KorAP: Find »[drukola/base=genunchi & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...507 508 509 ...593 >

14,807 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

poposit la Cracovia. Măritul Jagelon-Crai, tot cu țâfna scorocită-i? O ține morțiș: "Închinare și iar închinare". E foc și pară că Măria ta nu respecți "Omagiul închinării personale"... "Să fie clar! amenință el. Să fie clar: până nu pune un genunchi în pământ, ca să presteze personal "Omagiul", cum cere "Codul cavaleriei", până nu se leapădă de cârdășia cu înfumuratul de Mateiaș, tractatul n-are nici o putere!" E culmea Iagelonul aista cu dihonia lui! răbufnește Ștefan scos din sărite. "Satul arde și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să-mi caut dreptatea!... Ei ce-au cătat în țara mea?! Și nu pentru "Creștinătate" mă bat. Pe mine mă dor nevoile noastre. Moldova mea mă doare... Desigur, pacea-i mai bună, dar o pace cinstită, nu o pace în genunchi, cu iataganul la beregată. Moldova vreau s-o păstrez întreagă, cu prețul pieirii capului meu. Pax ottomanica! declară Țamblac. Visul tău, Doamne, "Neatârnarea"! D-aia ai poprit și haraciul! spune Vlaicu. Și, nu-i dreptul nostru?! sare Ștefan. Libertatea ne-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cap! se întoarce el acuzator spre Alexa. Numa' tu! Dracu' m-a pus să mă bag în cârd cu Cârpă-n-cur, aista, îngână Alexa spăsit. Acu... acu, ce facem, ce facem cu boier Cârpă aista? se agită Isaia. Cupcici cade în genunchi, îl imploră: Nu spui! Tac mâlc! Mormânt! Jur! Pe pruncii mei! Jur!... Apăi, nu merge așa, sare și Alexa furios. Jur! Jur! Și gata! Crezi că... Măă! "Cârpă"! îl zgâlțâie Isaia. Cine a semnat pâra... jalba către Înalta Poartă, de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
birul? De frica iataganului?! Nu suntem robii nimănui! Aista-i jaf! Hoție! Samavolnicie! Nu mai suferim pe grumazul nostru papucul au cizma nimănui! rostește și începe să măsoare încăperea de colo-colo, frământându-și mâinile. Pace! Da! Dar nu pace în genunchi! N-o primim! strigă Mihail. Ștefan tace. Bea. Se duce încolo, încoace, gânditor. Umbra sa în ultimele raze ale apusului se ține după el răsfrântă pe dalele de piatră. Pacea... glăsuiește el. Să spunem c-o primim. Știți voi ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
capul. Să-și vadă de drum! Lumea-i lungă și lată. Umble sănătos și să ne lase în plata Domnului! Știu, "Capul plecat sabia nu-l taie", spune el cu durere. Altfel nu pot face... De vă surâde pacea în genunchi, liberi sunteți să alegeți. Dar cătați-vă alt domn. Eu, pâș-pâș, mă duc la Putna să mă culc... Sunt ostenit, tare ostenit, adaugă, apoi se duce la fereastră și privește cerul însângerat de ultimele raze ale apusului ce coboară dincolo de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
bolborosește Ștefan. Oricum o dăm, n-avem scăpare... "Stârvuri! Jaf! Robie! Sânge! O Dunăre de sânge!", își face apariția silueta Sfântului, propovăduind halucinante blesteme. E grozav "Sfântul" aista cu Apocalipsa lui. O fi Vocea Destinului, șoptește Ștefan. Sfântul cade în genunchi, cu ochii, cu brațele implorând Cerul. "Doamne!! Aruncă-i în întunericul unde-i plânsul și scrâșnirea dinților! Trâmbițele înfricoșatei Judecăți de Apoi!!..." Ia, hușuiți pe Habacuc aista, că-mi sparie oștirea cu Apocalipsa lui! Șendrea se apleacă cu smerenie înaintea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
gloate de țărani-plăieși, pe care străjile i-au oprit cu ascuțișul sulițelor. Lăsați-i! poruncește Ștefan. Țăranii, niște vlăjgani mustăcioși, cu plete și ochi de sânge, cu căciulile în mâini, dau buzna, se bulucesc, cad cu fața la pământ, se târăsc în genunchi la picioarele Domnului, strigând, bolborosind: Doamne!! Mă... Măria ta!! Bat pământul cu palmele, îl sărută, bolborosesc... Măăă!! Ce dați buzna la Măria sa?!?! Nu vă e rușâne?!?! îi bruschează Duma. Lasă-i, spune Ștefan cu îngăduință, încruntat însă. Oameni buni! Ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
palid ca un mort, bolborosește: Ști... știu... Capu'... Eu... eu am spus ce gândesc oamenii... A... apăi... dacă aiasta-i voia lui Ștefan Vodă, ridică el ochii semeț, taie-mă! Taie-mă și gata! Ștefan rămâne consternat. Toader cade în genunchi, milogindu-se: Iartă-l, Doamne! E prost! Nu știe ce spune... Năcazurile ne-or luat mințile... Ștefan se uită când la Toader, când la Năică și izbucnește într-un hohot de râs nervos: "Prost?!" Haida-de! Știe! Prea bine știe!... E

