14,215 matches
-
poziția doamnei Cristina. V-a spus-o răspicat la telefon. Dacă mă întăriți, tot te fac praf! Cine face praf mult, doamnă, riscă să fie înghițit de praf, ori măcar să iasă prăfuit din toată acțiunea. Involuntar, Brîndușa izbucnește într-un rîs domol: Mda... Văd că ai întotdeauna replică. Păcat că n-ai și... prietene sincere! Ți-o spun pentru că ești prietenul lui Vlad. Adică? întreb eu. Brîndușa bagă mîna în buzunarul pardesiului și scoate o hîrtie împăturită, pe care mi-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai zic ceva, dar mă răzgîndesc. Iau hîrtia și-o rup în cîteva bucăți, pe care le las să cadă în gura de scurgere a apei de la picioarele mele. Brîndușa privește cum declarația Tamarei cade în canal, pufnește într-un rîs scurt, apoi întoarce privirea spre Vlad, care se uită la noi indiferent. Mergem, Vlade? îl întreabă cu vocea calmă, plină de feminitate. Nu mi-ai răspuns la întrebare, îi spune Vlad. Cum mă duci: în portbagaj, sau mă bagi într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
un prosop să mă șterg... Farmacista rîde. Rîde fericită: Asta înseamnă că ne-am gîndit unul la celălalt. Îmi spui unde o pot găsi? întreb eu în timp ce ea mai rîde. Nu-i nevoie, Mihai, îmi răspunde farmacista, oprindu-se din rîs. Îți spun un secret, deocamdată: cred că va veni ea aici în oraș. La care școală? Va veni la Comitetul Județean, în locul tovarășului Amariei... Cum?! Tovarășul Amariei...?! S-a aflat, în sfîrșit, mai sus, că-i plac femeile, banii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se împrăștie; printre ei, o fetiță, fericită foc, vorbește de Albă ca zăpada. Este ținută de amîndouă mîinile de părinții ei, care o saltă din cînd în cînd, ducînd-o pe sus. Cînd ajunge lîngă noi, mama fetiței se oprește din rîs și face un gest scurt, vrînd să-și schimbe mersul. E Tamara: capul ei brumat parcă a început să viscolească văzduhul nopții. Se uită la noi mirată și schițează un salut spre Brîndușa, apoi își continuă mersul, cotind spre blocuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cămașă, a băgat picioarele în ghete și a ieșit în grabă, să mă ajungă. În lift, stăm amîndoi cu ochii plecați, cu teama în suflet că privirile noastre s-ar putea întîlni. Eu pufnesc din cînd în cînd într-un rîs trist, aproape amar, în timp ce Ion oftează. Stăm față în față, continuînd să ne ocolim privirile. Așa-mi trebuie, lua-m-ar dracu'! izbucnește Ion în plîns, așezîndu-se cu fundul pe trepte, lăsîndu-și fața în palme. Îl las să plîngă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la o cafea și surîde: Scuză-mă !... Am zis că stau puțin, pînă fierbe apa... Se ridică precipitată și merge lîngă masa de la capătul canapelei, pe care stă o plită electrică. Se uită în ibricul de pe plită și pufnește în rîs: Săraca apă, de cînd s-a evaporat! Toarnă două cești cu apă în ibric, ferindu-se să n-o atingă vreunul din stropii care sar la atingerea apei de metalul încins. Ia loc, vecine, îmi arată către unul din fotoliile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se înfioară Fulvia. Abia au putut-o imobiliza milițienii veniți la fața locului. Au urcat-o în mașina Miliției și-au dus-o la spital. Îngrozitor!!... murmur eu, rezemîndu-mă cu spatele de tocul ușii. Îngrozitor... În-gro-zi-tor... Ha-ha-ha !... mă apucă un rîs isteric, înecat în gît, ca un hohot de plîns. Ha-ha-ha... Furtuna... Furtuna... Fulvia mă privește înlemnită. Iartă-mă! îi spun. Ești sigură că au dus-o la spital? Pe cine? A, pe femeia în capot? Da, sigur. Abia puteau s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Premiu al Cinematografiei; Teona, roman, Editura Junimea, 1989; Sfârșitul înserării, roman, Editura Cartea Românească, 1989; Zodia bâlciului, roman, Editura Plumb, 1995, Maria, prințesă de Place Pigalle, roman, Editura Plumb, 1995; A fluierat în timpul Evangheliei, teatru, Editura Universal Dalsi, 2003; Valea Râsului, piesă de teatru, Teatrul Tinetetului, Piatra Neamț, 1974; Nimic despre sânziene, piesă de teatru, Teatrul Dramatic, Brașov, 1982, publicată în revista Teatrul nr. 1/1978; Numeroase scenariii de teatru pentru Radio și TV. În pregătire pentru tipar romanul: CRISTINA, sau morile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Studio 42 (vara Martei Grecianu) și Giurgea Negrilești. La un moment dat, violonistul care cânta singur romanțe anodine a început să cânte la vioară „Chevaliers de la Table Ronde, / Goûtons voir si le vin est bon“. Natural, m’am făcut de râs - era numai Irena și Liana Slăvescu - am plecat plângând. După masă, am mers la doamna Lemonidis, unde mi-au dat cafea neagră și 4 Philip Morris. Ea îmi va face și bulionul 80-100 kg. M’a recondus acasă, extrem de drăguță
