17,154 matches
-
dragule? Când și-a închis sutienul la spate, sutien nepotrivit cu chiloții - căci purta doar lucruri desperecheate ‒, s-a transformat o secundă, căutând să nimerească copca dindărăt, într-o figurină de zeiță fără brațe, una din alea cu țâțe conice împinse înainte care ornau prora corăbiilor antice. Mi a văzut privirea. A rămas așa, între cearșafuri, mâinile la spate, ciungă o clipă. — Semăn cu Manneke? Manneke sau Manneken Pis, așa îl botezase ea pe omul-trunchi așezat pe tejgheaua micului magazin de
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
pat și a vrut să mă încalece. — Stai, stai, m-am apărat. Nu așa rapid. Ajută mă să se întărească. — Jamsheed o are probabil tot timpul întărită, mi-a aruncat îmbufnată în întuneric, renunțând și întinzându-se lângă mine. Am împins-o enervat. — Te uiți la prohabul unui schilod? — Ești un idiot obsedat de sex, a oftat. — Eu obsedat de sex? De ce eu? Eu sunt ăla care nu vrea să se fută decât în minaret, sau cu fereastra deschisă, sau la
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
în seamă, în alte ocazii (timpuri, vremuri?), îmbrăcat sport, cu creierul chircit sub șapca aceea de baseball, fotograful a făcut pasul. Unul singur, ca și cum ar fi sărit peste o linie trasată pe trotuar, cu creta. A ridicat piciorul, l-a împins înainte, apoi l-a așezat pe pământ. Și gata... Dacă veți întreba și ce s-a întâmplat cu el, vă voi spune (sunt sincer, nu am niciun interes să vă mint) că nu știu. Poate că fotografiază și azi, clic
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
câteva secunde, înainte de a fi din nou agresat de o concentrare aproape dureroasă care îi apropia sprâncenele și-i trimitea impulsuri chinuitoare prin șira spinării - îi mângâie plăcut auzul, făcând în ciudă motorului care se opintea de kilometri buni să împingă jeep-ul către cabană. Roțile încălțate cu lanțuri (le cumpărase cu doar câteva ore în urmă și bine făcuse, chiar dacă prețul i se păruse piperat) sfâșiau nesimțitoare zăpada adunată pe șosea, auzea scrâșnetul înghețat, un teribil geamăt al unei dureri
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
ajungă sau nu undeva de unde ar fi putut să dea măcar un telefon. Îl rodea pantoful stâng și se aplecă pentru a desface șiretul. Își aranjă ciorapul, apoi făcu o fundă strânsă. Și merse mai departe, cu pădurea pe umeri, împins din spate de o mână iluzorie. Încercă să apese frâna chiar în clipa în care îl văzu pe bărbat traversând strada cu pași mari. Realiză, surprins, că nu funcționa. Îl lovi în plin, iar zgomotul i se păru un bubuit
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
o zi sau două. Dar, efectuând un scurt exercițiu de sinceritate, de câte ori nu ne-am spus, cu toții, că unele decizii personale pot fi amânate, chiar mai mult de o zi sau două? Și de câte ori nu ne-a dat brânci nerăbdarea, împingându-ne indiferentă în prăpăstii personale din care am ieșit cu foarte mare greutate? Cu siguranță că uneori nu trebuie să punem în aplicare un anumit plan pe care ni l-am construit în minte, cu meticulozitatea celui care introduce într-
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
la față, l-ai repezit pe un hamal care dorise să pună mâna pe geamantan - adu-ți aminte cum s-a tras la o parte, cu ochii ieșiți din orbite, l-ai înspăimântat de moarte, dragul meu -, apoi l-ai împins într-o parte pe un tânăr care să oprise în mijlocul peronului și își privea, impasibil, ceasul. Te-am tras după mine, prin orășelul acela, și atunci am surprins asta. O minunăție... Privirea lui Jack poposi, la rândul ei, asupra tabloului
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
că așa ceva s-ar putea întâmpla în timpul unui eveniment festiv, dar iată că se întâmplase, mașina intrase în plin, șoferul nu putuse să evite carnagiul, frânele (întotdeauna pot apărea probleme la frâne, nu sunteți de acord?) cedaseră, nenorocita de inerție împinsese mașina cu o ură feroce, spectatorii de pe margine fuseseră loviți primii, apoi urmase un car alegoric (zăcea și el răsturnat, iar mai multe mâini și picioare se iveau de dedesubt), apoi... Dacă pictorul ar fi reușit, prin absurd, să pună
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
m-a scrijelit cu ghearele ei ascuțite. Nu pot desena durerea asta a mea, dar știu doar atât: are gheare lungi. Și nu se sfiește niciodată să le înfigă în mine, sunt momente în care aproape că le văd cum împing carnea și caută să ajungă la lumină. Parcă se și întunecase afară sau mi se pusese mie o ceață neagră pe ochi, îmi zvâcneau tâmplele, iar inima făcea nazuri și vroia să ajungă neapărat în gât, pentru a urca apoi
