KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...508 509 510 ...567 >

14,154 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

acum, deși degetele îi tremurau. Dar era blocată. Nu se deschidea mai mult de doi centimetri. Oricât de tare împingea, era blocată. Deodată simți o mână apucându-l de încheietură, trăgându-i brațul înapoi. Apoi respirația tatălui său atingându-i obrazul. Cei doi se luptau, Salam fiind hotărât să deschidă fereastra, ca să arunce ciobul ăla blestemat afară. Scaunul de sub el începu să se clatine; tatăl lui împingea prea tare. Simți cum se rostogolește și cade. Ateriză greoi pe spate. Lăsă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
întemeierii statului. —O, asta e o idee bună. Vorbea în timp ce tasta: Vladimir 48. Logare eșuată. Uri se apropie de birou, oprindu-se lângă ea. Se aplecă, pentru a vedea mai bine monitorul. Putea să-i zărească firele de barbă de pe obraz. Chiar credeam că asta o să meargă. Poate că mă înșel cu Vladimir... Sau poate am greșit anul. Pentru un simpatizant de dreapta... Se opri exact la timp... Pentru un naționalist pasionat ca tatăl tău, mai e un an care e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
văzut din nou. Acele chipuri, acei copii, adolescenți, fete tinere, cu aceeași expresie uluită în priviri. Și mi-am dat sema că erau așa din cauza mea, fiindcă o dădusem în bară atât de rău. O lacrimă i se preligea pe obraz. Și acele chipuri mă vor bântui tot restul vieții, orice aș face. Doar atunci Uri puse paharul jos și se aplecă în față pentru a o lua de mână pe Maggie. O ținu strâns, până când, în cele din urmă, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
un eșec în Ierusalim ar declanșa o catastrofă geopolitică. Apoi, printre bolboroselile ebraice, auzi două cuvinte cunoscute, neașteptate. Uri, întrebă ea. Ce s-a întâmplat? Ridică mână ca să o facă să tacă. Apoi deveni palid, culorile pierindu-i brusc din obraji. În cele din urmă rosti cu o voce aproape stinsă: Au spus că urmează elogii aduse ziaristului veteran Baruch Kishon, ucis într-un accident de mașină în Elveția. Chiar lângă Geneva. —Uri. Oprește mașina. Acum. Dar Uri era prins în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
același ton fals, de conversație banală. În principal în Tel Aviv, bineînțeles. Îi făcu semn cu mâna, îndemnând-o să-l urmeze. Maggie se holbă la el. Era neras de câteva zile, cu părul vâlvoi, neîngrijit, buclele căzându-i peste obraji; și în acel moment nu-i trecu prin cap ce să spună, despre muzică sau orice altceva. În schimb, îi aruncă o privire aproape complet zăpăcită. Se aplecă la urechea ei. Și hainele, șopti el. Din reflex, pipăi cu palmele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
toate ușile pe care le găsi, căutând biroul cel mai mare, cel care aparținea partenerului principal. Toate erau goale. Imediat ce deschise ultima ușă în spatele căreia se afla biroul cel mai mare, se schimbă la față, iar culorile îi pieriră din obraji. Maggie se opri în spatele lui Uri și se uită. Încăperea nu era goală. David Rosen se afla încă la biroul lui. Dar era prăbușit peste el, trupul fiindu-i la fel de țeapăn ca un cadavru. Capitolul 39 Tekoa, Malul de Vest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
apă. Luă câteva înghițituri, apoi simți o presiune ușoară pe părul ei - o mână care o mângâia pe cap. După ce ochii i se obișnuiră cu întunericul, îl văzu pe Uri îngenunchind lângă pat, mâna lui caldă se afla acum pe obrazul ei. —Rănesc tot ce ating. Toți cei de care îmi pasă sfârșesc prin a fi răniți... Maggie simțea cum îi alunecă apa pe gât; părea să-i ușureze durerea, lăsându-i arsura chinuitoare să iasă afară. La naiba, totuși unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
siguranță de fier care o făcu să înghețe, că Uri fusese cel lovit. Capitolul 51 Ierusalim, vineri, 6.15 a.m. Stătea nemișcată, atentă chiar și la sunetul propriei respirații. Mușchii și fața îi tremurau. Simțea lacrimile prelingându-i-se pe obraji, dar un fel de instinct de autoconservare preluă comanda, forțându-i picioarele să rămână pe loc, hotărî ca nimeni să nu audă nici măcar scrâșnetul unei pietre de dedesubt. Stătu așa timp de câteva secunde, care se transformară în minute lungi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
care l-au împușcat pe Uri? Poate că doar își imaginase sunetul unei mașini care se îndepărta; era atât de obosită, își simțea mintea încețoșată. Așa că rămase unde se afla, cu chipul scăldat în lacrimile care îi șiroiau acum pe obraji. În cele din urmă, făcu un pas înainte, încercând să evite orice zgomot. Apoi încă unul și încă unul până când reuși să vadă, chiar dacă nu în totalitate, drumul de deasupra. Nu zărea nimic. Mai făcu câțiva pași până la marginea adânciturii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
privirea și văzu un bărbat uitându-se la ea, apoi în altă parte. Oare murmurase? Era atât de obosită, încât nu ar fi surprins-o dacă, în disperarea ei, ar fi gândit cu voce tare. Simți cum i se înroșesc obrajii. Ghidul adună grupul în jurul unui panou de sticlă ce scotea la iveală faptul că se aflau în realitate pe o punte, cu o gaură ca o fântână chiar sub ei. Are doar 1 300 de ani, spuse zâmbind. Fiindcă acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
o transforma asta? În nimic mai mult decât o târfă care lucra pentru guvernul american. Maggie sări instinctiv din scaun, unde stătuse tot timpul. Îl plesni puternic peste față pe Bruce Miller. Simțind asprimea loviturii, Miller își duse mâna la obraz, apoi, cu un rânjet lasciv, o plesni și el. Când ea se răsuci, el apăsă pe un buton de sub masă, făcând să intre instantaneu înapoi în cameră doi bărbați mascați. —OK, Maggie. A durat destul. Nu că nu mi-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

