15,319 matches
-
umană ? Nu, ea este una „monstruoasă”. Dimensiunea monstruosului include nu doar formele de criminalitate și subumanitate evocate de teoriile lombrosiene, ci și sfera percepției și a patologiilor nervoase precum și domeniul discutabil al sacrului. Leiba Zibal dobândește acces la monstruos prin intermediul sacrului, iar sacrul înseamnă în aceste circumstanțe vio- lență sacrificială. Forma de ritualitate care pune în contact cu sacrul și care permite sacrificarea familiei sale este recu noscută și incorporată prin intermediul violenței sacri- ficiale de către Leiba Zibal. Ieșirea din sfera gândirii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ea este una „monstruoasă”. Dimensiunea monstruosului include nu doar formele de criminalitate și subumanitate evocate de teoriile lombrosiene, ci și sfera percepției și a patologiilor nervoase precum și domeniul discutabil al sacrului. Leiba Zibal dobândește acces la monstruos prin intermediul sacrului, iar sacrul înseamnă în aceste circumstanțe vio- lență sacrificială. Forma de ritualitate care pune în contact cu sacrul și care permite sacrificarea familiei sale este recu noscută și incorporată prin intermediul violenței sacri- ficiale de către Leiba Zibal. Ieșirea din sfera gândirii umane înseamnă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
teoriile lombrosiene, ci și sfera percepției și a patologiilor nervoase precum și domeniul discutabil al sacrului. Leiba Zibal dobândește acces la monstruos prin intermediul sacrului, iar sacrul înseamnă în aceste circumstanțe vio- lență sacrificială. Forma de ritualitate care pune în contact cu sacrul și care permite sacrificarea familiei sale este recu noscută și incorporată prin intermediul violenței sacri- ficiale de către Leiba Zibal. Ieșirea din sfera gândirii umane înseamnă aici intrarea pe domeniul sacrului, „nebunia” care îl face pe Zibal să-l tortureze pe Gheorghe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
vio- lență sacrificială. Forma de ritualitate care pune în contact cu sacrul și care permite sacrificarea familiei sale este recu noscută și incorporată prin intermediul violenței sacri- ficiale de către Leiba Zibal. Ieșirea din sfera gândirii umane înseamnă aici intrarea pe domeniul sacrului, „nebunia” care îl face pe Zibal să-l tortureze pe Gheorghe în aceeași ordine simbolică a torturii sacrificiale. În același timp, recuperarea unei violențe sacre nu este străină de imaginea Dumnezeului Vechiului Testament. Parte din tortura la care este supus
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sacri- ficiale de către Leiba Zibal. Ieșirea din sfera gândirii umane înseamnă aici intrarea pe domeniul sacrului, „nebunia” care îl face pe Zibal să-l tortureze pe Gheorghe în aceeași ordine simbolică a torturii sacrificiale. În același timp, recuperarea unei violențe sacre nu este străină de imaginea Dumnezeului Vechiului Testament. Parte din tortura la care este supus Isus ține de țintuirea acestuia pe cruce, deci această tortură participă la configurarea unei forme de violență legată de sacru. Imaginea țintuirii reapare obsedant, torturant
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
același timp, recuperarea unei violențe sacre nu este străină de imaginea Dumnezeului Vechiului Testament. Parte din tortura la care este supus Isus ține de țintuirea acestuia pe cruce, deci această tortură participă la configurarea unei forme de violență legată de sacru. Imaginea țintuirii reapare obsedant, torturant și Leiba va proceda în consecință, va „țintui” mâna în sensul imobilizării ei, așa cum obsesiv această mână revine ca un laitmotiv în economia acțiunii violente. Pe de altă parte, așa cum creștinii aprind o „făclie”, o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Sacralitatea gestului a cărui semnificație simbolică este asimilată de către Leiba determină convertirea acestuia, o convertire întru violență la o religie a violenței care face din sacrificiul principalului zeu emblema sa esențială. Ieșirea din sfera gândirii umane, ne introduce pe teritoriul sacrului, care este însă și unul de negândit, putând fi omologat cu cel al nebuniei. Cu alte cuvinte, de la un punct încolo Leiba trăiește o experiență religioasă , un proces de metanoia care-i permite să afirme fără urmă de ironie că
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Data este cea care permite intrarea într-un regim sacral în care violența se întoarce dinspre regele detronat și linșat, în prada unei terori indescriptibile spre caracterul virtual punitiv al replicii victimei care se transformă tot sub semnul unei posesii sacre în călău. Semnul excesului este dublu și se cuvine a citi teroarea de care e cuprins Mișu ca o expresie nu doar a simplei lașități a personajului, ci ca o stare care reclamă o parte din spiritul sărbătorii, teroarea sacră
