucraineană. Bunicul meu era ortodox, se trăgea din neam de răzeși. Îmi amintesc că avea un document foarte vechi pe care il păstra cu sfințenie. Eu vorbeam foarte greu românește la școală primară, pe care am urmat-o în satul natal. Părinții
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3094]
-
era ortodox, se trăgea din neam de răzeși. Îmi amintesc că avea un document foarte vechi pe care il păstra cu sfințenie. Eu vorbeam foarte greu românește la școală primară, pe care am urmat-o în satul natal. Părinții și bunicii mei acordau o mare atenție sărbătorilor. Țineau post, în ajunul sărbătorilor se făceau mari pregătiri, preparau toate bunătățile culinare respectând tradițiile din zonă. Nu am să uit niciodată sărbătorile de Anul Nou și de Paști cu obiceiurile satului. În clasa
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3094]
-
născută în satul Volovăț Rădăuți, din județul Suceava. Tatăl meu a fost jandarm și a lucrat în multe localități, de aceea am fost încredințată bunicilor care m-au crescut. Eram singurul copil la părinți, toată atenția focalizându-se asupra mea. Bunicii erau originari din Cernăuți, acasă se vorbea germană, poloneză și LUCRETIA DUMITRAȘCU FILIOREANU:LUCRERTIA DUMITRAȘCU FILIOREANU 2/19/2011 2:20 PM Page 7 5 ucraineană. Bunicul meu era ortodox, se trăgea din neam de răzeși. Îmi amintesc că avea
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3095]
-
au crescut. Eram singurul copil la părinți, toată atenția focalizându-se asupra mea. Bunicii erau originari din Cernăuți, acasă se vorbea germană, poloneză și LUCRETIA DUMITRAȘCU FILIOREANU:LUCRERTIA DUMITRAȘCU FILIOREANU 2/19/2011 2:20 PM Page 7 5 ucraineană. Bunicul meu era ortodox, se trăgea din neam de răzeși. Îmi amintesc că avea un document foarte vechi pe care il păstra cu sfințenie. Eu vorbeam foarte greu românește la școală primară, pe care am urmat-o în satul natal. Părinții
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3095]
-
era ortodox, se trăgea din neam de răzeși. Îmi amintesc că avea un document foarte vechi pe care il păstra cu sfințenie. Eu vorbeam foarte greu românește la școală primară, pe care am urmat-o în satul natal. Părinții și bunicii mei acordau o mare atenție sărbătorilor. Țineau post, în ajunul sărbătorilor se făceau mari pregătiri, preparau toate bunătățile culinare respectând tradițiile din zonă. Nu am să uit niciodată sărbătorile de Anul Nou și de Paști cu obiceiurile satului. În clasa
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3095]
-
stare de neliniște continuă, cu multe Întrebări, care nu Întotdeauna au un răspuns la Îndemână... Hai să intrăm În cabinet. Spunând acestea, profesorul a deschis ușa. ― Poftește. După ce s-au așezat, profesorul a privit la Gruia și, cu zâmbet de bunic, l-a Îndemnat: ― Spune-mi, cum arată minunea coborâtă Între voi doi!? ― Pentru dumneavoastră, care ați trăit de două ori aceste momente, nu e o noutate. Eu cred că, atunci când vezi noul venit pe lume, este clipa astrală plină de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nume. Câtă vreme o să fie doar „băiatul nostru”? ― Gând la gând cu bucurie, iubitule. Tu ce nume ai vrea să-i dăm? ― Aștept Întâi propunerea ta. Ei? ― Ce ai spune dacă eu aș zice să-l cheme Toader, ca pe bunicul lui? ― Tudor, fiindcă Toader i se spune bunicului său acolo, la Pomârla. Și sună dur! Toader Toaibă! Știi tu ce e aceea o toaibă? De fapt, În ucraineană i se spune toaipă. Este o secure, mare cât o lume, pentru
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Gând la gând cu bucurie, iubitule. Tu ce nume ai vrea să-i dăm? ― Aștept Întâi propunerea ta. Ei? ― Ce ai spune dacă eu aș zice să-l cheme Toader, ca pe bunicul lui? ― Tudor, fiindcă Toader i se spune bunicului său acolo, la Pomârla. Și sună dur! Toader Toaibă! Știi tu ce e aceea o toaibă? De fapt, În ucraineană i se spune toaipă. Este o secure, mare cât o lume, pentru cioplit grinzi. ― Asta n-o știam. Dar numele
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să-și vadă nepotul... Eu am s-o pornesc apostolește către gară, să mai iau o gură de aer, că numai acolo, În spital... Tu să-l trezești pe somnorosul de Tudor și să-i spui că Îndată vor sosi bunicii de departe. De acolo unde pădurea lui Anastasie Bașotă abia Îl așteaptă să se facă mare, ca să alerge prin ea după veverițe... Mergea cu mâinile la spate și privirea fără țintă. Așa se deprinsese să pășească pe ulițele Iașilor Încă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Nu” - a fost răspunsul nostru dat doar din priviri... „Atunci, la treabă,flăcăii tatii!”... ― Doamne, ce om cum se cade! - s-a mirat Elena. ― Acesta era căpitanul nostru... Un bărbat trecut doar de prima tinerețe, dar cu un comportament de bunic. Nu prea Înalt, cu chip luminos și privire ocrotitoare... Mereu zâmbitor... De fiecare dată, când plecam În vreo misiune, eram cu gândul la el... „Tăticul nostru ne așteaptă. Să facem totul ca la carte. Să se bucure, fiindcă tare ne
