14,807 matches
-
făcea plăcere să-l prinzi În plasă. De-a lungul marginii din spate a plajei, diverse șezlonguri și taburete susțineau greutatea părinților copiilor cu pălărioare de paie care se jucau În fața lor, pe nisip. Eu puteam fi văzut stând În genunchi și Încercând să dau foc unui pieptene găsit pe plajă, cu ajutorul unei lupe. Bărbații arborau pantaloni albi care pentru ochiul de azi ar părea comici dând impresia că au intrat la apă la spălat; doamnele purtau În acel sezon haine
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de aproape, Încât Îi simțeam fragilul os de la șold frecându-se de mine de fiecare dată când se foia pe scaun, jucându-se cu o buclă sau trecându-și dosul palmei prin părul parfumat sau pe la ceafă, sau lovindu-și genunchii unul de celălalt, pe sub mătasea foșnitoare a furoului galben care sclipea prin dantela rochiței. În dreapta, Îl aveam pe fiul valetului polonez al tatei, un băiat absolut nemișcat, Îmbrăcat Într-un costum de marinar; semăna uluitor cu țareviciul și printr-o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cel de flaut la cel de contrabas, conform personajelor pe care le imita. La tenis, când servea mingea, stătea bine Înfipt pe picioarele lui groase, Îndepărtate, pe linia de fund, Îmbrăcat În pantaloni de nanchin boțiți, mai Îndoindu-și brusc genunchii când dădea mingii o lovitură puternică, dar extrem de ineficientă. Când Lenski ne-a părăsit definitiv, În primăvara anului 1914, ne-a fost adus un tânăr dintr-o provincie de pe Volga. Era un tip fermecător, de familie bună, bun jucător de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
experiența proprie că orice băiat are mândria lui, asprimea mustrărilor lui se domolea, având drept urmare o iertare bruscă. Astfel, am fost mai mult nedumerit decât Încântat Într-o zi, când, aflând că m-am tăiat dinadins la picior, chiar deasupra genunchiului (mai am și acum o cicatrice) pentru a scăpa de o recitare la oră, pe care n-o pregătisem, tata nu părea În stare să se Înfurie cu adevărat; și recunoscând ulterior o Întâmplare similară În propria lui copilărie, am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a alergat spre mine cu un breloc, un minuscul pistol de argint, pe care era nerăbdător să mi-l arate - și dintr-odată, s-a Întins pe trotuar, dar n-a plâns În timp ce se aduna de pe jos, nebăgând În seamă genunchiul care-i sângera și ținând Încă strâns În mână minuscula armă. În vara lui 1909 sau 1910, m-a inițiat plin de entuziasm În posibilitățile dramatice ale cărților lui Mayne Reid. Le citise În rusă (fiind În toate privințele, cu excepția
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Bloodmark, un prieten filozof, va afirma ulterior că, În timp ce omul de știință vede tot ce se Întâmplă Într-un punct al spațiului, poetul simte tot ce se Întâmplă Într-un punct al timpului. Cufundat În gânduri, el se bate pe genunchi cu creionul În chip de baghetă magică și În aceeași clipă o mașină (cu număr de New York) trece pe șosea, un copil sparge ușa de sticlă a verandei vecinilor, un bătrân cască Într-o livadă din Turcmenia Învăluită În ceață
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
subiect aici, pentru că toate sunt adjective neutre care joacă rolul unor substantive abstracte, pe o scenă goală, Într-o lumină discretă.) Tamara, Rusia, păduri sălbatice avansate la demnitatea de vechi grădini, mestecenii și brazii nordici, imaginea mamei aplecându-se În genunchi ca să sărute pământul de fiecare dată când ne Întorceam de la oraș la țară pentru a petrece vara, et la montagne et le grand chêne - acestea au fost lucrurile pe care Într-o bună zi soarta le-a vârât alandala Într-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un nimb de unică strălucire. Distant, solitar și imperturbabil, celebrul portar este urmat pe străzi de băietani vrăjiți. El rivalizează cu matadorul și cu un campion aviatic, constituind obiectul unei adulări Înflăcărate. Puloverul lui, șapca lui cu cozoroc, apărătoarele de genunchi, mănușile care ies puțin din buzunarul de la șold al șortului, Îl detașează de restul echipei. El este vulturul singuratic, bărbatul misterios, ultimul campion care-și apără titlul. Fotografii, stând reverențioși pe un genunchi, Îl surprind În momentul când face un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lui, șapca lui cu cozoroc, apărătoarele de genunchi, mănușile care ies puțin din buzunarul de la șold al șortului, Îl detașează de restul echipei. El este vulturul singuratic, bărbatul