13,844 matches
-
de-acolo, am stins lumina și-am încuiat ușa în urma mea. Am scos sticla de votcă din raftul frigiderului - căpătasem obiceiul de-a bea o dușcă sau două vinerea seara, când mă uitam la video, și uneori și după-amiaza, la televizor - și am turnat jumătate de pahar mare peste gheață. Ian își făcu din nou apariția în bucătărie, acum curajos, de parcă nu i-ar fi fost niciodată frică în viața lui, și se gudură pe lângă picioarele mele. Am deschis o conservă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
apariția în bucătărie, acum curajos, de parcă nu i-ar fi fost niciodată frică în viața lui, și se gudură pe lângă picioarele mele. Am deschis o conservă cu ton pentru el și-am luat votca și sticla cu mine, în living. Televizorul, marele element normalizator. L-am deschis și m-am trântit în sofa, cu votca la picioare, cu dosarul roșu alături. Înainte să deschid dosarul și să scot foaia de hârtie, am luat câteva gâturi zdravene ca să-mi calmez nervii. Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
tăia răsuflarea, era prea clar, prea mult. Ochii mă usturau și mă înțepau și mi-am dat seama că plângeam. O mișcare mi-a distras atenția. Mi-am re-focalizat ochii, uitându-mă pe lângă paharul de votcă la zumzetul electrostatic al televizorului. Am rămas absolut nemișcat câteva secunde înainte să așez paharul pe podea, având grijă să nu-mi dezlipesc ochii de la ecran. Era ceva îndepărtat și viU în adâncimile zgomotului alb - o alunecare însuflețită de gânduri înotând spre suprafață, un corp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
alb - o alunecare însuflețită de gânduri înotând spre suprafață, un corp mișcător de concepte și imagini pe jumătate întrezărite. D i s T an ț ă m-am dat încet jos de pe sofa și m-am târât pe podea, spre televizor, încercând să pătrund mai adânc cu privirea în vastele profunzimi ale zumzetului gol din spatele sticlei. M-am apropiat și creatura a prins știre de prezența mea. A mărit viteza și a ieșit din câmpul vizual, dispărând dintr-o mișcare iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
eu și mecanic Storr Daniel, Lucruri de valoare nevăzute în tușit Storr D.S, Vise de du pagini imprimate Storrer A. de la comic al meu H Ecranul se aruncă înainte cu un flash electric sonor și toate luminile se stinseră. Televizorul ateriză cu o bufnitură grea, sticloasă, în întuneric și eu, cuprins de-o panică animalică, m-am tras îndărăt, târându-mă pe călcâie și pe podul palmelor. M-am lovit cu umerii de sofa și m-am cățărat neîndemânatic pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Nu în întregime ca de smoală. Micuța lumină verde a detectorului de fum din tavan deveni îndepărtata mea Stea Polară. Răspândind blând cea mai fragilă dintre lumini, aceasta reconstitui din întuneric marginile bibliotecii, ale stativului pentru reviste și-ale spatelui televizorului răsturnat. M-am concentrat asupra acestui cerc și-a respirației mele. Deși aveam nevoie de cea mai mult timp de adaptare, până și acea slabă pojghiță polenică de lumină avea să-mi fie de-ajuns ca să văd. Și odată ce reușeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ideea unei podele, din conceptul unui lichid omogen, din nesfârșitele lui valuri reci de asociere și istorie. Totul era întunecat și negru, cu excepția verdelui slab al Stelei Polare. Nu mai exista nici un contur, nici o siluetă a bibliotecii și-a spatelui televizorului răsturnat, doar eu călcând apa, singur în mijlocul acelei vaste și fundamentale forme conceptuale; conceptul ca mediu, cu propriile sale profunzimi și înălțimi caracteristice, mișcându-se, schimbându-și locul și modificându-se odată cu timpul și perspectiva, așa cum fac toate cuvintele, ideile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
relație, oricare ar fi fost pivotul schimbării de percepție... nu aveam control asupra lor și nu puteam face lucrurile să revină la starea dinainte. Dar trebuia să scap. De lichidul negru și foarte adânc de sub picioarele mele, de creatura din televizor și de lovitura violentă care mă aruncase aici. Trebuia să ies, chiar acum, indiferent de felul în care totul se revizuia și se re-focaliza. Am ridicat privirea spre Steaua Polară, m-am folosit de ea pentru a naviga pe ghicite spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