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
între ele de o parte și Suchi... (en bonne aventure cu Tăutu) de cealaltă. Ca să-ți pot reda exact atmosfera. Delureanu, natural, un bețiv care a braiat, astupându-și o nară, „Mai am un singur dor“ (versiunea lui). Era un râs unanim. În vreme ce îți scriu, jos la Comino cântă iar Chevaliers de la Table ronde. Monica dragă! După masă, am stat la mine în cameră până la ora 7, când m’am dus la d-na Curti (Piti) invitată la o cafea turcească
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și acum dorm, Iani în sufragerie, Chirana în patul meu... Unde ești, Monica? Am închis radio[ul] și îți scriu la lumina scundă și modestă a becului albastru al pomilor tăi de Crăciun. Nu va fi rămas poleit pe el râsul tău zglobiu din toți anii trecuți? Azi, orânduind camerele pentru noua repartiție, am deschis armoirul și am găsit în partea dulapului rochile tale, așezate de tine: rochia sac și cea betterave, cu un ac cu gămălie în ea, pus de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am văzut de 10 zile. Ne vom vedea poate înainte de plecarea la Slatina. Dintre prietenele tale, nu am mai văzut nici vorbit cu Ina, Alecu și Paca. Casa hibernează oarecum. Cunoaște melancolia și resemnarea. Își va fi amintind oare de râsul tău, de cântecele tale? Azi am găsit un teanc de fotografii cu diferite etape din viața ta... Ceasul din sufragerie a bătut zece. Ți-aduci aminte sunetul lui? Sunt obosită de efortul făcut azi... Mă duc, ca un școlar bătut
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sub soarele mangaliot, savurând dulcea căldură de toamnă care părea că mi dă viață. Draga mea, ce hiat oribil este separarea! Ce bine ai găsit cuvântul: singurătatea. Da, asta este. Îi aud pe cei doi copii, în sufragerie, pufnind în râs în surdină, și sunt singură; e o singurătate enervantă pe care ceilalți o tulbură și o sporesc cu prezența lor; și la școală sunt singură; mă îndrept spre condică, îmi scriu numele ca și cum literele ar fi strigăte de chemare prin
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pierde în van găsește alinare în gânduri și alean“, „și lasă gândului cărare de abis“. Ți aduci aminte cum țipam: Ferme ces cochonneries!... și acum, iată-mă, ascult. Aștept sau să-mi spui „Vrei să închid?“, sau să-ți aud râsul amuzat. În casă acum e cald, iubito. Aș vrea să te întorci din oraș, înfrigurată. Ți-aș da o ceașcă de ceai, cu unt și marmeladă. Dar acolo, în garde-manger-ul tău, mânuța ta, pe care mama a ferit-o de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Tu mă ferești de viziunea acablantăde azi; tu mă ferești de gândul că aș putea vreodată să fiu singură, cu lucrurile mele vechi și pline de amintiri într’o odaie de azil... Eu aștept tropotul pașilor micuți și moi și râsul clar în camera mea de bunică; și tu, după plecarea mea, nu trebuie să rămâi singură. Tinerețea e victorie și victoriile au apusuri. Să nu crezi că sunt nefericită în astă seară; ușor melancolică, da. Aș fi vrut la întoarcerea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ploaie să te găsesc acasă, să-ți spun ușor agresiv (de teamă să nu răcești): „Ai schimbat pantofii?“ și după masă să ne așezăm amândouă pe divanul tău, să ne luăm cafeaua și țigara, să vorbim. Visez cu ochii mari râsul tău clar, sonor, flori multe, vii, roșii, galben-ruginii, soneria ta imperioasă și glasul tineresc: „Mi-e foame, crăp de foame“. Și eu, cu reproș: „Tu pourrais soigner tes expressions“. Ți-aduci aminte? M’am urcat în pat repede, după o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și nu are chiriași. Am închis radio[ul], să aud soneria dacă va veni. S’a cântat „Kalinka“. Ce vremuri mi-a evocat: cumpărarea discului, aducerea aici, dansul tău, flacără și vârtej, casa plină de zumzet și voie bună, [de] râs, uneori prea gâl gâit. Nu-mi dam seama că făceam provizii pentru singurătatea clară și încordată ce începe cu clipa de acum. A plecat chiar acum de aici mama lui Mircea; nu era nevoie de nicio precauție din pricina sănătății ei
