12,787 matches
-
texte în care îl acuză pe Cezar Petrescu de plagiat după Guy de Maupassant). O. l. tipărește o scrisoare a lui Panait Istrati și răspunsul lui Ion Pas, care îi reproșează „confuzia ideologică” în care se complace și nerespectarea unor promisiuni mai vechi. Tonul periodicului este plin de vervă, ofensiv, uneori cu accente polemice. Mai colaborează Alexandru Bilciurescu, Ilarie Voronca, Tudor Teodorescu-Braniște, Victor Eftimiu. N.S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288535_a_289864]
-
va fi, din multele care ar fi putut fi. Dar lui a fi în sens plin nu-i aparține decât realul, iar dacă „a fi“ înseamnă a primi limită și hotar, în afara acestora ființa nefiind decât o suspensie și o promisiune, atunci abia a hotărî înseamnă a da, prin conferirea unui hotar, ființă, înseamnă a înființa. Dacă ceva urmează să fie cu adevărat, acel ceva trebuie hotărât. Este nevoie de fermitatea hotărârii ca să apară fermitatea reală a ființei. Dar ideea că
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a scăpat din vedere tocmai pentru că era atât de neînsemnat, ceva la care lumea nu se gândește pentru că acest lucru nu este în calea lumii - mai este de făcut; ceva care, retranșându-se în alt registru al facerii, poate să devină promisiunea unei fapte viitoare; ceva care face parte din acea specie a facerii al cărei efect nu este vizibil; ceva care ține de specia ineficace a facerii: e de rugat, de gândit, de întrebat; e de răbdat, de așteptat, de sperat
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nasc maladiile de destin. Ratarea decurge din duelul nefericit cu limita care te desparte pe tine de tine însuți. Ceea ce înseamnă că ratarea nu se poate naște decât într-un univers care este populat de prejudecata faptei și în care promisiunea se însoțește cu așteptarea împlinirii ei. Dar cum orice faptă - și mai ales aceea care urmează să dea socoteală de „sensul vieții“ și de împlinirea lui - presupune o ieșire din sine către scopul propus, sistemul constitutiv de limite interioare trebuie
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să dea socoteală de „sensul vieții“ și de împlinirea lui - presupune o ieșire din sine către scopul propus, sistemul constitutiv de limite interioare trebuie depășit în vederea obținerii unei noi identități. Într-o lume în care omul se definește prin alegere, promisiune și faptă și în care „tot ce e mai bun“ în el se află mereu dincolo de el (într-o depărtare care trebuie atinsă pentru ca „împlinirea“ eului să fie confirmată), contestarea permanentă a limitelor interioare devine regula acestei lumi. Destinul meu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a merge în întâmpinarea propriului tău destin. Ratarea apare deci prin întârzierea indefinită sub o limită care nu-ți revine de drept; ea este o boală cronică a nedepășirii, o maladie de destin. Creditul pe care-l oferă ratatul este promisiunea. Posibilitatea ca el să îi amăgească pe ceilalți și să se amăgească pe sine vine tocmai din faptul că promisiunea nu poate fi niciodată un credit. Promisiunea nu este decât un avans al împlinirii, o aluzie a ei. Or, ratatul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de drept; ea este o boală cronică a nedepășirii, o maladie de destin. Creditul pe care-l oferă ratatul este promisiunea. Posibilitatea ca el să îi amăgească pe ceilalți și să se amăgească pe sine vine tocmai din faptul că promisiunea nu poate fi niciodată un credit. Promisiunea nu este decât un avans al împlinirii, o aluzie a ei. Or, ratatul consacră aluzia și retrage ulterior avansul împlinirii. Din clipa în care s-a convins pe sine și pe ceilalți că
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a nedepășirii, o maladie de destin. Creditul pe care-l oferă ratatul este promisiunea. Posibilitatea ca el să îi amăgească pe ceilalți și să se amăgească pe sine vine tocmai din faptul că promisiunea nu poate fi niciodată un credit. Promisiunea nu este decât un avans al împlinirii, o aluzie a ei. Or, ratatul consacră aluzia și retrage ulterior avansul împlinirii. Din clipa în care s-a convins pe sine și pe ceilalți că realizarea ființei lui depinde de împlinirea unei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nu este decât un avans al împlinirii, o aluzie a ei. Or, ratatul consacră aluzia și retrage ulterior avansul împlinirii. Din clipa în care s-a convins pe sine și pe ceilalți că realizarea ființei lui depinde de împlinirea unei promisiuni ce-i stă în puteri s-o împlinească, ratatul este ființa care își ratează esența. Esența lui e neatingerea esenței. El devine o ființă căzută din transcendența propriului său scop, din esența sa de ființă mișcătoare. În acest univers agitat
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