timp de pierdut... (Către cei doi, care au ridicat din nou capetele.) Culcat! Culcat! (Către ARTUR.) Mă bagă în mormânt... Spuneți-le să nu mai ridice capul... (ARTUR se uită dojenitor la cei doi și le face semnul cunoscut pe obraz.) Mulțumesc. Eu, domnule, de patruzeci de ani n-am avut nici o pată. ARTUR: Ce noroc! COLONELUL: Dar înțelegeți? Nimic, nimic, nimic. Și tocmai acum, adineaori... când m-am dus la tomberon... ARTUR (Tresare.): V-ați dus la tomberon? COLONELUL (Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
milă. ARTUR: Nu cred s-o fac. GUFI: Îl așteaptă chinuri groaznice. Am de gând să-l ard cu ceară. ARTUR: O să iasă un miros... GUFI: Așa e. Vreau să-l înăbuș în propriul lui miros. ARTUR (Îl bate pe obraz pe Grubi.): Îmi pare rău de tine, Grubi... GUFI: Nu vă lăsați târât de sentimente... ARTUR: Nu. Am să rezist până la sfârșit. GUFI: Sfârșitul va fi lung. Îl vedeți pe pârâcios? ARTUR: Care? GUFI: Ăla cu pieliță pe el... Ăla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
mine? PARASCHIV: Se teme. Tremură de tot. MACABEUS (Mărinimos.): Spune-i că nu-i fac nimic. PARASCHIV (Către INAMIC.): Stai pe scaun. (Îl așază pe scaun.) Nu-ți facem nimic. INAMICUL (Gesticulează, hohotește, arată de câteva ori semnul rușinii pe obraz, râgâie; aproape că izbucnește în plâns.) MACABEUS: Ce vrea? PARASCHIV: Vrea să plângă. MACABEUS: Să nu plângă! Mă scoate din sărite... PARASCHIV (Îl mângâie pe creștet pe INAMIC.): Să nu plângi... INAMICUL (Se liniștește; îi privește pe rând; spune ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

și Scufița Roșie cu mine? Ce naiba erau prostiile astea și unde vroia să ajungă, În fond? Să mă impresioneze, să mă sperie, să mă facă să renunț? Nu Înțelegeam: dacă se răzgândise, n-avea decât să mi-o trântească de la obraz, nu să-mi livreze nebuloase infantile În chip de misterele Parisului și alte suspansuri ridicole. Am fost tentat să rostesc toate astea cu voce tare, dar m-am abținut și bine am făcut. Adam Adam continua să mă fixeze calm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
rămân permanent Între granițele științei istorice, să cultiv o abordare pozitivistă, factologică asupra lucrurilor, fără glisări În ezoterisme ieftine și senzaționalisme de duzină, și credeam că am reușit. Dar dacă domnul profesor Blacke are altă părere și mă tratează de la obraz de teozof, atunci nu-mi rămâne altceva de făcut decât să mă revolt, să-mi clamez pe toate drumurile sfânta indignare și, convins până În străfunduri că mi se face o oribilă nedreptate, să mă retrag la o solitară mânăstire de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
s-o și susțină cu vreun argument. De acord, era un mare fizician... Hawking... Nobel... chestii, dar astea nu erau dovezi. Cosubteranii le aveau? Îmi venea să mă ridic, să mă duc la masa unuia și să-l Întreb de la obraz: domnule... așa și pe dincolo... e adevărat? Mda, altă idee tâmpită! Încep să se Înmulțească - atenție, domnu’ Adam, obișnuința Începe la a doua crimă. Cine a spus asta? Camus, parcă. Buni și francezii la ceva: le lipsește profunzimea, dar sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-o cum vrei, dar ține seama de ea. - OK! Acum trebuie să plec. Te sărut. Pentru femei, distanța de la vorbă la faptă e mai mică decât pentru bărbați, dar nu Întotdeauna ăsta este un lucru rău. M-a sărutat - pe obraz, e adevărat, nu fără o doză apreciabilă de afecțiune Însă. Cam maternă, după gustul meu, dar n-am mai apucat să i-o reproșez: deja ieșise pe ușă. (Reflecție: dacă băieții - respectiv, fetele - de pe-acolo și apar cu aceeasi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Adam Adam, că n-o să vă răspund. Mai contează ce credeam sau ce nu credeam eu?! Vali, prietenul evacuat din garsonieră, căruia i-am trimis textul pe e-mail (de printat și l-a printat singur), mi-a zis-o de la obraz când i-am cerut părerea: - Moșule, mie toată chestia asta mi se pare o prostie, o aiureală sinistră, da’ știi ceva? La câte aberații se publică În ziua de astăzi, cu una În plus sau În minus, tot aia e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

