13,778 matches
-
a restaurat pe Pandenulf în defavoarea lui Lando, noul principe promițând să îl atace pe Docibilis I. Pandenulf a reușit să captureze Formia, drept pentru care Docibilis a solicitat sprijinul unor mercenari sarazini din Agropoli. În cele din urmă, Docibilis și papa Ioan s-au întâlnit chiar la Gaeta și au încheiat pacea. Împreună, ei au asediat fortăreața musulmanilor de la Garigliano. După moartea papei Ioan al VIII-lea, Docibilis s-a întors împotriva Capuei, pe care a asediat-o, potrivit cronicarului Erchempert
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
drept pentru care Docibilis a solicitat sprijinul unor mercenari sarazini din Agropoli. În cele din urmă, Docibilis și papa Ioan s-au întâlnit chiar la Gaeta și au încheiat pacea. Împreună, ei au asediat fortăreața musulmanilor de la Garigliano. După moartea papei Ioan al VIII-lea, Docibilis s-a întors împotriva Capuei, pe care a asediat-o, potrivit cronicarului Erchempert, cu concursul mercenarilor sarazini în două rânduri, în 900 și în 903. În continuare, el a inițiat un program de încheiere de
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
ridicat această biserică pentru regele Sigismund care a restituit bunurile pierdute de tatăl nostru Vratislav. Matia, Vratislav, Miclăuș de Ribița și cu fetele Ana și Ioanca au construit-o în 1404” (pe peretele sudic) și „S-a construit sub păstorirea papei Grigore și a lui Anastasie, 1404” (pe peretele nordic). Același cercetător aducea și o serie de precizări privitoare la familia ctitorilor acestui lăcaș de închinăciune. Astfel, un prim strămoș, Neacșa Teodor, obținea în 1369, confirmarea luării în posesie a satului
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Ribița () [Corola-website/Science/324645_a_325974]
-
din Vratislav familia Nemes, iar din Miclăuș, familia Brádi. Din pricina deteriorării pisaniei, stabilirea perioadei construcției acestui lăcaș ortodox de închinare este dificilă. Majoritatea istoricilor indică anul 1417. La mijlocul secolului al XIX-lea, Ödön Nemes făcea trimitere la anul 1404, cu toate că papa Grigorie XII (1406-1415), cel menționat în fragmentul de pisanie pierdută, era ales în fruntea Bisericii Catolice abia după doi ani. Pornind de la această inadvertență, arheologul clujean Adrian Andrei Rusu înclină spre limita superioară a pontificatului acestui ierarh roman, propunând astfel
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Ribița () [Corola-website/Science/324645_a_325974]
-
de la starea de cnezialitate spre cea de nobiliaritate a elitelor românești, proces sincron cu translația de la confesiunea ortodoxă la cea catolică, această dublă subordonare față de regalitatea maghiară constituia un deziderat parțial realizat. Doar în acest sens s-ar justifica menționarea papei Grigorie XII în textul invocat. Pentru secolul al XVI-lea, transferul edificiului către nemeșimea locală calvinizată trebuie neapărat luat în calcul, dovada constituind-o tencuirea suprafeței pictate a zidurilor; durata înstrăinării bisericii nu se cunoaște. Revenit în posesia obștii sătești
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Ribița () [Corola-website/Science/324645_a_325974]
-
soldaților otomani a fost oprită de venețieni. După ce venețienii au primit întăriri, ei au reușit să cucerească orașul. Bătălia pentru Salonic a fost decisă de intervenția lui Murad, care a reușit să înfrângă o alianță a venețienilor, sârbilor și ungurilor. Papa Martin al V-lea a încurajat și alte statele creștine să trimită trupe în Balcani, dar doar Austria a mobilizat în acest scop un corp de oaste. Războaiele din regiune au continuat cu atacul otomanilor împotriva Țării Românești, asupra cărei
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
Ungariei pentru mai multe decenii. În 1480, Mahomed a trimis o armată în sudul peninsulei Italice. Ar fi urmat marșul împotriva Romei și cucerirea centrului creștinismului occidental. Forțele otomane au cucerit Otranto și s-au pegătit pentru marșul spre Roma. Papa Papa Sixt al IV-lea s-a temut ca Rooma să nu aibe soarta Constantinopolului, de la cucerirea căruia trecuseră doar 28 de ani. El a reluat apelurile pentru convocarea unei noi cruciade. Moartea sultanului în 1481 i-a oprit însă
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
pentru mai multe decenii. În 1480, Mahomed a trimis o armată în sudul peninsulei Italice. Ar fi urmat marșul împotriva Romei și cucerirea centrului creștinismului occidental. Forțele otomane au cucerit Otranto și s-au pegătit pentru marșul spre Roma. Papa Papa Sixt al IV-lea s-a temut ca Rooma să nu aibe soarta Constantinopolului, de la cucerirea căruia trecuseră doar 28 de ani. El a reluat apelurile pentru convocarea unei noi cruciade. Moartea sultanului în 1481 i-a oprit însă pe