dă pace. Amândoi, leneș și ratat, sunt condamnați de către ceilalți, dar numai ratatul preia, odată cu prejudecata lumii, și condamnarea ei. Nedepășirea limitei interioare e însoțită în cazul lui de o mustrare permanentă - a lui și a celorlalți. A celorlalți: căci promisiunea (care va rămâne neîmplinită) a fost făcută pe scenă și așteptarea împlinirii ei a devenit la rândul ei publică. Și poate că tocmai proclamarea solemnă a unei depășiri ce ar urma să se producă ajunge să împiedice realizarea ei. Ratatul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
el transformă ratarea într-un act de pudoare tardiv și își dobândește față de ceilalți libertatea, ca libertate sfidătoare, care contrariază. În acest refuz al oricărei demonstrații, el iese de sub tirania celorlalți și se întoarce la sine, se desface din pactul promisiunilor și așteptărilor străine și, singur cu el, așază dialogul cu limitele proprii în modestia altui început. Bovarismul se naște pe drumul aparent onorabil al insatisfacției resimțite în fața limitelor proprii. Căci nu orice insatisfacție față de aceste limite este justificată. Spre deosebire de ratat
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
acela în care posibilul se anulează nu în actualizare, ci în neființă. Moartea ratatului este efectul pe care îl are în conștiință deriva posibilului înspre neant. Bovaricul, în schimb, în afară de paloarea destinului său trădat, nu are în el urma nici unei promisiuni. El nu este decât prada și victima unui model imitativ. Dar în vreme ce ratatul se sinucide cu gândul la spectacolul unei promisiuni dezmințite în ochii lui și ai celorlalți (el este un extravert), făcându și public eșecul și încercând să recupereze
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
conștiință deriva posibilului înspre neant. Bovaricul, în schimb, în afară de paloarea destinului său trădat, nu are în el urma nici unei promisiuni. El nu este decât prada și victima unui model imitativ. Dar în vreme ce ratatul se sinucide cu gândul la spectacolul unei promisiuni dezmințite în ochii lui și ai celorlalți (el este un extravert), făcându și public eșecul și încercând să recupereze prin incontestabilul morții autenticitatea pe care aceia i-au retras-o, bovaricul, aspirând în secret și în întunericul neputinței sale, rămâne
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care le urci, adâncurile în care te prăbușești, distanța pe care ai apucat să o străbați - nu sunt, toate, nimic altceva decât reflexe ale neclintitului centru. În timp cade doar clipa descoperirii lui, o pâlpâire abia perceptibilă care face vizibilă promisiunea certitudinii luminii - altceva nimic. Însoțirea mâinilor reprezintă punctul ferm ce duce spre centru, spre ceea ce a existat necontenit, există și va exista necontenit, o adiere a inaccesibilului, o atingere a de neatinsului, o previziune a ceea ce nu poate fi prevăzut
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
acordat. Odată victorioși rușii i-au obligat pe români să cedeze sudul Basarabiei. Toată lumea cunoaște istoria acestei alianțe româno-ruse. Gîndiți-vă la asigurările date de Gorbaciov și declarația sa ulterioară (făcută neoficial), conform căreia: Situația militară ne obligă să facem României promisiuni pe care nu avem oricum intenția să ni le respectăm". El a dat astfel o nouă dimensiune diplomației rusești: încălcarea in anticipando a unui acord. Gîndiți-vă la vulgaritățile exprimate de Alexandru II în legătură cu aliații; la amenințările adresate lui Mihail Kogălniceanu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
procesiune insurecțională care s-a îndreptat spre Palatul Regal, strigînd "Trăiască Republica!" S-a tras în masă împotriva demonstranților. Mișcări similare s-au produs și la Iași și în alte părți 7. La 12 noiembrie, Regele Ferdinand și-a reafirmat promisiunile privind votul universal și reforma agrară. După reintrarea României în război, în noiembrie 1918, regele a renunțat la colaborarea cu guvernul Marghiloman și l-a numit prim-ministru pe generalul C. Coandă. Dat fiind că acesta primise o educație franceză
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în Transilvania. Întrucît Monarhia Dualistă se prăbușise, în Ungaria s-a format un guvern democrat sub conducerea Contelui M. Károlyi; ministrul naționalităților era Oszkár Jászi. Acesta a încercat să oprească naționalitățile să părăsească teritoriul cuprins între granițele Ungariei istorice, făcîndu-le promisiuni democratice, dar nu a reușit, cu toate că recomandările referitoare la persoana sa erau impecabile. Ungaria era cea care avea probleme cu credibilitatea față de naționalitățile ei și mai ales față de naționalitatea română. Românii preferau unirea cu conaționalii lor. La mijlocul lui martie 1919
