13,698 matches
-
O fi bolnavă...! M-am întors. M-am apropiat de bapțea. Fără batic pe cap, cu părul răvășit, cu fața mică și uscată, cu fruntea rourată de transpirație, am citit în ochii ei o suferință cumplită. M-am apropiat de obrazul ei, vrând să preiau o parte din durerea atroce care-i sfâșia măruntaiele. A văzut și a intuit gestul meu. Mi-a murmurat cu glas stins, întretăiat: De ce, Titi?... de ce-ai fugit?... unde?... N-a mai putut continua. Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
stins, întretăiat: De ce, Titi?... de ce-ai fugit?... unde?... N-a mai putut continua. Cu capul mic și ciufulit, sprijinit de pământul reavăn, acoperit de iarba prin care țâșnea seva de viață tânără, un firicel de sânge roșu îi colora obrazul palid, de la colțul gurii până a bărbie. A tăcut și a închis pentru veșnicie ochii ei căprui și calzi în care mai scânteia o fărâmă de viață. Ce-i făcut, măi, plodule?? Ce-ai făcut? Uite, vezi? Din cauza ta poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
stăteau sub imensa cupolă a cerului albastru, de unde veneau neîntrerupte pale de aer fierbinte, care-ți frigea pielea. Participasem la un ritual de o cruzime înfiorătoare. Mă simțeam atât de copleșit, de neputincios și inutil, încât lacrimile îmi șiroiau pe obraji fără voia mea. Monstruos! Din poziția în care se afla acum Haiduc de pe botul făcut țăndări de loviturile nemiloase ale călăului se dezvelise un rest din maxilarul altădată întreg, lăsând să se vadă un rânjet sarcastic, aruncat speciei umane pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
totul era sub jurisdicția acestor insecte respingătoare, consumatoare de celule roșii. Dimineața, când m-a văzut mama, a scos un strigăt de spaimă: Titi, ce-i cu tine? Ce-ai pățit??? Ochii mei aveau cearcăne, iar pe frunte și pe obraji se puteau citi limpede urmele vizitatorilor nocturni. După ce mi-a scos pijamaua, mama a crezut că am scarlatină. Se uita la mine și nu înțelegea ce s-a întâmplat. Dar ce ai, Titi dragă, ce ți s-a întâmplat? Uitându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
constituia pentru domnul învățător o chestiune secundară, lipsită de importanță pedagogică. Vocabularul jignitor și trivial era meniul lui favorit la fiecare oră. Înalt și deșirat, cu mâinile bălăngănindu-se pe lângă corpul costeliv și cocârjat, avea iuțimea și agilitatea unei primate. Obrazul lătăreț, brăzdat de firișoare roșii-vineții, prin care circulau hematiile într-o proporție de 50% cu lichidul dionisiac, era cartea de vizită cea mai elocventă a acestui "avortonus paedagogus". Iar pentru a-și calma starea lui permanent colerică, își absorbea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ați cântat într-adevăr foarte frumos. Acum odihniți-vă. Familia Butu a urmărit cu sufletul la gură concertul nostru religios improvizat și spontan -, trăind vizibil o stare de catharsis, de purificare lăuntrică și înălțare sufletească. Erau profund mișcați, lacrimile de pe obrajii lor constituiau dovada palpabilă a emoțiilor intense în fața demersului nostru artistico-religios. Transpuși în focul creației interpretative cu substrat teologic, n-am sesizat faptul că monstruoasa creatură metalică, pe nările căreia țâșneau ciclic jeturi cu aburi clocotitori și cenușă incandescentă, își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
vagonului, cu Bebi în poale, se uita țintă cu ochii înlăcrimați la femeia din fața ei, care o încuraja și o îmbărbăta, care-i dădea energie și-i mobiliza forțele pentru a face față viitoarelor încercări. Lacrimile i se uscaseră pe obrajii prăfuiți, lăsând două dâre pământii ca machiajul superficial al unui clovn pregătit în grabă să intre pe scenă. Da. Această femeie judeca lucrurile la rece. Avea dreptate. Ar fi putut fi mai rău, mult mai rău. Ca un arc ținut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
fără tine, iar copiii întreabă mereu unde ești și de ce nu vii acasă... Dragul meu Vasilică, dragul meu soț, noapte bună, noapte bună! N-a mai putut rezista: șuvoaie de lacrimi amare îi inundau ochii și se prelingeau, fierbinți, pe obrajii care nu mai erau tineri și începuseră să aibă crestături, riduri și șănțulețe, reflectând pregnant uzura fizică intensă, violentă și prematură a unei femei încolțite de necazurile și nevoile cotidiene. ...Of, mama, mama, mama! Ce milă mi-era de tine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
