14,215 matches
-
să ironizăm păcate umane vechi de când lumea. Deși satira are de obicei o tentă critică pronunțată, atmosfera lucrărilor rămâne una prietenoasă, de caldă înțelegere umană. Hazul va fi rezultatul unei construcții, a unei combinări a elementelor componente care să stârnească râsul ca descărcare spirituală ,ca atitudine de viață, ca doctorie.” Asist.univ.drd. Anca Popescu Ratiu consultant de specialitate Centrul Județean pt.Conservarea și Promovarea Culturi Tradiționale Bihor Gustav Ioan Hlinka Începutul unei vieți artistice „Pasiunea pentru lectură mi-a adus
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
separate de organizatori ca să nu se certe de la părerile diferite despre arta în sine. Imediat, privind în jur toți am început să folosim o propoziție ce se năștea în acel moment „Naiva e în picioare!”, urmată de un ropot de râs. Unui singur tablou care prezenta o grafică i s-a crăpat sticla, în rest nimic nu au pățit micile capodopere, ce recunoscuseră în final că Arta naivă e mai presus, aplecându-se la pământ, rămânând în acea poziție fața de
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
de întoarcere, îndreptându-ne pentru a intra din nou pe canal, lăsând în urmă liniștea mării. Drumul de întoarcere a fost cu mai mult umor, datorită discuțiilor și povestirilor ce începuseră să se aprindă la masa la care stăteam cu toții. Râsul, zgomotul pe care îl scoteam de multe ori fără să vrem datorită unui sfârșit de banc spus în grupul pe care îl formasem de la plecare, era auzit până și de păsările de pe mal care își luau zborul speriate parcă de
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
aportul pentru a fi cât mai bine și plăcut. Diferite bancuri sau povestiri nostime spuse cu tâlc, din viața artistică pe parcursul anilor ce au trecut, erau înșirate una după alta și se sfârșeau de fiecare dată cu un ropot de râs. Pictorul Mihai Puiu, cu o structură corpolentă de fost boxeur în tinerețe și un iubitor al literaturii, urcat în picioare pe un scaun în mijlocul camerei, ne-a recitat minunate versuri cu o dicție de invidiat, reușind să aștearnă pe moment
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
meu, câți litri de vin a adus Durac și câți bani avem să-i dăm pentru a împărți totul în mod egal cum era obiceiul de fiecare dată, când se organiza câte ceva. Imediat liniștea din cameră a fost alungată de râsul sănătos și zgomotos a lui Mihai Puiu, ce nu se mai putea opri, ieșind apoi din cameră și întorcându-se imediat cu cei trei colegi având același sfânt ca nume, „Gheorghe”: Durac, Boancă și Bălăceanu râzând toți zgomotos cu gura
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
cu pepsi dându-i astfel o altă culoare și gust, transformându-l într-un vin veritabil pe care și-l doreau toți la masa de Crăciun. Am început și eu să râd, dând astfel tonul la o nouă porție de râs. Pățania cu Vinul de Iași a rămas mult timp în secret, fiind povestită doar în cercurile de artiști din Iași unde de fiecare dată când ne întâlneam la un pahar de vorbă ne aminteam cu plăcere de întâmplările de la Pitești
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
se fi terminat. Cu toată agitația mea, însă, nu reușeam niciodată săi fac să luăm prânzul înainte de ora unu și, prin urmare, pierdeam lucrurile cele mai interesante din Albumul duminical: Un zâmbet pe 16 mm, Gala desenului animat sau Cascadorii râsului. Sau, în altă perioadă, Woody Wood pecker sau Familia Flinstone. Apucam să le văd numai dacă ai mei întârziau cu pregătirea mesei. La Gala desenului animat, ajunsesem so urăsc pe sărmana Viorica Bucur. După celebrul ge neric, cu motanul care
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
să trag de timp, dar nu aveam nici o șansă: „Stinge televizorul în momen tul ăsta, spalăte pe mâini și hai la masă!“ Urma să mănânc cu noduri, gândindumă cu ciudă la „fazele tari“ de la Gala desenului animat sau de la Cascadorii râsului, pe care aveau să și le povestească, a doua zi, colegii mei: „Ai văzut cum a înghițit cuiele Bran, când a căzut?“ „Mie mia plăcut mai mult cum făcea Stan, când apărea fantoma.“ Deh!... Când mă întorceam de la masă, mai
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
