12,961 matches
-
lui Aelius Aristidestc "2. Oracole, vise și zeități vindecătoare \: cazul lui Aelius Aristides" În vara lui 145 d.Hr., tânărul orator Aelius Aristides, la Întoarcerea dintr-o nefastă călătorie la Roma, se oprește În Pergam la sanctuarul lui Asclepiosxe "Asclepios", adăpost ultim În care spera să afle mângâiere pentru acea izbucnire de nenorociri care, zădărnicindu-i toate aspirațiile de succes În profesie, Îi stăpânea acum Întreaga existență. Începe astfel acea experiență de comunicare constantă cu zeitatea oraculară și vindecătoare Înlăuntrul sfântului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sfat, 23 zeii cei sfinți, și am discutat despre aceasta: dacă Aesir trebuiau să plătească tributuri sau toți zeii să aibă cinstire. Odin și azvârlit sulița asupra oamenilor 24 și acela a fost primul război din lume: au fost distruse adăposturile, locuința acelor Aesir, și Vanir cei curajoși au năpădit câmpul. Atunci zeii s-au adunat la sfat, 25 zeii cei sfinți, și au discutat despre aceasta: cine a murdărit tot aerul și cine a dat-o pe soția lui Odhxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care le deținuseră la Începutul vremurilor”: Câmpurile necultivate vor da roade, 62 răul se va transforma În bine, Baldrxe "Baldr" se va Întoarce. Ea vede o sală mai frumoasă decât soarele, 64 acoperită cu aur; aceasta se găsește În Gimle („Adăpostul Focului”): acolo vor sta șirurile de viteji, și se vor bucura de o fericire veșnică (trad. după Mastrelli, 1951). Odată cu Încheierea noului ciclu, Începe unul nou și totul ia forma unei veșnicii dinamice. În religia indo-europeană, zona sacrului și a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a propriilor sale limite. Pentru că lenea e starea desăvârșită a ființei noastre nemișcătoare, nici o limită nu-l poate despărți pe leneș de el însuși. El este ceea ce este din capul locului, el este propria lui limită și instalare definitivă la adăpostul ei. El renunță la atingerea oricărui scop din chiar clipa în care și l-a propus. Dar pentru că lenea este jubilația permanentă resimțită în fața imobilismului propriu și, de aceea, perpetuare nesfârșită a lui, leneșul nici nu ajunge să-și propună
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
smuls Bucovina Porții Otomane. Austriecii au colonizat aici ucraineni, germani și evrei pe parcursul următorilor 120-150 de ani. Rușii au pus mîna pe jumătatea de răsărit a Moldovei, Basarabia, în 1812. A urmat o rusificare brutală. Românii s-au retras la adăpostul experienței lor istorice: rezistența pasivă. După tratatul de pace de la Adrianopole din 1929, principatele române au devenit protectorate rusești. Consulii ruși erau stăpîni supremi la Iași și București și îi tratau pe boierii români "ca pe niște cîini", scoțînd în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
sau biologie. Așa cum spunea el, "nu oricine este făcut pentru științe exacte"20. Botoșanii copilăriei sale pare să fi fost un tîrg mizerabil în care copilul a fost fără voia lui smuls din lumea cărților și viselor lui și de la adăpostul modestului său cămin. Depravarea claselor de jos, chiar și a colegilor săi de școală (atît români cît și evrei), constituia o amintire vie pentru el21, ca și demagogia antisemită a lui Polihroniade, care a găsit un tern fertil la Botoșani
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Bulgaria ca să-l facă ministru. A înfruntat în schimb mari greutăți; hoinărea prin Iași, fără să aibă un acoperiș deasupra capului. În cele din urmă, unuia dintre profesorii lui i s-a făcut milă de el și i-a oferit adăpost. Ulterior, acesta a reușit să-i facă rost de o slujbă plătită într-o școală particulară, astfel încît Iorga a putut termina liceul și a avut posibilitatea să susțină examenul de bacalaureat. A luat acest examen la vîrsta de 17
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
zilelor de demult, netulburată de elementele străine care au distrus-o în alte părți". Singurul evreu din Văleni, fierarul Moise, era considerat de Iorga drept un individ simpatic, care se înțelegea bine cu românii. Iorga și-a găsit aici un adăpost la care se referea întotdeauna cu acest termen. El a devenit centrul activităților sale pentru tot restul vieții. Prefera atmosfera sămănătoristă de la Văleni, fugind de la București ca să rămînă la Mama Terra, a cărei atingere însemna viață pentru el. Putea trăi
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
direct spre București. Avioanele germane au început să bombardeze orașul. Iorga a protestat împotriva acestor bombardamente crude, violente și fără discriminare care făceau multe victime civile, printre care femei și copii 47. Considera totuși rușinos să se refugieze într-un adăpost antiaerian 48, preferînd să lucreze în Biblioteca Academiei Române de științe în timpul raidurilor; în timpul acestor raiduri și bombardamente a făcut el cercetările pentru următoarea sa carte, L'Histoire des relations entre la France et les Roumains (Iași, 1917). Pe la începutul lui