e timpul să dăm jos masca temporară și falsă a dușmăniei, a urii și încrâncenării, a morții violente și implacabile, care nu ne reprezenta. Am zis că e momentul să ne arătăm celor din jurul nostru așa cum suntem în realitate, ca obrazul nostru și ochii noștri să exteriorizeze adevărata structură a sufletului nostru: bunătate, sensibilitate, dragoste, inteligență creatoare, pace și iertare... Ne-am adus aminte cât de frumoasă și de trecătoare este șederea omului pe acest pământ și din nou am declamat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
așteptam pe mama să vină de la spital, Mircea s-a dus, ca de obicei, la Țile. Acesta era afară stând pe niște chirpici. Ochii triști ai băiatului, înroșiți de fumul lumânărilor, de nesomn și de lacrimile care-i curgeau pe obraz, l-au speriat cumplit pe Mircea. Țile, ce s-a întâmplat? Spune! Babica, babica mea cea bună... s-a dus... Și a început să plângă copilărește, cu sughițuri neîntrerupte, care-i zguduiau corpul. Mircea s-a aplecat, l-a cuprins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
fotoliu comod, așezat sub mărul Cunoașterii din grădina Edenului, filosofând asupra frumuseții nepieritoare a acestei lumi, n-ai sesizat plutind prin fața ochilor Tăi divini particule de cenușă umană, depunându-se cu sfială tremurândă în părul Tău, pe umerii Tăi, pe obrazul Tău impasibil și pe fața de masă imaculată, țesută din cel mai fin borangic și brodată cu încântătoare motive folclorice? La ce meditai, Doamne? Spune! Ai probleme? Crezi că aș putea să Te ajut cu ceva? Și-au făcut viței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
O fi bolnavă...! M-am întors. M-am apropiat de bapțea. Fără batic pe cap, cu părul răvășit, cu fața mică și uscată, cu fruntea rourată de transpirație, am citit în ochii ei o suferință cumplită. M-am apropiat de obrazul ei, vrând să preiau o parte din durerea atroce care-i sfâșia măruntaiele. A văzut și a intuit gestul meu. Mi-a murmurat cu glas stins, întretăiat: De ce, Titi?... de ce-ai fugit?... unde?... N-a mai putut continua. Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
stins, întretăiat: De ce, Titi?... de ce-ai fugit?... unde?... N-a mai putut continua. Cu capul mic și ciufulit, sprijinit de pământul reavăn, acoperit de iarba prin care țâșnea seva de viață tânără, un firicel de sânge roșu îi colora obrazul palid, de la colțul gurii până la bărbie. A tăcut și a închis pentru veșnicie ochii ei căprui și calzi în care mai scânteia o fărâmă de viață." Episodul continuă la fel de zguduitor cu înmormântarea, în cadrul aceleiași ceremonii, a bunicii și a nepoatei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și-a plătit cotizația la partid... Poezia reprezintă foaia de temperatură a unei epoci. Poezia e atunci cînd femeia care naște în durerile specifice aude fanfara militară care intonează marșuri în parcul din centru orașului, în timp ce brutarul tocmai ciupește de obraz o pîine pe care a scos-o din cuptor, iar alpinistul utilitar, tot urcînd, a părăsit spațiul posibilului dînd nas în nas cu Dumnezeu...! Paznicul ploii sunt eu! A.B. Recent, cartea Dumneavoastră "Paznicul ploii", apărută la editura clujeană "Limes
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
pe interlocutorii mei (primesc răspunsuri incredibile) ce înseamnă Poezia... Pentru dvs. ce înseamnă Poezia? Poezia e atunci cînd femeia care naște în durerile specifice aude fanfara militară care intonează marșuri în parcul din centru orașului, în timp ce brutarul tocmai ciupește de obraz o pîine pe care a scos-o din cuptor, iar alpinistul utilitar, tot urcînd, a părăsit spațiul posibilului dînd nas în nas cu Dumnezeu ...! Și în timp ce femeia care naște simte că din pîntecele ei va apărea un curcubeu, o mierlă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
chip senin, același zâmbet șarmant. Ești neschimbată! îi zic. Ei, am mai îmbătrânit! zice râzând... Nu, nu a îmbătrânit. Uneori are un fel al ei de a privi pe fereastră. Stă așa câteva clipe cu ea, apoi își atinge cochet obrazul. Se aud clopotele bisericii "Sfântul Nicolae Domnesc. Văd și umbra Casei Dosoftei. A.B.Cartea ta Post-hipnotice este fascinantă, treci dintr-o pagină în alta și nu dorești să te oprești. Cât ai lucrat la ea? La Post-hipnotice (Ed. Timpul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Viața oricărui oraș german e cu totul alta În zi de sărbătoare. Orice oraș e gol, populația mergând masiv pe jos, cu rücksacul cu alimente, cât mai departe pentru a-și oxigena plămânii cu aer sănătos, și se Întoarce cu obrajii roșii. Cei sus-puși nu participă la aceste excursii populare. Duminica e burgheză. La drum deci. Grupuri de rude și prieteni pătrund până În cele mai Îndepărtate unghere. Părinți, socri, cumnați, copii și nepoți, s-au adunat din cele mai retrase cartiere
