13,967 matches
-
precădere cu liedul. În general, versurile care l-au inspirat pe muzician aparțin poeților romantici, tematica pieselor fiind și ea identică cu cea abordată de aceștia. Creația lui Schubert era straină de virtuozitatea cerută de sălile de concerte sau de saloanele muzicale ale Vienei. În schimb, compozitorul prefera să scrie pentru prietenii apropiați, care participau la serile de muzică organizate de acesta, seri care mai erau numite și “schuberiade”. Aici se adunau iubitorii liedului, care aveau privilegiul să asculte celebra voce
Franz Schubert () [Corola-website/Science/307549_a_308878]
-
este silit să-și confrunte trecutul violent în timp ce caută persoana care l-a contactat. Ca urmare a lichidării prietenilor săi "Max", "Patsy" și "Cockeye" în 1933 după o confruntare armată cu poliția, Noodles, urmărit de Mafie, se refugiază într-un salon de opiu. În timp ce se odihnește acolo, își amintește despre copilăria sa din New York-ul anilor '20. În scena următoare sunt prezentate acțiunile din 1921 ale tânărului Noodles (interpretat de actorul Scott Tiler) și trupa sa de borfași, formată din "Patrick
A fost odată în America () [Corola-website/Science/307594_a_308923]
-
fi modele din 1930, iar ocupanții sunt îmbrăcați în haine din acceași perioadă. Nu este clar dacă această scenă este o amintire sau parte dintr-un un bal mascat mobil. Următoarea secvență este din anii 1930, când Noodles intră în salonul de opiu. Se întinde pe patul ocupat la începutul filmului, inhalează adânc opiu dintr-o pipă, după care se întoarce încet cu fața în sus și zâmbește, destins. Stop cadru, creditele încep. Filmul începe și se sfârșește în 1933, cu
A fost odată în America () [Corola-website/Science/307594_a_308923]
-
filmului, inhalează adânc opiu dintr-o pipă, după care se întoarce încet cu fața în sus și zâmbește, destins. Stop cadru, creditele încep. Filmul începe și se sfârșește în 1933, cu Noodles ascunzându-se de asasinii "Sindicatului Crimei" într-un salon de opiu. Dat fiind faptul că ultima scenă a filmului este Noodles zâmbind liniștit de opiu, unii fani și critici interpretează filmul ca fiind un vis sau o fantezie indusă de opiu, în care Noodles își amintește trecutul și își
A fost odată în America () [Corola-website/Science/307594_a_308923]
-
publicat romanul "Dama cu camelii", roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspirație pentru libretul operei lui Giuseppe Verdi, "La Traviata", cu singura diferență că în operă, personajul feminin apare sub numele de "Violetta Valery". Petrecere în saloanele Violettei Valery, din Paris. Un grup însuflețiți de aristocrați veseli și domnisoare îndatoritoare s-a întâlnit pentru încă o noapte de petrecere și plăceri, unde "L'amistà s'intreccia al diletto"("Prietenia merge mână-n mână cu plăcerea"). Novice și
Traviata () [Corola-website/Science/307632_a_308961]
-
de a o cunoaște personal pe stăpâna casei, obiectul unei pasiuni secrete. Violetta este obosită de atâta atenție, așa încât, pentru a dramatiza puțin scena, propune un toast colectiv ("Libiamo ne' lieti calici"/" Să bem din vesele cupe"). Petrecerea continuă: în salonul alăturat începe muzica de vals; invitații pleacă să danseze, dar un acces de tuse împiedică ieșirea Violettei, care rămâne pe loc, sprijinită de Alfredo. Ecoul muzicii de vals ajunge până în centrul scenei, servind drept fundal al conversației celor doi: declarațiile
Traviata () [Corola-website/Science/307632_a_308961]
-
