13,008 matches
-
din ceramică de tip "terra cotta", la Troia (3000 î.Hr.), din lemn, în Egipt (între 2000 și 1400 î.Hr.). În China, cele mai vechi descoperiri datează din jurul anului 1250 î.Hr. În Grecia antică, prezența titirezului este mai bine cunoscută, dovezile arheologice directe fiind completate și de alte tipuri de izvoare și informații. Prima mențiune într-un text literar apare la Homer, în "Iliada" (XIV, 413), sub forma unei comparații firești, nedezvoltate, care dovedește caracterul familiar și popularitatea obiectului: στρόμβον δ᾽ ὣς
Titirez () [Corola-website/Science/330975_a_332304]
-
instalații sanitare montate în pereți care drenau apele uzate în afara caselor, datând din jurul anului 3200 î.Hr. Primele dovezi ale unui sistem centralizat de canalizare datează din mileniul al III-lea î.Hr. și au fost descoperite la Mohenjo-daro, în Pakistan. Descoperirile arheologice efectuate la Mohenjo-Daro, începând cu anul 1921, au relevat un sistem stradal foarte bine planificat și organizat, având și un sistem subteran de canalizare unitară a apelor. În insula Creta există conducte de canalizare din teracotă care datează din perioada
Canalizare menajeră () [Corola-website/Science/330966_a_332295]
-
cel mai bine cunoscut, la aceasta contribuind atât faptul că a fost amintit în repetate rânduri de diferiți scriitori din antichitate. Din acest sistem s-au păstat până azi mai multe porțiuni ale canalului, care au făcut obiectul unor studii arheologice. În secolele Evului Mediu progresul realizat în ingineria sanitară în antichitate s-a stopat datorită crezului dezvoltat în perioada evului mediu timpuriu că este un păcat să fi curat. După multe molime și zeci de mii de victime cauzate , în
Canalizare menajeră () [Corola-website/Science/330966_a_332295]
-
provincie, teritoriu. În România viteza minimă de autocurățire este de 0,7 m/s, reglementată prin STAS 3051. Concepția configurației rețelei de canalizare menajeră consideră topografia amplasamentului, caracteristicile geotehnice ale terenului, existența construcțiilor și utilităților subterane, existența obiectivelor cultural-istorice, cercetările arheologice, exproprierea proprietăților, lățimea străzilor, intensitatea circulației, caracterul zonelor de locuințe, existența industriei și a obiectivelor cu debite mari, dezvoltarea viitoare a construcțiilor, amplasamentul stației de epurare sau a punctului de deversare finală, posibilitățile de execuție a canalelor etc. Conductele de
Canalizare menajeră () [Corola-website/Science/330966_a_332295]
-
este un monument istoric aflat pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea. În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 167482.21. Biserica de plan trilobat are abside poligonale, pronaosul supralărgit și absida altarului decroșată. Pridvorul deschis este sprijinit pe arcade trilobate și pe opt coloane la care se adaugă două semicoloane octogonale de piatră
Biserica „Buna Vestire” din Râmnicu Vâlcea () [Corola-website/Science/334924_a_336253]
-
este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul municipiului Sibiu. În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 143469.225. Ansamblul este format din următoarele monumente: Ansamblul Azilului se compune din mai multe clădiri care închid la mijloc 6 curți interioare legate între ele prin pasaje boltite înguste. Cel mai vechi corp este
Ansamblul Azilului din Sibiu () [Corola-website/Science/334927_a_336256]
-
este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul municipiului Sibiu. În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 143469.66.01, 143469.66.02. Biserica Franciscană, fosta Mănăstirea a Clariselor, care după reforma luterană, a fost desființată, și utilizată ca depozit de cereale, suferind serioase deteriorări. În anul 1716, a ajuns în proprietatea
