13,997 matches
-
în actul II situația să se inverseze într-o anamorfoză sonoră a realului în imaginar. Glisarea planului oniric peste cel real este realizată prin prezența unor fragmente de vals aparent dezarticulate ce sugerează o înlănțuire nefirească a celor două lumi. Criticii muzicali au apreciat demersul componistic inedit al lui Șerban Nichifor, numindu-l pe autor „filosof șlefuitor de lentile” și „maestru al anamorfozelor”, precum și „un admirabil melodist și totodată un fermecător generator de culoare armonică și orchestrală”, care a demonstrat că
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
loc într-un spațiu cu memorie, cu decoruri preexistente și lumină difuză. Personajul își făcea apariția printr-un efect optic de dincolo de o oglindă dreptunghiulară cu ramă, apropiindu-se treptat de spectatori și apoi retrăgându-se violent în lumea ei. Criticul Ștefan Oprea îl numea „un spectacol teatral insolit”, cu aspect de „monolog în formă, dialog în substanță” și cu o interpretare „concentrată, încărcată de emoție și lirism, fără a eluda nuanțele necesare ale fantasticului”. Editura „Humanitas-Multimedia” a lansat în anul
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
venirii ei pe lume. Din atitudinea statuii se degajă un sentiment de atașament față de pământul mamă. Petru Comarnescu consideră că "Gânditorul de la Hamangia" este o „precumințenie” a pământului. Nepunându-se încă de acord asupra sursei de inspirație a acestei lucrări, criticii i-au atribuit nenumărate simboluri, însă sculputura a fost interpretată de cele mai multe ori drept o zeitate stranie, venită din mitologia românească. De-a lungul existenței, opera a avut doi proprietari: inginerul Gheorghe Romașcu, un bun prieten al lui Brâncuși, care
Cumințenia pământului () [Corola-website/Science/333000_a_334329]
-
Praga, Berna (1926-1936) și Viena (1936-1937),subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1937-1938) și ministru plenipotențiar al României în Portugalia (1938-1939). Există zvonuri cum că Lucian Blaga ar fi fost propus în 1956 de Rosa del Conte și de criticul Basil Munteanu, la inițiativa lui Mircea Eliade, pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Cei doi nu locuiau în România, Rosa del Conte era autoarea unei cărți despre Eminescu, iar Basil Munteanu locuia la Paris, unde se exilase din motive
Lucian Blaga () [Corola-website/Science/297298_a_298627]
-
Între 1906-1909 se află la Paris pentru pregătirea doctoratului. Obține titlul de doctor în litere cu o lucrare despre "Jean-Jacques Weiss et son oeuvre littéraire"; lucrare suplimentară: "Les voyageurs français en Grece au XIX-e sičcle" (1909), ambele prezentate elogios de criticul Emile Faguet. Colaborează la revista "Convorbiri literare" a lui Mihail Dragomirescu între anii 1907-1909 și publică primele două volume de "Critice" (I, 1909; II, 1910). În această perioadă publică monografiile "Gr. Alexandrescu" (1910), "C. Negruzzi" (1913), „Gh. Asachi„ (1921). Încearcă
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
publică monografiile "Gr. Alexandrescu" (1910), "C. Negruzzi" (1913), „Gh. Asachi„ (1921). Încearcă, dar fără succes, să intre în învățământul universitar, la Iași (unde în iunie 1912, în urma unui concurs, îi este preferat Garabet Ibrăileanu) sau la București (unde în 1913 criticul îl suplinește pe Pompiliu Eliade cu un curs despre romantism). Patronează - până la sfârșitul vieții - cenaclul "Sburătorul" și este director al revistei literare "Sburătorul"(1919-1922; 1926-1927). Puțini au avut de la început și într-o măsură atît de hotărâtoare, ca E. Lovinescu
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
stările de conștiință nediferențiate, misterioase: chip de a spune că în alcătuirea unei personalități critice intră, în afară de informația bogată, inflexibilitatea morală, și un element afectiv, muzical, fără de care voința de a scrie e paralizată și orice activitate literară fără sens. Criticul nu e cum crede toată lumea produsul unei culturi, ci, înainte de orice, expresia unei sensibilități originale, un creator care se caută pe sine comentînd pe alții. E. Lovinescu vorbind de vocația sa critică, în sensul de mai înainte, indica izvorul misterios
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
de vocația sa critică, în sensul de mai înainte, indica izvorul misterios, stările chinestezice din care pornesc toate construcțiile sale critice și ideologice. Exagerînd în sensul impresioniștilor, Lovinescu tinde de fapt să destrame concluzia după care, atunci ca și acum, criticul nu e, în cel mai fericit caz, decît fructul unui sistem ideologic, un individ cu ochelarii bine înfipți pe nas. În judecata celor mai mulți, el e sticletele care, venit tîrziu în fața creatorului biblic, după ce culorile primordiale se sfîrșiseră, a fost uns
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
