13,416 matches
-
langa-a mea, Eu nu mai am în ceruri nici o stea. Cărarea mi se pierde în pământ. Azi sunt și mane poate nu mai șanț. Mă duc în altă lume peregrin. De-acolo nu se știe de-o să vin... Mă doare mai gorune, că te las În lumea asta singur, de pripas. Dar cine știe? Poate ne-ntalnim: Eu pumn de lut, tu cruce-n țintirim...
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile Posteuca () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93274]
-
fi ajuns să ți le spun așa, pe șleau, nu fiindcă aș fi vrut să ți le ascund, ci pur și simplu pentru că mi s-ar fi părut inutile sau prea copilărești... Mi-ai vorbit ieri... Lucrul acesta m-a durut un pic, dar totodată mi-a făcut enorm de bine... În fond, n-ai făcut decât să răspunzi rugăminții mele: de a-mi spune adevărul cu privire la ceea ce găseai rău în mine. Nu ți-o cerusem nici din cochetărie, nici din
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
am prefăcut că plouă, dar în realitate toată treaba aceasta mă plictisea într-o măsură destul de mare. Ceea ce mă enerva mai mult nu era ce spunea, ci faptul că o spunea tocmai el. Mi se părea jalnic, și asta mă durea, deoarece ținusem la el pe vremuri sau, cel puțin, o crezusem. Iar acum îmi făcea greață. Am ieșit împreună și comedia, începută cu atâta grație la mine, continuă tot lungul drumului. Până la urmă n-am mai putut suporta și am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și nici eu nu suntem oameni care să putem rezista la ceea ce ne place.) Mi am spus: „S-a sfârșit! Nu voi accepta să mă hrănesc cu firimituri. Vom rămâne prieteni, pur și simplu.“ Eram emoționat, dar lucrul nu mă durea prea tare: să nu mă mai culc cu tine nu era o tragedie! Regretam mai degrabă faptul de a nu mai putea să dorm alături de tine, dar, cum tu nu înțelegi nimic în probleme de duioșie, ar fi zadarnic să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
alături de ceilalți, mai cu seamă cu celălalt - și acest amuzament dură, fără nici o explicație, cel puțin zece minute bune. Nici o preocupare față de faptul că eram de față, față de faptul că toate acestea puteau să mă supere foarte tare, să mă doară. Era un amuzament care nu mai ține cont de nimic și de nimeni. și bagă de seamă că nu mă refer la conveniențe, oricât ar fi de re gre tabil lucrul acesta. Mă gândesc la ceea ce cred că îți for
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
-ți pogori harul tău asupra mea. Dar nu mă plâng. Pe tine te plâng. Căci inima mea s-a pustiit și orice aș încerca eu tu nu mai ai ce face cu dânsa... Nu sunt foarte nefericit, Stăpâne, dar mă doare să te văd și mai nefericit decât mine, și mai încrâncenat în nefericirea ta atotcopleșitoare... Nemaiputând face nimic pentru binele tău, iartă-mă, Stăpâne, și lasă-mă să plec, căci nedemn m-am dovedit de marea sarcină pe care mi-
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
doi vechi și buni prieteni... — Chiar a fost așa de rău? mă întreabă, oarecum uimit. — Groaznic! Dar ce bine că a trecut! Seara am dormit amândoi în aceeași odaie, în paturi sepa rate, bineînțeles... Ce să spun? Mi-era tare dor de el! Simțeam că acum ar fi fost poate momentul să mă scol de la locul meu și să mă strecor lângă dânsul, așa cum făceam pe vremuri... Ceea ce m-a oprit, pesemne, a fost discuția noastră cu privire la trecut, anatema pe care
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
din bipezii pe care i-am în tâlnit întâmplător în tovărășia lui Mihai nu era mai de Doamne ajută din nici un punct de vedere. În afară de unul - deosebit în toate privințele - tinerețe, farmec, talent. Un student la scenografie... „Chipul tău mă durea. Se răsfrângea în mii de ape în mintea mea. Îmi chinuia nopțile și zilele... și glasul tău mă durea...“ Lui i-a dăruit Mihai pasiunea sa cea din urmă, cea mai adâncă și cea mai frumoasă. și tot de la el
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
din nici un punct de vedere. În afară de unul - deosebit în toate privințele - tinerețe, farmec, talent. Un student la scenografie... „Chipul tău mă durea. Se răsfrângea în mii de ape în mintea mea. Îmi chinuia nopțile și zilele... și glasul tău mă durea...“ Lui i-a dăruit Mihai pasiunea sa cea din urmă, cea mai adâncă și cea mai frumoasă. și tot de la el a avut parte de chinul cel mai neiertător din câte există în lumea aceasta a iluziilor omenești - acela al