afle ușa livingului și-am început să înot cu zel într-acolo. N-am ajuns departe. Ceva uriaș trecu în viteză prin apă, pe sub corpul meu, trăgându-mă într-un mic vârtej de gânduri dezlânate. Arătarea din ecranul electrostatic al televizorului. Iisuse. Am lovit mai repede din picioare, luptându-mă cu lichidul, încercând să-mi aduc în minte imaginea solidă a unui petic de uscat. Dar n-am reușit decât să împroșc în jur fragmente de celule cenușii. Apoi un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și se prăbușise, îngropându-mă într-o avalanșă de cărți și așchii de lemn. Am tușit și m-am crispat. O coastă fisurată. Pe când încercam cu greu să mă ridic în capul oaselor, se produse o mică alunecare de cărți. Televizorul zăcea cu ecranul în jos, pe covor, la capătul cablului de alimentare întins la maximum, sofaua era răsturnată cu picioarele în sus. Lucrurile erau sparte, aruncate, ciobite și zdrobite, dar erau încă acolo. Lucruri solide, fizice. Lucruri dintr-o cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să mă întorc. — N-o să fie nevoie s-o faci. Căzu pe gânduri o vreme, dând încet din picioare, apoi vorbi din nou: — Personalul de supraveghere e extrem de săritor și de binevoitor. Ar face orice pentru tine. Poți avea un televizor lângă pat, casete video, orice. Toți sunt foarte bine dispuși. Eric, e al naibii de îngrozitor. — Scumpa mea, n-o să trebuiască să te întorci niciodată. Îți promit. — Nu-mi poți promite asta. — Știu doar c-o să fii bine. Tavernele din jurul taberei au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de baterii și-am introdus două în partea spate a noului dictafon, împingând-o pe fiecare la locul ei, împotriva tensiunii arcurilor. Dacă nu-mi dorisem asta, puteam să rămân acasă împreună cu cărțile de bucate ale maestrului bucătar și cu televizorul, să continui cu toată senzația de nemișcare și rătăcire și să mă ascund de umbrele care se mișcau pe sub valuri. Ludovicianul m-ar fi găsit în cele din urmă, probabil, dar tot aș fi putut rămâne acolo. Casa, antrenamentul, fragmentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nouă, agitată, nu știam prea multe despre femei. Ian motanul dormea pe pernă lângă ea, torcând. Pe fața lui era întipărit un zâmbet mare, rotund și fericit, se bucura poate în vis că mă făcuse să par atât de stupid. Televizorul era deschis; o telenovelă de mâna a treia pe care n-o recunoșteam. L-am închis și-am așezat sacul de dormit la picioarele patului. Era încă devreme, dar eram istovit. Am stins lumina, mi-am dat jos bluza cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Cu cât înaintam, cu atât alarma se auzea mai tare. Locul era imens. În cele din urmă, doctorul coti la stânga, pe un coridorul secundar mai mic și trecu printr-o ușă care dădea într-o cameră plină de computere și televizoare și microfoane, fire și cabluri peste tot, dispărând în tavan și șerpuind alandala pe toată podeaua. — Nu nu nu nu nu. Haide. Fidorous lovi cu palma una dintre unitățile de computer. Alarma era asurzitoare acolo. Fidorous lovi din nou unitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Uite. Uită-te aici. Mi-am croit drum pe după birou, am urcat, am sărit, am pășit peste aparate, fire și tuburi, pentru a arunca o privire mai de-aproape. Pe o masă de lângă cea la care lucrase Fidorous, la un televizor mic rulau cadre de știri despre furtună tropicală ale cărei zgomote erau redate de un microfon legat la un computer. Computerul avea instalat un program de dictare și părea să încerce să transforme în cuvinte sunetele produse de vreme, creând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ciudat. Era cel de familiaritate. Mai văzusem insula aceea înainte. Dar cum era posibil? Eu nu eram Primul Eric Sanderson cel excursionist, vizitatorul de insule. Eu nici măcar nu plecasem vreodată din țară. Nu văzusem niciodată nici o insulă decât, poate, la televizor, și de ce să-mi amintesc așa ceva? Apoi, de undeva, expresia aceea din nou - imaginea devine reflecția, iar reflecția, imaginea. Moneda întoarsă, fața ascunsă. Aveam impresia că ceva uriaș se petrecea în jurul meu, dar nu reușeam să ordonez minții pentru să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
