14,325 matches
-
strivite toate. Preț de mai multe minute, am privit în gol acea mașină distrusă, reasamblându-i identitatea. Întâmplări îngrozitoare mi se rostogoleau prin minte pe roțile ei dezumflate. Ceea ce mă surprindea cel mai mult era gravitatea stricăciunilor. În cursul accidentului, capota zburase peste compartimentul motorului, ascunzându-mi adevărata dimensiune a coliziunii. Atât roțile din față, cât și motorul fuseseră împinse în habitaclul șoferului, îndoind podeaua. Sângele încă mai păta capota, serpentine de dantelărie neagră duceau spre șanțurile de scurgere ale ștergătoarelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pentru femeia aceasta tânără, plictisită și infirmă, punctele convenționale de conjuncție ale actului sexual - sân și penis, anus și vulvă, sfârc și clitoris - nu erau pentru noi sursa vreunei excitații. În lumina tot mai slabă a după-amiezii, avioanele de pasageri zburau deasupra noastră de-a lungul pistelor est-vest ale aeroportului. În aer plutea plăcutul iz chirurgical emanat de corpul Gabriellei, dar și aroma imitației de piele. Comenzile cromate se retrăgeau între umbre precum capetele unor șerpi argintii, fauna unui vis de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
în jurul genunchilor. Muștele i se târau în ciorchini groși peste pieptul mânjit de sânge, îi supurau pe stomacul palid. Formau un șorț de păr pubian care se întindea de la testiculele flasce și până la cicatricele de pe diafragmă. Altele îi acopereau fața, zburând în jurul gurii și nărilor, ca și când ar fi așteptat licorile râncede, distilate ale unui cadavru. Însă ochii lui Vaughan erau deschiși și vii, privindu-mă calmi așa cum își ținea el capul, lăsat pe spătarul scaunului. Am încercat să-i alung muștele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Nimic. Nu se poate. Ba se poate. Spune mulțumesc, și, gata, se poate. Mulțumesc. Vezi că se poate? Văd. Încă o dată, îți mulțumesc. Să fii sănătoasă. Au urmat alte și alte ajutorări gospodărești. Și ei,într ajutorați, parcă dansau, parcă zburau, parcă nu mergeau, ca toți ceilalți oameni, cu picioarele pe pământ. Până când, casa Veghei, ca și casa lui Dan, arăta, pe dinafară și pe dinlăuntru, ca nouă. Ca scoasă, atunci, dintr-o cutie. Din cutia bunului gospodar. Și priceputului locatar
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
iată unde am ajuns. Ca să nu putem nici să ne...și să ne... fără taxă! Nu mai suportăm. Facem o nouă revoluție. Da! O nouă revoluție! Asta vrem! Domul Emil a ieșit în balcon. Și unde nu au început a zbura, către persoana sa, obuze și molotovuri, cu marfă din cea care parfumase atât de intens,în ultimele săptămâni, frumosul și faimosul oraș, Coada Vacii! Și, dă-i, manifestanții, cu portavocile, și cu ghiulelele care împroșcau, toți pereții, din preajma balconului, cu
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
literelor, pe tambur, ieșind o înfloritură de basm, pe care, știutorii de carte, o descifrau cu bucurie, cu entuziasm și încântare. La numai câteva luni după prima așezare pe scaunul de la mica masă, pe care era așezată mașina, mâinișoarele ei zburau cu o asemenea viteză, iar degetele, pișcau fața literelor cu o asemenea eleganță și rapiditate, că, de fiecare dată, când cineva o privea, atent, era tentat să o asemuiască, fără teama de a greși, cu o vioristă de excepție. Treceau
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
scoase din uz, iar unele exemplare, care erau încă aproximativ verzi, cum ar fi de exemplu Ion Iliescu, erau atât de cioplite de alții, încât ar fi trebuit să stau mult și bine la coadă, ca să pot să să-i zbor și eu cu toporișca scrisului, măcar o așchie. Dar pe când voiam să mă întorc din nou, cu fața și cu toate forțele spre banda de tâlhari de la putere, iată că de printr-un colț mai întunecat, aud un glas mărunțel
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
începu serviciul și în drum se opri la poștă să pună scrisoarea. Zilele ei se scurgeau ca a pasării din povestirea “ Puiul” de Ion Alexandru Brătescu - Voinești, sfâșiată de durere că și-a părăsit puiul rănit și neputincios de a zbura alături de ea și de ceilalți frați ai lui, toamna, în țările calde. Cum a putut să i se întâmple chiar ei asemenea paradox, să se împiedice și să piardă sarcina? La sfârșitul săptămânii se pomeni cu George acasă, la ea
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