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
rugat: ― Hai, tati! Spune-i! ― Adică cum să-i spun? Ce? Mami nu știe că tu și cu Bogdan vă iubiți? Cum se poate să fi omis eu asemenea amănunt, dar de o importanță peste poate? Asta numai unui viitor bunic ca mine putea să i se Întâmple - a răbufnit Nicu râzând... ― Care va să zică, așa stau lucrurile... Și să țineți voi secret o asemenea minune! Pentru asta, nu vă iert!... Să vedeți voi ce pățiți când vom ajunge acasă - i-a „dojenit
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
așezat, s-a uitat la mine lung și cercetător... „Cum a fost, dragule? Cum s-a Întâmplat și unde?” - m-a Întrebat el simplu. I-am povestit totul până În momentul când am căzut grav rănit. Mă asculta cu răbdare de bunic... Nici când am sfârșit povestea nu m-a Întrebat de ce am venit la el. Am Început să-i spun de ce l-am căutat abia când i-am ghicit Întrebarea din priviri. Când a auzit că am aflat că el este
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mă ridicam, încă nesigur pe picioare, ea începu să vorbească: - Joe Maynard, de câte ori ți-am spus să nu te apropii de ceasul ăsta? Când am auzit-o că-mi spune Joe, am înlemnit. Pe atunci, încă nu știam că numele bunicului meu fusese Joseph. Și mai era ceva ce m-a uimit peste măsură: accentul cu care vorbea femeia. Exprimarea era cât se poate de precisă, dar n-aș putea s-o redau exact și în amănunt. Al treilea lucru, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
luasem pe el. Dar știam că merită. Greutatea alunecase până în dreptul numărului 1966. Coincidența m-a făcut să tresar. Apoi, a apărut ceva și mai interesant. În partea de jos a pendulei, am găsit o comoară, ascunsă sub tăblie: jurnalul bunicului meu. Prima însemnare era datată 18 mai 1904. Stând în genunchi, cu jurnalul bunicului în mână, m-am hotărât să fac o încercare. Oare experiența pe care o trăisem în copilărie fusese reală sau doar o simplă nălucire? Nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
m-a făcut să tresar. Apoi, a apărut ceva și mai interesant. În partea de jos a pendulei, am găsit o comoară, ascunsă sub tăblie: jurnalul bunicului meu. Prima însemnare era datată 18 mai 1904. Stând în genunchi, cu jurnalul bunicului în mână, m-am hotărât să fac o încercare. Oare experiența pe care o trăisem în copilărie fusese reală sau doar o simplă nălucire? Nu m-am dus cu gândul, atunci, chiar la data notată la începutul jurnalului. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
rostit o vorbă. Se uita la mine și atât. Eram pe punctul să spun că eu nu eram Joseph Maynard, dar mi-am dat seama că n-ar fi fost deloc înțelept. Pe urmă, mai era și însemnarea pe care bunicul o făcuse în jurnal, în ziua de 18 mai. Mi-o aduceam aminte perfect: "M-am întâlnit cu doamna Caldwell și cu fiica ei, Marietta, pe stradă. Nu-i venea să creadă că m-am întors acasă, să asist la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
din nou față în față cu un gând ce nu-mi dădea pace: "Oare Joseph Maynard chiar se întorsese în orașul său natal, în ziua de 18 mai 1904? Și dacă nu, atunci la cine se referea însemnarea pe care bunicul meu o făcuse, în jurnalul său, pe 19 mai?" Însemnarea spunea, pur și simplu: "Am asistat la înmormântare, în această după-amiază și am vorbit din nou cu Marietta". Am vorbit din nou... așa scria acolo! Și dacă eu fusesem cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
când Marietta a fixat ziua cununiei exact în data din jurnal, m-am trezit și mai tare la realitate și am început să judec situația în modul cel mai serios. Dacă făceam jocul până la capăt, urma să devin propriul meu bunic. Dacă nu-l făceam, ce-ar fi urmat? Tot gândindu-mă, îmi simțeam mintea din ce în ce mai pustie. Atunci, am căutat prin casă până am găsit un caiet îmbrăcat în piele, aproape identic cu cel pe care fusese scris jurnalul. Am copiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
de critic spuse cu satisfacție: - Bine ți-a făcut! - Credeți că am meritat una ca asta? - Orice om care se ține de asemenea lucruri... - Bine, doamnă, protestă Maynard, dar nu uitați că eu descoperisem că dacă nu devin propriul meu bunic, n-am să mă mai nasc niciodată. Dumneavoastră ce ați fi făcut, în situația mea? - Mie îmi sună a bigamie, spuse un bărbat. Evident, nu pot să fiu de acord cu o femeie care încearcă să vâre pe gâtul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
până la miezul nopții. Trebuie să mă duc să hrănesc țâncul. Și Joan sări în picioare și dispăru în direcția holului. După vreun minut de la plecarea ei, un bărbat rupse tăcerea: - Măi, să fie! Deci, nu numai că ești propriul tău bunic... Pe deasupra, te-ai mai și căsătorit cu propria ta bunică, în 1970. Nu ți se pare că asta complică nițeluș lucrurile? Maynard dădu din cap. - E singura soluție, nu înțelegeți? Avem un copil, în trecut. El crește și devine tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]