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
al acestuia fusese acela de a-și exercita dreptul la libertate academică. "Ce noroc pe profesorul Jászi", continua Iorga, "că trăiește într-o țară (Statele Unite) unde doar munca cinstită este respectată și unde și-a găsit o pîine și un adăpost!"175. Veneau să-l viziteze pe Iorga și alți intelectuali evrei unguri aflați în exil. În aprilie 1920, l-a vizitat un jurnalist democrat ungur aflat în exil, recomandarea acestuia fiind că "este discipolul lui Jászi"176. Iorga coresponda cu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
N. Iorga, "În amintirea lui Eminescu", "Neamul românesc literar", 1909, pp. 503-507, și Mihai Eminescu, Opera politică, vol. I (1880-1883), passim 64 În timpul războiului din 1877-1878, Eminescu a descris întoarcerea unor ostași români răniți din Bulgaria. Ajunși noaptea, au cerut adăpost la un conac boieresc. Au fost insultați murdar de către servitori și alungați în ciuda rănilor lor sîngerînde. "Timpul", 28 decembrie 1877 65 Antijunimiștii (în special liberalii) îl acuzau pe Eminescu de "filogermanism", dobîndit datorită educației sale și a "procesului său formativ
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pp. 229-235 50 Op. cit., vol. II, p. 218 51 Supt trei regi, p. 234 52 Așa cum își amintea dl. Frasin Munteanu-Râmnic, familia Iorga a plecat de la Văleni în mașina prințului Barbu Știrbei, condusă de Munteanu-Râmnic pînă la Ploiești, au găsit adăpost peste noapte, unde s-au înghesuit toți copiii și D-na Iorga (unii dintre copii au fost nevoiți să se culce pe dușumea) 53 O viață de om..., vol. II, pp. 236-240 54 Op. cit., vol. II, pp. 241-243 55 Op. cit
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fumegânde. Trei sferturi dintre clădiri erau nelocuibile. Orașele nimicite erau dovada cea mai clară (și mai fotogenică) a devastării și au devenit emblema universală a nenorocirii provocate de război. Întrucât cele mai afectate au fost clădirile de locuințe, lăsând fără adăpost o mulțime de oameni (circa 25 de milioane În Uniunea Sovietică și alte 20 de milioane În Germania, dintre care 500.000 numai În Hamburg), peisajul urban presărat cu dărâmături era amintirea cea mai vie a războiului recent Încheiat. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
150.000 și 200.000 de „bebeluși ruși”, cifră care nu ia În calcul avorturile secrete, soldate cu moartea fătului nedorit și, adesea, a mamei. Pruncii aduși pe lume se adăugau numărului tot mai mare de copii orfani și fără adăpost: ruinele umane ale războiului. La sfârșitul anului 1945, numai În Berlin existau 53.000 de copii fără familie. Giardini del Quirinale din Roma au devenit celebre ca loc temporar de Întâlnire pentru miile de copii italieni mutilați, desfigurați și „nerevendicați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
conform unui plan riguros și exhaustiv. Puțini evrei au supraviețuit. Dintre cei eliberați, 4 din 10 au murit În câteva săptămâni de la sosirea armatelor aliate - starea lor depășea posibilitățile medicinei occidentale. Dar evreii supraviețuitori, ca alte milioane de europeni fără adăpost, au ajuns tot În Germania, unde urmau să fie amplasate agențiile și taberele aliate - și oricum, În estul Europei nu ar fi fost În siguranță. După o serie de pogromuri În Polonia, mulți dintre evreii care au supraviețuit au plecat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ocupa nevoile refugiaților, persoanele strămutate de origine germană au fost private de sprijinul său. Distincția dintre persoane strămutate (despre care se presupunea că au, undeva, o casă la care se pot Întoarce) și refugiați (care intrau În categoria persoanelor fără adăpost) este doar una dintre nuanțele introduse În acești ani. Cetățenii țărilor foste aliate (Cehoslovacia, Polonia, Belgia etc.) erau tratați altfel decât cei din țările foste inamice (Germania, România, Ungaria, Bulgaria etc.). Această distincție a fost invocată și atunci când s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ei formau majoritatea covârșitoare a persoanelor strămutate În Italia și În zonele germane și austriece ocupate de aliații vestici. În 1951, Convenția Europeană a Drepturilor Omului a consacrat protecția la care aveau dreptul străinii refugiați, punându-i În sfârșit la adăpost de Întoarcerea forțată În mâinile persecutorilor. Rămânea o singură Întrebare: ce urma să se Întâmple cu ei? Refugiații știau exact ce voiau. „Sunt dispuși să meargă oriunde pe fața pământului, numai acasă nu”, scria Genêt (Janet Flanner) În The New
