KorAP: Find »[drukola/base=dumnezeu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...508 509 510 ...592 >

14,797 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

gândești una ca asta, e o nebunie... — Deci eu sunt sau nebun sau mincinos? Asta e? Asta e? — Nu, nu... Nu înțeleg, bâigui întruna. De ce-a venit aici? Nu știu, a fost un accident, o întâmplare... — Curioasă întâmplare. Pe Dumnezeul meu, ești vicleană, ăsta-i lucrul care mă amărăște cel mai tare. Câteodată am impresia că vrei să mă scoți din minți, să mă înnebunești ca să poți... — Iubitule, suflet drag, Binkie, scumpule, te rog, nu... Îmi pare atât de rău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
explici o dată pentru totdeauna? Dacă mi-ai spune adevărul ar fi o ușurare pentru mine... Nu-i nimic de spus! — Și te aștepți să cred? Ai crezut-o cândva. — N-am crezut niciodată, m-am prefăcut numai că te cred, Dumnezeule, voiam să uit, ostenisem să mai trăiesc cu toate astea, ostenisem să mai trăiesc cu visurile tale. N-au existat nici un fel de visuri. — Blestemată de... — N-au existat nici un fel de visuri. — Nu-mi îndruga minciuni și nu ridica

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Trebuia să încetăm de a ne înjunghia pe noi înșine și unul pe celălalt cu înfiorătorul adevăr. Suntem amândoi cufundați până în gât în minciuni, minciunile tale, care se lățesc pretutindeni ca o mlaștină puturoasă, ne înecăm în ele. Și, pe Dumnezeul meu, mi-am zis că o să fie mai bine dacă o să plecăm, dac-o să ne mutăm la mare, mi-am zis că măcar o să am o grădină, așa mi-am zis... Dar, nu! iacătă c-a răsărit el aici! E

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
scumpul, scumpul meu Binkie, nu... — Și nu mă mai alinta cu nume de răsfăț, îți bați joc de mine... Nu poți încerca să fii bun cu mine, să-ți fie milă de mine, doar să încerci?... De ce nu încerci tu? Dumnezeule, cum ai putut fi atât de crudă?... Nu sunt crudă. Tu ești nebun, ești NEBUN... — Să nu țipi la mine, m-am săturat de țipete. Ți-ai croit drum în viață țipând, și acum am ajuns aproape de capăt. Dumnezeule, cum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
tu? Dumnezeule, cum ai putut fi atât de crudă?... Nu sunt crudă. Tu ești nebun, ești NEBUN... — Să nu țipi la mine, m-am săturat de țipete. Ți-ai croit drum în viață țipând, și acum am ajuns aproape de capăt. Dumnezeule, cum aș mai vrea ca viața mea să se termine! Bănuiesc că asta te rogi și tu, să fac o criză de inimă. Atunci ai fi liberă să pleci cu... — Îmi pare rău, îmi pare rău, îmi pare rău... — Încetează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
criză de inimă. Atunci ai fi liberă să pleci cu... — Îmi pare rău, îmi pare rău, îmi pare rău... — Încetează o dată să repeți cuvintele astea, nu înțelegi? M-am săturat de ele, n-au nici un înțeles, vorbărie de papagal. Ah, Dumnezeule, sunt atât de obosit! Totul s-a terminat. Și nici măcar n-a început vreodată, din cauza ta. Și apoi acea înșelătorie de nedescris, pe care am înghițit-o... — N-a fost nici o înșelătorie...! — Taci o dată! Știu că ai mai spus lucrul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și eu un pic... dar, nu! Nici măcar să mă odihnesc nu m-ai lăsat!... Nu-i adevărat... Fii atentă, fii atentă. Mi-am spus că nu există decât o alternativă: să te accept pe tine cu minciunile tale cu tot... Dumnezeule, se vede că am fost nebun... trebuia să fi plecat și să te las cu... — Nu...! — Ce te-ai mai fi bucurat! Și acum apare el, țanțoș ca un păun, și vine să-mi sune la ușă. Ce te-ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
îndura, încetează să mai fii furios, mă îndurerezi atât de mult, mă sperii atât de tare... — Termină cu văicărelile! M-am săturat până peste cap de lacrimile tale. De ce-a venit aici, asta-i totul, asta vreau să știu, Dumnezeule, nu poți și tu să-mi spui o dată adevărul? Am obosit să trăiesc un coșmar, pretinzând că totul merge bine. Casa asta blestemată pentru care ne-am zbătut atâta, mobila asta blestemată, grădina, trandafirii ăștia scârboși, prefăcătorie, prefăcătorie, prefăcătorie, aș

