12,767 matches
-
rămas la cârma țării până În 1992, Însă influența lor a scăzut definitiv. Coloniștii repatriați au eșuat În Încercarea de a forma un partid de extremă dreaptă al naționaliștilor blazați. În situația dată, apariția unei Portugalii democratice era o realizare absolut remarcabilă. Pentru călătorul care traversa Pirineii În 1970, prăpastia dintre Franța și Spania era imensă. Domnia lui Franco timp de 30 de ani accentuase Înapoierea socială și izolarea culturală În care Spania zăcea de două secole, iar regimul lui autoritarist contrasta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o piedică, nu un remediu. În viziunea lui González, viitorul Spaniei nu era socialismul, ci Europa. La 1 ianuarie 1986, Spania, alături de Portugalia, devenea membru deplin al Comunității Europene. Tranziția spre democrație a Europei mediteraneene a fost poate cea mai remarcabilă și neașteptată evoluție din acea perioadă. La jumătatea anilor ’80, Spania, Portugalia și Grecia nu numai că trecuseră la democrația parlamentară printr-o transformare pașnică; În toate cele trei țări, partidul socialist local - clandestin și declarat anticapitalist cu doar câțiva
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru alegerile din 1979, conservatorii au mizat nu doar pe nevoia de rigoare economică și management financiar adecvat, ci și pe faptul că națiunea tânjea vizibil după lideri puternici. Prima victorie În alegeri a doamnei Thatcher nu a fost deloc remarcabilă, față de alte cazuri istorice. De fapt, sub conducerea ei, Partidul Conservator nu a obținut foarte multe voturi În plus. Nu atât a câștigat alegerile, cât a beneficiat de Înfrângerea laburiștilor: mulți simpatizanți ai stângii au votat pentru candidați liberali sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
chiar și cei care nu agreau măsurile thatcheriste mărturiseau adesea o admirație reținută pentru persoana doamnei prim-ministru. Britanicii erau din nou sub domnie. În realitate, dincolo de discursurile despre piață și individ, Margaret Thatcher a dirijat un reviriment deconcertant și remarcabil al statului britanic. În administrație, ea a centralizat instinctiv. Pentru a se asigura că măsurile luate au efect În toată țara, a redus puterea și bugetele administrației locale (Legea Adminstrației Locale din 1986 desființa autoritățile din marile orașe britanice, transferând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
planificatorii se Înfățișau drept o clasă de tehnocrați dezinteresați, mai presus de efemere pasiuni ideologice și erupții sociale. Cine ar trebui să fie la putere - și cu ce scop social - era o chestiune care diviza profund națiunea, Însă exista un remarcabil consens practic despre cum va fi folosită puterea. Din 1958 până În 1969, statul francez a fost condus de Charles de Gaulle. Stilul asumat tradițional al președintelui și indiferența lui declarată la amănuntele planificării economice nu au Împiedicat cu nimic schimbarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
total: concentrat fără șovăială și menținut cu forța Într-un singur loc. Oricât se eroda sistemul comunist la periferie, inițiativa colapsului final nu putea veni decât de la centru. Pentru decesul comunismului, noua opoziție coagulată la Praga sau Varșovia, oricât de remarcabilă, Însemna doar sfârșitul Începutului. La Moscova, În schimb, apariția unui nou tip de lider avea să fie Începutul sfârșitului. XIXtc "XIX" Sfârșitul vechii ordinitc "Sfârșitul vechii ordini" Așa nu se mai poate trăi. Mihail Gorbaciov (soției, martie 1985) Cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
element al reformei, apoi În mod progresiv altul și altul, Gorbaciov a erodat treptat Însuși sistemul care Îl propulsase. Folosindu-se de puterile nemăsurate ale funcției de secretar general, el a distrus din interior dictatura partidului. Aceasta era o realizare remarcabilă și fără precedent, imposibil de anticipat În 1984, la moartea lui Cernenko. Cum spunea unul dintre consilierii săi apropiați, Gorbaciov a fost „un defect genetic al sistemului”16. Cu trecerea timpului a devenit tentant să concluzionezi că ascensiunea lui a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
câștige. Dar nu trebuie să conchidem că popoarele captive din Europa de Est tânjeau să devină... americani și cu atât mai puțin că Încurajarea sau sprijinul american sunt factorii care le-au precipitat sau facilitat eliberarea 34. Statele Unite au jucat un rol remarcabil de modest În Întâmplările dramatice din 1989, cel puțin până când faptul s-a consumat. Iar modelul social american - „piața liberă” - era invidiat sau emulat de oameni doar ocazional. Pentru cei care trăiau sub comunism, dorința de eliberare nu Însemna că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Orania la Londra, relicve bizare dintr-o altă epocă. Dacă ne gândim la istoria anterioară a marilor state din vestul Europei, noua politică a particularismelor subnaționale poate părea o simplă revenire la matcă după secolul