13,790 matches
-
I, scena 2, versul 95). Putea, așadar, să vadă fără să fie văzută... vălul o ascundea privirilor celorlalți, fără să o împiedice totuși să-și plimbe propria privire peste toată întinderea Curții imperiale. „Vălul” este aici metafora „voalului” concret, care reunește în sfera sa lingvistică tot ceea ce are vreo legătură cu supravegherea pe o scenă: draperii, perdele, țesături de tot felul. „Vălul” este o oglindă mată avant la lettre, un suport cu două fețe, dintre care una transparentă și cealaltă opacă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Lope de Vega, sau, dimpotrivă, trebuie să o convertim în spațiu supertehnologizat? Casa Bernardei Alba trimite, de asemenea, la o supraveghere primitivă, familială, tot așa cum se prezintă și ca parabolă a climatului ce avea să fie instaurat prin dictatură. Ea reunește aceste două registre și invită la tratarea lor egală, căci unul nu funcționează fără celălalt. Fiecare parabolă depășește concretul, sprijinindu-se totodată pe el pentru a trimite la un alt nivel, simbolic și global. La prima vedere, piesa lui García
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
specifice societăților de control și de folosirea excesivă a tehnologiei science-fiction: ecrane, circuite și conexiuni cu creierul uman, mașini de prospectare a crimei..., tot arsenalul instrumentelor de control care sperie și, totodată, fascinează publicul. Cinematograful mizează astfel pe incertitudinea care reunește panica produsă de ubicuitatea controlului și seducția neliniștitoare a imaginarului tehnologic. Spectatorul crede, deși nu îi vine să creadă... realul și irealul se confundă. În versiunea sa cinematografică actuală, „controlul” este în egală măsură constatare și proiecție, adevăr imediat și
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
cognitivă și lingvistica transformațională a lui Chomsky se întemeiază pe aceeași concepție a spiritului uman (p. 64). Om și mașină sînt "la bază" secvențiali în exercițiul gîndirii (p. 70). Lucrurile sînt întotdeauna aparent disparate pe termen scurt, ele nu se reunesc decît pe termen lung (p. 121), fără ca slăbiciunea spiritului nostru să ne permită să înțelegem cum le putem distinge pe amîndouă. Ca și cum sarcina, pe termen scurt, cea mai modestă precum modul de a ține cuțitul și furculița nu ar fi
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
a II-a ediție, 1990), efectele undelor concentrice din ce în ce mai largi, de la boala mintală, trecînd prin relațiile culturale, efectele socio-politice, efectele în știința umană. Trimitem aici la două lucrări noi, una a lui Bateson și Ruesch, intitulată Communication et société75, cealaltă reunind documentele Colocviului de la Cerisy, organizat de Yves Winkin, intitulat Bateson: premier Etat d'un heritage.76 III. Auto-organizarea: demarcație și remedii Von Foerster insista deja, s-a văzut, pe faptul că emițătorul și receptorul unei informații aparțin amîndoi aceluiași sistem
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
un sentiment de artificiu, ne oferă imaginea unei spontaneități totale. În timpul călătoriei papei în Polonia, o mulțime în delir se elibera de orice temere la contactul fizic cu sutana papei. Călătoria pontificală a fost televizată în toate țările lumii. Familiile reunite în jurul televizorului s-au împărtășit din ea după dorință. Dar era vorba într-adevăr de aceeași împărtășanie? Cea a polonezilor in situ era reală: nu departe era Armata Roșie și, foarte aproape, într-un cerc al foamei, privațiunii și amenințării
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
dezvăluie singură atunci când, în mod inevitabil, privim o pictură, o sculptură sau o clădire ca pe un aranjament de forme determinate, organizate într-o structură coerentă. De ce formele unei asemenea opere necesită să fie compuse mai degrabă decât să fie reunite în mod aleatoriu? Motivul invocat de obicei este acela că artiștilor le place să pună lucrurile laolaltă într-un fel ordonat și echilibrat, pentru că armonia astfel obținută încântă propriile priviri, precum și pe cele ale oamenilor care le contemplă operele. Această
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
este alcătuită din două părți izolate, ponderea unei axe centrale, fie ea verticală sau orizontală, divide efectiv cele două părți. Este nevoie de mai mult decât de o descompunere. Dacă părțile nu interacționează, nu ar avea nici un motiv să se reunească în cadrul aceleiași compoziții. Prin urmare, axa care le împarte are și un element transversal de legătură. În Buna Vestire a lui Fra Angelico (figura 83), coloana centrală separă de ajuns de net realitatea celestă de colțul domestic al Fecioarei. De
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
În al doilea rând, trebuie să ne dăm seama mai bine că ambele principii coexistă întotdeauna. Un sistem centric, de exemplu, este alcătuit dintr-o adevărată împrăștiere radială de vectori (vezi figura 1). Numai prin dispunerea lor laolaltă vectorii se reunesc pentru a forma centricitatea, și doar prin faptul că este format din vectori un sistem centric devine un focar de forțe. Gândiți-vă acum la axele de echilibru în jurul cărora, așa cum am văzut, sunt organizate multe compoziții. Ele sunt cu