între poet și critic nu e o diferență esențială din moment ce în orice rînd scris intră cu necesitate un accent muzical. În ceea ce privește expresia, critica are, iarăși, posibilitățile oricărui alt gen: talentul individual dă, singur, măsura originalității cu observația că, spre deosebire de poet, criticul operează cu simboluri intelectuale, aduse la înțelegerea cititorului prin alegorii spirituale, disocieri, comparații edificatoare ușor de prins. Cu aceste convingeri, critica lui E. Lovinescu va porni nu numai dintr-o conștiință ideologică și estetică, ci din necesitatea de a elibera
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
într-un anumit sens, expresia ei cea mai tragică. Cea dintâi manifestare critică a lui E. Lovinescu e o dizertație asupra Perșilor lui Eschil (o lucrare de seminar publicată în foiletonul literar al Adevărului din 1904, condus de Radu Rosetti). Criticul a debutat, așadar, ca... ploieștean. În studiile sale clasice, tînărul moldovean, copleșit prematur de ideea zădărniciilor lumești, aflase o preocupare spirituală potrivită temperamentului său. Critica aduce cu sine un spirit activ în contradicție cu inerțiile morale ale omului. De la întîiul
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
ca... ploieștean. În studiile sale clasice, tînărul moldovean, copleșit prematur de ideea zădărniciilor lumești, aflase o preocupare spirituală potrivită temperamentului său. Critica aduce cu sine un spirit activ în contradicție cu inerțiile morale ale omului. De la întîiul rînd despre contemporani, criticul a trebuit, așadar, să se disocieze, să înăbușe aspirații de alt ordin și să se decidă la o grea jertfă. Critica nu se poate ridica decât pe un sacrificiu de sine. În toate însemnările biografice ale criticului (Memorii, Aqua forte
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
al scriitorului. Cine citește însă întinsa operă a lui E. Lovinescu constată că melancoliile nu sînt simulate: omul nu poartă mască, și seninătatea lui se ridică pe mari neliniști, sugerate și în romanele sale, pe nedrept ignorate. Depășind condiția genului, criticul împinge reflecția peste marginile analizei, gîndind lucrurile în perspectiva eternității. Dar cum pe acest teren faptele capătă mari umbre, individul apare ca o cugetătoare furnică în imensitatea universului. La scepticismul moral al tînărului, se asociază, prin frecventarea culturii și meditația
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
are mai întii, izvoare spirituale; pornește dintr-o neîncredere în eternitatea valorilor, dar relativismul său estetic, stimulat și de Emile Faguet și Anatole France e hrănit și de rezerva morală, a omului timorat de fenomenele vitale. Prin chiar profesiunea lui, criticul duce o viață retrasă, el nu are propriu-zis prieteni ca toată lumea și trece, cînd atitudinea lui morală e inflexibilă (și nu poate fi altfel!), drept om rău, deoarece sacrifică relațiile amicale în favoarea judecății estetice. Cu rare excepții, E. Lovinescu nu
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
serie. Boala și conștiința morții apropiate nu-l vor împiedica, așadar, să scrie într-un ritm care în epoca maturității va duce la producția de trei-patru volume pe an. Ritm normal de lucru pentru alte literaturi, neobișnuit la noi unde criticul își epuizează dialectica lui cea mai fină în discuțiile de cafenea. Și din acest punct de vedere E. Lovinescu va impune în critica românească o etică a muncii, va face din critică o profesiune intelectuală, cu îndatorirea de a se
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
idei sănătoase. Impresionismul său se va structura în anii studiilor la Paris, rodnici pentru E. Lovinescu (publică la Convorbiri critice, Viața românească, incidental la Protestarea și Viața literară și artistică). Ajungînd la acest punct, să cădem de acord dimpreună cu criticul că biografia se confundă cu bibliografia operei. Documentele dinafară scrierilor nu relevă alte elemente în ceea ce privește viața omului, fixată la temelia construcțiilor critice. Aceasta nu înseamnă că omul nu interesează și că viața lui interioară e comună. Sincer e să recunoaștem
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
Eminescu, Macedonski au o biografie, Bacovia — nu. Cunoașterea vieții de zi cu zi a celui din urmă nu aduce nimic revelator pentru înțelegerea operei. Biografia lui reală e opera, în straturile căreia s-au zidit evenimentele intime. Are, mă întreb, criticul, în genere, biografie? Dacă participă ca Maiorescu și N. Iorga la viața politică: da — opera nu explică totul și biografia se poate întocmi. Maiorescu are și o biografie intimă, cea din însemnările zilnice, alta decît cea pe care o exprimă
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
intimă nu explic aproape nimic Biografia lui reală nu e, deci, cea care înregistrează data nașterii, a căsătoriei și a morții, ci viața operelor în care intelectualul a intrat cu toate-emoțiile sale. Contemporanii semnalează un Jurnal, necunoscut azi, în care criticul își nota impresiile. Pot fi ele altele decât acelea din "Memorii", "Aqua forte" și celelalte scrieri critice în care cea mai însemnată parte a biografiei (viața morală și spirituală) intră ca o jertfă voluntară în alcătuirea lor intimă? Greu de
