13,527 matches
-
turcilor. În octombrie 1821, grecii conduși de Theodoros Kolokotronis au cucerit orașul Tripolitsa. Revolta din Peloponez a fost urmată în scurtă vreme de rebeliuni în Creta, Macedonia și Grecia Centrală, rebeliuni care au fost însă rapid înăbușite. Între timp, o flotă elenă încropită în grabă a reușit să obțină o serie de succese împotriva marinei otomane în Marea Egee și a împiedicat sosirea întăririlor turce trimise pe calea apelor. Între diferitele facțiuni elene au izbucnit la un moment dat conflicte, care au dus
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
care au fost însă rapid înăbușite. Între timp, o flotă elenă încropită în grabă a reușit să obțină o serie de succese împotriva marinei otomane în Marea Egee și a împiedicat sosirea întăririlor turce trimise pe calea apelor. Între diferitele facțiuni elene au izbucnit la un moment dat conflicte, care au dus la declanșarea unui adevărat război civil. Între timp, otomanii au negociat cu Muhammad Ali al Egiptului, care a fost de acord să-și trimită pe unul dintre generalii săi, , și
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
dus la declanșarea unui adevărat război civil. Între timp, otomanii au negociat cu Muhammad Ali al Egiptului, care a fost de acord să-și trimită pe unul dintre generalii săi, , și un important contigent militar să lupte pentru înăbușirea rebeliunii elene, urmând să primească anumite câștiguri teritoriale. Ibrahim a debarcat în Peloponez în februarie 1825 și a obținut o serie rapidă de victorii. Până la sfârșitul anului 1825, cea mai mare parte a Peloponezului trecuse sub controlul Egiptului, iar orașul Missolonghi, asediat
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
mulți ani de negocieri, Grecia a fost recunoscută în cele din urmă ca națiune independentă în mai 1832. Căderea Constantinopolului din 1453 și prăbușirea statelor succesoare ale Imperiului Bizantin care a urmat în scurtă vreme a marcat sfârșitul suveranității națiunii elene. De atunci, Imperiul Otoman a stăpânit Balcanii și Anatolia. Creștinii ortodocși au primit o serie de drepturi politice în timpul dominației otomane, dar ei erau considerați totuși cetățeni de rang inferior. Majoritatea grecilor erau numiți de către turci "rayas", un nume folosit
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
însă sub stăpânire otomană pentru mai multe secole. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, odată cu creșterea curentului naționalist în întreaga Europă, inclusiv în Balcani, (sub influența Revoluției Franceze) ,), puterea politico-militară a Imperiului Otoman a scăzut, iar naționalismul elen s-a afirmat tot mai pregnant. Cauza eliberării Greciei a căpătat sprijin nu numai din partea puternicei și bogatei diaspore grecești din Europa Occidentală și din Imperiul Rus, dar și din partea unor filoeleni occidentali. Mișcarea elenă pentru independență nu a fost
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Otoman a scăzut, iar naționalismul elen s-a afirmat tot mai pregnant. Cauza eliberării Greciei a căpătat sprijin nu numai din partea puternicei și bogatei diaspore grecești din Europa Occidentală și din Imperiul Rus, dar și din partea unor filoeleni occidentali. Mișcarea elenă pentru independență nu a fost doar prima mișcare cu caracter național din Europa Răsăriteană, dar a fost și prima mișcare de acest tip dintr-o țară necreștină - Imperiul Otoman. Revoluția Greacă nu a fost un eveniment izolat. Istoria Greciei în timpul
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
de ani, iar tulburările au continuat odată cu proliferarea bandelor de klefți. Prima rebeliune importantă a fost rebeliunea sponsorizată de ruși din 1770, care a fost înăbușită cu relativă ușurință de turci, în ciuda succeselor limitate din faza inițială. După zdrobirea revoltei elene, albanezii musulmani au devastat mai multe regiuni din Grecia continentală. Cu toate acestea, grecii din Peninsula Mani au continuat să se opună turcilor, reușind chiar să înfrângă trupele otomane în câteva rânduri, cea mai importantă victorie fiind cea din 1770
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
un număr de greci se bucurau de poziții privilegiate în aparatul birocratic otoman. Grecii controlau afacerile bisericii ortodoxe prin intermediul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolelui, cea mai mare parte a înaltului cler ortodox fiind de origine greacă. Prin sistemul „milleturilor”, ierarhia predominant elenă a Patriarhiei avea controlul asupra supușilor otomani ortodocși, așa numiții "Rum milleti"). Începând din secolul al XVIII-lea, membrii unor familii nobiliare elene din Constantinopole, așa-numiții fanarioți, (care și-au primit numele de la cartierul Fanar) au reușit să câștige
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