precedent, o paranteză centralizatoare. Remarcabila excepție contemporană de la regulă nu face decât să o confirme: În cel mai mare stat european situat la vest de Uniunea Sovietică nu s-a produs un reviriment separatist comparabil. Nu din cauza unor particularități istorice, ci fiindcă Germania postnazistă era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și contribuabili deopotrivă. Pârghiile mașinăriei economice a Uniunii funcționează doar cu consimțământul tuturor participanților. Când toată lumea este relativ de acord asupra principiului și avantajelor unei politici anume - deschiderea frontierelor interne sau piețele nerestricționate pentru bunuri și servicii -, UE asigură progrese remarcabile. Când o mână de membri (sau chiar un singur membru, mai ales dacă este un contribuabil important) ridică obiecții serioase, politica se Împotmolește: armonizarea impozitelor și reducerea subvențiilor pentru agricultură sunt pe ordinea de zi de zeci de ani. Iar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
războiul iugoslav 17 amintește că virtuțile Uniunii Europene au defectele lor, iar UE nu li se poate sustrage. Pentru că nu este un stat, UE a reușit să unească 450 de milioane de oameni Într-o singură comunitate articulată vag, cu remarcabil de puține divergențe. Dar, pentru că nu este un stat - Întrucât cetățenii rămân legați În primul rând de țara În care se află, a cărei limbă o vorbesc și ale cărei taxe le plătesc -, UE nu deține un mecanism prin care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
constituționale nu numai că au permis derapaje ale guvernului, ci au dus Belgia la un pas de falimentul Întregului aparat de stat, inclusiv al sistemului judecătoresc. În alte țări, cu excepția cazului italian menționat mai sus, semnele de corupție personală erau remarcabil de puține (cele mai multe infracțiuni și delicte au fost săvârșite literalmente pentru binele partidului 26); cu toate acestea, câteva figuri foarte marcante au fost excluse brusc din viața publică. Printre ele se numărau oameni precum González, fostul premier francez Alain Juppé
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu o mai Înțelegeau) era un fapt consumat, iar regretele erau inutile. În anii ’90, Siemens și alte mari firme germane au transformat nevoia În virtute, impunând engleza ca limbă utilizată În mediul corporatist. Politicienii și managerii germani se mișcau remarcabil de ușor În cercuri anglofone. Cu totul altceva era declinul limbii franceze. Pentru uzul zilnic, ea nu mai jucase un rol important În Europa de la declinul aristocrațiilor imperiale din vechile regimuri. În afara Franței, doar pentru un milion sau două de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Germania, se hrănea din același gen de reminiscențe incomplete. Dacă ne gândim că RDG - ca să adaptăm afirmația lui Mirabeau despre Prusia sub dinastia Hohenzollern - era doar un serviciu de securitate dotat cu un stat, ea dovedea retrospectiv o capacitate remarcabilă de a trezi simpatia și chiar regretul. Pe când cehii Își admirau vechile haine, germanii se Înghesuiau să vadă Goodbye, Lenin, film În care ironia palpabilă față de neajunsurile, dogmele și absurditatea generală a vieții sub Erich Honecker era compensată conștient de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
moarte și Îngropate. Contrastele sociale puternice sunt fie negate, fie atenuate. Chiar și trecutul cel mai recent sau mai controversat este disponibil numai Într-o reproducere din plastic Încărcată de nostalgie. Această epurare a memoriei la scară națională era isprava remarcabilă a noii elite politice. Pe urmele doamnei Thatcher, noii laburiști au reușit să se descotorosească de trecut, Înlocuit prompt de Înfloritoarea industrie patrimonială engleză cu Trecutul. Englezii au așadar un talent unic de a cultiva o Grădină a Uitării, invocând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
continentului, erau comediile și filmele străine, „reality show-urile”, jocurile și concursurile. Diferea doar traducerea emisiunilor importate: dublate (În Italia), subtitrate sau difuzate În original (În statele mici sau multilingve). Stilul de prezentare - la jurnalele de știri, de exemplu - era remarcabil de similar, copiind În multe cazuri modelul știrilor locale din America 3. Totuși, televiziunea rămânea un mijloc de comunicare tipic național și chiar limitat. Televiziunea italiană era inconfundabil italiană: de la varietățile desuete și interviurile pompoase până la frumusețea de pomină a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spațiu al puterii și legitimității politice sau al afinităților culturale, Europa a rămas ce era de atâta vreme: o acumulare bine cunoscută de particule statale distincte. În linii mari, naționalismul venise și trecuse 12; statele și națiunile au rămas. Lucru remarcabil, dacă ne gândim la ce-și făcuseră europenii unii altora În prima jumătate a secolului XX. Un lucru este cert: ruinele anului 1945 nu prevesteau o asemenea evoluție. Faptul că popoarele europene distruse au renăscut din cenușa războiului de 30
