12,882 matches
-
logician de secol XIV, a scris lucrări despre cele două noțiuni corelative. De asemenea, George Berkeley a discutat pe temă relației în A Tratise Concerning the Principles of Human Knowledge în 1710, deși terminologia era deja cunoscută. Conform „Dictionarului de filozofie și logică” a lui Antony Flew, expresiile au fost introduse pentru prima dată în perioada scolasticii târzii ca traduceri pentru doi termeni tehnici din teoria artistotelica a cunoașterii. Immanuel Kant, filosof german al secolului XVIII, a fost un susținător al
A priori și a posteriori () [Corola-website/Science/332716_a_334045]
-
asemenea, a discutat și despre sinucidere într-o perioadă în care problema era un subiect tabu. În filosofia târzie și preislamica, anumiți gânditori precum Ibn al-Rawandi, un sceptic al islamului, si Muhammad ibn Zakariya ar-Razi au exprimat credințe mizantrope. În filozofiile iudeo-islamice, filosoful iudeu Saadia Gaon folosește ideea platonica care susține că omul izolat este dezumanizat de asocialitate pentru a argumenta împotriva mizantropiei ascetismului și a izolării.
Mizantropie () [Corola-website/Science/332735_a_334064]
-
Atribuită lui Immanuel Kant, filozofia critică sau idealismul critic reprezintă o mișcare care vede în criticism drept principalul atribut al filozofiei; acesta considera criticismul drept considera analiza riguroasă a valorii și a limitelor capacității de cunoaștere drept condiție prealabilă a oricărei cercetări filosofice. Etimologia termenului
Filozofie critică () [Corola-website/Science/332745_a_334074]
-
Atribuită lui Immanuel Kant, filozofia critică sau idealismul critic reprezintă o mișcare care vede în criticism drept principalul atribut al filozofiei; acesta considera criticismul drept considera analiza riguroasă a valorii și a limitelor capacității de cunoaștere drept condiție prealabilă a oricărei cercetări filosofice. Etimologia termenului provine din "kritikos-krinein" (techne), „arta judecarii”. Kant argumenta că, deși rațiunea poate fi un instrument folositor
Filozofie critică () [Corola-website/Science/332745_a_334074]
-
cu un comportament moral bun. Într-o situație identică, deși rațiunea ne poate ajuta la înlocuirea regimurilor politice tiranice, de exemplu, Kant nu vedea rațiunea drept exhaustiv bună, ci consideră că trebuie exercitată critic pentru a evita înșelăciunile. Noțiunea de filozofie critică este folosită și pentru a desemna filozofia kantiană. Potrivit acestei teorii, obiectele experienței noastre, în sensul de lucruri care există în spațiu și durează în timp, nu sunt decât fenomene, neavând o existență independentă în afara gândurilor noastre. Filozofia lui
Filozofie critică () [Corola-website/Science/332745_a_334074]
-
identică, deși rațiunea ne poate ajuta la înlocuirea regimurilor politice tiranice, de exemplu, Kant nu vedea rațiunea drept exhaustiv bună, ci consideră că trebuie exercitată critic pentru a evita înșelăciunile. Noțiunea de filozofie critică este folosită și pentru a desemna filozofia kantiană. Potrivit acestei teorii, obiectele experienței noastre, în sensul de lucruri care există în spațiu și durează în timp, nu sunt decât fenomene, neavând o existență independentă în afara gândurilor noastre. Filozofia lui Kant este preocupată de însăși bazele experienței. Trebuie
Filozofie critică () [Corola-website/Science/332745_a_334074]
-
de filozofie critică este folosită și pentru a desemna filozofia kantiană. Potrivit acestei teorii, obiectele experienței noastre, în sensul de lucruri care există în spațiu și durează în timp, nu sunt decât fenomene, neavând o existență independentă în afara gândurilor noastre. Filozofia lui Kant este preocupată de însăși bazele experienței. Trebuie mai întâi să determinăm cum funcționează rațiunea, și care sunt limitele ei, pentru a putea ulterior să o aplicăm corect experienței senzoriale și să observăm dacă poate fi aplicată tuturor obiectelor
Filozofie critică () [Corola-website/Science/332745_a_334074]
-
conștienți pe care el i-a creat. Kant consideră că ideile, materia brută a cunoașterii, există oarecum independent de mintea umană; iar ele ca lucruri-în-sine trebuie să rămână veșnic imposibil de cunoscut. Idealismul transcendental a rămas o mișcare semnificativă în filozofie, dând mai târziu naștere unor curente de influență kantiană, respectiv neokantianismului. Deși a influențat dramatic cursul filozofiei germane, interpretarea acestui concept a fost subiectul unor dezbateri între filozofii secolului XX. Kant l-a descris pentru prima dată în Critica Rațiunii
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
independent de mintea umană; iar ele ca lucruri-în-sine trebuie să rămână veșnic imposibil de cunoscut. Idealismul transcendental a rămas o mișcare semnificativă în filozofie, dând mai târziu naștere unor curente de influență kantiană, respectiv neokantianismului. Deși a influențat dramatic cursul filozofiei germane, interpretarea acestui concept a fost subiectul unor dezbateri între filozofii secolului XX. Kant l-a descris pentru prima dată în Critica Rațiunii Pure și l-a modificat astfel încât să nu fie identificat cu realismul sau idealismul, însă filozofii n-
