13,206 matches
-
se vădi a nu fi acolo, găsi să spună: - Credeam că Ina se află la dumneavoastră, de asta am îndrăznit...! - Cum se vede, nu e! Există și un motiv foarte serios: s-ar putea ca În noaptea asta să devin bunic. Ții minte, tu m-ai gratulat mult timp cu acest apelativ. Iată, sunt pe cale să ți-o dovedesc. - E la spital? se alarmă ea. - Acum o oră a plecat cu mama ei... - I-am promis mereu că voi fi alături de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
prisos să prelungească o conversație ce ar fi preferat să fie cât mai lapidară. Spre stupefacția Olgăi, Alex ținu să o mai vadă câteva secunde pe Ina. - Ei, ți-ai văzut feciorul? îl întrebă Ina. - Da, e frumos, seamănă cu bunicul meu, e brunețel... Încercă el să se consoleze. - Ce nume vrei să-i punem? - Nu spuneai tu că dacă e băiețel, o să l cheme Mihai? - Bine, așa o să-l trecem în acte: Mihai Georgescu. E un nume de poet, de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
luăm cu noi și pe Mihăiță? - Mai ales pe el, nu este el moștenitorul nostru? glumi Alex. Ina se îmbrăcă cu o repeziciune care nu intra în obiceiurile ei. Îl strigă pe Mihăiță din curte unde stătea la sfat cu bunicul lui, făcând un haz nebun din cine știe ce pricină. Ina îi motivă tatălui că vor să meargă puțin în oraș și că i-l răpește pe nepot. Mihăiță sări în sus de bucurie. Nu era în fiecare zi duminică; nu avea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
trebuiască să alerg eu de colo-colo pe străzi să Îl găsesc. Am constatat, Încântată, că ziua de azi nu reprezenta o excepție: se sprijinea de perete lângă ușile turnante, cu brațele Încărcate de plase și haine și cărți, ca un bunic binevoitor și generos. — Să nu aliergi tu la mine, da? a zis el cu accentul acela pronunțat rusesc. Toată ziua aliergi, aliergi, aliergi. Ia te pune la muncă din grieu, foarte grieu. Di aceia Îți aduc lucrurile astiea aici, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
am extrasele de cont ale amândurora și copii după fișele de bonitate bancară și adeverința de serviciu. Singura problemă e garantul nostru. Trebuie să fie cineva care locuiește În oraș și câștigă pe an peste patruzeci de chirii lunare, iar bunică-mea nu câștigă nici pe departe o sută de miare pe an. Pot să semneze ai tăi pentru noi? — Doamne sfinte, Lil, nu știu. Nu i-am Întrebat și nu-i pot suna În clipa asta. Sună-i tu. — Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
în arendă un colonel pensionar, Ștefănescu, om foarte de treabă, cu trei fete de măritat, pe care nu le poate urni cu nici un chip, deși sunt drăguțe și au câte ceva zestre. Tot restul a fost un singur trup până la moartea bunicului, când s-a împărțit între tata și un frate al său, Teofil, care apoi și-a vândut treptat toată partea lui. Odinioară, vasăzică nu tocmai așa de mult, tot pământul acesta se numea simplu moșia Amara ori moșia Iuga. Acuma
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la Amara. Satul, mai mare, era copleșit de aceeași sărăcie, cu aceleași căsuțe coperite cu paie, aceleași ogrăzi pline de bălării. Grigore însă atrase atenția lui Herdelea, cu o mândrie nedisimulată, asupra bisericii de piatră cu turnul poleit, ridicată de bunicul său, și asupra școlii noi, clădită de tatăl său, iar într-o ulicioară, pe stânga, îi arătă și conacul moșiei Vaideei, în care locuia arendașul Cosma Buruiană și care fusese casă de argați înainte de a se fărâmița domeniul. ― Stai, Ichime
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
satului. Bătrâna i-a răspuns cu puțină amărăciune: ― De, draga mamei, v-am răbdat destul... Pe urmă s-a împăcat și Florica și, de cum s-a desprimăvărat, a trimis pe băiețelul cel mai mărișor, pe Costică, să mai stea pe la bunică-sa, să-i ție de urât și să scape de un mâncător. Copilul a necăjit-o pe Ioana toată vara și toamna, până deunăzi, i-a întors pe dos căsuța, strângând după dânsul o liotă întreagă de alți nebunatici. L-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe fiecare! făcu Lupu Chirițoiu tărăgănat. Da oamenii o duc tare greu, conașule, credeți-ne și pe noi! Eu sunt bătrân și cine știe de-oi mai apuca Crăciunul, dar mergem din rău în mai rău. Eram flăcău pe vremea bunicului matale, coane Grigoriță, și știu ce a fost. Era uite-așa ca matale și la fel de bun și de milos, și nu suferea să vadă un om flămând ori necăjit, că îndată poruncea să-i dea de la curte ce-i lipsea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