pasiunea lui! Dacă ar fi fost după profesor n-ar mai fi trebuit să se obosească, ar fi pus niște note colegilor și astfel le încheia situația. Ionică era calm, ordonat, spre deosebire de Stani dezordonat, de multe ori neatent, cu mintea zburând după fantasme. Când primeau problema, Ionică începea să o disece scriind rânduit fiecare fază; Stani însă o citea și vedea imediat rezolvarea ei rapidă prin fel și fel de legături și combinații, ce îi treceau prin creier, rezultatul era întotdeauna
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
a dat nas în nas cu profesoara normal, nu îi putea spune adevărul, să umble cu pâra și a bălmăjit-o: - Doamnă profesoară, mi-au alunecat tenișii din mâini în timp ce pluteam nevinovat prin sala de clasă, bine că nu am zburat cu totul, poate mă loveam! Înfuriată profesoara l-a dat afară însă el asta și urmărea. Dar urma o lecție care-i plăcea și după ce și-a recuperat pierderea a apărut victorios în ușa clasei cu prețiosul trofeu și în
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Țiganul lui a conceput într-o noapte o scrisoare minunată care a rămas model, un adevărat clișeu pentru multe altele, pe care Laur le trimitea fetelor, ,,ce suspinau de dorul lui,,. Avea în ea multă zăpadă, fulgi de nea ce zburau abundent, căldură sufletească și totul plutea într-o lumină care cădea blând și nu fractura mintea ce mai, romantică! La școală asistentul Popescu își începea orele făcând prezența: - Cutare! - Prezent! - Aaaa! fiul domnului Cutare. Stai jos! Și râdeau toți când
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
nimic. Simte că ceva nu e-n regulă: - Ce ai, Laur? - N-am nimic, mamă, sunt obosit de pe drum - Hai în casă, trebuie să dormi puțin. La insistențele ei se duce în casă și se întinde în pat. Gândul îi zboară continuu, obsedant la același subiect și monologhează. - Numai eu sunt de vină, Gabriela nici nu a știut de mine. Sunt timid, aparent sunt sigur pe mine dar în cazul ei n-am avut curajul să-i destăinuiesc iubirea. Din prima
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
pe loc. Se-nfioră și mai mult strângându-i inelarul cu vârful degetelor, rotindu-l ca o întrebare fără un răspuns cert. Marinică, atent la tot ce se întâmplă în jur, și întrezărind cum ultima speranță într-o seară inedită zboară pe lângă el, întrebă nervos: - Ce tot șușotiți acolo? Flora nepăsătoare îi răspunse: - Ne ducem la plimbare ! - Vin și eu ! hotărî Marinică cu îndrăzneală. - Tu? Ce să cauți cu noi? spuse Flora revoltată și continuă conversația cu celelalte fete, nebăgând în
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
albul. Mănușa i se ridică spre piept, dar încremenește la jumătatea distanței; genunchii i se taie. Bărbia i se lovește așa de tare de marginea de sus a gardului, de se aude cum i se izbesc dinții. Din gură îi zboară ceva roz. E vârful limbii. Număr în continuare - 345, 346, 347; salt un picior peste baricadă, apoi pe celălalt, și-mi văd de drum. O femeie cu un walkie-talkie mi se pune în cale, cu o mână întinsă în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în piciorul meu. Îl ține în sus, și lumina plafonierei pătrunde prin cioburile colorate; uitându-se la fereastra minusculă, zice: — Eu sunt îngrijorată mai mult de Stridie. Nu spune întotdeauna adevărul. Și, chiar în clipa aceea, ușa camerei de motel zboară dată de perete. Afară urlă sirenele. În televizor urlă sirenele. Luminile roșii și albastre clipesc halucinant prin perdele. În clipa aceea, Helen și Stridie dau buzna în cameră, râzând și gâfâind. Stridie duce o gentuță cu cosmetice. Helen își ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zbiară Stridie. Cu chipul lui de diavol, roșu și schimonosit, arătându-și dinții mari și albi, zbiară: Dar asta nu-nseamnă că eu nu mai exist! Nu știu de ce, dar îmi vine în minte prima molie de stejar care a zburat pe fereastra unei case din Medford, Massachusetts, în anul 1860. Și Helen își duce un deget la ochi, iar, când își așază din nou mâna pe volan, degetul mănușii este de un maroniu mai închis la culoare. Umed. La bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Pe jos se încolăcesc o mulțime de cabluri groase, negre. În întunericul de dincolo de lumini sunt generatoarele pe motorină. Miroase a motorină, a prăjeală, a vomă și a zahăr pudră. Este ceea ce se numește distracție în zilele noastre. Pe deasupra noastră zboară un țipăt. Și o întrezărire a