misterios, ultimul campion care-și apără titlul. Fotografii, stând reverențioși pe un genunchi, Îl surprind În momentul când face un salt spectaculos În gura porții pentru a respinge cu vârfurile degetelor un șut jos, fulgerător și stadionul Își exprimă printr-un muget admirația, În timp ce el rămâne o clipă, două, lungit acolo unde a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Paris, Cap d’Antibes și așa mai departe - Își pierd autonomia, Își mobilizează laolaltă generalii pietrificați și frunzele căzute, Își cimentează prietenia aleilor lor Înlănțuite și se unesc Într-o confederație de lumini și umbre, prin care copii grațioși cu genunchii goi alunecă pe patine cu rotile zornăitoare. Ici și colo, un petic cunoscut de fundal istoric contribuie la identificarea locului - și suplinește alte legături sugerate de o viziune personală. Copilul nostru trebuie să fi avut aproape trei ani, În acea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de terase, cu trepte de piatră de pe care țâșneau cosași plin de ostentație, coborau trepte spre mare, În timp ce măslinii și leandrii lor se Învălmășeau unii peste alții În graba lor de a zări plaja. Acolo, copilul nostru stătea nemișcat În genunchi, ca să fie fotografiat În aburul tremurător al soarelui, pe fondul scânteietor al mării care În instantaneele pe care le-am păstrat este o pată lăptoasă, dar care În realitate era albastru argintiu cu porțiuni superbe de purpuriu-albăstrui În depărtare, produse
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a băut Paharul Amărăciunii, și drojdia a băut-o. Drama și măreția lui Ștefan stau în lupta cu sine însuși, în dilema alegerii, a refuzului oricărui compromis: oare n-a fost o mare greșeală că n-a ales pacea în genunchi, că s-a răzvrătit împotriva destinului hain? Biciuit de un demon al absolutului, oare, n-a forțat granițele imposibilului care l-a dus la prăbușire? Oare n-au fost zadarnice tot sacrificiul, și suferința, și moartea "ce a 'nălbit poienile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prea cald" decât "prea rece", îngână străinul cu un zâmbet chinuit. Doamne ferește! bombăne bătrânul scuturând tunica, stropind în jur. Tragi rău... zău așa! Să nu... să... să... dar cuvântul îi rămâne în gâtlej. Mă... Măria sa... bolborosește uluit și cade în genunchi îngânând: Ște... Ștefan Vodă... Do... Domnul Ștefan... Ștefan zâmbește ostenit: Sihastrul Daniil, desigur... Înțeleptul Daniil... De mult doream să te cunosc... Ridică-te! Îi întinde mâna. Doamne! Nu-s vrednic de așa cinste, îngână Daniil gâtuit de emoție. Să... să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dacă nu ne părăseau! Dar... dar singuri!... Singuri!... Am făcut ce-am putut!... Pace ție, spune Daniil cu blândețe. Dar, Ștefan, obsedat, nu-l vede, nu-l aude. De trei zile și trei nopți rătăcesc nebun, bat munții, îmi zdrobesc genunchii pe stânci, gonesc încolțit de gânduri! Mă dau de ceasul morții! Încerc să înțeleg: cum a fost cu putință!? Cum?! Unde am greșit? Pentru ce am făcut tot ce-am făcut?! Pentru ce n-am făcut tot ce-ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
exprimat eu greșit. Dar, cum să spun, Maria, iartă-mă! Dar... firea ta... prea mândră... prea rece... Mai lasă fala aceea porfiroghenetă. Uită leagănul de purpură în care te-ai născut. Și apoi, toată ziulica cu nasul în cărți, în genunchi pe la icoane; te-ai gălbejit, te-ai sfrijit de tot. Ce atâta pocăință, că doar ești curată ca lacrima. Prea multă sfințenie strică, te rupe de viață, uiți să râzi, uiți să iubești, uiți să trăiești, uiți că ești femeie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai femeie, Maria! Asta-i!... Asta-i! încheie gâfâind ca după o luptă. Nu sunt "femeie"?! Și... și ce sunt atuncea?! se dezlănțuie ea jignită. Și... și ce trebuie să fac, mă rog, să fiu "mai femeie?!" Să dau în genunchi înaintea bărbatului?! Să mă maimuțăresc?! Să mă sclifosesc?! Să mă sulemenesc?! Să mă pițigăiesc?! Să mă împopoțonez ca o pațachină?! Să... să fac pe proasta, nu care cumva, bărbatu' meu să afle că am și eu un cap cu care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce-am avut de spus... Doamnă, îngăduie să mă retrag... Se pleacă și se retrage cu spatele, închizând încet ușa. Maria a rămas încremenită în mijlocul încăperii, cu ochii pironiți în gol, arși de pleoapele uscate ce nici lacrimi n-au. Genunchii i se moaie, îngenunchează la icoană. Ce să fac? șoptește ea cutremurată. Sfântă Fecioară, ajută-mă!! hohotește ea. Obloanele zgâlțâite de vânt gem din balamale, se izbesc bezmetic de perete. 