un tribun ca să poată respira în marile piețe ale Lisabonei, să însuflețească și să concentreze masele. Iar acest tribun, de atâta vreme așteptat, Lisabona l-a recunoscut în persoana unui bărbat de vreo 40 de ani, cu părul încărunțit, cu obrazul ars de soarele Africii, cu o lumină stranie în ochi, care, în amurgul zilei de 14 ianuarie 1903, la înmormîntarea caricaturistului Bordello Pinheiro - omul care zdruncinase prin desenele lui monarhia mai mult decât o făcuseră toți pamfletarii și poeții laolaltă

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Dar aproape că nu e nevoie de ei. Oamenii privesc tăcuți, apăsați parcă de o presimțire funestă. L-au zărit pe Joîo Franco trecând preocupat printre grupurile oficiale. Dictatorul e palid și figura lui mongolică - ochii mici, oblici, depărtați, umerii obrajilor ieșiți în afară, mustață rară deasupra gurii - pare mai sinistră astăzi. Miniștrii și generalii îl înconjoară intimidați. Iar Don Carlos, după ce coboară și sărută mâna Reginei, salută și se întreține cu doamnele de onoare și curtenii, apoi spune lui Franco

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
nu numai că sterilizase geniul creator portughez, dar ținuse în marginile istoriei aproape totalitatea națiunii. Reîntorcîndu-se acum la matcă, restaurând instituțiile tradiționale, create și validate de opt secole de istorie - Salazar se aștepta ca neamul întreg să-și poată arăta obrazul și să-și poată manifesta voința lui în viața publică. Problema politică a regimului era, așa dar, următoarea: să alcătuiască astfel noua așezare a națiunii încît minoritățile care până acum, în virtutea politicii de partide, rezumau prin activitatea și opiniile lor

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407

Ele apar și dispar, fără ca observatorul somnoros să participe la ele, dar se deosebesc esențial de imaginile din vis, căci el este stăpân pe simțurile lui. Deseori sunt grotești. Sunt sâcâit de profiluri de tâlhari, de câte un pitic cu obrajii rumeni și trăsături grosolane, cu o nară sau o ureche umflată. Alteori Însă fotismele mele sunt liniștitoare, devenind flou și atunci văd - de parcă ar fi proiectate pe partea interioară a pleoapei - siluete cenușii umblând printre stupi de albine sau mici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
asemenea grimasa familiară pe care a făcut-o desfăcându-și rețeaua deasă a voalului legat prea strâns peste față și, În timp ce scriu acest lucru, simt din nou pe buze senzația de tandrețe reticulară pe care o simțeam când Îi sărutam obrazul acoperit cu voal - acea senzație zboară din nou spre mine cu un strigăt de bucurie, dinspre trecutul cu zăpezi albastre și cu ferestre albastre (perdelele nu sunt Încă trase). Câteva minute mai târziu, a intrat În camera mea. Ținea În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
insulă vrăjită, tot așa păstra ea tot ce Îndrăgise sufletul ei. O văd foarte limpede șezând la o masă și examinând senină cărțile de joc Întinse Într-o pasiență: o văd cum stă cu cotul stâng pe masă, proptindu-și obrazul de policarul liber al mâinii stângi, În care ține o țigară aproape de buze, În timp ce Întinde mâna dreaptă spre cartea următoare. Pe inelar sclipesc două verighete - a ei și a tatei, care, fiindu-i prea largă, este legată de a ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]