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sacre în călău. Semnul excesului este dublu și se cuvine a citi teroarea de care e cuprins Mișu ca o expresie nu doar a simplei lașități a personajului, ci ca o stare care reclamă o parte din spiritul sărbătorii, teroarea sacră care face corp comun cu entuziasmul. Această teroare se declanșează în timpul unui scandal pe stradă, iar ceea ce camuflează în termenii lui Mircea Eliade o urmă de sacru în contextul profan al încăierării este autoritatea pe care o reclamă mardeiașii din
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
personajului, ci ca o stare care reclamă o parte din spiritul sărbătorii, teroarea sacră care face corp comun cu entuziasmul. Această teroare se declanșează în timpul unui scandal pe stradă, iar ceea ce camuflează în termenii lui Mircea Eliade o urmă de sacru în contextul profan al încăierării este autoritatea pe care o reclamă mardeiașii din celălalt grup care susțin că ar fi de la „parchetul general”. Regimul burlesc al relatării face aproape invizibil acest amănunt. Mitică face experiența acestei inversiuni pe care lumea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care o reclamă mardeiașii din celălalt grup care susțin că ar fi de la „parchetul general”. Regimul burlesc al relatării face aproape invizibil acest amănunt. Mitică face experiența acestei inversiuni pe care lumea sărbătorii orgiastice o vehiculează ca expresie a unui sacru care se manifestă în imaginea scoaterii din țâțâni a lumii, a distrugerii ei în vederea refondării ei din nou. Regimul lui „simț enorm și văz monstruos” este cel al sărbătorii orgiastice, către care data de 1 aprilie trimite prin aluzie la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pentru că lumea în care face film Pintilie este una dereglată în cele mai intime resorturi ale sale. Întrebarea care dă și titlul filmului are valențe metafizice, însă răspunsul pe care-l primește evocă bășcălia, pe care augumentativ, în tonul unui sacru inversat, al unei sote- riologii degradate, de-a-ndoaselea, regizorul o numește „Sfânta Bășcălie”. Titlul filmului rezonează cu cel al romanului lui Ernest Hemingway, Pentru cine bat clopotele (1940) după care Sam Wood a realizat în 1943 o „dramă romantică” cu Gary
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Am zis că este un semn. A venit furtuna și azi, mai târziu, dar a venit. Înseamnă că a fost adevărat. De-acum nu mai contează. Premiu? Glorie? Bani? Nu. Cred că am câștigat în fața mea, și că am datoria sacră de a lupta cu mai multă încredere în mine. N-am murit ca actriță! Trebuie să exist! Ce seară liniștită... Ce emoții trecute, dor de Liviu, cu Roxana plecată, cu mine singură și cu trăsnetele naturii. Doamne!!, dă-ne sănătate
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
miezul sufocat de ploi al lui iulie, rostit lucid, firesc, fără contorsiuni melodramatice, doar cu o palidă smălțuire de lacrimă... În noaptea care a urmat, o noapte vastă cu petece întunecate, imense, de nori conturați cu înfricoșătoare precizie de o sacră lună plină, în noaptea care a urmat, am stat la fereastră mult timp, fumând dezorientat, contemplând panorama nocturnă a orașului căruia ADA i se dăruise mai bine de douăzeci de ani, obsedat de cadența necruțătoare a versurilor lui Rilke: „...Și
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
cutremure și după prima construcție, ridicată de Pedro de Valdivia și mistuită de un incendiu provocat de un atac al indienilor. Actuala construcție, începută la 1747, se datorează unor arhitecți italieni, iar interiorul unor artiști iezuiți din Bavaria. Trecând de la sacru la profan, lângă catedrală se află Palatul Moneda, sediul Președinției. Construit de arhitectul italian Joaquin Toesca, ca edificiu al monetăriei de aici numele avea să-și schimbe destinația parțial, aici avându-și sediul între 1846 și 1858 și președinții, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
altul de coșuri cu flori, am asistat la discuțiile din Boca Maldita Gura spurcată, Hyde Park-ul din Curitiba, unde fiecare spune ce-i trece prin cap celor dispuși să-l asculte, am vizitat apoi Catedrala și Muzeul de artă sacră. După-amiază aveam două întâlniri importante: cu rectorul Universidad Federal do Parana și cu directoarea Bibliotecii Municipale. Ambele au fost instructive, interesante, făcând un schimb de idei asupra posibilităților de cooperare. Pentru Biblioteca Municipală am oferit o donație de 50 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