atenieni de acest tribut rușinos și crud. Și mulțumesc zeilor, norocul mi-a surîs În insula ta. După ce te-am Întîlnit, sînt și mai convins că voi ucide monstrul acesta născut dintr-o regină desfrînată, care l-a făcut de rîs pe tatăl tău Împreunîndu-se cu un taur. Nu trebuie, Ariadna, să-mi iei În nume de rău că-ți vorbesc astfel. Și lasă-mă să mai mingii o dată părul tău blond. În labirint nu voi avea alte arme decît curajul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
voie În minte. În fața școlii patronată de el se afla o statuie a lui Hermes pe al cărei soclu era scris: „Profanii Înapoi!” Ucenicii maestrului trebuiau să se oblige la o dietă care excludea vinul, carnea și ouăle. Era interzis rîsul. Dar, mai ales, n-aveau voie să discute Învățăturile primite. Li se arăta deci o statuie de femeie Înfășurată Într-un văl, cu un deget pe buze: Muza tăcerii. Iar discipolii Îl vedeau, se pare, pe Pitagora numai după ce terminau
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Împiedică În noi fericirea să strălucească. Cum aș spune că În stînca bizară ce străiuie capătul de sud al golfului doarme un zeu fericit. Dar, În acest caz, din orice zeu se poate face un om adăugîndu-i ceva. De pildă, rîsul. Căci rîsul aparține singurului animal conștient de destinul său muritor. Pe fețele zeilor vom Întîlni numai acel surîs imposibil de definit care a renunțat la alternativa fericirii și nefericirii. Țin minte că după un incendiu În munți, În pădurea martirizată
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
noi fericirea să strălucească. Cum aș spune că În stînca bizară ce străiuie capătul de sud al golfului doarme un zeu fericit. Dar, În acest caz, din orice zeu se poate face un om adăugîndu-i ceva. De pildă, rîsul. Căci rîsul aparține singurului animal conștient de destinul său muritor. Pe fețele zeilor vom Întîlni numai acel surîs imposibil de definit care a renunțat la alternativa fericirii și nefericirii. Țin minte că după un incendiu În munți, În pădurea martirizată de foc
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
vite crezînd că masacrează căpeteniile ahee; rîde demențial acoperind cu invective și biciuind pînă la moarte un berbec pe care-l ia drept Ulise; a doua zi Își recapătă luciditatea și, umilit de rușinea nebuniei sale care-l făcuse de rîsul adversarilor, Își străpunge trupul cu sabia. Pentru o zi el a fost un Don Quijote avant la lettre; dar un Don Quijote care nu rămîne Înlăuntrul iluziei sale și, trezindu-se, vede morile de vînt cu care s-a războit stînd batjocoritoare
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
caznă trupească pe care o cunoscuse până atunci; dar în cele din urmă ieși la liman. Când să intre în Bologna, trebuind să treacă o punte de lemn, căzu, iar când se ridică ud tot și plin de nămol, stârni râsul celor de față. Intrând în Bologna, începu să ceară de pomană, dar nu primi o para chioară, deși cutreieră tot orașul. Boli o vreme în Bologna. După aceea porni spre Veneția, călătorind ca de obicei. 92. În acel timp1, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
de lumină, cu același scop șca mai susț, închizând ferestrele și ușile câtă vreme voi fi în cameră, dacă nu recit breviarul 1, citesc sau mănânc. 80. A opta adăugire. Să nu râd, nici să nu spun lucruri care provoacă râsul. 81. A noua adăugire. Să-mi înfrânez privirea, în afara momentului în care întâmpin șpe cinevaț sau îmi iau rămas bun de la persoana cu care vorbesc. 82. A zecea adăugire. Pocăința poate fi interioară și exterioară. Cea interioară este suferința pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
zâmbet și se bucură. Un grup de tineri ce păreau a fi studenți navetiști mergeau în aceeași direcție cu ea. Grupul de tineri făcea destulă gălăgie. Erau prinși într-un joc de cărți. Răsunau din când în când hohote de râs. Carlina ar fi vrut ca în acel moment tinerii să tacă, dar era imposibil. Vis-a-vis, pe canapea erau doi bătrâni, soț și soție care o priveau foarte curioși văzându-i așa cum erau, niște fugari. În clipa aceea ar fi vrut
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
rușină și fugi în camera sa. - Hai să ne jucăm de-a calul. Hai suie-te pe mine, pe spatele meu, ține-te bine, îi zicea Nicky, umblând de-a baua prin casă de colo până colo, scoțând hohote de râs și umplând casa de veselie. Copiii te simt prima oară, apoi gândesc, și mai târziu acționează. - Deschide gura. Hai, gura mare, vine avionul, vine lupul, vine păsărica, închide ochii! și tot așa până reușea să mănânce tot din farfurie. Așa