plastică în ziarul Opinia despre lucrările lor artistice. După ieșirea la pensie a lui Octav Băncilă, catedra de pictură a fost preluată de către Ștefan Dimitrescu și mai apoi de Nicolae Tonitza. Foștii elevi ai lui Băncilă organizau periodic expozițiile intitulate "Saloanele oficiale ale Moldovei". În anul 1942, la expoziția colectivă de la saloane, au fost aduse și câteva lucrări ale, de acum, maestrului Octav Băncilă. Cu această ocazie, foștii elevi i-au acordat maestrului "Premiul Național al Moldovei" în valoare de o
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
pensie a lui Octav Băncilă, catedra de pictură a fost preluată de către Ștefan Dimitrescu și mai apoi de Nicolae Tonitza. Foștii elevi ai lui Băncilă organizau periodic expozițiile intitulate "Saloanele oficiale ale Moldovei". În anul 1942, la expoziția colectivă de la saloane, au fost aduse și câteva lucrări ale, de acum, maestrului Octav Băncilă. Cu această ocazie, foștii elevi i-au acordat maestrului "Premiul Național al Moldovei" în valoare de o sută de mii de lei, sumă obținută din fondurile financiare alocate
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
printr-un sat. Acest sat este format în mare parte de casele călugăriților. Un oraș de călugărițe!”". El descrie casa maicii Eugenia, unde găsește o bibliotecă în care se aflau toate cărțile tipărite până atunci în limba română și un salon care rivaliza în lux cu cele mai renumite saloane din Iași. Pe atunci, la Văratec viețuiau mai multe sute de călugărițe, care formau un sat mănăstiresc. El laudă patriotismul maicii Safta Brâncoveanu, "„acea femeie extraordinară pentru timpul nostru; ea lăsă
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
parte de casele călugăriților. Un oraș de călugărițe!”". El descrie casa maicii Eugenia, unde găsește o bibliotecă în care se aflau toate cărțile tipărite până atunci în limba română și un salon care rivaliza în lux cu cele mai renumite saloane din Iași. Pe atunci, la Văratec viețuiau mai multe sute de călugărițe, care formau un sat mănăstiresc. El laudă patriotismul maicii Safta Brâncoveanu, "„acea femeie extraordinară pentru timpul nostru; ea lăsă poziție strălucită, bogății mari și, oprindu-și o parte
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
unei prezențe sovietice militare nelimatate în România, prin Articolul 21, paragraful 1: Delegația română de la Conferința de la Paris a fost condusă de Ministrul de Externe Gheorghe Tătărescu. Tratatul de Pace cu România a fost semnat pe 10 februarie 1947, în Salonul de l’Horloge al Ministerului de Afaceri Externe al Franței. De partea română, cei patru semnatari au fost Gheorghe Tătărescu, Lucrețiu Pătrășcanu, Ștefan Voitec, și Dumitru Dămăceanu. Semnatarii din partea forțelor aliate erau Secretarul de Stat al SUA James F. Byrnes
Ocupația sovietică a României () [Corola-website/Science/307760_a_309089]
-
face diferența între artiștii consacrați și cei aparținând noii generații. Cele mai importante muzee din Monterrey sunt: Muzeul de Artă Contemporană Marco, Muzeul de Istorie Mexicană, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul Sticlei, Muzeul Regional Monterrey, Planetariul și Muzeul Alfa și Salonul Faimei Basseball-ului Mexican. Deasemenea, "Palatul Guvernului" găzduiește și el un muzeu. În oraș se mai află și Casa de Cultură Nuevo León, Centrul Artistic și Galeria de Artă a Colegiului Civil. În Monterrey există importante clădiri din secolul XIX și
Monterrey, Nuevo León () [Corola-website/Science/306471_a_307800]
-
romă echivalentul Mariei Tănase. În 1986 se mută la New York, iar în 1992 revine în România. De-a lungul întregii sale cariere a întreprins turnee în SUA, Japonia, China, Israel (împreună cu Doina Badea), RDG.. A cântat în diverse restaurante bucureștene: Salonul Spaniol al Restaurantului Caraiman, Capitol, Continental (toate trei situate pe Calea Victoriei), Monte Carlo din Cișmigiu, Intercontinental, Hotel Flora (azi Crowne Plaza).. A cântat și pe scena Teatrului de revistă „Constantin Tănase”, alături de Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Nicu Constantin. Vocea Romicăi