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
fenomen și lucru-în-sine. Spre deosebire de prima, cea de-a doua se preocupă de două aspecte diferite ale aceleiași clase de obiecte (apariția ca fenomen și imposibilitatea cunoașteri lucrului-în-sine ), fără să considere că există două grupuri de obiecte. Critica sa este o filozofie transcendentală care se întemeiază pe posibilitatea metafizicii. Problema centrală a filosofiei transcendentale, în acest sens al termenului, este explicarea posibilității cunoștințelor sintetice a priori: „Numesc transcendentală orice cunoaștere care se ocupă în genere nu cu obiecte, ci cu modul nostru
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
de concepte s-ar numi filosofie transcendentală”. Pentru scurt timp, Schopenhauer a descris idealismul transcendental drept distincția dintre fenomen și lucru-în-sine, și a recunoscut că doar fenomenul ne este accesibil nouă deoarece „cunoaștem lucrurile doar așa cum ne apar”. „Transcendentală este filozofia prin care conștientizăm faptul că legile esențiale ale lumii își au originea în creierul nostru și anume a priori. Este numită transcendentală pentru că depășește granițele acelei origini fantasmagorice. Astfel, după cum am spus, doar Critica Rațiunii Pure și în genere filozofia
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
filozofia prin care conștientizăm faptul că legile esențiale ale lumii își au originea în creierul nostru și anume a priori. Este numită transcendentală pentru că depășește granițele acelei origini fantasmagorice. Astfel, după cum am spus, doar Critica Rațiunii Pure și în genere filozofia critică poate fi transcendentală”. În opoziție cu idealismul transcendental kantian găsim doctrina realismului a cărui punct de vedere este acela că lumea poate fi cunoscută așa cum este, fără să existe o așa-zisă aparență și necesitatea unei metode speciale prin intermediul
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
care se va întinde până în secolul XX. Reluarea studiilor gândirii kantiene în universitățile din Germania a avut loc începând în 1860, fiind în prima etapă doar o mișcare epistemologică. Neokantianismul s-a extins în scurt timp asupra întregului domeniu al filozofiei. Primul impuls a fost dat de către cercetătorii naturaliști; Hermann von Helmholtz aplica studiile fiziologice ale simțurilor la întrebarea epistemologică a percepției spațiale ridicată de Critica Rațiunii Pure. Mișcarea ajungea la apogeu odată cu gândirea școlii Marburg, reprezentată de Hermann Cohen și
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
Natorp. Aceștia din urmă au respins naturalismul lui Helmholtz și au reinițiat importanța metodei transcendentale. Ernst Cassirer, altă personalitate a școlii Marburg, a aplicat principiile kantiene la fenomenul cultural. Între timp, Wilheim Windelband și Heinrich Rickert au introdus kantianismul în filozofia istoriei. Neokantianismul a fost influent pentru fenomenologia lui Edmund Husserl și pentru primele lucrări scrise de Martin Heidegger.
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
În filozofia kantiană, o categorie este un concept pur al intelectului. O categorie kantiană este o caracteristică a obiectului ca fenomen înainte ca acesta să fie experimentat. Kant menționează că ele sunt „concepte ale unui obiect în genere[...] conceptele pure ale intelectului
Categorie (Kant) () [Corola-website/Science/332744_a_334073]
-
declarat sau asociat cu ceva”. O categorie este un atribut, o proprietate, calitate sau caracteristică care poate fi predicată despre un obiect. „[...] Remarc privitor la categorii[...] utilitatea lor logică în calitate de predicate pentru obiecte”. Kant le numește apredicate ontologice”. În filozofia aristotelică era un termen tehnic folosit cu referire la zece clase care împreună „ar acoperi” toate modurile de a fi. Un predicat din una dintre categorii ar putea, în anumite condiții și din pricina apartenenței sale categoriale, să fie socotit inaplicabil
Categorie (Kant) () [Corola-website/Science/332744_a_334073]
-
atât cu categoria, cât și cu fenomenul. „Această reprezentare intermediară trebuie să fie pură și totuși pe de o parte intelectuală, pe de altă parte sensibilă. O astfel de reprezentare este schema transcendentală” (mediază relația). Schopenahuer, în critica sa la filozofia kantiană, a descoperit multe erori în utilizarea categoriile de calitate, cantitate, relație și modalitate. De asemenea, a menționat că în conformitate cu afirmațiile kantiene, animalele neumane nu ar putea să cunoască obiecte. Ele ar putea înțelege doar impresiile pe care organele de
Categorie (Kant) () [Corola-website/Science/332744_a_334073]