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ușă, îmbrânciți de oșteni, se împleticesc cei trei hicleni, sângerați, cu fețele umflate, cu cămeșile sfâșiate... După ei, Sora, bocind, mușcându-și pumnii, despletită, umflată de plâns, se prăbușește la picioarele Doamnei Maria, care o ridică și o îmbrățișează. În genunchi, netrebnicilor!! îi brutalizează Duma. Lasă-i... și Ștefan îi contemplă, așa cum stau îngenuncheați, înfricoșați, cu capetele plecate. Cât p-aci, dragilor, să mă strămutați în gropniță, la Putna, le spune apoi cu o voce surprinzător de calmă, fără patimă, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
noaptea aiasta chiar, cu o mână îmi întindeai otrava, cu cealaltă, pe inimă, îmi jurai credință veșnică... Acu, râde el sarcastic, tot cu salcie o să-ți lecuiesc tremuriciul în veșnicie... Îndurare, Stăpâne!!! urlă, hohotește Negrilă îngrozit, holbat, târându-se în genunchi, la picioarele Domnului, dar Ștefan se ferește din calea lui. Nu mă osândi!!... Ai milă!!... Mi-a luat Dumnezeu mințile că m-am luat după aista!! și arată acuzator spre Isaia. Numai el!!... El e capul răutăților!!... El a pus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îi vorbește: Plecăciune Mântuitorule! Plecăciune! Acu, Iisuse din Nazaret, între noi doi! Și Tu m-ai părăsit! Geaba rugă! Geaba tămâie! Pentru ce m-ai părăsit, Hristoase?! Erai ultima mea speranță! Și cât te-am rugat!... M-am târât în genunchi prin bălți de sânge și-am strigat către Tine: "Ajută-mă!!... Dragul meu!! Iubitul meu Iisus! Dumnezeul meu!! Nu mă lăsa Mântuitorule!! Fă o minune!! Pentru numele lui Dumnezeu, fă ceva!!"... Dar minunea nu s-a arătat. Ai rămas surd

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fi înfrânt"... Noi, Mușatinii, avem o vorbă moștenită din tată în fiu, cu care ne încurajăm mai cu seamă când mâncăm câte o trântaie: " Vom fi ce-am fost și mai mult decât atâta", rostește solemn și apoi pune un genunchi în pământ, cu capul plecat. Binecuvântează Părinte... Daniil își șterge pe furiș o lacrimă... Îi pune palmele pe creștet și cu glas tremurat îngână: Fii binecuvântat, Ștefan al Moldovei. Iisus fie cu tine... Ștefan se ridică... Îi zâmbește... Îi face

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
dalta... Chiuie: Buciumă!!!... Aleargă ca bezmetic dând ocol chiliei, râzând, strigând: Buciumă!!! Am spus eu?!?!... Se împiedică în anteriu:... Vezi, Măria ta?!?! Buciumă!!! Pleznește palmă de palmă și hohotește cu bucurie mare... Își șterge obrajii uzi de lacrimi... Cade în genunchi spre nevăzutul altar, ridică ochii, brațele spre Cer: "Tatăl Nostru carele ești în Ceruri"!... Tu auzi, Doamne?! Ajută-l Iisuse!! Ajută-l!! Apoi, aleargă în prag, dă ușa de perete și strigă de hăulește pădurea: "Oameni buni!! Auziți?!?!... Voi auziți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

întâlni, cu siguranță. * Biserica e aproape goală, slujba - lungă și obositoare. E Joia Mare, lumea se rezervă pentru a doua zi, când, de Vinerea Mare, o mulțime nesfârșită va înconjura de trei ori catedrala. Alături de tata, îngenuncheat și el, stau în genunchi, pe lespezile frumos lustruite și totuși incomode, mă uit la cunoscutele coloane groase de marmură și la pereții, atât de cunoscuți și ei, nezugrăviți în întregime, cu destule suprafețe albe, mă uit și încerc să ascult și simt cum picioarele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
stau liniștit, ci dându-mi-l de exemplu pe Iisus, a cărui moarte pe cruce era tocmai comemorată în acea zi! El a putut să îndure tot ceea ce a îndurat, iar mie îmi este greu să rămân, un ceas-două, în genunchi!? Argumentul (în primul rând, de bun simț) era strivitor. Din acea clipă nu m-am mai lamentat și mi-am continuat în tăcere, cum am putut, dificilul exercițiu al smereniei religioase. Exprimându-se cu un remarcabil laconism, în cuvinte simple