Romica Puceanu () [Corola-website/Science/306504_a_307833]
-
această funcție până la sfârșitul vieții sale. Vreme de peste cincizeci de ani va picta tablouri sau va proiecta cartoane pentru gobelinuri, veșminte de curte, blazoane. Va schița, de asemenea, scene de vânătoare, va proiecta ceea ce numim astăzi "design"-ul interior al saloanelor în diferite reședințe princiare. În anul 1508, Cranach face o călătorie în Olanda unde descoperă bogăția picturii flamande. Activitatea sa creatoare nu se limitează numai la lucrările pe care le execută pentru principii-electori saxoni, primește și comenzi din partea familiilor înstărite
Lucas Cranach cel Bătrân () [Corola-website/Science/306577_a_307906]
-
dragoste, patru alegorii ale iubirii și patru picturi decorative. Tablourile nu au fost însă acceptate de rege, pentru că nu se acordau cu stilul arhitectural neoclasic al pavilionului. Fragonard le-a transportat mai târziu la Grasse și le-a instalat în salonul reședinței unui văr al său. În prezent pot fi admirate în Camera Fragonard din "Frick Collections", New York. În portrete, paleta lui Fragonard se concentrează în jurul albului, la care se adaugă tonurile de cafeniu, auriu, roșu intens și verde întunecat. Culoarea
Jean-Honoré Fragonard () [Corola-website/Science/306602_a_307931]
-
Frankfurt și Mannheim. Pe la jumătatea lunii septembrie 1774 revin la Paris. Fragonard începe inițierea fiului său, Alexandre-Evariste Fragonard în arta picturii. Tânărul va deveni apoi ucenicul lui Louis David, iar în anul 1793 va participa pentru prima dată la expoziția Salonului Oficial. După izbucnirea Revoluției Franceze (1789), Fragonard părăsește Parisul, în luna ianuarie a anului 1790 se află cu familia sa la Grasse. Se întoarce totuși în 1791 la Paris. Protejat de prietenul său, pictorul Louis David, membru al ""Convenției"", intră
Jean-Honoré Fragonard () [Corola-website/Science/306602_a_307931]
-
personalitățile însemnate ale vieții culturale din Veneția în a doua jumătate a secolului al XV-lea a fost Ermolao Barbaro il Giovane (1453-1493), diplomat și traducător al lui Aristotel. În jurul anului 1530, poeți, gânditori umaniști și artiști se întâlneau în salonul literar întreținut de Irene da Spilimbergo, unde se discuta despre literatura antică și cea contemporană. Cardinalul Domenico Grimani avea o bibliotecă cu peste opt mii de volume și manuscrise prețioase, pe care - la moartea sa - o lăsă orașului Veneția. După
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
École des Beaux-Arts" din Paris. Cu sprijinul financiar al tatălui său este scutit de serviciu militar. Prima sa operă importantă este "Ofițer de vânători din garda imperială" (1812), imagine a victoriilor pe câmpurile de bătălie în timpul imperiului, tablou expus la Salonul din Paris în același an. Debutantul a fost aclamat ca un maestru, repurtează un succes de prestigiu - la vârsta de douăzeci și unu de ani - și primește medalia de aur. Tabloul reprezintă un ofițer al Gărzii lui Napoleon călare pe un cal
Théodore Géricault () [Corola-website/Science/306753_a_308082]
-
părăsind câmpul de luptă", care poate fi interpretat ca o completare a celui anterior. Realizarea "Cuirasierului rănit" este mai elaborată, mai impresionantă, culorile sunt mate și mai întunecate. Dramatice și monumentale, aceste două tablouri ecvestre suscită un deosebit interes la Salonul din 1814, într-un Paris ocupat de armatele străine învingătoare, după prima abdicare a lui Napoleon. În 1814, Géricault - tânăr om de lume, elegant și seducător - se îndrăgostește de Alexandrine Caruel, tânăra soție a unchiului său. Această legătură furtunoasă, care