Fosta mănăstire franciscană din Sibiu () [Corola-website/Science/334941_a_336270]
-
Luigi Bocconi din Milano. Înainte de aceasta, a predat și a ținut conferințe în cele mai prestigioase institute de cultură italiene și străine. A condus, de asemenea, o serie de expediții ștințifice și a luat parte la numeroase campanii de săpături arheologice în multe localități din Italia și din alte țări. Astfel, între anii 1970-1980, a întreprins expedițiile „Anabasis” pentru reconstituirea itinararului de retragere a celor zece mii de mercenari greci din Persia (acțiune militară din anul 401 î.Hr., cunoscută sub numele grecesc
Valerio Massimo Manfredi () [Corola-website/Science/334961_a_336290]
-
Persia (acțiune militară din anul 401 î.Hr., cunoscută sub numele grecesc Ἀνάβασις - "Anábasis"). Acesta expediții au acoperit un total de 18.000 km, fiind făcute peste 2.000 de fotografii din zona respectivă. Manfredi a mai condus și alte expediții arheologice, cum ar fi: "Lavinium", "Forum Gallorum" și "Forte Urbano" în Italia, "Túcume" în Peru, "Har Karkom" în deșertul Negev din Israel și altele. Valerio Massimo Manfredi a fost "visiting professor" la Universitatea din Veneția, Loyola University of Chicago, Sorbona, Universitatea
Valerio Massimo Manfredi () [Corola-website/Science/334961_a_336290]
-
„”, după numele unei localități din județul Ialomița, este denumirea dată de arheologi precum D. Șerbănescu sau G. Trohani, unui ansamblu de circa 2000 de obiective arheologice (așezări, necropole, ceramică) de pe teritoriul României și al țărilor vecine (de exemplu Girișu de Criș în jud. Bihor, Lazuri în jud. Satu Mare, Fundu-Herței și Horodiștea în jud. Botoșani, Calfa și Chișinău în R. Moldova, Murighiol în jud. Tulcea, Basarabi în
Cultura Dridu () [Corola-website/Science/334980_a_336309]
-
Röslerieni” care susțin lipsa unei populații sedentare în nordul Dunării de Jos în acea perioadă (teoria „Pustiului Avarilor”, "Awarenwüste") și istoriografia românească (Alexandru Xenopol, Nicolae Iorga, Constantin Giurescu ș.a.) care susține existența acestei populații, presupunând-o slavo-protoromână (teoria „continuității”). Obiectivele arheologice din aria spațio-temporală denumită „Dridu” acoperă, conform studiilor științifice, mai multe culturi diferite prin specificități, durate și întinderi, care corespund probabil cu mai multe populații succesive: Ansamblul cultural denumit „Dridu” interferează cu alte ansambluri vecine precum cultura Saltovo-Maiațk creată de
Cultura Dridu () [Corola-website/Science/334980_a_336309]
-
Ismail, Nufăru, arealul Hârșova-Topalu, dar și unele situate în apropierea Silistrei, cum ar fi Păcuiul lui Soare (așadar în regiunea dintre Deltă și Silistra), sau în estuarul râului Kamcia din Bulgaria. Cele mai probabile localizări rămân - din punct de vedere arheologic aceea de la Păcuiul lui Soare (dat fiind că începând de aici și până la gurile Dunării nu se cunoaște vreo altă așezare insulară care să conțină vestigii arheologice corespunzătoare în timp Vicinei), iar din punct de vedere istoric aceea din zona
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
râului Kamcia din Bulgaria. Cele mai probabile localizări rămân - din punct de vedere arheologic aceea de la Păcuiul lui Soare (dat fiind că începând de aici și până la gurile Dunării nu se cunoaște vreo altă așezare insulară care să conțină vestigii arheologice corespunzătoare în timp Vicinei), iar din punct de vedere istoric aceea din zona Isaccea, (fie lângă Noviodunum, fie pe o insulă situată mai departe spre vest, în apropierea vărsării Prutului). Vicina - colonie genoveză sub stăpânire bizantină, a fost una dintre