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
frumos decât alte gânduri ale celui ce a ostenit asupra lor, gânduri păstrate cu evlavie de cei ce i-au dăruit viața...“ „...Nu, Mihai! Sufletul tău nu a fost «o vioară cu strune destinse și rupte». E drept, te-a durut «tăcerea mocnită», te-a durut «cântecul» tău, dar el a izvorât, așa cum ți-ai dorit tu, «clar ca izvorul de munte» în această carte încântătoare pe care ți-ai plecat ochii până în ultimele tale clipe. Dacă Enescu a fost pentru
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
celui ce a ostenit asupra lor, gânduri păstrate cu evlavie de cei ce i-au dăruit viața...“ „...Nu, Mihai! Sufletul tău nu a fost «o vioară cu strune destinse și rupte». E drept, te-a durut «tăcerea mocnită», te-a durut «cântecul» tău, dar el a izvorât, așa cum ți-ai dorit tu, «clar ca izvorul de munte» în această carte încântătoare pe care ți-ai plecat ochii până în ultimele tale clipe. Dacă Enescu a fost pentru cerul românesc acea viola d
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
rolul de perpetuare a speciei umane întrucât după opinia unui celebru arhitect și inginer roman: "Cel mai frumos exemplu de echilibru este corpul omenesc." (Marcus Vitruvius Pollio) Dar eu ce făceam? Ce? Genunchii mi se înroșeau, se învinețeau și mă dureau îngrozitor; așa că nu e de mirare că la vârsta de 14 ani eram deja posesorul unui reumatism poliarticular acut, care și astăzi mă "însoțește", provocându-mi dese și dureroase crize reumatismale. De aceea mă "dichisesc", ornându-mi cu migală ruina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
grozav. Eram inert, leșinat și cu sacul de tizic deasupra mea. Fața îmi era plină de țărâna îmbibată cu pleavă și cu alte resturi vegetale; buzele-mi erau plesnite, umflate și sângerau, iar dinții din față se clătinau și mă dureau îngrozitor. Sângele care-mi cursese din belșug se amestecase cu țărâna care-mi intrase în gură în momentul în care sărutasem involuntar și brutal pământul dușmănos, împiedicându-mă să respir în mod firesc, având pe gâtul meu sacul plin cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să rivalizeze în orice moment cu celebra operă "Spărgătorul de nuci"... E pace deplină în cer și pe pământ. Însă eu nu puteam dormi. Am ieșit în noaptea atotcuprinzătoare, sub cerul pâlpâind de licăriri fosforescente. În urma căzăturii violente capul mă durea, nasul jupuit mă ustura, iar dinții aveam impresia că s-au lungit ieșind din alveole, mărindu-și dimensiunea în mod alarmant. M-am așezat pe băncuța de lemn fixată de Mircea lângă geamul din partea dreaptă al casei, ridicându-mi ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Dar nu era tocmai ușor. Fiecare îndoitură de șale impunea noi și noi eforturi care-i blocau mușchii dorsali atât de dureros încât cu greu își revenea la poziția verticală. Era foarte obositor. După terminarea tuturor suprafețelor spălate, mijlocul o durea atât de cumplit de parcă cineva anume i-ar fi înfipt sute de vârfuri de cuțit în zona spinală. Și toate acestea pentru ce? Pentru a-și hrăni cei șase copii fără tată. În partea a doua a programului trecea la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
drept pentru a mă ridica, am fost străpuns de o durere atât de ascuțită care m-a săgetat prin tot piciorul, până în inimă. În cădere, una dintre articulații, un ligament, suferise o întindere din cauza călcării incorecte și acum glezna mă durea îngrozitor. Mă străduiam din răsputeri să mă ridic. Încetineala revenirii mele în poziție verticală a generat în gorila înfierbântată un puseu furibund, determinând apariția simultană a unor insule de roșeață pe obrazul lui garnisit cu un strat consistent de celule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
coridorului sala de anchetă sau de interogatorii. Mobilierul era foarte redus: un dulap metalic sau fișet, o masă mare, dreptunghiulară, acoperită cu pânză roșie, înconjurată de scaune, iar lângă unul din pereți, câteva taburete. Mă mișcam destul de greu. Glezna mă durea tot mai tare. Șchiopătam și aproape că nu mai suportam să ating pământul cu piciorul bolnav. Încă un efort și am căzut pe zăpadă în genunchi. Da. Cred că în felul acesta aș putea înainta. Până la ușa de la intrare mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