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
că E. Lovinescu e altul în intimitate, decît cel din cărțile sale, unde schimbările de umoare sunt totdeauna vizibile. Confundîndu-se cu viața cărților, singura biografie reală pentru cititor, biografia lui Lovinescu înregistrează câteva momente capitale sau, cum le va spune criticul, faze ale activității. Nu le putem analiza aici, în amănunt. Să reținem, înainte de a vedea mai în-deaproape concepția critică a lui Lovinescu în lungul ei proces de elaborare, cîteva date din viața spirituală a criticului. În anii pregătirii doctoratului, la
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
și de a-l reliefa printr-o expresie adecvată) și rigorile istoriei literare, o știință, aceasta, complexă, la îndemîna spiritelor cultivate. Sînt, aici, idei pe care Lovinescu le va abandona mai tîrziu. În fața spiritelor academice (decanul facultății era Ion Bianu) criticul se arată mai concesiv, dar simpatia pe care o arată metodelor tradiționale ale istoriografiei și prețuirea pentru scriitori mai vechi nu înduioșează împietritul suflet universitar. Lovinescu, intrind de la început în conflict cu puternicul N. Iorga și cu alte autorități universitare
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
perseverent împotriva lui Lovinescu va fi Ovid Densușianu) nu e acceptat, nici acum, nici mai târziu, deși avea mai mult poate decît oricare altul din generația sa însușirile necesare. E pentru puțină vreme profesor la Iași (în circumstanțe pe care criticul le va povesti, cu lux,de amănunte, în Memorii), dar în 1912 e înlocuit, în urma unor aranjamente politice locale, cu Garabet Ibrăileanu. De la această dată relațiile cu animatorul Vieții românești se înrăutățesc și, pînă la sfîrșit ele vor cunoaște toate
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
generale. Concepțiile de mai tîrziu ale criticului, privitoare la obiectivarea epică și intelectualizarea poeziei, le aflăm aici. După 1922, Lovinescu trece la lucrări de sinteză, și cea dintîi e Istoria civilizației române moderne (1924 - 1925), în trei volume solid documentate. Criticul explică, aici, procesul de formație și de evoluție a civilizației române, din alt punct de vedere decît acela al junimiștilor. La baza acestui proces se afla legea imitației, potrivit căreia societățile înapoiate suportă o fecundă influență din partea celor avansate. E
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
urmă, în mai multe ediții. Se adaugă puncte de vedere noi asupra autorilor și portrete critice pe care, sub latura morală, Lovinescu le va dezvolta în "Memorii", I, II, III (1930, 1932, 1937) și "Aqua forte". În acestea din urmă, criticul își urmărește formația sa, într-un chip care surprinde prin luciditatea sipiritului. E vorba, în fapt, de o operă delectabilă de moralist. Ce izbește de la început scepticizmul superior al memorialistului, ideea mai adîncă a zădărniciei și conștiința foarte acută (în
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
Maiorescu e „mai degrabă o eroare") etc. Îi contestă priceperea și, coborînd la pamflet, numesc pe Lovinescu „marele-eunuc" al literilor române. Dușmanii reali ai criticului îi urmăresc articolele, cu o intere tradusă, tot așa, în e agresive, insultătoare. La acestea criticul răspunde totdeauna stăpînire de sine și superioară ironie îngăduitoare. Efectul neînchipuit, și chiar atunci cînd dreptatea nu e întru totul partea sa argumentația e seducătoare. Lovinescu e, indiscutabil, mare polemist, și Memoriile cuprind pagini de o savoare unică in literatura
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
romanelor și nu fără surpriză descoperim, iarăși, ideile criticului formulate de poet într-o conversație cu Maiorescu sau Mite Kremnitz. În fapt, "Mite" și "Bălăuca" sînt, într-un chip mai profund, niște opere lirice, și în destinul tragic al poetului criticul își citea propria nefericire. Spre sfârșitul vieții, părăsind aproape de tot foiletonul critic, Lovinescu se dedică studiilor junimiste, și hotărirea sa nu e fără legătură cu temperatura morală a momentului. Agitațiile politice din deceniul al IV-lea îl neliniștesc, și, văzînd
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
tot foiletonul critic, Lovinescu se dedică studiilor junimiste, și hotărirea sa nu e fără legătură cu temperatura morală a momentului. Agitațiile politice din deceniul al IV-lea îl neliniștesc, și, văzînd ce înfumurate, intolerante confuzii amenință din nou cultura română, criticul se gîndește să reactualizeze spiritul clarvăzător al lui Maiorescu. Cele două tomuri ale monografiei T. Maiorescu (1940), urmate de T. Maiorescu și contemporanii lui, I, II (1943, 1944), T. Maiorescu și posteritatea lui critică(1943), de broșura Petre Carp (1941
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]