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
dacă nu dorești să dai, cumva, de necazuri. Să privești tot timpul în spate, atunci când te îndepărtezi de ei, fiindcă altfel s-ar putea să te trezești cu zece degete care se strâng în jurul gâtului tău, în vreme ce un penis vascularizat împinge nervos șlițul pantalonilor și îți atinge curu`. Da, aș avea foarte multe de spus la urechea doamnei Geta. Pot să simt de aici mirosul ei - parfum bun, amestecat cu transpirația rece care iese prin piele, valuri, valuri, din cauza fricii - și
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
și țipau, de bătrâni gârboviți care păreau insignifianți atunci când se apropiau de rafturile acelea înalte până în tavan. Tonele de mărfuri mi-au transmis senzația unui preambul al cataclismului final. Iar oamenii, indiferent de vârstă, se mișcau într-un dute-vino nebun, împingând coșurile și aruncând în ele, fără noimă, orice produs. Ca și cum aceea ar fi fost singura lor șansă de a mai rămâne în viață. Un corn al abundenței, mallul. Babilonul. Construit pe pământ de mâini și creiere diabolice, pentru ca oamenii să
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
a fotografia și a culege suveniruri reprezintă manifestări concrete ale acestei vizitări din perspectiva viitorului, ca fost în acel loc. Sensul lui acasă se conturează mai bine după ce ai fost plecat; mai mult chiar, după ce ai suferit tentația altor acasă, împins fiind de acel ubi bene... . Întoarcerea acasă e, abia atunci, o întoarcere a privirii spre acasă, spre propria casă. (Dacă descompunem cuvântul casă, acesta pare a sugera că mediază aflarea sensului propriei existenței: casa e un pentru ca să aflăm de ce existăm
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
toți individualii. Această regulă conduce în științele umaniste ce au ca subiect omul la o continuă generare a unor clase în care trebuie să intre și cele mai personale trăsături ale noastre, creând astfel o puternică presiune asupra individualității. Suntem împinși (sau ne împingem reciproc) în tot mai multe clase comune și altora, fapt ce sfârșește prin a ne modifica identitate: începem să ne definim pornind de la grupurile de apartenență, sau de la clasele cu care avem ceva în comun, centrul identității
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
regulă conduce în științele umaniste ce au ca subiect omul la o continuă generare a unor clase în care trebuie să intre și cele mai personale trăsături ale noastre, creând astfel o puternică presiune asupra individualității. Suntem împinși (sau ne împingem reciproc) în tot mai multe clase comune și altora, fapt ce sfârșește prin a ne modifica identitate: începem să ne definim pornind de la grupurile de apartenență, sau de la clasele cu care avem ceva în comun, centrul identității personale "căzând" în
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
până acum adaptarea s-a făcut la medii cărora nu omul le era creatorul. Ciudate momentele în care ar trebui să ajungem la împlinirea proiectelor în umbra cărora ne-am odihnit atâția ani, visând la finalizarea lor. Deseori lenea ne împinge la reproiectări ce sunt mai curând împănate de argumente în favoarea propriei necesități, decât orientate către eforturile finale atât de necesare pentru împlinirea lor. Ceea ce transformă aceste proiecte în ceea ce limba engleză desemnează drept day dreams. Distracția înseamnă a fi distras
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
transcendenței tot ce-i rămâne de dorit subiectului e puterea; de aceea se lasă prins cu ușurință în plasa oricărui ideal de putere (spre exemplu: al națiunii, al clasei etc.). Uneori cuvintele pot crea deschideri către domenii ireale, ne pot împinge gândirea către "lumi" ce-și găsesc locul doar în limbaj. Posibilii limbii suplimentează câteodată în mod nepotrivit posibilii proprii. Metafora reprezintă împrumutul unui tipar de conexiuni, a unui model de trimiteri. De aici forța cu care ea reușește să se
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
