14,154 matches
-
de zid ca pe un giuvaer delicat și de mare preț! Păstrați pe veci în amintire acest loc venerat unde nici unul dintre voi nu va mai pune vreodată piciorul, decât poate ca rob!“ Medicul plângea și mulți bărbați își ascunseră obrazul. «Vreme de opt veacuri, continuă el cu voce spartă și gâfâind, am luminat acest pământ cu știința noastră, dar soarele nostru se află acum la ceasul eclipsei și totul se întunecă. Iar tu, Granadă, știu că flacăra ta pâlpâie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
iar în privința asta eram ca două surori, deja orfane ale aceluiași oraș aflat pe moarte. Ne tânguiam astfel când am auzit pasul tatălui tău care se întorcea. L-am chemat din iatac și, în vreme ce el urca treptele, mi-am șters obrajii cu poalele rochiei pe când Sara își acoperea în grabă capul și obrazul. Mohamed avea ochii injectați, dar m-am prefăcut că nu bag de seamă, ca să nu-l pun în încurcătură. „Sara ți-a adus o carte ca să ne explici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aflat pe moarte. Ne tânguiam astfel când am auzit pasul tatălui tău care se întorcea. L-am chemat din iatac și, în vreme ce el urca treptele, mi-am șters obrajii cu poalele rochiei pe când Sara își acoperea în grabă capul și obrazul. Mohamed avea ochii injectați, dar m-am prefăcut că nu bag de seamă, ca să nu-l pun în încurcătură. „Sara ți-a adus o carte ca să ne explici tu ce conține.“ Tatăl tău nu mai avea de multă vreme nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dormea în noaptea aceea lângă Warda. S-a dus să deschidă. Erau niște ofițeri ai sultanului care îi cerură să vină după ei călare; adunaseră deja mai multe zeci de persoane, printre care adolescenți foarte tineri cărora zăpada le lumina obrajii imberbi. Mohamed s-a întors în odăile lui să-și ia haine mai groase, apoi s-a dus, străjuit de doi soldați, să-și dezlege calul din grajd, îndărătul casei. Ieșită în deschizătura ușii, ținându-mă pe mine pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
om. Adăugă, lăsându-și mâna să apese pe umărul lui Saad: — Orice musulman care rămâne la Granada sporește numărul locuitorilor țării necredincioșilor și contribuie astfel la sporirea numărului dușmanilor lui Dumnezeu și ai Profetului său. O lacrimă se scurse pe obrazul bătrânului, înainte de a se pierde, timidă, printre firele bărbii: — Sunt prea bătrân, prea bolnav, prea sărac pentru a mai putea să mă târăsc pe drumuri sau pentru a înfrunta marea. Oare n-a spus Profetul: faceți cele ce sunt lesnicioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vreme deschis nobilelor ispite ale vieții. ANUL HANURILOR 900 de la hegira (2 octombrie 1494 20 septembrie 1495) Înainte de Fès, nu mai pusesem niciodată piciorul într-un oraș, nu mai văzusem nicicând forfota grăbită a străzilor, nu mai simțisem vreodată pe obraz suflul acela puternic precum vântul dinspre larg, împovărat însă de strigăte și de mirosuri. Firește, m-am născut la Granada, maiestuoasa capitală a regatului Andaluziei, numai că veacul ajunsese de acum departe, iar eu am cunoscut-o când ea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
exilul îl făcuseră să arate scheletic și colțuros. Turbanul lui părea mai mare ca oricând. Era de-a dreptul imens. De fiecare dată când tăcea, se înălțau urletele dizgrațioase ale bocitoarelor cu chipul mânjit cu funingine, cu părul zbârlit, cu obrajii zgâriați până la sânge, în vreme ce într-un ungher din curtea interioară, bocitorii înveșmântați femeiește, proaspăt rași și sulemeniți, își agitau febrili tamburinele pătrate. Pentru a-i face să tacă, Astaghfirullah reîncepu să psalmodieze, mai tare, mai fals, cu și mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
taverne și cartiere mai sordide decât el-Mers. Numai că în ziua aceea, pământul mi-a fugit de sub picioare. Parcă ar fi venit ziua Judecății de Apoi. Mi-era rușine, mi-era rău. Nu conteneam să fug, cu lacrimile șiroaie pe obraji, cu ochii aproape închiși, cu gâtul sugrumat, cu respirația tăiată. Harun mă urma, fără să-mi vorbească, fără să mă atingă, fără să vină măcar mai aproape. A așteptat să cad sfârșit de oboseală, să mă așez pe pragul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dindărătul norilor. Începeam să-mi pierd răbdarea. La ușa băii, nu se zărea nici o mișcare neobișnuită. Erau femei care intrau, altele care ieșeau, unele înfășurate în văluri albe sau negre, altele acoperindu-și doar părul și partea de jos a obrazului. Câteva fetițe le însoțeau. Uneori băieței foarte mici. La un moment dat o femeie grasă a luat-o în direcția mea. Ajunsă în dreptul meu, s-a oprit o clipă, m-a măsurat din creștet până-n tălpi, apoi a plecat mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