cea mai mare parte a înaltului cler ortodox fiind de origine greacă. Prin sistemul „milleturilor”, ierarhia predominant elenă a Patriarhiei avea controlul asupra supușilor otomani ortodocși, așa numiții "Rum milleti"). Începând din secolul al XVIII-lea, membrii unor familii nobiliare elene din Constantinopole, așa-numiții fanarioți, (care și-au primit numele de la cartierul Fanar) au reușit să câștige controlul asupra politicii externe turce și mai apoi asupra întregului sistem birocratic otoman. O importanța deosebită a avut în această perioadă tradițiile maritime
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
negustorilor, a căror bogăție a permis fundarea de școli, biblioteci și finanțarea studiilor tinerilor greci în universități occidentale. Studenții greci au intrat în contact în Europa Occidentală cu ideile Iluminismului, Revoluției Franceze și naționalismului romantic european. Intelectualii influenți ai diasporei elene, precum Adamantios Korais și Anthimos Gazis au încercat să transmită asemenea idei grecilor din patrie, având ca scop atât ridicarea nivelului de cultură al poporului, cât și întărirea sentimentelor naționale. Aceste deziderate au fost atinse prin publicarea a numeroase cărți
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
în1797 și mai apoi predat autoritățior otomane. Rigas și conspiratorii săi au fost executați prin strangulare la Belgrad în iunie 1798, iar trupurile lor au fost aruncate în Dunăre. Moartea lui Rigas nu a făcut decât să întețească flacăra naționalismului elen. Poemul său naționalist "Thourios" (Cântec de luptă) a devenit un simbol al luptei grecilor împotriva dominației otomane. În timpurile acestea de slăbiciune a autorităților centrale, regiunile rurale din Balcani au trecut sub controlul grupurilor de briganzi, care atacau fără deosebire
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
al luptei grecilor împotriva dominației otomane. În timpurile acestea de slăbiciune a autorităților centrale, regiunile rurale din Balcani au trecut sub controlul grupurilor de briganzi, care atacau fără deosebire localitățile creștine și pe cele musulmane. Aceștia erau „klefții” (κλέφτες), haiducii eleni. Pentru că sfidau puterea otomană, klefții erau admirați și au ocupat o poziție specială în folclorul elen. Pentru ca să răspundă atacurilor klefților, otomanii au autorizat și formarea unor miliții ale voluntarilor creștini, care urmau să asigure securitatea zonelor rurale. Membrii acestor miliții
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
din Balcani au trecut sub controlul grupurilor de briganzi, care atacau fără deosebire localitățile creștine și pe cele musulmane. Aceștia erau „klefții” (κλέφτες), haiducii eleni. Pentru că sfidau puterea otomană, klefții erau admirați și au ocupat o poziție specială în folclorul elen. Pentru ca să răspundă atacurilor klefților, otomanii au autorizat și formarea unor miliții ale voluntarilor creștini, care urmau să asigure securitatea zonelor rurale. Membrii acestor miliții au fost cunoscuți ca armatoloi (αρματολοί), iar zonele pe care le controlau, în special pasurile montane
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
extrem de puternici în Rumelia, (Tesalia, Epirus și Macedonia sudică). Gemeralul Yannis Makriyannis a afirmat în memoriile sale că armatoloii și klefții, care erau în acea vreme singurele formațiuni armate de care dispuneau grecii, au jucat un rol crucial în revoluția elenă și pot fi considerați pe bună dreptate „fermentul libertății”. Moartea de martir al lui Feraios i-a inspirat pe trei tineri negustori greci, Nikolaos Skoufas, Manolis Xanthos și Athanasios Tsakalov. Simțindu-se inspirați de exemplul organizației secrete Carboneria, cei trei
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Nikolaos Skoufas, Manolis Xanthos și Athanasios Tsakalov. Simțindu-se inspirați de exemplul organizației secrete Carboneria, cei trei au fondat în 1814 în Odesa organizația secretă Filiki Eteria („Societatea Prietenilor"). Odesa era în acele vremuri un important centru comercial al diasporei elene. După ce și-au asigurat sprijinul comunițăților elene bogate din Regatul Unit, Statele Unite și unele state din Europa Occidentală, ei au început să conceapă planurile pentru declanșarea unei revolte antiotomane. Obiectivul principal al Eteriei era renașterea Imperiului Bizantin cu capitala la
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
elene bogate din Regatul Unit, Statele Unite și unele state din Europa Occidentală, ei au început să conceapă planurile pentru declanșarea unei revolte antiotomane. Obiectivul principal al Eteriei era renașterea Imperiului Bizantin cu capitala la Constantinopole, nu proclamarea unui stat independent elen. La începutul deceniului al treilea al secolului al XVIII-lea, Ioannis Kapodistrias, un grec originar din Insulele Ionice, a devenit ministru de extere al țarului Alexandru I. Eteria i-a propus lui Kapodistrias să devină șeful organizației, dar propunerea a
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Membrii Eteriei i-au propus mai apoi această funcție lui Alexandru Ipsilanti, un fanariot general în armata imperială rusă, aghiotant al țarului. Ipsilanti a acceptat propunerea. Filiki Eteria și-a mărit rapid efectivele, recrutând membri în Grecia și în diaspora elenă. În 1821, Imperiul Otoman era implicat într-un război cu Persia și trebuia să facă față și rebeliunii din vestul Rumeliei a lui . Pentru a face față rebeliunii lui Ali, pașa (guvernatorul) din Moreea fusese nevoit să mobilizeze importante forțe