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
s-a înfuriat mai ales pe români, iar Puterile i-au prezentat un ultimatum României. Indignarea lui Clémenceau era artificială. El ar fi trebuit să știe că naționalismul integral era o cale cu sens unic și să-și amintească de promisiunile făcute românilor în 1916. În cele din urmă, în iulie 1919, Banatul a fost împărțit între România și Iugoslavia. Brătianu a refuzat să semneze tratatul. Împărțirea aceasta s-a dovedit totuși a fi o reușită, menținîndu-se ferm în ultimii 70
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
acțiune a guvernului a fost desființarea Consiliului Dirigent din Transilvania 46. Consiliul Dirigent nu era doar puțin răspunzător de eșecul experimentului democrat, iar eșecul politicienilor ardeleni avea motive diverse. Cu toate acestea, este îndoielnic dacă aruncarea la gunoi a tuturor promisiunilor făcute transilvănenilor relativ la păstrarea statutului lor de autonomie în România Mare constituie un remediu pentru aceste eșecuri. Guvernul generalului Averescu, care înăbușise atît de brutal Răscoala Țărănească din 1907, a elaborat o reformă agrară, o variantă moderată a celei propuse
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de ultimă oră. A urmat apoi atacul împotriva "idealului imposibil al pangermanismului", completat de o condamnare a "rasismului și a teoriilor rasiste". Iorga conchidea lăudînd influența mediului natural și literatura populară (Sămănătorism) și spunînd că, dacă intelectualii sași acceptă aceste promisiuni, "putem ajunge la o înțelegere pe această bază"81. Iorga rămînea îngrozitor de consecvent. În perioada aceasta, mai curînd evreii decît ungurii au provocat cele mai multe tulburări din România Mare și au pus la încercare sistemul democrat. Iorga era de acord cu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
iar teama aceasta veche a evreilor este greu de explicat. Ea se manifestă uneori chiar și în Occident. Creșterea lentă a încrederii și a asentimentului evreilor de a se asimila în Vechiul Regat a fost grav prejudiciată, subminînd credința în promisiunea lui Iorga. Procesul nu a putut demara. Marile comunități evreiești din Transilvania, Bucovina sau Basarabia dădeau din umeri: "Doar v-am spus! Nu trebuie să ne așteptăm la nimic din partea românilor!" Iar în anii '30, speranța evreilor se va spulbera
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
politică atît de prostească în Basarabia, permițînd acestui ținut iredentist atît de periculos să devină cea mai prost guvernată provincie? Atunci cînd Basarabia a votat pentru revenirea în granițele României, i s-a promis un grad foarte ridicat de autonomie. Promisiune care nu a fost niciodată onorată. Existau în schimb o brutalitate polițienească aproape fără limite, guvernare proastă, corupție de toate felurile, neglijență și stagnare, toate acestea însoțite de persecuții antisemite îndreptate împotriva numeroasei populații evreiești. Sesizînd acest lucru, Iorga scria
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
altceva nu mai avea nici o importanță: Iorga voia să slujească interesele României. Astfel că, prin 1928, Iorga a început să dea precaut tîrcoale fascismului italian cel puțin public. Iorga discuta rareori despre ideologia sau practicile fasciste. El își amintea de promisiunea lui Mussolini cum că "Fascismul nu este marfă de export". Acest efort (alături de "zigzagurile atitudinilor sale fanteziste și capricioase, rod al fanteziilor sale himerice și oscilante") era doar unul dintre multe altele de care Iorga s-a cramponat cu încăpățînare
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
arate cum guvernul rus a apelat la România ca să se alinieze efortului de război al Rusiei, permițînd trupelor acesteia să treacă pe teritoriul românesc, dând garanții asupra sudului Basarabiei. Iorga a arătat și cum guvernul rus nu și-a onorat promisiunea. Cartea aceasta, în limba franceză de data aceasta, purta titlul Politica externă a regelui Carol I (București, 1916). Iorga a scris, ca o completare la cartea pe care o scrisese despre corespondența diplomatică a Regelui Carol I, Războiul pentru independența
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a respecta Constituția, de a se împăca cu prințesa Elena și de a nu permite revenirea în țară a Magdei Lupescu. Poate că gîndea (ca și Henric IV al Franței) că, dacă Bucureștiul "nu merita o liturghie", merita măcar o promisiune sau două. Cînd a văzut, după sosirea lui, că întoarcerea sa era binevenită, a început destul de curînd să-și renege promisiunile 15. La 12 august 1930 s-a întors și madam Lupescu, folosind pașaportul soției economistului Mihai Manoilescu 16. Odată cu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]