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
În 1091, ultima fortăreață arabă majoră, Noto, din extremitatea sudică a Siciliei, a fost preluată de creștini, odată cu insula Malta. Mai multe măsuri anti-musulmane au fost adoptate de împăratul Frederic al II-lea de Hohenstaufen, pentru a face pe plac papilor, care nu puteau tolera comunități islamice în inima Creștinătății.. Rezultatul a fost o răscoală a musulmanilor sicilieni, care au organizat grupuri de rezistență însă acest lucru nu a putut persista, marcând capitolul final al stăpânirii islamice în Sicilia. Anihilarea sarazinilor
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
timp evacuarea comunității și să salveze totodată biblioteca și arhivele. De asemenea, tabăra sarazină de la Minturno (în Lazio), pe râul Garigliano a devenit un adevărat ghimpe în inima papalității, de unde porneau multe expediții împotriva creștinilor din regiune. În anul 915, papa Ioan al X-lea a fost creierul unei vaste alianțe a statelor din sudul Italiei, inclusiv Ducatul de Gaeta și Ducatul de Neapole, principii longobarzi și bizantinii, cu toate că amalfitanii au stat deoparte. Bătălia care a urmat a fost un succes
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
ca și insula Malta, ultimele fortărețe arabe, s-au predat creștinilor relativ repede. În 1480, o flotă a turcilor otomani, trimisă de sultanul Mahomed al II-lea, a atacat Otranto, debarcând în apropierea orașului și capturându-l odată cu fortul său. Papa Sixt al IV-lea a chemat la cruciadă și o masivă forță armată a creștinilor a fost constituită sub conducerea regelui Ferdinand I de Neapole, incluzând și un număr notabil de cavaleri trimiși de regele Matias Corvin al Ungariei, care
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
Carol cel Mare asupra longobarzilor regelui Desiderius. Carol cel Mare, regele francilor ("rex Francorum"), a succedat la tron în anul 768 împreună cu fratele său, Carloman. În acel timp, exista un antagonism acerb între regele longobarzilor, Desiderius, și papalitate. În 772, papa Adrian I a expulzat pe toți oficialii longobarzi din curia papală. În replică, regele Desiderius a invadat teritoriul papal, capturând chiar și Otriculum (astăzi, Otricoli), aflat la doar o zi de marș față de Roma. Ca urmare, papa Adrian a solicitat
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
papalitate. În 772, papa Adrian I a expulzat pe toți oficialii longobarzi din curia papală. În replică, regele Desiderius a invadat teritoriul papal, capturând chiar și Otriculum (astăzi, Otricoli), aflat la doar o zi de marș față de Roma. Ca urmare, papa Adrian a solicitat sprijinul lui Carol cel Mare. Carol încheiase anterior o alianță cu longobarzii, căsătorindu-se cu una dintre fiicele lui Desiderius, Desiderata; însă după numai un an de la acest eveniment, regele franc își schimbase opțiunea politică și a
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
a găsit ocazia potrivită pentru a întoarce insulta primită și a oferit azil refugiatei și declarând că fiii ei au dreptul asupra unei părți din Regatul francilor. De acum, relația dinte franci și longobarzi s-a rupt în totalitate, iar papa a reușit să profite din plin de acest lucru. Ambasada pontifului a debarcat la Marsilia și a călătorit până la Thionville, de unde au trimis mesajul: Carol cunoștea adevărul asupra agresiunii lui Desiderius și amenințarea pe care acesta o reprezenta și pentru
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
în Bizanț, în vreme ce Verona și familia lui Carloman au fost luate de către invadatori. În primele luni din 774, Carol a început să pună stăpânire pe întreaga regiune din jurul Paviei. El și-a permis ca, între timp, să facă o vizită papei la Roma, în timpul Paștelui. În toată această vreme, niciunul dintre ducii și conții longobarzi răspândiți în Italia nu a manifestat nicio intenție de a interveni în favoarea lui Desiderius. După zece luni de asediu, foametea lovea Pavia, iar Desiderius, conștientizând că
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
preia titlul celui cucerit a fost un element unicat. De asemenea, Carol s-a aliat foarte strâns de Biserică, devenind protectorul efectiv al acesteia. Recunoașterea de către el a autorității temporale papale în Italia centrală a însemnat întemeierea puterii medievale a papilor, Statul papal consolidându-se sub aspect temporal. Declinul statului longobard a fost unul rapid, iar modificările aduse de cucerirea francă în Italia au fost majore. De asemenea, ducatele din Langobardia Minor (la acea vreme, Benevento și Spoleto) au dobândit o