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
s-au alăturat revoluționarior greci și au luptat cu arma în mână împotriva turcilor. De asemenea, mulți filoeleni au finanțat revoluția. Istoricul scoțian Thomas Gordon a luat parte la luptele revoluționare, iar mai târziu a scris prima istorie a revoluției elene în limba engleză. Revolta grecilor a avut parte de o mare simpatie în rândul populației europene, deși la început insurecția lor a fost privită cu lipsă de entuziasm din parte marilor puteri europene. O serie de istorici au afirmat că
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Rio, Acrocorinth, Monemvasia, Nafplion și cea din capitala provincială Tripolitsa, unde pe lângă soldații turci se refugiaseră și numeroase dintre familile musulmane, încă de la începutul rebeliunii. Toate fortificațiile deținute de turci au fost asediate fără prea mult succes de forțele neregulate elene, dar nu au putut fi cucerite datorită lipsei pieselor de artilerie. Exceptând Tripolitsa, toate fortificațiile aveau acces la mare și au putut fi aprovizionate de flota otomană. Hotărât să cucerească capitala provincială, Kolokotronis a venit în fruntea a 300 de
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Întăririle turcești, 8.000 de oameni sub conducerea lui , au fost înfrânte în cele din urmă în bătălia de la Vassilika pe 26 august. Înfrângerea acestor forțe otomane l-a obligat pe Vryonis să se retragă, permițându-le astfel forțelor revoluționare elene să-și întărească pozițiile cucerite deja. Cretanii au participat în număr mare la revoluție, dar nu au reușit să se elibereze de sub dominația turcă datorită intrevenției forțelor egiptene. Creta avea o lungă tradiție a luptelor antiotomane. O răscoală a creștinilor
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
a lăsat o descriere a represaliilor lui Yusuf. Conform acestuia, pe parcursul întregii zile și nopți, pe străzile din Salonic nu se auzeau decât răcnete și vaiete, în condițiile în care turcii, în frunte cu Yusuf se purtau ca nebunii. Comunitatea elenă din Salonic avea să se refacă deabia spre sfârșitul secolului după represaliile lui Yusuf. Cu toate acestea, revolta a luat amploare pe Muntele Atos, în Kassandra și pe insula Thasos. Între timp, revolta din Chalkidiki progresa încet și dezorganizat. În
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
echjpajul și a întreținut propria escadră, aflată sub comanda unui amiral local. În ciuda faptului că erau încadrate cu marinari experimentați, navele grecești nu erau construite ca neve de război, fiind echipate doar cu tunuri ușoare deservite de marinari civili. Flota elenă lupta împotriva unei flote otomane, care se bucura de anumite avantaje. Astfel, navele erau construite ca vase de lupte, deservite de echipaje de marinari militari, se bucurau de sprijinul întregului aparat de stat otoman. În plus, flota otomană era condusă
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
incendiare, 39 dintre ele fiind folosite în atacuri încununate de succes. De asemenea, au fost folosite și atacurile convenționale, în timpul cărora căpitani precum Andreas Miaoulis, Nikolis Apostolis, Iakovos Tombazis sau Antonios Kriezis au obținut succese notabile. Primele victorii ale flotei elene împotriva împotriva otomanilor la Patras și Spetses a crescut enorm încrederea echipajelor corăbiilor grecești și a contribuit mult la succesul insurecției din Peloponez. După ceva vreme, în condițiile în care grecii se implicaseră în lupte intestine, sultanul a cerut ajutorul
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
la succesul insurecției din Peloponez. După ceva vreme, în condițiile în care grecii se implicaseră în lupte intestine, sultanul a cerut ajutorul unui dintre cei mai puternici vasali ai săi, Muhammad al Egiptului. Datorită războiului civil și problemelor financiare, flota elenă nu a mai putut să prevină cucerirea și prădarea insulelor Kasos, Psara în 1824 și debarcarea egipteană de la Methoni. În ciuda victoriilor navale inițiale, revoluția elenă a fost amenințată să fie înăbușită, fiind salvată doar de intervenția Marilor Puteri în timpul bătăliei
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
mai puternici vasali ai săi, Muhammad al Egiptului. Datorită războiului civil și problemelor financiare, flota elenă nu a mai putut să prevină cucerirea și prădarea insulelor Kasos, Psara în 1824 și debarcarea egipteană de la Methoni. În ciuda victoriilor navale inițiale, revoluția elenă a fost amenințată să fie înăbușită, fiind salvată doar de intervenția Marilor Puteri în timpul bătăliei de la Navarino din 1827. Revoluționarii nu au reușit să profite de primele lor succese din 1821, iar otomanii au preluat inițiativa în vestul și estul
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]