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
astăzi și trebuie folosite cu multă prudență. Cu toate că spițele lui Lecca nu se mai pot folosi astăzi, totuși pentru vremea alcătuirii lor și având în vedere puținătatea surselor, meritul autorului ar trebui recunoscut. Mai târziu, în 1937, în "Dicționar istoric, arheologic și geografic al României," chiar dacă în câteva dintre articolele asupra familiilor boierești sunt păstrate referiri la tradițiile de familie (de exemplu, în cazurile familiei Balș, unde este pomenită tradiția descendenței din casa Balsa (Balșici) din Muntenegru și, prin aceasta, din
Octav George Lecca () [Corola-website/Science/335421_a_336750]
-
În afara marilor sinteze genealogice, una dintre preocupările cele mai importante ale lui Lecca în domeniul istoriei familiilor românești este dinastia Basarabilor, în privința căreia adoptă teoriile lui B.P. Hasdeu, legate de originea dacică a acestei familii. Mai târziu, în "Dicționar istoric, arheologic și geografic al României," O.-G. Lecca va renunța la teoria ascendenței dacice a Basarabilor și va menționa posibilitatea ca numele dinastiei pământene să fie de origine cumană. Octav-George Lecca a creat și o fantastică genealogie a propriei sale familii
Octav George Lecca () [Corola-website/Science/335421_a_336750]
-
știe dacă O.-G.Lecca credea într-adevăr în descendența lui din aga Lecca sau dacă această pretenție genealogică era doar o strategie menită să ușureze integrarea printre familiile boierești din Oltenia. În articolul dedicat familiei Lecca în "Dicționarul istoric, arheologic și geografic al României," O.-G.Lecca nu mai menționează originile romane ale familiei. Familia Lecca, se pretinde, rămâne doar "de origine din Corsica: comiții de Cinarca și Lecca, în secolele 12-16. Multe dintre genealogiile prezentate de O.-G. Lecca
Octav George Lecca () [Corola-website/Science/335421_a_336750]
-
(„Echipa timpului”) este un serial britanic de televiziune difuzat de Channel 4 din anul 1994. Creat de producătorul de televiziune Tim Taylor și prezentat de actorul Tony Robinson, fiecare episod prezintă o echipă de specialiști executând săpături arheologice de-a lungul unei perioade de trei zile, Tony Robinson explicând telespectatorilor etapele și procedurile în termeni simpli și ușor de înțeles. Componența echipei de specialiști s-a schimbat pe parcursul seriilor de episoade dar a inclus cu rol permanent arheologi
Time Team () [Corola-website/Science/335488_a_336817]
-
etapele și procedurile în termeni simpli și ușor de înțeles. Componența echipei de specialiști s-a schimbat pe parcursul seriilor de episoade dar a inclus cu rol permanent arheologi profesioniști precum Mick Aston, Carenza Lewis, Francis Pryor și Phil Harding. Siturile arheologice excavate se situează într-un interval de datare între Paleolitic și Al Doilea Război Mondial. Seria finală, cea cu numarul 20, filmată între ianuarie și martie 2013, a fost difuzată în 2013, conform anunțului făcut de Channel 4 în octombrie
Time Team () [Corola-website/Science/335488_a_336817]
-
planificate pentru anul 2014. O echipă de arheologi, de obicei condusă de Mick Aston sau Francis Pryor (ulterior conducând săpăturile de la obiective din Epoca Bronzului și Epoca Fierului) și incluzând arheologul de teren Phil Harding, se întrunește la un sit arheologic situat de obicei în Marea Britanie. Situl selectat este adesea sugestia unui membru al publicului telespectator care are știință despre un mister arheologic nerezolvat sau deține o proprietate care nu a fost cercetată dar prezintă un potențial interesant. "" acoperă cât mai
Time Team () [Corola-website/Science/335488_a_336817]
-