Théodore Géricault () [Corola-website/Science/306753_a_308082]
-
domnea pe plută. Ezită la alegerea unei scene concrete, în cele din urmă se hotărăște asupra momentului în care naufragiații observă în depărtare pânzele bricului "Argos" care le va aduce salvarea. Rezultatul a fost un tablou, care la expunerea la Salonul din 1819 va trezi multe controverse și comentarii, cu caracter mai mult politic, decât artistic. "Pluta Meduzei" este, mai presus de orice, o revoluție în pictură, iar în istorie intră valoarea artistică a tabloului și nu interpretările politice. Scena prezentată
Théodore Géricault () [Corola-website/Science/306753_a_308082]
-
observat de academicianul Michel Ciry care l-a recomandat "Casei De Editură Lacourière-Frélaut", pe unde trecuseră, de asemenea, Picasso și Marc Chagall. Are numeroase expoziții personale în țară și străinătate, manifestări colective, participă la majoritatea expozițiilor de stat precum și la saloanele oficiale de pictură și grafică. În cadrul manifestărilor internaționale, a participat cu precădere împreună cu grupul de la Paris al atelierului Lacourière-Frélaut, artiști bine cunoscuți precum: Miro, Soulages, Dado, , Michel Ciry, Zao Wou Ki, Brien, Prassinos, Lardera, Music și alții. Ca mod de
Vasile Pintea () [Corola-website/Science/306784_a_308113]
-
în special pe olandezi - pe Rembrandt van Rijn și pe Frans Hals - iar în 1847 face chiar o călătorie în Olanda pentru a cunoaște mai bine pictura olandeză. În anul 1844, reușește să expună pentru prima dată un tablou la Salonul din Paris. În 1845 și 1846 expune din nou câte un tablou, în schimb, în 1847 toate picturile pe care le-a trimis au fost refuzate. În acest timp întreține legături strânse cu teoreticianul socialist Pierre-Joseph Proudhon, cu poetul Charles
Gustave Courbet () [Corola-website/Science/306938_a_308267]
-
portret -, și cu scriitorul Jules Champfleury, teoretician al realismului în literatură și artă. Courbet este adept al revoluției din februarie 1848 , dar nu ia parte activ la ea. Se folosește însă de prilejul oferit de desființarea comisiei de acceptare a Salonului și expune peste zece tablouri. În anul următor, Courbet repurtează primul său succes adevărat la Salon, când juriul, reînființat, îi acceptă șapte lucrări prezentate. Statul francez achiziționează tabloul său intitulat " O după-amiază la Ornans", și Courbet este distins cu o
Gustave Courbet () [Corola-website/Science/306938_a_308267]
-
al revoluției din februarie 1848 , dar nu ia parte activ la ea. Se folosește însă de prilejul oferit de desființarea comisiei de acceptare a Salonului și expune peste zece tablouri. În anul următor, Courbet repurtează primul său succes adevărat la Salon, când juriul, reînființat, îi acceptă șapte lucrări prezentate. Statul francez achiziționează tabloul său intitulat " O după-amiază la Ornans", și Courbet este distins cu o medalie. Aceasta îi asigură de aici încolo dreptul de a expune la Salon fără a prezenta
Gustave Courbet () [Corola-website/Science/306938_a_308267]
-
succes adevărat la Salon, când juriul, reînființat, îi acceptă șapte lucrări prezentate. Statul francez achiziționează tabloul său intitulat " O după-amiază la Ornans", și Courbet este distins cu o medalie. Aceasta îi asigură de aici încolo dreptul de a expune la Salon fără a prezenta lucrările comisiei de selecție. Anii 1849 și 1850 îi petrece la Ornans. Lucrează la compoziția "O înmormântare la Ornans", dedicată amintirii bunicului său, decedat cu un an în urmă. Tabloul expus la Salon provoacă scandal. Courbet este
Gustave Courbet () [Corola-website/Science/306938_a_308267]