în preferințele turiștilor străini) și când spun asta nu mă refer doar la clădiri și la muzeele în sine, ci și la case, prăvălii, bodegi, străzi, plaje, oameni. Am reușit să vedem în fugă Museu Afro-Brasileiro și Museu de Arte Sacra, ne-am plimbat puțin prin Mercado Modelo, o construcție de 3 etaje unde poți găsi mii de obiecte artizanale și de cadouri. Nu puteam să părăsesc Salvador fără a trece pe la casa lui Jorge Amado, ce mă fascinase din tinerețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
niște dungi stacojii, verzi și galbene, portretele unor patriarhi cu b)rbi albe și priviri fixe. Din umbr), prind contur niște preoți cu p)l)rii mari, negre. Cu secole În urm), ei au pus st)pânire pe acest loc sacru și nu au mai renunțat la el. Comedii În care planșetele pleac) din suflet - Così Fan Tutte, Nunta lui Figaro sau C)l)toria sentimental) a lui Sterne; sunt mereu atras de acestea, ca și de operele lui Stendhal și
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
n)scut pentru a elimina din trupurile oamenilor tensiunea muscular). Îți vorbește despre mișcare fizic), respirație, postur), dormitul cu sau f)r) pern), cu ferestrele deschise sau Închise. Toate acestea sunt importante, pentru c) el consider) corpul uman drept ceva sacru. Este rumen În obraji, are nasul puțin Încovoiat și o expresie blajin). V)d În el acea inocent) a onoarei pure a cercetașului de care d)deau dovad) b)ieții pe care i-am cunoscut la YMCA (Young Men’s
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Unii dintre pasageri Își descarc) blițurile. Îmi amintesc cum Ruskin tuna și fulgeră Împotriva noului soi de cet)țeni și turiști. „V-ați b)țuț joc de art)... V-ați b)țuț joc de natur); adic) toate senzațiile profunde și sacre ale peisajului natural... Ați f)cut un pod de cale ferat) peste cascadă Schaffhausen... Nu exist) vale liniștit) În Anglia pe care s) nu o fi umplut cu vacarmul șantierelor...” Norii nu mai sunt cumulus aurii, ci se Întind cenușii
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
să le descifrăm nici sursa, nici simbolurile. De acolo și-au luat inspirația Eschil și Sofocle În intenția de a face prin teatru o legătură Între noi și cosmos. În timpul nostru avem o nouă noțiune, aceea de entertainment, din care sacrul lipsește. Arta ca manual de instruire a sufletului, ca medicină spirituală, a dispărut În Occident, fiind Înlocuită de un fun non-stop. Suntem departe de aceste zone de influență, dar dacă teatrul mai poate avea un rost, e că prin el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
până la ultima treaptă, unde Îl aștepta Brutus, pentru a-i da lovitura de grație, Îmbrățișându-l Într-un act de iubire sacrificată - era intenționat lucrată Într-un ritm ireal, Încetinit. Dura aproape cinci minute, era ca o formă de pantomimă sacră (ce corespundea În teatrul elisabetan cu celebrele dumb-shows, unde narativul Își schimba direcția, pentru a trezi În spectator un șoc prin acțiunea tăcerii În mișcarea fără cuvinte). Parcă suspendată În eternitate, ca un stop-cadru al istoriei, dilatând timpul real, moartea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Între bețele care parcă Îi ieșeau prin trup Îmi amintea de sulițele Sfântului Sebastian, producând aceeași impresie de sacrificiu. Era o imagine răscolitoare, deși total formală, simbolică, pe care o am și acum prezentă În memorie. Regăseam ceva pagân și sacru În suferința lui Sen-te, În timp ce lumea capitalistă Îmi apărea mai odioasă ca odinioară la Piatra-Neamț. Poate pentru că și tu și eu o cunoșteam mai bine. Suferința lui Sen-te era o suferință de martir... AMN: În spectacolul american, performanțele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Botta, Actorul, singur pe scenă, la sfârșitul reprezentației, Își revizita trecutul, În așteptarea morții. La final, Actorul dispărea Înghițit În ceață, dincolo de cortina de fier, dar ceva din spiritul lui rămânea, așa cum rămăsese palpabilă, pentru copilul din mine, prezența monștrilor sacri de altădată În atmosfera misterioasă a sălii teatrului. Ce m-a fascinat lucrând la adaptarea pentru televiziune a scurtei piese L’impromptu de Versailles de Molière a fost descoperirea gros-planului, prin care poți explora intim, În cele mai fine detalii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
din dans, muzică și artele vizuale. Compozitorul Gian Carlo Menotti ne oferea serate somptuoase În vila lui din Piazza della Signioria, unde, În calitate de director și patron al Festivalului, Îi făcea plăcere să ne prezinte pe noi, tineri necunoscuți, marilor monștri sacri, invitați de onoare ai orașului. Merce Cunningham și John Cage stăteau de vorbă cu Luciano Berio, iar Jasper Jones cu o mână Îi oferea Marthei Graham un cocktail, iar cu cealaltă Îl saluta pe Patrice Chéreau, care tocmai debutase și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]