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
KKE) și guvernul atenian al regelui, sprijinit de Occident, au continuat timp de zeci de ani să terorizeze satele și să distrugă mijloacele de comunicație, divizând țara. În septembrie 1949, când s-au terminat luptele, 10% din populație nu avea adăpost. Deși nu rivaliza cu luptele din Ucraina sau Iugoslavia În materie de complexitate etnică 10, războiul civil grec a avut cele mai ridicate costuri umane. Impactul postbelic al acestor războaie civile europene a fost imens. În primul rând, ele indicau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Budapesta anului 1945, numai 27% din clădirile rezidențiale puteau fi locuite. Germania pierduse 40% din locuințe, Marea Britanie - 30%, Franța - 20%. Italia a pierdut 1,2 milioane de case, majoritatea În orașe cu peste 50.000 de locuitori. Problema lipsei de adăpost era, cum am văzut, consecința cea mai evidentă a războiului În perioada imediat postbelică - În Germania Federală și Marea Britanie, criza de locuințe avea să dureze până la jumătatea anilor ’50. Ieșind de la o Expoziție a Locuințelor Postbelice din Londra, o femeie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau Înlocuite; trebuiau făcute unelte și folosite apoi la fabricarea altor bunuri. Pentru toate aceste meserii mâna de lucru era insuficientă: după cum am văzut, bărbații tineri și În putere din taberele de refugiați și-au găsit cu ușurință slujbă și adăpost, spre deosebire de femeile cu copii sau de „intelectualii” de orice fel. Una dintre consecințe a fost exaltarea universală a muncii și a lucrătorilor industriali - un atu politic important pentru partidele care pretindeau că Îi reprezintă. Burghezii educați care nutreau simpatii de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
moment În care s-au dus, firește, direct la Paris. În consecință, pentru prima oară după anii 1840, când Karl Marx, Heinrich Heine, Adam Mickiewicz, Giuseppe Mazzini și Alexander Herzen trăiau cu toții În exil la Paris, Franța era din nou adăpostul european par excellence al intelectualului dezmoștenit, cartierul general al gândirii și politicii moderne europene. Viața intelectuală pariziană după război era de două ori cosmopolită: fiindcă o animau exilați de pretutindeni și fiindcă era singura scenă europeană unde opiniile și dezbaterile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a-i adăposti pe cei fără acoperiș până la construcția necesarului de locuințe. În sondajele de după război, pe primul loc În rândul grijilor e „locuința”; În filmul lui Vittorio de Sica Miracolo a Milano (Miracol la Milano, 1951), o mulțime fără adăpost cântă „Vrem un acoperiș deaspura capului, vrem să credem, noi și copiii, În ziua de mâine”. Modelele de consum În Europa postbelică reflectau penuria prelungită de pe continent și impactul durabil al Marii Crize și al războiului. Raționalizarea a ținut cel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din anii ’60 și din anii următori era cu atât mai profitabil cu cât Îi făcea pe britanici, germani, olandezi, francezi și alți călători neofiți să se simtă cât mai bine cu putință, Înconjurați confortabil de concetățenii lor și la adăpost de exotic, necunoscut și neprevăzut. Dar simplul fapt de a merge undeva departe În mod regulat (anual) și noile mijloace de transport folosite pentru a ajunge acolo - mașina personală, zborul charter - ofereau milioanelor de bărbați și femei până atunci izolați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prețul rușinii publice). Iar dacă săvârșeau o crimă sau altă infracțiune majoră, riscau spânzurătoarea. În 1959, edificiul convenției a Început să se surpe. Legea Publicațiilor Obscene din acel an stipula că o lucrare literară destinată adulților și necenzurată era la adăpost de acuzația de „obscenitate” dacă era „În interesul științei, literaturii, artei sau educației”. Din acel moment, editorii și autorii se puteau justifica la tribunal invocând valoarea de ansamblu a cărții, folosind În apărare opinia „experților”. În octombrie 1966 a avut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
considera În unanimitate că numai statul avea resursele necesare pentru a satisface nevoile culturale ale cetățenilor: lăsați singuri, indivizii și comunitățile nu ar avea nici mijloacele, nici inițiativa necesare. O autoritate publică bine organizată trebuia să asigure nu numai hrană, adăpost și locuri de muncă, ci și nutrimente culturale. În această privință, social-democrații și creștin-democrații erau perfect de acord și ambele tabere Îi moșteneau pe progresiștii epocii victoriene, dar cu resurse net superioare la dispoziție. Revolta estetică din anii ’60 nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]