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
este cuprinsă într-un triunghi. Corpul, brațul, picioarele formează unghiuri ascuțite în diferite direcții. Cotul acoperă genunchiul, mâna este foarte mult îndoită la încheietură și ține bărbia, iar gâtul se menține drept alături de curba spatelui. Această sumă de contracții se reunește într un nod puternic. Încercați să vă amintiți Suzana lui Rembrandt, sub atacul bătrânului care încerca să ridice prosopul de pe trupul ei. Punctele nodale ale corpului Din aceste ultime exemple rezultă ideea că, din cauza bogatei sale articulări, corpul omenesc este
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
generații" folosesc formula lui Vianu a "generației de creație". Spre deosebire de Al. Piru. care adoptă sensul biologic al termenului de generație, E. Simion, mai prudent, în "Scriitori români de azi", evită utilizarea conceptului de generație urmărind în schimb, grupaje de autori, reuniți în serii, pe baza unor afinități de structură. Este evident că termenul de generație dă naștere unor ierarhii diferite în funcție de sensul cu care este aplicat. Fără a fi false, aceste ierarhii și grupaje rămân însă insuficiente, accentul fiind deplasat, după cum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
teme și motive literare, caracterizarea personajelor, etc) Sperând să constituie un real suport educativ, urez mult success tuturor celor pentru care literatura română a devenit o preocupare ! Autoarea, Genuri si specii literare Genul literar: categorie fundamentală a teoriei literare, care reunește opere literare asemănătoare prin structura conținutului, procedee estetice comune, modalități compoziționale de exprimare a sentimentelor, sufletești sau de construire a acțiunilor si a procedeelor artistice. În teoria literaturii s-au încetățenit, drept mijloace de expresie artistică, trei genuri literare fundamentale
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
fi delimitată sau izolată de restul imaginii sau al schemei corporale a individului În cauză. Prezența durerii demonstrează că imaginea corporală este În esența ei o structură libidinală. Se poate spune În sensul acesta că, În cadrul imaginii de sine, sunt reunite două componente: corpul-plăcere și corpul-durere. Eu personal, ca nucleu al imaginii mele corporale, sunt constituit din nevoile personalității. Orice Eu caută să-și Încorporeze elemente libidinale sau să și le satisfacă, refuzându-le, sau ocolindu-le pe cele cu caracter
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
pot discuta și formele aberante ale iubirii, iubirea deturnată de pulsiunile perverse dintre partenerii de același sex (homosexualitateaă, iubirea incestuoasă etc. Nici iubirea deviantă, nici atașamentul de obiecte (avariția, colecționarismul etc.Ă nu sunt forme ale iubirii. Iubirea trebuie să reunească un sentiment sufletesc cu o valoare morală care să corespundă acestuia. Între sentiment și valoare există, În cazul iubirii, o corespondență care face ca acestea să se susțină reciproc. Aceste aspecte psihologice și morale lipsesc În cazul atașamentului, al iubirii
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
reacții, acțiuni specifice, care le conferă o dinamică proprie. Acestea au un caracter constant și diferențiază persoanele. În sens general, tipul (gr. typos = amprentă, caracteră are următoarele accepțiuni care sunt (P. Foulquié și R. Saint-Jeană: aă reprezintă modelul ideal care reunește, În cel mai Înalt grad de perfecțiune, caracterele esențiale ale unei anumite categorii de obiecte; bă este ansamblul de caractere distincte ale unei anumite categorii de obiecte la care ne referim; că desemnează individul, persoana, reală sau imaginară, constituind un
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
nu numai aspectul său psihologic, ci și cel moral, cu accent pe valoarea vieții și a persoanei. Dacă biografia este descrierea vieții individului, cu caracter curricular, psihobiografia morală este o analiză și un comentariu al existenței acestuia, În care sunt reunite mai multe aspecte. Trebuie să facem de la Început diferența Între biografie și existență. Biografia este un „inventar” al vieții individuale, prezentat În ordinea cronologică a desfășurării evenimentelor care constituie viața persoanei respective. Ea are un caracter de „istorie individuală”. Existența
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
egală măsură prudent și măsurat, iubind ordinea și echilibrul (metriotes kai symetriaă, dar și ordinea exprimată prin bine și frumos (kalos kai agathosă. Este tipul creator artistic și intelectual prin excelență, cel care a creat ordinea spirituală și morală. El reunește două tipuri: apolinicul și dionisiacul. Tipul latin Caracteristice pentru acest tip uman sunt atitudinea de deschidere, inteligența superioară, expansivitatea și creativitatea. Raționalist, iubește ordinea și gândirea clară, exactă. Manifestă o mare nevoie de libertate, de dominanță, iubește puterea, este activ