admirat și invidiat pentru metodele lui științifice de cercetare a infractorilor... Poftim! Adio Premiul Nobel, adio statui ecvestre în mărime naturală!... Mircea și Lică s-au apropiat de masă, m-au ridicat și m-au depus ușor-ușor pe dușumea. Mă durea glezna înfiorător; corpul îmi era învinețit de loviturile nemiloase ale bastonului cauciucat. Încă eram în stare de șoc. Umorile o luaseră pe arătură, iar acum eram căptușit în propriile mele reziduuri ale arderilor interne. Primarul s-a uitat la noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și frumoasa câmpie a Bărăganului, acoperită acum de un strat gros de zăpadă, patru copii obosiți, înfrigurați și flămânzi, bătuți și terorizați la postul de miliție pentru un fapt disproporționat cu pedeapsa primită, se îndreptau cu anevoie spre casă. Ne dureau umerii, brațele, spinarea, capul, tot corpul, acolo unde bastonul cauciucat al milițianului se abătuse fără milă peste noi. Nasul cel frumos al lui Mircea era tumefiat, iar fața lui delicată era plină de sânge coagulat. În ceea ce mă privește, durerea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
un ciclu repetabil la infinit, rezervele stomacale. "Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi" (David, 22:1) Ba da. Ne lipseau încă două picioare, lână, coadă, coarne și uger. În rest... După ce mestecam boabele alea tari până ne dureau și ne amorțeau și dinții, și fălcile, încât zăpăceam de oboseală inclusiv pe marele sternocleidomastoidian, înghițeam, în sfârșit, compoziția rezultată care era de fapt un fel de terci semicrud alcătuit din făină de porumb cu tot cu tărâțe. O anumită undă gustativă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
visatul RAI. Dar șoarecii nemernici se zvârcoleau în burtă Și mă mușcau cerându-mi o porție de turtă. O! Himalaia toată s-a prăbușit pe mine Strivindu-mă sălbatic sub valuri de rușine. Și sufletul și trupul atâta m-au durut Încât doream ca mama să nu mă fi născut. Preabunule, mă iartă; mă rog să te înduri C-am încălcat divina poruncă "Să nu furi!" Dar crede-mă, Stăpâne, îți spun cu-adevărat Nu din obișnuință, de foame am furat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de împrejurări să presteze o activitate care le depășea forțele. Pauza se terminase. Frigul începea să ne cuprindă. Ne-am luat sarsanalele în spinare și am pornit. De-abia acum simțeam tăieturile sforilor care-mi intraseră adânc în carne. Mă dureau umerii; introduceam degetele opozabile sub cele două sfori pentru a micșora cât de cât presiunea lor asupra claviculelor, care erau cele mai expuse. Înaintam tăcuți, fără să ne vorbim, păstrându-ne forțele pentru alimentarea cu energie cinetică a aparatelor locomotorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
topită în supă canadiană. (Pasaj adăugat ulterior: am încercat să depășesc această depresie cu ajutorul unei sticle de un litru de whisky Johnnie Walker, cumpărată de pe aeroportul Heathrow din Londra. Rezultatul a fost unul îngrozitor: timp de trei zile m-a durut capul, am umblat ca un spectru prin campus, aproape frânt de mijloc (polițaii care sunt pretutindeni peste tot mă urmăreau atent din priviri) am vomitat cât un regiment în camera de cămin și, cel mai grav, am reușit să-mi
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Cașcaval (kashkoval) în zeci de sortimente, brânză albă telemea-feta, regina acestora din urmă fiind de departe, după preț, cea importată din Bulgaria. În războiul tăcut și balcanic al brânzei telemea, bulgarii sunt de departe câștigători, cel puțin în Occident. Cosmetice Duru, bere Efes, dulciuri Ulker, gumă de mestecat de formă pătrată Tipi Tip o adevărată întoarcere în timp, la începutul anilor 90 când negustorii turci au fost pionierii comerțului liber din România. Coafură și frizerie: unul dintre cele mai active și
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
lungi, că nu te mai țin picioarele; amorul, o amintire... de retrăit, livresc, în Henry Miller. Spaime. Și bătrânețea nu vine niciodată singură, nu e o prezență solitară, ci înconjurată de o camarilă: artrite, artroze, hipertensiuni, cataracte (nu Niagara), mă doare în dreapta - ficatul; mă doare în stânga - inima, nu, inima nu doare - ischemie; mă doare ceafa - spondiloză cervicală, boală profesională; uite un nodul - cancer? Spaime. Dar atâta timp cât te doare ceva înseamnă că ești viu - zi mersi. Mă părăsește memoria - numește-le lapsusuri
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]