intrând. Își făcuse o costumație mai bună. Nu se mulțumise doar să se înfășoare într-o haină neagră și groasă, ci își mai și înfășurase în jurul capului o basma albă care-i acoperea părul, o parte din frunte și din obraji, înnodându-se sub bărbie. Pe deasupra, își pusese un văl ușor, transparent. Deghizarea era atât de desăvârșită, că era cât pe ce să mă las iarăși tras pe sfoară. Când l-am reîntâlnit, părea tulburat. I-am cerut vești din expediție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
tavernă! În clipa următoare deja regretam. Voi regreta până la sfârșitul zilelor mele că am rostit acel cuvânt. Aș fi preferat să mă pălmuiască din nou, să mă snopească în bătaie, decât să se prăbușească pe pernă, cu aerul rătăcit, cu obrazul îngropat în palme. La ce ar mai fi folosit să-i cer iertare? Am ieșit din casa lui, alungându-mă de acolo eu însumi, și am mers drept înainte, ceasuri întregi, fără să salut pe nimeni, fără să văd pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și noapte la căpătâiul lui și trebuie să mărturisesc că nu o dată mi-am pierdut orice speranță cu privire la vindecarea lui. Stăpânul orașului l-a trimis pe medicul său, un negru foarte bătrân cu o barbă albă ca un colier în jurul obrajilor, care citise lucrările orientalilor, dar și pe cele ale andaluzilor. Acesta a prescris un regim alimentar sever și a pregătit două decocturi despre care n-aș putea spune dacă au fost eficace sau doar inofensive, căci starea unchiului meu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
blestemat, i-am aruncat lui Harun o privire imploratoare: — Crezi că o să iasă de acolo? În loc să-mi răspundă, a continuat să meargă, privind în jos cu un aer îngândurat, vreme de câteva minute. Brusc, rămase nemișcat, își lipi palmele de obraji, apoi le dădu la o parte, ținând în continuare ochii închiși. — Hassan, hotărârea mea e luată. Vreau ca Mariam să fie soția mea, mama copiilor mei. ANUL PETRECUT LA MARISTAN 913 de la hegira (13 mai 1507 1 mai 1508) La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și că sărbătoarea putea începe. Ritualul mi s-a părut interminabil. Încă de dimineață, femeile care se ocupau cu îmbrăcatul, pieptănatul și epilatul miresei, printre care Sara cea de neînlocuit, se agitaseră în jurul Fatimei, dându-i cu suliman roșu pe obraji, cu negru pe mâini și pe picioare, desenându-i între sprâncene un triunghi și încă unul sub buza de jos, alungit ca o frunză de măslin. Astfel fardată, a fost așezată pe un postament pentru a putea fi admirată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Fatimei priviri disperate, imploratoare, jalnice. Părul ei roșcat se împrăștiase peste perna sul de la căpătâiul patului. Mi-am trecut mâna prin pletele ei, am strâns o buclă în palmă, i-am dat drumul oftând, bătând-o apoi cu palma peste obraji, tot mai iute, tot mai tare. Un surâs se desenă atunci pe buzele ei, dar nu se trezi din somn. I-am scuturat umărul, frenetic, gata s-o fac să cadă din pat. Nu păru să-și dea seama; nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pentru a se referi la propria lor intimitate. Dar cum mă puteam aștepta la așa ceva din gura Fatimei care, nu mai departe decât ieri, leșinase doar văzându-și odaia nupțială? M-am întors spre ea. Își ținea mâinile lipite de obraz. — Cine te-a învățat să-mi spui asta? Îi era rușine, îi era frică, plângea. Am liniștit-o râzând îndelung și am strâns-o lângă mine. O iertasem. Săptămâna s-a încheiat printr-un ultim banchet, pentru care am primit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în ramadan. Tripoli din Berberia avea să cadă încă din anul următor. Nici unul dintre cele trei orașe nu a mai fost de atunci recucerit de către musulmani. ANUL CELOR DOUĂ PALATE 916 de la hegira (10 aprilie 1510 30 martie 1511) Pe obrajii tăi am făcut să înflorească un trandafir, Pe buzele tale am făcut să se nască un surâs, Nu mă respinge, căci Legea noastră e limpede: Orice bărbat are dreptul să culeagă Ceea ce el însuși a sădit. Aveam de acum un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