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
se entuziasmeze În această grădină a popoarelor lumii. Prin Tirol la Viena. Budapesta A doua zi suntem În Austria. Trecem prin Innsbruck de unde ne Îmbrățisează dulcea vale a Tirolului. Întlnim grupuri de fete și băieți, În pitoreștile lor costume, cu obrajii roșii, sănătoși, cântând. Sandu Aldea, În „Drum și popas” scrie: Dragostea tirolezului e curată, luminoasă și inima lui Întreagă e ascunsă Într-un trandafir ce-l dă iubitei. Schenckt man sich Rosen Tirol Weisst man was das bedeuten soll? Man
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
intrat în cameră exact în momentul în care își exprima părerea. După ce Zaharia i-a raportat ce s-a întâmplat, Țurcanu l-a chemat la el pe Popa, l-a apucat de gât și i-a dat o palmă peste obraz atât de tare, încât i-a dislocat mandibula. Simțind că nu mai poate închide gura, Popa i s-a adresat agresorului său: Domnule Țurcanu, vă rog respectuos să binevoiți să-mi mai dați o palmă și de partea cealaltă, poate
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
cu pungulițele în mână pe covorul verde din curte, unde le zărisem, în prealabil, pe fete. M-am așezat în fața Anei și, întinzându-i pachețelele, mi-am cerut iertare la modul cel mai sincer și profund. Lacrimile au apărut pe obrajii Anei, dar și pe-ai mei. Amândoi regretam incidentul, amândoi suferiserăm inutil, ca doi copii răzgâiați, ce s-au plictisit de frumusețea jocului lor... Ne-am iertat și ne-am împreunat fiecare mâinile, făcând namaste... Luminile reapăruseră, fericirea grupului se
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
duioșie; mie îmi era adresat - nicio altă poză nu ar fi fost mai potrivită, niciun alt dar nu ar fi fost mai prețios! Mama m-a văzut, mi-a simțit frământarea și a venit de mi-a șters lacrimile de pe obraji și din suflet. Au fost ultimele din noapte; nodul a dispărut din gât, am început să mă bucur, am cântat și - cum am mai scris - am fost răsfățat cu mult prasad. Meditația din prima zi a anului. Prima zi a
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
manifestă ca savant Citind în chip de diletant Ce-a scris cu dubios talent ... ca student. Ori unui ex-ministru: Cu vârful ghetei sictirit te plângi că-n față fuși lovit; O, jalbă care-și are hazul: Stimate, unde-ți porți obrazul? Și tot George Voevidca semna următoarele două: Fapt divers: Un tip zănatec mi-a furat în tren valiza durdulie... Când va deschide-o-s răzbunat: ticsităi de ... filologie! Unui profesor de matematică: E practic cum pereche n-are: adună cifre
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
a dăltuit o cruce mare, Și palmele aspre i-au sângerat adânc și greu. Purta sub pleoape ude și-amorțite, destrămare. Plângea. Își întoarse ochii să nu-l văd și eu. I se împietrise în colțul gurii deznădejdi amare, Iar obrajii i se scăldau în ape tulburi de curcubeu. În poarta de la drum - tata a dăltuit o cruce mare Și palmele aspre iau sângerat adânc și greu Dus pe gânduri am stat lângă el privind mereu: De ce faci, tată, crucea asta
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
nu a explodat, ea radiază, se întinde, nu mai poate fi oprită, o treime din Europa a fost dată unor comisari cinici, abia ieșiți din cuptorul asiatic al proceselor politice și al luptelor pentru putere. Cu ce drept, cu ce obraz mai vin diplomații și gazetarii să ne întrebe de ce sîntem speriați, lași și falși? După șase luni de la eliberare, la noi, ultimul acar sau țîrcovnic de biserică știa cu limpezime cam ce este și încotro ne va duce această revoluție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și nu se năpusteau asupra vinovatului; dresajul lor nu avusese în vedere oameni în pielea goală. Acum, spectacolul era grandios: zeci de trupuri dezgolite, burți lipite de șira spinării, coaste ieșite în afară, fese descărnate, brațe și picioare ca bețele, obraji scofîlciți și capete tunse, ca de copil, piele murdară, cu erupții și plăgi ce păreau tatuaje savant organizate, toate acestea încălzite de un soare blînd, care era totuși al unei zile de iarnă. Unii se despuiaseră de tot, ceea ce am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]