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
oraș prădat și golit de toate bogățiile sale". Faroald al II-lea a fost depus de către fiul său Thrasimund al II-lea în 724, care în plus s-a răsculat și împotriva regelui Liutprand și a încheiat o alianță cu papa Grigore al III-lea, care i-a asigurat adăpost la Roma în 738. Hilderic l-a înlocuit la conducerea ducatului, însă a fost asasinat de către Thrasimund al II-lea, revenit la putere, în 740, care la rândul său a fost
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
sub stăpânirea lui Carol și a Imperiului Carolingian. Deși noul conducător a oferit teritoriul Statul papal, el și-a menținut dreptul de a-i numi pe duci, un subiect care a fost aproapesă încordeze relațiile cu papalitatea, dat fiind că papa Adrian I tocmai numise un duce de Spoleto. În 842, fostul ducat a fost practic reînviat de către franci, în sensul transformării sale într-un teritoriu de graniță condus de un markgraf dependent. Printre cei mai remarcabili duci franci, Guy I
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
își începuseră raidurile asupra Italiei, dar el a atacat în egală măsură și pe bizantini (cum s-a întâmplat în 867), motiv pentru care a fost depus în 871, apoi restaurat în 876 și în cele din urmă excomunicat de către papa Ioan al VIII-lea. În 883, Guy al III-lea a reunificat ducatul, de atunci numit ducatul de Spoleto și Camerino. După moartea împăratului Carol cel Gras în 888, Guy a fost încoronat ca împărat roman și rege al Italiei
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
al VIII-lea. În 883, Guy al III-lea a reunificat ducatul, de atunci numit ducatul de Spoleto și Camerino. După moartea împăratului Carol cel Gras în 888, Guy a fost încoronat ca împărat roman și rege al Italiei de către papa Ștefan al V-lea în 891. În anul următor, papa Formosus l-a încoronat pe fiul lui Guy al III-lea, Lambert al II-lea ca duce, rege și împărat. Ducii de Spoleto au continuat să intervină în violentele lupte
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
reunificat ducatul, de atunci numit ducatul de Spoleto și Camerino. După moartea împăratului Carol cel Gras în 888, Guy a fost încoronat ca împărat roman și rege al Italiei de către papa Ștefan al V-lea în 891. În anul următor, papa Formosus l-a încoronat pe fiul lui Guy al III-lea, Lambert al II-lea ca duce, rege și împărat. Ducii de Spoleto au continuat să intervină în violentele lupte politice care se desfășurau la Roma. Alberic I, duce de
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
doua oară unit cu Toscana în 1057, situație care s-a menținut până la moartea contesei Matilda de Toscana. În timpul Luptei pentru învestitură dintre papalitate și Imperiu, dat fiind că Matilda de Toscana se manifesta ca unul dintre principalii partizani ai papei, împăratul Henric al IV-lea a numit alți duci de Spoleto. Astfel, ducatul a rămas în posesia familiei Werner (Guarnieri) de Urslingen, markgrafi de Ancona. Orașul Spoleto a fost distrus de către trupele împăratului Frederic I "Barbarossa" în 1155, însă a
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
oferit ducatul lui Welf al VI-lea de Este, trecându-l astfel în posesia familiei Welfilor; la rândul său, împăratul Henric al VI-lea l-a învestit pe Conrad de Urslingen, după a cărui moarte din 1198 Spoleto a revenit papei Inocențiu al III-lea, însă în continuare a fost ocupat de Otto de Braunschweig din 1209, care l-a numit duce pe Dipold de Vohburg. Din 1213, ducatul a fost trecut sub conducerea papală directă, având un guvernator, de obicei
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
Bulgariei Constantin Tich, el s-a retras pentru câțiva ani din viața publică și a făcut din educarea tinerilor singura sa ocupație. Între timp, împăratul Mihail al VIII-lea, temându-se de o nouă invazie a cruciaților latini, a propus papei Clement al IV-lea reunirea bisericilor greacă și latină, iar negocierile care au urmat s-au purtat pe parcursul domniilor a cinci papi, Clement al IV-lea, Grigore al X-lea, Ioan al XXI-lea, Nicolae al III-lea și Martin
Georgios Akropolites () [Corola-website/Science/324690_a_326019]
-
Între timp, împăratul Mihail al VIII-lea, temându-se de o nouă invazie a cruciaților latini, a propus papei Clement al IV-lea reunirea bisericilor greacă și latină, iar negocierile care au urmat s-au purtat pe parcursul domniilor a cinci papi, Clement al IV-lea, Grigore al X-lea, Ioan al XXI-lea, Nicolae al III-lea și Martin al IV-lea. Akropolites a fost ales ca ambasadorul împăratului bizantin, iar în 1273 a fost trimis la papa Grigore al X
Georgios Akropolites () [Corola-website/Science/324690_a_326019]