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
acum, capul masiv al delfinului era izbit de ușă cu o forță care părea să cutremure întreaga casă. Gheara fricii mi-a încleștat inima și m-a făcut să sar în picioare. Rosina? Nu. Ben. Soțul ultragiat. Văzuse scrisoarea. Oh, Dumnezeule, ce nebun fusesem! Am alergat spre ușă, cu intenția de a o zăvorî, ca să mă apăr de el, dar spaima m-a zăpăcit stârnindu-mi dorința de a înfrunta răul, așa încât am deschis ușa. Hartley a zburat în casă asemenea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ochii. — Foarte bine, acum dă-i drumul! I-am umplut din nou paharul cu vin. Mâna îmi tremura și vinul s-a răspândit pe masă. A repetat: Avem atât de puțin timp, și o parte din el a și trecut. Dumnezeule, nu mi-am luat ceasul cu mine, ce oră e? M-am uitat la ceasul meu. Era zece fără un sfert. I-am răspuns: — E nouă și zece. — Charles, vreau să-ți vorbesc despre Titus. — Titus? Titus! Nu mă gândisem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Era zece fără un sfert. I-am răspuns: — E nouă și zece. — Charles, vreau să-ți vorbesc despre Titus. — Titus? Titus! Nu mă gândisem încă serios la Titus și m-am simțit îngrozit. — Da, asta vreau să-ți spun. O, Dumnezeule, mă și simt beată, nu-s obișnuită cu vinul. Trebuie să-ți vorbesc. De când te-am văzut în sat, mi-am spus uneori că poate ai reuși să mă ajuți, dar de fapt nu mă poți ajuta decât ținându-te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
biroul de raționalizare. Mă simțeam foarte singură. Se simțea singură. Așadar, pe când eu mă zbenguiam cu Clement și băteam țara-n lung și-n lat într-un autobuz ca să transmit teatrul la cei de pe front, Hartley era nefericită și singură. Dumnezeule, fusesem și prin Leicester. Oh, Doamne! Dar ascultă-mă, în legătură cu Titus, înțelegi... până la urmă am făcut-o, în ultimul moment l-am convins pe Ben să adoptăm un copil. El nu voia cu nici un chip, dar a făcut-o pentru că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
aflu și ai să-mi scrii, întotdeauna îmi cenzura scrisorile. Ani și ani de zile m-am străduit să mă scol dimineața înaintea lui și alergam la cutia poștală ca nu cumva să fi sosit o scrisoare de la tine. — Oh, Dumnezeule! — Am continuat să fac lucrul ăsta și după ce i-am spus, mi-a fost întotdeauna frică de poștă, ca nu cumva să-i cadă ceva în mână și să înțeleagă greșit. Oricum, mi s-a părut atât de îngrozitor să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
întărâte, și poate că aveam dreptate, poate că la început nu credea, dar era convins că fuseserăm amanți. Și, desigur, nu te puteam da uitării, numele tău apărea mereu în ziare, și, mai târziu, te-am văzut și la televizor... — Dumnezeule... — Și toate astea au început să fermenteze în mintea lui, și apoi, deodată, de parcă urzise o întreagă țesătură, sau poate că avusese o bruscă revelație, a început să te asocieze cu Titus. Existau în viața lui aceste două lucruri care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-te singur. Am fost o dată împreună la Londra, la o expoziție la Olimpia. Îi plăcea să urmeze cursurile serale. — Ce curs urma în seara aceea liniștită, când ai pus din greșeală lanțul la ușă? — Învăța să consolideze obiectele de porțelan. — Dumnezeule!... Hartley, [i tu ce făceai în tot timpul ăsta? Primeai vizite? Aveai prieteni? Mă rog, lui Ben, nu-i prea place viața de societate. Și eu n-aveam nimic împotrivă. Nici aici nu cunoaștem pe nimeni. — Urmai și tu cursuri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
renunța la băutură, e un simbol al depravării, o dovadă că ești totuși un sclav. A fi îndrăgostit, asta-i o altă formă de sclavie, stupidă, dacă stai să te gândești, într-adevăr dementă. Transformi o altă persoană într-un Dumnezeu. Asta nu poate fi drept. Slavă Cerului că de capcana asta am scăpat. Iubirea adevărată e liberă și sănătoasă. Obsesia, romanțarea, oare poți scăpa vreodată de ele? Obișnuiam adeseori să discut cu Lizzie despre lucrurile astea. Iubirea adevărată e ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