din Epoca Bronzului și Epoca Fierului) și incluzând arheologul de teren Phil Harding, se întrunește la un sit arheologic situat de obicei în Marea Britanie. Situl selectat este adesea sugestia unui membru al publicului telespectator care are știință despre un mister arheologic nerezolvat sau deține o proprietate care nu a fost cercetată dar prezintă un potențial interesant. "" acoperă cât mai mult posibil cercetările din punct de vedere arheologic și istoric ale sitului într-o perioadă de trei zile. La începutul programului, Tony
Time Team () [Corola-website/Science/335488_a_336817]
-
este adesea sugestia unui membru al publicului telespectator care are știință despre un mister arheologic nerezolvat sau deține o proprietate care nu a fost cercetată dar prezintă un potențial interesant. "" acoperă cât mai mult posibil cercetările din punct de vedere arheologic și istoric ale sitului într-o perioadă de trei zile. La începutul programului, Tony Robinson explică în fața camerei motivele prezenței echipei la respectivul sit și, pe parcursul săpăturilor, încurajează cu entuziasm arheologii să justifice și să explice deciziile, descoperirile și concluziile
Time Team () [Corola-website/Science/335488_a_336817]
-
camerei motivele prezenței echipei la respectivul sit și, pe parcursul săpăturilor, încurajează cu entuziasm arheologii să justifice și să explice deciziile, descoperirile și concluziile. El încearcă să se asigure că totul este inteligibil publicului neinițiat în detaliile tehnice ale arheologiei. Săpăturile arheologice nu au doar rolul de a delecta telespectatorii. Tony Robinson susține că arheologii implicați în proiectul "Time Team" au publicat mai multe lucrări științifice legate de cercetările siturilor din programul TV decât toate departamentele universităților britanice puse la un loc
Time Team () [Corola-website/Science/335488_a_336817]
-
sau comunități care fac parte din publicul general și manifestă interes; ele includ orice perioada cuprinsă între Paleolitic și Al Doilea Război Mondial, printre acestea numărându-se așezări din Epoca Bronzului, Epoca Fierului, vile române și biserici medievale. Unele săpături arheologice au dus la descoperirea de situri de importanță națională. La 13 septembrie 2007, în timpul filmărilor la o reconstituire pentru un episod special din "Time Team", o așchie dintr-o lance confecționata din lemn de balsa a trecut prin viziera coifului
Time Team () [Corola-website/Science/335488_a_336817]
-
al Doilea Război Mondial. Primăria Iașului a decis reînființarea muzeului în Casa Burchi-Zmeu, pentru reabilitarea clădirii obținând fonduri europene nerambursabile. Muzeului Iașilor a fost înființat în 1920 la sugestia profesorului Gheorghe Ghibănescu care a fost promotorul constituirii unei societăți istorico - arheologice pentru a strânge „materialului istoric cu privire la Iași”. Prin decizia lui Mihai L. Negruzzi din 1 octombrie 1920, primar al Iașului, s-a format Societatea culturală „Muzeul orașului Iași”. Comitetul societății era format din Gh. Ghibănescu, Mihai Costăchescu, A.D. Atanasiu, Sever
Muzeul Municipal din Iași () [Corola-website/Science/331960_a_333289]
-
continuatorul a două tradiții muzeale: Muzeul de Antichități și Muzeul Academic. Muzeul de Antichități a fost organizat în 1916 prin eforturile profesorului Orest Tafrali. Muzeul, și a funcționat până după al Doilea Război Mondial, prezenta obiectele descoperite în cursul excavațiilor arheologice realizate în arealul culturii Cucuteni și al cetăților grecești de la Marea Neagră. Ulterior, colecțiile sale au trecut în custodia Muzeului de Istorie a Moldovei, în prezent secție a Complexului Național „Moldova” din Iași. Muzeul Academic a fost creat în 1960, cu
Muzeul Universității „Al. I. Cuza” () [Corola-website/Science/332006_a_333335]