la imagine, mi-am convins mâna din pixeli să se strângă într-un pumn din pixeli și apoi am desfăcut-o, întinzând-o și fluturând din degetele în alb-negru. Auzeam zgomotul traficului. Și alte sunete - un copil plângând, bâzâitul unui televizor printr-un geam deschis -, zgomote ce pluteau peste suprafața apei încețoșate. Uitându-mă în jur, umbre vagi începură să se ivească în albeață. Siluete familiare prinseră contur în jurul meu, acoperișuri terasate la orizont și copaci, antene TV și hornuri, stâlpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Morin, drept care Crécy este abuziv numit, În unele prospecte, Veneția ținutului Brie. Puțini dintre locuitorii săi lucrează la Paris. Majoritatea sunt angajați la mici Întreprinderi locale, sau cel mai adesea la Meaux. Două luni mai târziu, bunica a cumpărat un televizor; publicitatea tocmai Își făcea apariția pe canalul 1. În noaptea de 21 iulie 1969, Michel putu urmări În direct primii pași ai omului pe Lună. Șase sute de milioane de telespectatori răspândiți pe suprafața planetei priveau, În același timp cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu condiția să nu-i ia prea mult timp; se simțea oarecum vinovat. În weekend, când venea În vizită Bruno, se abținea În general să-și aducă amantele. Cumpăra mâncare de la restaurant și cinau În doi; apoi se uitau la televizor. Nu știa să joace nici un joc. Uneori Bruno, se trezea noaptea, mergea la frigider. Vărsa Într-un castron fulgi de cereale, adăuga lapte, smântână; acoperea totul cu un strat gros de zahăr. Apoi mânca. Mânca mai multe castroane, până-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Adolescent fiind, Michel credea că suferința Îi conferă omului un plus de demnitate. Trebuia acum să recunoască: se Înșelase. Cea care-i conferea omului un plus de demnitate era televiziunea. În ciuda bucuriilor repetate și pure pe care i le dăruia televizorul, se gândea că e bine să iasă În oraș. De altfel, avea de făcut cumpărături. Fără repere precise, omul se risipește, nu mai scoți nimic din el. În dimineața zilei de 9 iulie (de Sfânta Amandina), Michel observă că rechizitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
rapid că trebuie să se țină departe de tinerele brute; În schimb, nu avea a se teme din partea fetelor, ființe mai blânde. Această primă intuiție asupra lumii i-a fost Întărită de emisiunea Viața animalelor, pe care-o privea la televizor În fiecare miercuri seară. În mijlocul mizeriei sordide, al permanentului carnagiu care este natura animală, singura urmă de devotament și de altruism era reprezentată de dragostea maternă, sau de un instinct de ocrotire, În fine, de ceva care pe nesimțite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ea va dori să știe „cum a fost”. El Îi va răspunde: „Bine”, pe un ton calm și sigur de sine, cum le place femeilor; dar va adăuga cu o nuanță de umor: „Victor s-a uitat cam mult la televizor.” Foarte curând, se va simți prost, Anne se lăsase de fumat și nu mai suporta să se fumeze În casă; apartamentul ei era aranjat cu gust. În momentul plecării, Îl va cuprinde regretul, se va Întreba o dată În plus cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de alături: apa trasă la WC după ce se pișa, țăcănelile telecomandei. Exact ca fratele său vitreg În același moment, dar fără s-o știe, privea prostește, ore În șir, elemenții caloriferului. Victor dormea pe canapeaua din salon; se uita la televizor cincisprezece ore pe zi. Dimineața, când Bruno se trezea, televizorul era deschis la desenele animate de pe M6. Victor asculta sonorul la căști. Nu era violent, nu Încerca să fie nesuferit; dar el și tatăl său nu aveau să-și spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
telecomandei. Exact ca fratele său vitreg În același moment, dar fără s-o știe, privea prostește, ore În șir, elemenții caloriferului. Victor dormea pe canapeaua din salon; se uita la televizor cincisprezece ore pe zi. Dimineața, când Bruno se trezea, televizorul era deschis la desenele animate de pe M6. Victor asculta sonorul la căști. Nu era violent, nu Încerca să fie nesuferit; dar el și tatăl său nu aveau să-și spună absolut nimic. De două ori pe zi, Bruno punea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nimic precis; doar câțiva stropi de murdărie. Se Însufleți totuși auzind zgomotul dopului, Își Întinse paharul. Bău Încet, cu Înghițituri mici; acum privirea Îi alunecase și plutea la Înălțimea caloriferului; nu părea defel dispus să continue. Michel ezită, apoi deschise televizorul: era o emisiune despre iepurii de casă. Opri sunetul. De fapt, poate era vorba despre iepuri de câmp - Îi confunda. Fu surprins să audă din nou vocea lui Bruno: — Încercam să-mi amintesc cât timp am rămas la Dijon. Patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]