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
îl desfăcu din strânsoarea lui, iar acum se simțea mai lejeră. Foamea o chinuia dar își aruncă o mână de alune decojite in gură, apoi își lăsă capul pe fotoliul moale de catifea vrând sa adoarmă. Dar un hohot de râs ce părea provocat de cineva din interiorul ei nu-i dădea pace și-i striga: „Ai reușit primul pas! Ai avut noroc!”. Dar cum reușise ea? Măcar dacă...ar fi reușit! Iar la toate acestea se adăugă un snop de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Mișcările îi erau agere ca a unui spiriduș. Nicky era acaparat de un peisaj, iar când întoarse capul și se uită în compartiment îl observă pe Jean cu fața roșie pus pe harță cu tânăra care îl însoțea. Îl bufni râsul și chiar râse cu poftă când auzi dialogul dintre ei. - Crezi că nu știu ce vrei să faci cu mine dincolo? N-ai să reușești să mă fraierești, să te folosești de mine. - Să mor alături de tine dacă m-am gândit la
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
e Raoul) e sala ideală : nu sunt decât criticii și jurnaliștii acreditați, se stă lejer, cu picioarele pe scaunele din față, se poate râde în voie de toate caraghioslâcurile de pe scena Lumiere și, slavă Domnului, au fost suficiente motive de râs și anul acesta ! Diane Kruger - metresa (că „maestrăș nu pot să-i spun) de ceremonii - s-a bâlbâit nonstop, apariția „uriașeiș Marina Hands la brațul micuțului regizor chinez care a fost președintele juriului de scurtmetraje (nu mă puneți să-i
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
și asta îmi place la el. Dacă lumea râde la film e foarte bine ! La fel de bine ca atunci când plânge la film. Plânsul are ceva mai mult prestigiu cultural, admit. Și eu sunt mai impresionat de lacrimi decât de zâmbet. Dar râsul e, în esență, același lucru : exprimarea non-verbală a unei emoții la fel de puternice. Ca și plânsul, râsul în sala de cinema este aprobarea supremă a publicului, și creatorul are dreptul să se împăuneze cu asta așa cum un vânător își exhibă trofeele
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ca atunci când plânge la film. Plânsul are ceva mai mult prestigiu cultural, admit. Și eu sunt mai impresionat de lacrimi decât de zâmbet. Dar râsul e, în esență, același lucru : exprimarea non-verbală a unei emoții la fel de puternice. Ca și plânsul, râsul în sala de cinema este aprobarea supremă a publicului, și creatorul are dreptul să se împăuneze cu asta așa cum un vânător își exhibă trofeele. Râsul sau lacrima spectatorului anonim este suprema distincție a unui film mai importantă decât orice premiu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
e, în esență, același lucru : exprimarea non-verbală a unei emoții la fel de puternice. Ca și plânsul, râsul în sala de cinema este aprobarea supremă a publicului, și creatorul are dreptul să se împăuneze cu asta așa cum un vânător își exhibă trofeele. Râsul sau lacrima spectatorului anonim este suprema distincție a unui film mai importantă decât orice premiu. Acuma, dacă publicul sesizează sau nu demersul autorial e altceva. Ideea filmelor de autor este produsul criticii. Chiar și cineaștii care au început să numească
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
simte foarte bine. “i de aceea vine. Problema este că unii - nu publicul, ci critici sau cineaști - consideră că ceea ce face Nae e un gen ușurel, frivol, „cam vodevilș, cum era de părere un mare și venerabil cineast român. De ce râsul este produsul minorului, iar plânsul este produsul majorului nu pot înțelege. Nu e adevărat că e mai ușor să-l faci pe unul să râdă decât să plângă. Aș zice că dimpotrivă, în România de azi e tocmai invers. Relația
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
înainte de toate, decorat cu Vitamina anului pentru buna inspirație de a vedea o comedie de milioane acolo unde alții nu văd decât drame de doi lei. Scenarist inteligent și abil, Caranfil șterge de praf clișeele în vigoare, stoarce lacrimi (de râs) din proza cotidiană și nu uită o clipă că Invenția (nu Imitația) este calea cea mai sigură spre Cinemaul de calitate. Filantropica împacă în fine ! spectatori și critici, într-o țară unde și unii, și alții se uită mai mult
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]