deșeli, bată-te Dumnezeu! Mai târziu, Costică ieși în uliță, unde avea mai mult loc pentru a arăta lui Nicu alte năzdrăvănii. El, fiind mai mare, se socotea obligat să întreție admirația tovarășului de joacă prin toate obrăzniciile posibile față de bunică-sa. După un răstimp baba Ioana iar strigă din casă: ― Măi băiete, stai în ogradă și nu te mai juca în uliță, să te calce vreo căruță și să-mi mai găsesc beleaua din pricina ta! Numaidecât răsună de peste drum și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
respectat, al cărui cuvânt trebuie totdeauna ascultat cu sfințenie. ― Cum vine asta, măi care strigați? întrebă bătrânul Iuga cuprinzând cu o privire toată mulțimea. Pământul meu să vi-l dau vouă?... Adică drept răsplată pentru că eu, și tatăl meu, și bunicul meu v-am primit pe moșiile noastre pe voi, și pe părinții, și pe bunicii voștri și v-am dat de lucru ca să puteți trăi, și am împărțit cu voi cele bune și cele rele, acuma ați vrea să ne
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
întrebă bătrânul Iuga cuprinzând cu o privire toată mulțimea. Pământul meu să vi-l dau vouă?... Adică drept răsplată pentru că eu, și tatăl meu, și bunicul meu v-am primit pe moșiile noastre pe voi, și pe părinții, și pe bunicii voștri și v-am dat de lucru ca să puteți trăi, și am împărțit cu voi cele bune și cele rele, acuma ați vrea să ne scoateți de tot de pe moșia ce ne-a mai rămas și din casele noastre, să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
din uluci puse la întâmplare, se repezea câte o potaie lătrând. Petrache săltă poarta cu amândouă mâinile, dar și așa marginile îi scârțâiră pe pietriș. Ușa casei se deschise cu un clinchet voios, de la clopoțelul rămas deasupra intrării. După război, bunică-sa începuse să facă păpuși, să aibă cu ce-și crește odraslele orfane, iar clopoțelul vestind vreun mușteriu umplea casa de bucurie. Maică-sa fusese frumoasă, se mai vedea câte ceva în profilul cu linii moi și în arcuirea coapselor, prea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
i le punea nimeni. Auzise o bufnitură surdă pe trotuar, sub fereastră. Era liniște și, deodată, buf ! De parcă cineva scăpase de la etaj un sac de cartofi, chiar așa a zis, cum se auzeau sacii de cartofi pe care-i arunca bunicul în pivniță, la țară. Cu alte cuvinte, omul nostru nu strigase, nu păruse surprins de ce i se întâmplă... Ce știi despre el ? — În clipa asta, doar ce arată analizele. Știu, cu precizie, cât zahăr are în sânge, dar nu știu cum îl
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
singură... Singurătatea nu cere timp. Dimpotrivă, poate că nu ai timp să lupți împotriva singurătății... Se opriră la semafor, deși la ora aceea străzile erau pustii. Dar Cosmina căuta un pretext pentru a schimba discuția. Ca dovadă : — Cum merge cartea ? — Bunicul tău e un interlocutor extraordinar. De fapt, interlocutor nu e cuvântul potrivit, pentru că nu conversăm. Vorbește ca și cum ar citi dintr-o carte. — Mie nu mi-a povestit niciodată. De parcă s-ar fi născut bătrân. Vorbim numai despre lucrurile pe care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a suferit nu poate înțelege. Cine dușmănește nu poate înțelege. Acum, că a trecut atâta vreme, poate să vorbească despre sine ca despre altcineva. Închisoarea își pierde contururile proprii, ar putea fi orice altă închisoare. Precum gravurile lui Piranesi. Amintirile bunicului tău definesc, în mod abstract, orice spațiu concentraționar. — Poate fi abstract un spațiu concentraționar ? — El vorbește despre ceea ce au în comun astfel de spații. Despre lumină, despre sânge, despre culori, despre umbre, despre sunete. Înțeleg că a fost eliberat prin
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Cosmina se opri. El aștepta un răspuns care nu veni. — Aproape am ajuns, spuse ea. De aici merg singură. Vru să protesteze, dar ea se ridică pe vârfuri și îl sărută pe obraz : Îți mulțumesc că faci toate astea pentru bunicul meu. Nu de asta era vorba, spuse el, dar nu mai adăugă nimic, privind-o cum se îndepărtează. Cosmina se opri în fața porții, căutându-și cheile la lumina felinarului. Îi simți privirile și se întoarse. Pe trotuarul de vizavi, el