4 "Atletul lui Hristos" Domniță Voichiță! Aceasta trebuiește să-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mine această cale, principe, grăiește ea cu o voce mică și un zâmbet fermecător, împreună cu o gropiță mai adâncită pe obrazul din stânga. La Mangop te așteaptă cununa de aur a împărăteselor Vizanțului! o ispitește Alexandru oferindu-i galant, cu un genunchi în pământ, floarea. Dar, în elanul său înfocat, dă peste o vârtelniță, peste o măsuță pe care se află frumos împăturite comprese, bandaje, feși de pânză. Dulăul ciobănesc culcat sub bancă mârâie amenințător, dar piciorul gol al Voichiței îi mângâie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o lacrimă strivită în colțul pleoapei. Se zice c-ar fi bolnav. Ce rău poate să-i mai facă Marelui Ștefan Vodă? Maria pune mâinile pe creștetul Voichiței cu blândețe: O să-l rog, Voichițo... O să-l rog... Voichița cade în genunchi, îi sărută mâinile cu înflăcărare: Cât de bună ești, Mărită Doamnă! O să fac tot ce-mi stă în putință, spune Maria și o ridică. O să-l rog... Alexandru se apropie de Voichița, o ia de mână: De îndată ce Mangopul va fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ales, nevolnicia principilor Europei, care, în loc să se unească împotriva pericolului comun, se risipeau în lupte sterile cu vecinii pentru te miri ce pricină de două parale. Noi ne făcusem mici, ascultam muți de admirație. Deodată, a răcnit la mine: "În genunchi!!" A scos sabia și mi-a ars un lat de sabie pe umăr. Am sărit speriat credeam că-mi taie capul. "Nooo, frate moldovanule!!" Și mi-o mai ars una și pe celălalt umăr. "Mare Domn și Voievod al Țării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
O să fie bine. Tu să fii cuminte. Ai grijă de tine, îi spune cu blândețe, își îngroapă fața în părul ei și o sărută în creștet. Să ne vedem sănătoși, Voichițo! Și pleacă. Voichița, singură, încremenită în mijlocul încăperii, cade în genunchi, sughite. Zăgazul lacrimilor se rupe: Sfântă Fecioară, ocrotește-l, bolborosește ea, ocrotește-l... Buciumul de adunare îi acoperă ruga... 6 Podagra și ciuma Luminiș în pădure. Pe cărare, în marș forțat, cu zornăit de pinteni, apar boierii-oșteni, cu hatmanul Șendrea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poate... la anu' de-or mai veni... La anu'?!... șoptește Ștefan aiurit. La anu'?! Gherasim smulge plosca din mâna unui boier, râde și trage dușcă după dușcă, gâlgâind. Iisuse... La anu'... Fantastic... murmură Ștefan. I se moaie picioarele... Cade în genunchi.... Se face ghemotoc la pământ, cu fruntea la pământ. Rămâne așa, neclintit, în tăcere, ghemuit. Boierii se uită uluiți la Ștefan și nu știu ce să creadă: "Ce face Măria sa? Se roagă? Sărută pământul? Plânge? Să plângă Măria sa?"... Tăcere... Nu se aude
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
continuă Ștefan cu gura plină. Da' scurt! Pe scurt! Răstoarnă clepsidra ce începe iar și iar să măsoare timpul ,bob cu bob, clipă de clipă... O pricină cu un moșneag, un răzăș din Broscăuți, care, de trei zile, adastă în genunchi la porțile cetății cu jalba-n proțap și rogojina aprinsă-n cap. Suspină la mila Măriei tale... Eu nu-mpart mila! Județul! se corectează Tăutu. Străjerii n-au dovedit să-l alunge. Mai cu binișorul, mai cu anasâna... Pas de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
stă Doamna Maria și glasul ei rău, ca o palmă: Roagă-te păcătoaso!! Voichița tresare îngrozită, bolborosește tremurând: Do... Doamna... Roagă-te Sfintei Fecioare să te ierte, dacă poate fi iertare pentru păcatul ce ai săvârșit! Voichița se târăște în genunchi, cu mâinile întinse, implorând-o: Iartă-mă! Iartă-mă, Mărită Doamnă! Năpârcă!! se dezlănțuie Maria. Te-am încălzit la sânul meu! Iată răsplata! Voichița se târăște în genunchi, îi îmbrățișează picioarele hohotind: Am ridicat ochii asupra Domnului și Stăpânului meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poate fi iertare pentru păcatul ce ai săvârșit! Voichița se târăște în genunchi, cu mâinile întinse, implorând-o: Iartă-mă! Iartă-mă, Mărită Doamnă! Năpârcă!! se dezlănțuie Maria. Te-am încălzit la sânul meu! Iată răsplata! Voichița se târăște în genunchi, îi îmbrățișează picioarele hohotind: Am ridicat ochii asupra Domnului și Stăpânului meu! Omoară-mă! Merit osânda! Maria se smulge, brutal, clocotind: Câtă nerușinare! Mironosiță! L-ai prins în mrejele tale, munteanco! I-ai făcut farmece! Om bătrân! Și-a pierdut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]