o căsătorie după ce s-a risipit vraja, îți face bine să simți, acum la bătrânețe, cât de mult s-au schimbat vechile dorințe. N-aș putea spune că n-aș mai dori nimic pentru mine, dar în alt fel. Iubire. Dumnezeule, de câte ori am rostit cuvântul ăsta în teatru, și cât de puțin ne-am gândit cu adevărat la el. — Și Freddie vine să locuiască la cârciumă? — Nu, la ferma Amorne, acolo locuiesc ceilalți membri ai familiei Arkwright. Drăguț băiat era! Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pe el... numai pe tine... ține foarte mult să te vadă. Vino, vino repede! — Titus... dar cum de-a ajuns la tine...? O, ce curios, ce îngrozitor... — Credeam c-ai să te bucuri. — Dar de ce să vină la tine... oh, Dumnezeule, ce să mă fac?.... ce s\ mă fac?... Devenise dintr-o dată un copil plângăcios, zăpăcit. — Vino să-l vezi, haide, scoală-te. Am ridicat-o în picioare. Ce se întâmplă? Nu vrei să-ți vezi fiul? Nu găsești minunat că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
fi în stare să gândească, în curând, mâine. — Mâine? Aici? — Da. Aveți de gând s-o țineți toată noaptea? — Da. — Și dacă vine el? — Nu cred că va veni. Și ca să-ți răspund la prima întrebare: nu l-am invitat. — Dumnezeule! Și ce-o să gândească? — Nu-mi pasă nici cât negru sub unghie ce-o să gândească. De fapt, cu cât o să gândească mai rău, cu atât mai bine pentru noi. N-are decât să gândească tot ce poate născoci imaginația lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
cât negru sub unghie ce-o să gândească. De fapt, cu cât o să gândească mai rău, cu atât mai bine pentru noi. N-are decât să gândească tot ce poate născoci imaginația lui scârboasă. — Asta face parte din... răsturnarea totală? — Da. — Dumnezeule! exclamă din nou Titus. Găsesc că-i obscen. Și nu-mi place felul în care vorbiți despre ea ca și cum ar fi un copil sau un bolnav mintal. Mă duc să înot. — Titus... nu-ți face o părere prea proastă despre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
în sfârșit, ai venit acasă, în noaptea aceea, când te-am descoperit în lumina farurilor, veniseși aici, simțiseși nevoia să vii. Spune-mi că mă iubești, spune-mi că totul se va termina cu bine, că vom fi fericiți. Doamne Dumnezeule, nu vrei și tu să fii în sfârșit fericită și să trăiești alături de un bărbat care te iubește, care e bun cu tine, care crede tot ce-i spui? Hartley, uită-te la mine. Haide, vino dincolo, nu știu de ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
încercat și am tot încercat să te găsesc, te-am căutat și te-am tot căutat și, într-un fel, n-am renunțat niciodată la speranță. Poate că tocmai de asta te-am găsit acum. Am fost nedreaptă față de Ben. — Dumnezeule, nu-l putem da uitării pe Ben? Ben s-a isprăvit... — A suferit atât de mult din cauza lui Titus, când Titus a dispărut, a fost ca o pedeapsă... Poate că a suferit, dar a meritat să sufere, el l-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pe atunci nu știam ce înseamnă iubirea. — Hartley, știi bine că ne-am iubit. — Da, dar n-am făcut dragoste, îmi pare rău că n-am făcut-o. — Credeam că tu nu vrei, eu unul aș fi dorit-o... Oh, Dumnezeule! — Eram copii. Tu n-ai făcut niciodată parte din viața mea reală. — Ceea ce numești viața ta reală pare să fi fost iadul pe pământ! Dă-o naibii, chiar tu mi-ai spus lucrul ăsta. O femeie fericită nu vorbește despre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
o însușise făcând-o să devină a ei, adorându-l în același timp pe cel cu adevărat vinovat și considerându-l un sfânt. O, de-aș putea s-o descătușez de această vină mutilantă, schiloditoare și de această adorație găunoasă! Dumnezeule, se simțea vinovată până și din cauza mea, și avea nevoie să se consoleze gândind că eu o urăsc! Era sub imperiul unei vrăji rele, împietrită de o magie autoprotectoare, pe care o cultivase de-a lungul anilor pentru a se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
e prizonieră. Mă iubește. Pur și simplu a fost supusă la un lavaj al creierului. Căsătoria în sine e un lavaj al creierului. Și nu-i un lucru neapărat rău. Nici ție nu ți-ar strica un asemenea lavaj. Oh, Dumnezeule, sunt atât de obosită! Drumul ăsta afurisit de lung! Am impresia că pe tine te părăsește rațiunea, te senilizezi, trăiești într-o lume de fantasme, și într-una urâtă. Vrei să-ți spun ceva care să te deștepte? — Nu, mulțumesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]