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
totuși, casa părea nouă ; toate culorile ei palide, muchiile șterse și ferestrele mici și tulburi erau învăluite în lumină. Deschise ușa, nu mai avea scârțâitul știut, iar înăuntru plutea aceeași lumină densă. Îl așteptau cu masa întinsă. Erau toți acolo, bunicul în capul mesei, cu părul alb, revărsat până la barba colilie, în spate bunica, sprijinindu-se cu mâinile de umerii lui, în aceeași poziție ca în fotografia de pe policioară făcută când se întorsese el de pe front, apoi părinții, tineri, și fratele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și-și dau seama cât de mult se bucură că sunt toți laolaltă. Farfuriile erau pline, pe fundul de lemn mămăliga lucea ca un glob de lumină. Îl priveau cu aceeași lumină în priviri, nu clipeau și fețele le străluceau. Bunicul îi arătă scaunul de lângă fratele cel mare. — Vino lângă noi, spuse bătrânul, fără ca buzele să i se miște. Făcu un pas înainte, gata să răspundă, cu ochii umezi, fără să înțeleagă ce anume îi usucă lacrimile care îi curgeau pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să ne luăm după intervalele ceasului tău, am fi murit, cu toții, de mult“. Cum ceasurile micuțe, de damă nu prea aveau secundar, Cosmina își găsise un ceas mare, bărbătesc, de culoarea argintului, singurul metal din care își alegea bijuteriile. Până când bunicul ei răscolise prin sertare și îi dăruise vechiul lui ceas Pobeda. „Nu te uita că e rusesc“, îi spusese, „rușii știau să facă și lucruri bune, mai ales când le furau de la nemți“. Nu mai râde de ceasul meu, spuse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Au adunat multă energie, purtate atâta vreme. Știi paltonul ăla negru, cu guler de blană și manșon... Ei bine, când ții mâinile în manșonul ăla, te cuprinde o stare de grație. Ce-i drept, paltonul era al bunicii, nu al bunicului... Râse cu poftă : Hai, fată, nu te supăra... Bunicul ține mult la ceasul ăsta. E primul lucru pe care și l-a cumpărat când a ieșit din pușcărie. Azi nu se ducea la spital, n-ar fi trebuit să-și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ăla negru, cu guler de blană și manșon... Ei bine, când ții mâinile în manșonul ăla, te cuprinde o stare de grație. Ce-i drept, paltonul era al bunicii, nu al bunicului... Râse cu poftă : Hai, fată, nu te supăra... Bunicul ține mult la ceasul ăsta. E primul lucru pe care și l-a cumpărat când a ieșit din pușcărie. Azi nu se ducea la spital, n-ar fi trebuit să-și pună ceasul care bate în ritmul inimii. Dar, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceasul ăsta. E primul lucru pe care și l-a cumpărat când a ieșit din pușcărie. Azi nu se ducea la spital, n-ar fi trebuit să-și pună ceasul care bate în ritmul inimii. Dar, cu gândul la rugămintea bunicului, își pusese, fără să-și dea seama, ceasul la mână, ca zălog. De fiecare dată îi descria aleile, pentru a nimeri banca pe care urma să se așeze. Și dacă e ocupată ? E mai retrasă și are speteaza ruptă, n-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
jilț și se tânguia. Credeau că eu sunt înăuntru, pe mine voiau să mă omoare. Mă întreabă de fiecare dată, continuă Cosmina. Mi-e frică de ăsta cu coada rotată să nu zboare până la fereastra noastră și să mă pârască. Bunicul știe limba păsărilor, să vezi cum fluieră... Papi nu știa dacă să se amuze sau s-o ia în serios, adică să se amuze și mai tare... — Să mori tu... ? îi replică. — Ți-ai și găsit pe cine să întrebi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ai fi mama, spuse. Ea mă bârâia mereu, îmbracă-te gros, nu umbla fără papuci prin casă. — Bârâia ? De ce spui așa ? — Părinții mei erau destul de în vârstă când m-am născut. De fapt, tata putea să-mi fie, mai degrabă, bunic. Mama a îmbă trânit odată cu el, știi cum e, doi oameni care stau împreună ajung să semene unul cu celălalt. Era bine să fie pe dos, tata era un om puternic ; din păcate, s-a întâmplat că mama s-a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]