de control social; el exercită o presiune constantă (deseori angoasantă) pentru a munci, pentru a inova, pentru a câștiga fie și furând (criminalitatea trebuie privită și din punctul de vedere al presiunii sociale pe care o exercită a avea). Suntem împinși în a ne împrumuta de o dorință tot mai mare de a avea, a cărei creștere este determinată de dezvoltarea accelerată a instrumentelor de plăcere, deci de efectul de modă al științei. Ce curioși ni se par părinții noștri care
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
ai mei". Oare câte refuzuri stârnesc la rându-mi? Postmodernismul m-a făcut să depășesc bucuria de a avea o idee despre ceea ce înseamnă dreptul, de a mă descurca într-un sistem greu de deslușit. În special Michel Foucault mă împinge înspre a gândi o posibilă re-fundamentare a dreptului în afara relațiilor de putere. La Aristotel putem încă să mai zărim acel amestec dintre filosofie și (ceea ce se va dovedi ulterior a fi) știință; ele nu sunt încă despărțite, însă separarea ce
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
aș spune că în vârful ierarhiei se află cărțile de geniu. Unde să punem însă cărțile nescrise? Cărțile al căror conținut a fost împărtășit treptat prietenilor sau altui gen de auditoriu, ideile dezvoltate rătăcind acum stinghere prin ceea ce numim cultură, împingând de la spate idei pe care alții se grăbesc mândri să le publice. ٭ Îmbâcsite! Acesta este termenul cu care tind să-mi caracterizez gândurile. Să nu mă întrebați de ce! (Aș fi nevoit să vă arăt ceea ce poate nu a-ți văzut
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
cum Sf. Petru ascunde parcă ceva În desagă. Dacă cei doi erau niște negustori foarte bogați din altă țară și s-au deghizat? Da, cu siguranță duceau cu ei comoara. La o cotitură a drumului negustorul cel hain l-a Împins pe Sf. Petru Într-o râpă, s-a aplecat fulgerător și apucă o piatră mai mare cu mîna vru să Îl lovească pe Dumnezeu În creștet.Vroia astfel să-i omoare și să le fure comoara. Dar Dumnezeu ridică toiagul
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
Într-o zi, nu știu În ce chip și În ce fel, Își omorâ părinții.Omorâ pe tăicuța, care-i dăduse numele, care Îi făcuse casă și omorâ pe măicuța care Îl legănase la sân. Pesemne că numai dracii Îl Împinseră la așa fapte. Anii au trecut, Ilie a Îmbătrânit prin pustietate, unde fugise de frica spânzurătorii. Când s-a Întors În sat, nimeni nu-l mai cunoștea, oamenii Îmbătrâniseră, se schimbasera ori unii nu mai erau printre cei vii.Intră
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
din interiorul camerei mi-a atras atenția. Întunericul făcea ca albul să fie mai strălucitor. Din când în când o umbră acoperea albeața cu mișcări lente, apoi din ce în ce mai repezi. Era silueta unui bărbat, gros de statură, care gemea puternic și împingea către perete pata albă. Eram atât de uimit, încât cred că-mi lipisem fața de geam. Nu-mi puteam dezlipi ochii de la ce eram martor fără să vreau. Deodată am auzit un strigăt de spaimă și pata albă se adună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
parcul cu aleile lui strălucitoare, la capătul cărora străjuia un brad impunător. Si statuile astea, parcă aș fi intrat într-un parc de acum un secol! Se întoarse, băgă cheia în ușa transparentă de sus până jos, cu rama metalică. Împinse și intră. Ușa se închise automat în urma lui și imediat, în partea stângă, odată cu închiderea ușii, se aprinse o lumină puternică, în spatele unei arcade generoase. Dădea într-o rotondă, în mijlocul căreia se afla un piedestal suplu, elegant, pe care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
îi trase scaunul, așteptă să se așeze și îi sărută mâna. Continuă câteva momente să-i spună ceva la ureche, ei știau ce. Din când în când, ea râdea, cu un râs tineresc. Începu un tango languros, iar Petre, parcă împins de cineva de la spate, se ridică și o invită pe Beatrice la dans. Beatrice era nespus de frumoasă. Părul ei blond cădea în bucle pe umeri, avea un costum "lie de vin", nu purta nici o podoabă. Petre se simțea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
drumuri paralele, care, așa cum se spune, se întâlnesc doar la infinit! Dar n-a fost să fie! Beatrice, iubita mea pupilă, a trebuit, că așa a fost scris pe undeva SUS, să-l întâlnească pe Mihai, băiatul tău. I-a împins unul către celălalt patima pentru muzică. Tu nu știai nimic, eu, când am aflat, nu mai puteam schimba nimic... și am lăsat lucrurile să evolueze "cum o vrea Domnul". Mihai seamănă fizic leit cu tine, e un mare talent, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]