-
oricărei experiențe în genere”. Gilles Deleuze prezintă conceptul drept o dihotomie distinctă de relația clasică noumen/fenomen. De la Platon la Descartes, tot ce era filtrat de simțuri era considerat iluzioriu și denigrat. Odată cu Immanuel Kant are loc o tranziție în filozofie de la această dihotomie la dihotomia fenomen/condiție-de-apariție. Nu mai există nicio esență în spatele fenomenului. El devine un fapt brut, iar acum este necesară examinarea condițiilor de posibilitate a apariției acestuia. Kant va proceda astfel în „estetica transcendentală”, unde examinează condițiile
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
în același fel și celor înțelepți, și celor neghiobi, fără nicio distincție. Porfir a redefinit omul drept un animal rațional muritor, și a considerat animalele ca având mai puțină rațiune decât oamenii. Conceptul de animal rațional este des folosit în filozofia scolastică. Enciclopedia catolică a caracterizat omul sub influența lui Porfir ca substanță, sensibilitate, corporalitate și rațiune, în timp ce persoana era definită ca substanță de natură rațională. Când Descartes ajunge în "Meditații metafizice" la memorabila concluzie „Cuget, deci exist”, se va întreba
Animal rațional () [Corola-website/Science/332812_a_334141]
-
ce-mi rămîne, folosindu-l la descîlcirea unor subtilități asemănătoare”. Filozoful neokantian Ernst Cassirer, în lucrarea An Essay on Men, a modificat eticheta dată de Aristotel, clasificând omul drept un "animal simbolic". Această schimbare a devenit foarte influentă în domeniul filozofiei antropologice, unde Gilbert Durand a folosit conceptul într-o descriere naturalistă a omului în calitate de emițător compulsiv. Sociologii influențați de Max Weber fac o dinstinctie între comportamentul rațional (orientat spre mijloace-scopuri) și comportamentul irațional, emoțional sau confuz, la fel și de
Animal rațional () [Corola-website/Science/332812_a_334141]
-
omului liber. Caracteristicile omului de turmă sunt bunătatea, smerenia și simpatia, mai precis elemente de bază ale creștinismului, în timp ce supraomul are trăsăturile mândriei, puterii și înnobilării. cuantifică diferit acțiunile morale. Termenul de „moralitate” are alt sens decât cel propriu în filozofia lui Nietzsche; o moralitate particulară este intrinsecă unei culturi particulare, adică limbajul, practicile, instituțiile sunt cuprinse între conflictul valoric dintre cele două tipare. Nietzsche a definit moralitatea stăpânilor drept moralitatea celor cu voința puternică. Acest a criticat gândirea, pe care
Omul și supraomul () [Corola-website/Science/332806_a_334135]
-
del Portillo Diez de Sollano (Madrid, 11 martie 1914 - Roma, 23 martie 1994) a fost un episcop spaniol, primul succesor al Sfântului Josemaría Escrivá de Balaguer în fruntea Opus Dei. Era doctor inginer în construcții de drumuri și doctor în filozofie și drept canonic. A fost beatificat la Madrid la 27 septembrie 2014. A fost al treilea dintre cei opt copii al unei familii creștine. În 1935 a intrat în Opus Dei, fondat de Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer la 2
Alvaro del Portillo () [Corola-website/Science/332911_a_334240]
-
și Cărarea Luminoasă. A fost acuzat de terorism și trădare și a fost capturat în 1992 și condamnat la detenție pe viață. Tatăl său a fost un comerciant prosper, iar mama sa a murit pe când avea numai cinci ani. Studiază filozofia și activează o perioadă ca profesor de acestă specialitate la o universitate din orășelul Ayacucho. Intră în contact cu partidul comunist, aflat în ilegalitate, și devine adept al maoismului. După o perioadă de câteva luni petrecute în China, în 1978
Abimael Guzmán () [Corola-website/Science/333560_a_334889]
-
claritatea expresiei lucrărilor lui Saadi sunt universal recunoscute. Cu toate acestea, au existat divergențe în ceea ce privește încadrarea opiniilor și ideilor acestuia într-un sistem conceptual sau un curent de gândire. Una dintre aceste controverse a constituit-o atitudinea poetului față de sufism. Filozofia sa este mult mai practică decât cea a lui Rumi, și este considerată străină de metafizică, conform lui Reuben Levy, fără a îndemna excesiv spre asceză. Un critic literar mai recent, Annmarie Schimmel, comentează faptul că stilul artistic al lui
Saadi () [Corola-website/Science/333582_a_334911]
-
Născut pe 13 februarie 1835 în orășelul Qadian (actualmente în nordul statului Punjab din India), Mirză Ġulăm Aḥmad se trăgea dintr-o respectabilă familie de moguli. De la vârstă fragedă, a primit educație religioasă islamică elementară și filologică, fiind instruit în filozofie, logică, Urdu, persană și arabă. . Cea mai mare parte a timpului obișnuia să și-o petreacă în singurătate (chiar și după cea dintâi căsătorie a sa, din 1852), studiind Coranul, meditând, fiind cufundat în rugăciuni. Dar era de asemenea cunoscut
Ahmadiyya () [Corola-website/Science/333605_a_334934]