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ține de corespondența celor doi indivizi, iar eșecul de necorespondența acestora. Prin corespondență, Înțelegem preferința interpersonală a celor care intră În relație cu ocazia Întâlnirii. Trebuie să subliniem faptul că, În Psihologia Morală, Întâlnirea dintre persoane este esențială, Întrucât ea reunește absolut toate condițiile care generează situațiile menționate. Acest aspect este deosebit de important și la el trebuie să ne referim de fiecare dată când au loc sau când sunt pregătite Întâlniri. Importanța Întâlnirii impune ca de fiecare dată aceasta să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
etc.Ă cu o anumită stare afectivă (tristețea, rușinea, dezgustul etc.Ă și care se impune conștiinței morale a individului În asemenea măsură Încât, În unele cazuri, el poate fi confundat cu evocările obsesive. Ca și În cazul obsesiilor, regretul reunește un element intelectual (ideea, acțiunea, cuvântul etc.Ă cu o stare afectivă penibilă (teama, rușinea, vinovăția etc.Ă. De regulă, regretul este asociat tristeții, o tristețe secundară care colorează, prin prezența ei, tema intelectuală, dând o tonalitate emoțională sumbră ideii
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Resentimentul pe care-l Încearcă „vine către ea” ca o dorință de anulare a acelei părți a Eului care a greșit. Este un dezgust față de sine Însuși, de care persoana dorește să se detașeze. Regretul este o stare complexă care reunește durerea și suferința. Care sunt caracteristicele acestora, ale durerii și suferinței? În cazul regretului, ele au o anumită specificitate, care le deosebește de durerea fizică și de suferința somatică. Durerea și suferința produse de regret nu au o determinare organică
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de fiecare dată impresia, din cauza frământării sale interioare, că este posedată de propriile sale pulsiuni care nu pot fi cu nimic controlate. Aceste persoane nu pot avea scrupule și nici remușcări Întrucât conștiința lor este o conștiință perversă. Pervertirea morală reunește doi factori: unul de tip constituțional psihologic și altul de ordin moral dobândit prin educația incompletă sau lipsa de educație, influența mediilor și a modelelor negative. Caracterul pervers, imoral, reprezintă substratul pe care, și din care, se constituie patologia morală
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
a valorilor umane pervertite sau pierdute de către individ. Se poate deci remarca faptul că Între acestea există diferențe semnificative, care le conferă fiecăreia direcții de acțiune precise. Ne vom ocupa În continuare de psihoterapia morală. Orice acțiune de terapie morală reunește două laturi: terapia și restaurarea persoanei umane, În conformitate cu valorile morale. Terapia urmărește două aspecte: pe de o parte, restabilirea stării de echilibru psihologic pierdut de individ, iar pe de altă parte, redarea valorilor sale pierdute sau pervertite. Restaurarea, la rândul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
atât, pentru a salva o „utopie medicală”, s-a recurs la acceptarea eutanasiei, ca limită a posibilităților de reanimare sau de prelungire absurdă a unei vieți. Eroarea medicală a fost Însă compensată prin apariția unei formule de tip combinator, care reunește atât morala, cât și medicina: bioetica. Până unde poate merge medicina? Ce Îi este permis să facă? Care este datoria medicului față de viața bolnavului? Prin aceasta, ne reîntoarcem de fapt la o „morală a datoriei”, care apropie speranța de responsabilitate
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
destinul este ceva ontologic, dar nu În absența omului, ci integrat existenței acestuia, ca un dat al realității umane. Destinul este o realitate unică, majoră și substanțială, care se manifestă sub trei aspecte: determinism, fatalism și libertate. Orice destin va reuni cele două planuri ale existenței umane: planul metafizic și planul natural, sau planul inteligibil și planul sensibil (V. Băncilăă. Marea valoare a destinului este dată de faptul că el reunește Întotdeauna metafizicul cu naturalul. În felul acesta, destinul ne apare
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sub trei aspecte: determinism, fatalism și libertate. Orice destin va reuni cele două planuri ale existenței umane: planul metafizic și planul natural, sau planul inteligibil și planul sensibil (V. Băncilăă. Marea valoare a destinului este dată de faptul că el reunește Întotdeauna metafizicul cu naturalul. În felul acesta, destinul ne apare ca o continuă modelare a vieții noastre. În ceea ce privește destinul, există doi factori care contribuie la modelarea acestuia: aă Factorul natural, reprezentat, pe de o parte, prin legile naturii, iar pe
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]