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
obligându-mă să dansez mereu cu ea, dintr-un altruism de femeie cu experiență, izbutind până la urmă să mă antreneze, să mă facă și pe mine să mă „distrez” (era sufletul micii societăți; dansând, îmi amintesc, își îndoia picioarele din genunchi, azvârlindu-și-le în unghi de 90 de grade); revăzând-o după câteva luni, pe Magheru, în compania Marianei, care o ținea de braț, ca și cum ar fi vrut s-o sprijine; de nerecunoscut acum, palidă, trasă la față, tăcută; o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
unei zile (Ce triști îmi par cei rămași în umbră!). Am fost de mai multe ori la Saint-Suplice, o dată într-o duminică, la slujbă (felul bărbaților care intră în biserică de a-și face cruce îndoind simultan, din mers, un genunchi îmi displace, mi se pare, nu știu de ce, ipocrit), altădată într-o zi obișnuită, când înăuntru nu era aproape nimeni și când am reușit să aprindem câte o lumânare (prima oară n-am găsit locul de unde se cumpără și nici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
sau chiar pe umeri și ceafă, când stau la masă și scriu și poziția corpului meu, studiată în prealabil cu atenție, i se pare (motanului cel mare, el îmi face această onoare) convenabilă. Când Doina se uită la televizor, cu genunchii pe scaun și coatele rezemate de masă, în sezonul puloverelor groase mai ales, Gălbenuș i se cațără pe spatele ce formează o pantă lină, pe care se întinde apoi cu fața spre ceafa ei. Niciodată ca în aceste momente nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
câștigat acest drept. Fiecare din ei are o poziție specifică: de „broască țestoasă”, cel mare, întins pe coapsa piciorului strâns îmbrățișat de labele din față, folosind la nevoie, pentru a-și păstra echilibrul, chiar ghearele, cu botul întors decent spre genunchi (și deci arătându-ne fundul). Mai naiv, mai încrezător și mai repezit, Gălbenuș ni se urcă și ni se așază decis pe piept, cu botul aproape de gură. Ca să-și exprime afecțiunea ce ne-o poartă! Mă emoționează dorința lor vădită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
în întâmpinare. Mai inteligent, cel mare, singura dată când a căzut el de la etaj, ne-a trimis imediat „coordonatele”, semnalele sonore miorlăind sfredelitor (ca o „trompețică” ce este, după cum îl alint eu). Doina a coborât și înotând în zăpadă până la genunchi l-a găsit cu ușurință, în dreptul unei ferestre de boxă. În schimb, dus cu mașina la Snagov, unde ne-am petrecut în acel an vacanța de vară, vreo două ceasuri n-a vrut în ruptul capului să iasă din sacoșa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
își mână (acesta e cuvântul) victima „la trap” de-a lungul unui râu. La un moment dat se oprește și face semn prizonierului să intre în vad: acesta se supune și stând nemișcat în apa care-i vine până peste genunchi se uită țintă la călăul său. Dar nu cu acea privire, amestec de sfidare, dreaptă mânie și încredere nelimitată în caracterul legic al dezvoltării sociale tipică atâtor eroi convenționali care cad răpuși de reprezentanții forțelor retrograde ale istoriei, și nici una

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382

lui Dumnezeu, îngenunchem și sărutam pământul (pietrele) - urmele pașilor Domnului Iisus. Ne descătușam inimile, ne spunem tainic durerile care ne apasă sufletul, ne rugăm pentru toți și-i pomenim pe cei de acasă. Cu adevarat, când ne-am ridicat din genunchi parcă eram alții. Eram ca niște păsări zburătoare pentru că ni se luase povară grea ce-o purtăm în trup. Ne descătușasem, parcă nu mai eram pământeni, ci niște ființe deosebite care pluteam. Eram atât de fericită, parcă nu mai aveam

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
puternic mirositor și plăcut. Cât privești, nu te mai saturi. Lângă biserică din această grădină este o stâncă. Ea adăpostește chipul Mântuitorului Iisus Hristos căzut de povară păcatelor noastre. Este din piatră albă. Mântuitorul este desculț, căzut pe mâini în genunchi. Este atat de trist și te privește cu duioșie. Să-L vezi cât suferă pentru noi. Cu un pic de voință și puțină osteneală te poti urca să ajungi la El. Și eu, nevrednica, am ajuns la El. Am atins

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
înscris pe ea în limba ebraică, unde a stat îngerul. Pe ea se oficiază slujba. Este cam de 50 sau 60 de cm de înaltă și cam 40 cm de lata. Este pătrată dar înăltuța. Din această cămăruța intri pe genunchi în Sfanțul Mormânt. El este cam de 2 m de lung, cam un metru de lat și înalt de 1,50 m. Așa cred, dar nu sunt sigură, cu aproximație redau. Piatră care adăpostește locul unde a stat Domnul, în

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
și sandale albe. După ce a făcut botezul, cu toată rânduiala lui, ne botează și pe noi simbolic, stropindu-ne pe creștet cu apă sfințită din Iordan. Apoi se cântă troparul Botezului și alte cântări duhovnicești. Majoritatea suntem cu picioarele până la genunchi în apă Iordanului. E plăcut. Apă e limpede că lacrima, se vede nisipul de sub ea și mulțimea peștilor colorați care se joacă în apă. Razele soarelui parcă se joacă și ele pe apă. Mulți fluturi și felurite insecte zboară deasupra

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]