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lipsită de riscuri. În primul rând, exista pericolul unui recul. Până și politicienii germani răbufneau ocazional cu privire la povara vinovăției naționale: În 1969, liderul creștin-social bavarez Franz-Josef Strauss exprima deja În public ideea că „un popor cu succese economice atât de remarcabile are dreptul să nu mai audă mereu de Auschwitz”. Dar firește că politicienii au motivele lor13. Un indiciu mult mai revelator al unei apropiate mutații culturale era nevoia, larg răspândită la Începutul secolului XXI, de a repune pe tapet chestiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Numai istoria ne va ajuta să ne amintim, În anii care vin, de ce trebuia cu orice preț să se Înalțe o Europă anume pe crematoriile de la Auschwitz. Noua Europă, unită prin semnele și simbolurile trecutului ei teribil, este o izbândă remarcabilă, dar ea rămâne legată pentru totdeauna de acel trecut. Pentru ca europenii să nu piardă această verigă vitală - pentru ca trecutul Europei să ofere mai departe Europei prezente o Învățătură și un țel moral -, istoria va trebui să fie predată de la capăt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prezent nu au accize (țările cu tradiție în vinificație) implică riscul de a produce schimbări majore privind consumul. În cele din urmă, la mijloc se află civilizația vinului și arta de a trăi care îi este specifică. Așa cum proclamă și remarcabilul Claude Imbert 101: Sunt european prin vinul spaniol de Jerez din Puerto de Santa Maria, renumitul vin alb german de Rhin, mai modestul vin italian de Orvieto și Fendant-ul elvețian, prin roșul aprins al vinului spaniol Rioja, prin înșelătorul Barolo
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
apoi publicațiile „Moș Teacă” (1899-1901) și „Zeflemeaua” (1901-1904) și face gazetărie la „Moftul român”, revista lui I. L. Caragiale. Împreună cu N. D. Țăranu editează revista satirică „Furnica” (1904-1916, 1918-1930), pe care o va scrie mulți ani aproape în întregime, cu un remarcabil succes de public. A colaborat și la alte publicații: „Epoca”, „Lupta”, „Povestea vorbei”, „Pagini literare”, „Viața românească”, „România” (Iași). A semnat cu numeroase pseudonime, printre care Kiriak Napadarjan, Romeo, Prințul Ghytza, Contele de Techirghiol, Gheorghe Delacoperativă, Dom Paladu, Don Paludu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]
-
secolului, care face obiectul unui roman istoric, Ediție specială (1990), reeditat în 1999 sub titlul originar, Noaptea bastarzilor. Este o frescă epică a vieții politice românești (cu trimiteri substanțiale și la contextul european), atinsă de „bizantinism” și de agresiunea totalitară. Remarcabilă literar este radiografia contrastelor sociale ale unui București policrom, a mediilor jurnalistice și a unor figuri politice de prim-plan (I. G. Duca, Carol al II-lea, apoi „bastarzii” legionari ș.a.) Totul este evocat din perspectiva a doi ziariști independenți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285411_a_286740]
-
Revista Fundațiilor Regale”, „Timpul”, „Artă și tehnică grafică”, „Viața românească”. Împreună cu Octav Doicescu, P. E. Miclescu și Matila Ghyka scoate revista („caietele de artă și critică”), de luxoasă înfățișare și dens conținut, „Simetria” (1939-1947), în care are contribuții de o remarcabilă ținută. A semnat, din când în când, cu inițiala S. În asociere cu Grigore Ionescu și Traian Costa traduce din Vitruviu, Despre arhitectură (1964), redactând și o introducere. O broșură de specialitate, Despre o estetică a reconstrucției (1947), nu pierde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
un izomorfism mimetic (copierea unor practici de succes), un izomorfism normativ (impus de procesele de profesionalizare). Schimbări majore ale mediului sunt produse de trecerea spre societatea (economia) condusă prin cunoaștere<footnote Nica, Elvira, Psihosociologia managerială, cap. 11. footnote>. Ceea ce este remarcabil, din perspectiva cursului nostru, se referă la noul loc și rol al resurselor umane. Se modifică radical conceptul generic, de „resursă umană”, el fiind acum determinat de poziția și rolul oamenilor față de cunoaștere; „resursa de bază a societății postindustriale este
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
în banalitatea cotidiană un șoc care declanșează o reacție de criză sau de adaptare. Criza descoperirii adevărului, a adevărului personal și a adevărului celuilalt, la toate vârstele - de la adolescență la maturitate, este narată fluent, în scene echilibrate, cu un dar remarcabil al revelării amănuntului semnificativ. Cel mai reușit roman al autoarei este De ce dracu’ plângi? (1994), al cărui titlu familiar-detașat maschează o viziune funciar tragică a existenței. Romanul e construit printr-o foarte fină punere în abis: o scriitoare se împrietenește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190]