glas cântat: Dragostea e sete la ghizdul fântânii, Dragostea e floare, nu și rod. Cu un gest spontan, mi-am luat punga și i-am azvârlit-o. Conținea cu siguranță mai mult de cincizeci de dinari. Dar zâmbetul care lumină obrazul Hibei nu avea preț. Mi-am petrecut noaptea întreagă culegându-l. * * * La șase luni după acest banchet, am primit vizita unui ofițer din garda regală: sultanul mă chema la el în ziua aceea și m-am dus la palat foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
apăsându-i falca. Se trase puțin înapoi, fără să deschidă gura. — Dezbracă-te, Mariam! Ea se uită la Iscoditor cu ochi neîncrezători, înspăimântați. Acesta urlă iarăși: — Eu, Harun, soțul tău, îți poruncesc să te dezbraci! Ascultă! Biata fată își dezveli obrajii și buzele, apoi părul, cu gesturi stângace, sacadate. Zeruali închise ochii și lăsă fățiș capul în jos. Dacă vedea trupul gol al acelei femei, știa ce soartă îl așteaptă. Înalță capul și deschide ochii! Ordinul lui Harun fu însoțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
el transporta deja o mare cantitate de grâne și de vite, dar mai putea, făgăduia el, să-mi facă un locșor destul de confortabil. Înainte de a urca la bord, m-am lungit pe burtă pe mal și mi-am cufundat îndelung obrazul în apa Nilului. Când am dat să mă ridic, am avut certitudinea că, după furtuna care-mi risipise avutul, o viață nouă mi-era oferită în acea țară a Egiptului, o viață de pasiuni, primejdii și onoruri. De-abia așteptam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
m-a trezit zgomotul unei căderi. Era lungit pe jos, în patio, unde se plimbase nervos încă de dimineață. Capul i se lovise de marginea bazinului. Nu mai sufla. O fiebințeală îngrozitoare mi-a năvălit în piept. Mi-am ascuns obrazul. Maică-mea a continuat fără să se uite la mine: — În fața vitregiei, femeile se încovoaie, iar bărbații se frâng. Tatăl tău era prizonierul amorului propriu. Eu am fost învățată să mă supun. — Și Warda? — Ne-a părăsit după moartea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
puțin înainte de șederea mea la Roma. Am reușit totuși să culeg o informație de o extremă gravitate, datorită erorii unui consilier. „Nimic nu e mai rău pentru om decât o limbă care alunecă“, spunea califul Ali, Dumnezeu să-i cinstească obrazul! Or, limba acelui dregător aluneca necontenit. Când se discuta despre citadela din Alger, ocupată de necredincioși, omul acela spunea mereu „citadela din Cairo“, ajungând chiar să vorbească despre circazieni în loc de castilieni, până când un alt consilier, mult mai tânăr totuși, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
larg și cu mâna întinsă: — Mă numesc Aladin Hassan Ibn-al-Wazzan, neguțător din Fès și de baștină din Granada, facă Domnul să fie iarăși a noastră prin paloșul otomanilor! Foarte intimidat, Bayazid s-a aruncat peste mine și și-a ascuns obrazul îndesându-l umărul meu. Ofițerul i-a dat pace, spunându-mi: Frumos copil! Are același nume ca fiul meu cel mare! Nu l-am mai văzut de șapte luni. Mustața îi tremură. Privirea lui nu mai avea nimic înspăimântător. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și, după cât mi se părea mie, exagerat de mâhnită: — Sanctitatea Sa dorește să vă vadă. Se cuvenea oare să mă tânguiesc sau să mă bucur? Pentru ce voia Adrian să mă vadă? Pentru ce mi-l trimitea pe Guicciardini în persoană? Obrazul inexpresiv al florentinului nu mi-a îngăduit să-l întreb. Am cătat spre cer. Trebuia să fi fost cam șase sau șapte dimineața, dar în ce zi? Și în ce lună? L-am întrebat pe unul dintre temniceri în vreme ce străbăteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ca să poată vedea, pipăi pământul de dedesubt - însă mâna i se afundă într-o gaură îngustă, dar adâncă. Acum simți ceva dur; rece la atingere. Era o cutie de oțel. În sfârșit: bani! Trebui să se culce la pământ, cu obrazul lipit de piatră, ca să poată pătrunde destul de adânc. Degetele se chinuiau să-și apuce prada. Cutia era greu de ridicat, dar, în cele din urmă, o trase afară. Era încuiată; însă conținutul făcea prea puțin zgomot ca să fie vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]