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
idei îmi vine în minte pen siunea Vauquer a lui Moș Goriot. Nici un fel de grijă pentru cochetăria feminină. Pica povestește ca o bătrână doamnă. Iar când și-a făcut apariția și Lily, smochinită, dar cu rată, având gesturile și râsul tatălui ei, tabloul a fost com plet: vechiul tablou, reflectat într-o oglindă venețiană spartă și acoperită de praf. [...] M. c. p. Marți, 11 iulie [1950] Draga mea, am dat la legat seria c[ărților] tale p[oștale] din 1948
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
el, zice Danny, întreabă-l dacă s-a îngrășat. Așa, în treacăt. Spune-i doar: „Vai, Randall, îți merge bine, văd“. Și, pe urmă, poate, zi ceva despre antreul pe care l-a comandat. E paranoic cu îngrășatul. Mori de râs. — Dragoste de frate, zice Luke. Frumos, nu? Ajunge la ultima scrisoare și mă privește ușor încruntat. — Becky, nu ne-a venit și extrasul de cont? — Ăă... nu. Nu încă. Îi zâmbesc liniștitor. Cred că mâine vine. Asta nu e total
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
într-un capot din tartan, cu părul blond liber pe spate și cu un zâmbet încântat. — Suze! Mă reped pe scări și o îmbrățișez strâns. Când mă desprind din îmbrățișare, amândouă avem ochii ușor înroșiți, și scot un hohot de râs cam stângaci. Doamne, ce dor mi-a fost de Suze, mai mult decât am crezut. — Hai la mine în cameră! zice Suze, luându-mi mâna. Hai să-mi vezi rochia! — E frumoasă? spun nerăbdătoare. În poză arăta senzațional. — E pur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Mereu am fost cam stângace în preajma lui Tarquin. Însă acum, când îl văd cu Suze - însurat cu ea - stângăcia începe să-mi dispară. Știu că o să fiți foarte fericiți, zic cu căldură, și îl sărut pe obraz, și izbucnim în râs la unison în clipa în care cineva aruncă în noi cu confetti. Invitații se preling din biserică, asemenea unor bomboane care se revarsă dintr-un borcan, vorbind, râzând și strigându-se pe nume, cu glasuri încrezătoare. Se înghesuie cu toții în jurul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fapt, seamănă mai mult cu vocea... Lui mami. Nu-mi vine să cred. Mă răsucesc pe călcâie, la timp ca să o văd cum își duce mâna la gură, îngrozită. — Iartă-mă! șoptește, și mulțimea e străbătută de un hohot de râs general. — Doamnă Bloomwood, aș fi onorat, zice Luke, și ochii i se încrețesc într-un surâs. Însă cred că altcineva a avut deja norocul acesta. Apoi se uită iar la mine. — Becky, dacă trebuie să aștept cinci ani, am să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
asta o să mă elibereze definitiv de obsesia asta. A, da? spun interesată. Și ce s-a întâmplat? — Am făcut lista, spune Laurel. Și pe urmă i-am trimis-o prin poștă. — Vai, Laurel! spun, sforțându-mă să nu izbucnesc în râs. — Știu, știu. Hans n-a fost deloc încântat. Dar, dacă ar ști ce nemernică e... — Hai, intră, te rog! spun, înainte să apuce să-mi povestească despre ziua în care i-a prins pe soțul ei și pe practicanta blondă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
deja totul sub control. — Am înțeles. Erin încuviințează din cap. Ei... probabil că e mai simplu așa. Și tu poți să te ții departe de toată nebunia! — Da. Ar trebui să fie destul de simplu. Doamne-ajută! adaug și izbucnim amândouă în râs. Ajung la La Goulue la ora unu fix, dar Elinor încă nu a venit. Sunt condusă la masă și cer un pahar de apă minerală, să am ce face până apare. Locul e foarte agitat, cum e mereu la ora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ale trupului meu. — Atât de tânără și de proaspătă. Draga mea, vei fi o mireasă fermecătoare. Te-ai gândit deja cu ce te îmbraci? — Cu... o rochie de mireasă? zic prostește, iar Robyn izbucnește într-o cascadă de hohote de râs. — Și ce umor! țipă. Voi, englezoaicele! Ai avut dreptate, îi spune lui Elinor, care încuviințează cu grație din cap. Elinor a avut dreptate? În legătură cu ce? Au vorbit despre mine? — Mersi! spun, încercând să fac un pas finuț înapoi. Nuu... Arăt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]