Monei. Este o roată de călușei cu o firmă strălucitoare de neon pe care scrie „Caracatița“. Niște brațe metalice negre, ca niște spițe răsucite, se învârt în jurul unui butuc. În același timp, se înalță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe care scrie „Caracatița“. Niște brațe metalice negre, ca niște spițe răsucite, se învârt în jurul unui butuc. În același timp, se înalță și coboară. La capătul fiecărui braț e un scaun, și fiecare scaun se învârte în jurul propriului ax. Țipătul zboară din nou pe deasupra, împreună cu o flamură de păr roșu și negru. Lănțișoarele și amuletele de argint de la gât stau perfect întinse în afară. Amândouă mâinile-i sunt încleștate pe bara de protecție ferecată în poala ei. Ruinele civilizației occidentale, crenelurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mâini, în pielea fină dintre degete. Își înfige unghiile în pielea de pe dosul mâinilor mele până reușesc s-o prind de încheieturi și să-i sucesc mâinile în sus și-n lături. Cartea cade și, lovindu-mă cu picioarele, o zboară cât colo; în parcarea întunecoasă, care răsună de țipete îndepărtate, nu e nimeni care să vadă. Asta e viața pe care am avut-o. Asta e fiica pe care știam că aveam s-o pierd cândva. Din cauza unui iubit. Din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zice prudent, în stânga și-n dreapta, să nu intre în vreun bucluc. Oamenii (poate că nu chiar toți!) când orbecăiesc pe calea vieții omenești, nu dau dovadă de atari „prudențe” câinești! Însingurarea cu tot dinadinsul duce la pustiirea sufletului. Fluturele zboară din floare în floare fără a lua cu el nimic dar contribuind la procesul delicat al polenizării, ca florile să dea rodul firesc. „Fluturele-om” cu „aripioarele” sale numite mâini intră până la cot în avutul semenilor și nu se lasă
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
un alt fel de curiozitate, dorința creatoare de a-ți îmbogăți mintea cu lucruri noi, de a-ți lărgi orizontul cunoașterii; în cazul acesta, curiozitatea nu mai este boală, doar o virtute a speciei umane! Lumina și culoarea către care zboară atât de fericit fluturele, este pentru om necunoscutul, taina de dincolo... Legendele dăinuie peste timp numai dacă ascund în lăuntrul „istoriei” lor, un sâmbure de adevăr. Când greșim, am vrea să ne întoarcem în trecut spre a reface calea pe
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
s-a oprit în prag sunt oarbă de o mie de ani, a spus și în livadă s-a făcut liniște nu e liniștea unei fericiri închise în mușcătura de măr nici cea de dinaintea sosirii metroului în stație atunci când îți zboară șuvițele și te ascunzi e liniștea merilor care mor a fructelor putrede și a fetiței noastre care nu ne-a văzut niciodată II azi am întins o pătură printre pomi ca să prind merele frunzele cerul visele mele zboară prin păsări
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
atunci când îți zboară șuvițele și te ascunzi e liniștea merilor care mor a fructelor putrede și a fetiței noastre care nu ne-a văzut niciodată II azi am întins o pătură printre pomi ca să prind merele frunzele cerul visele mele zboară prin păsări metalice au aripi fosforescente și reci visele mele, dilara fetița noastră se oprește în prag sunt oarbă de o mie de ani dragostea voastră nu încape în mere livada s-a îngustat ca și cum întunericul... am până la glezne o
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
nu a fost // nu va fi se face liniște se moare pe nerăsuflate. ori se trăiește totuna nici viața nici moartea nu-și mai știu conturul când pleci vine apoi spre seară o chestie ca un apus stinge toate drumurile zboară peste toată dilara doar merele iradiază asemeni unor insecte incendiate și nu se întâmplă nimic notabil doar osmoza asta de viață și moarte plus o lumină cât o stea de liniște II azi am curățat pomii, dilara niciodată n-am
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ce mi-a adus satisfacții pe măsură, iar calătoriile vin să întregească dragostea de viață. Cât privește scriitura, este ceva ce vine din interior sau poate din popasurile prin visele, gândurile și singurătățile celor pe care îi simt aproape. </biography> Zbor haotic Gânduri mă cheamă din nou către zare, Nu-mi găsesc calea și nu mai am stare. Umbre, dureri și-un trecut făr’ de uitare, Mă fac să-mi iau zborul, să cat alinare. Mă-ntorc tot mai des către
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]