KorAP: Find »[drukola/base=împrejur & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...112 >

2,778 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

în picioare și, urcându-se în partea din spate a jeepului, se întinse lângă mitralieră și fixă din nou binoclul, încercând să nu-i tremure mâna. — Ai dreptate, recunoscu în sfârșit. Un om și o cămilă... Tăcu și se uită împrejur. Celălalt nu-i. Nici nu mă miră, răspunse grăsanul, care începu să-și strângă calm păturile pe care dormise și micul primus ce le servea pentru încălzitul ceaiului și pregătirea mâncării. Ciudat e că a ajuns și „ăsta“ până aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Mâncă nuci, curmale și migdale cu poftă și bău ultimii stropi de apă. Apoi se ridică cu greu în picioare și, sprijinindu-se de perete, reuși să facă niște pași, dar ameți și trebui să se întindă iarăși; se uită împrejur, strigă și fu sigur că gri-gri-ul morții nu mai dormea lângă culcușul său. „Poate că negresa Khaltoum a greșit - își spuse, fericit de descoperirea sa. Poate că în visele ei m-a văzut rănit și învins, dar n-a putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461

aveam ore a doua zi, așa că mi-am petrecut timpul acasă, În garsonieră, jucându-mă cu instalația mobilă, alias Chestia, de care eram peste măsură de mândră. Aceasta era un soi de sferă argintie cu contururi neregulate, legată de jur Împrejur cu un odgon de oțel pe care Îl destrămasem și-l prelucrasem până ce părți din el ajunseseră să arate ca un năvod Încâlcit, prin ochiurile căruia sfera lucea stins. O vreme, ticăloasa de Chestie Îmi năpăstuise zilele, stând chircită În mijlocul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
Și da, este necesar să reconsiderăm problema cotizației de membru. Abia dacă am mai adăugat ceva la ea În ultimii ani, iar, În prezent, e ridicol de mică pentru serviciile oferite. Și asta era adevărat. Linda a privit de jur Împrejur ca să se asigure că lumea Înțelesese. De lângă mine, Rachel făcu o remarcă Înțeleaptă: — Dar soluțiile sunt oare chiar atât de În alb și negru? De ce nu putem să mărim taxa - să zicem, În concordanță cu inflația - și să folosim banii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
se Întunecase de ceva timp; Înconjurate de haloul lor de lumină, felinarele Îmi păreau a fi de un portocaliu intens și mult prea strălucitoare, de parcă nu le mai văzusem niciodată cu adevărat până atunci. Am rămas o clipă locului, privind Împrejur. Singurul semn că se petreceau evenimente neobișnuite erau mașinile poliției parcate afară; altfel, strada era la fel de tăcută ca Întotdeauna. Când are loc o crimă, șocul real este că viața continuă ca și mai Înainte. E ca atunci când Îți pierzi virginitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
fost cam prea În văzut lumii, nu? am Întrebat eu, cântărindu-i cuvintele. Oricine ar fi putut să vadă ce se petrecea Înăuntru. Poate s-a Întâmplat În altă parte, dar la asta o să ne mai gândim... Deci, se uită Împrejur, e În regulă, nu e nimeni. O ridică și o duce de-a lungul coridorului. Dar de ce n-o pune În vestiarul femeilor, care e mai aproape? Să zicem că Naomi e Înăuntru și, din cauza ei, nu poate face asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
aflat totul despre tine, zise, făcându-mi cu ochiul. Aș fi preferat să se abțină. Nu-mi place deloc când oamenii Îmi fac cu ochiul. — Înțeleg că cei doi copaci din grădină nu sunt opera dumneavoastră, am spus, uitându-mă Împrejur. Duggie Își Împreună mâinile Într-un gest teatral. — Scumpo, te rog să nu-mi vorbești despre ei. Vrei să am un atac de cord? Homosexualul ăla bătrân de la parter se dă În vânt după chestii minimaliste. Ce frustrat! Când Începe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
de incendiu“. Comutatorul de deasupra era pe „Pornit“. L-am schimbat pe „Oprit“ și-am coborât la subsol. Momentul era perfect, căci nu era mai nimeni prin preajmă. Când am ajuns la ușa cu pricina, am respirat adânc, am privit Împrejur, am constatat că nu era nici țipenie, mi-am făcut curaj În cazul unor eventuale proteste, m-am sprijinit de bară și-am deschis ușa. Urmarea a fost mai degrabă dezamăgitoare, ca atunci când te duci la un film căruia i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
am mai Învârtit puțin până a terminat. Omul era dintr-aceia care ridică fiecare obiect și Întreabă de preț, chiar dacă scrie asta clar pe etichetă, Îndepărtându-se apoi, fără măcar un cuvânt de mulțumire. — Fliss? am Întrebat ezitant. Ea privi Împrejur și, când mă zări, tresări surprinsă. Pe chip i se citea o prudență pe care n-o mai afișase până atunci. Se lăsă pe călcâie, Își Îndesă degetele mari În buzunarele din față ale blugilor și mă măsură cu privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
o clipă până sus, l-am invitat amabilă. Vreau să-ți arăt ceva. El m-a urmat cuminte În sus, pe scară. După ce izbutise să se tragă peste margine și stătea pe platforma-dormitor, am făcut semn cu mâna de jur Împrejur. — Știi ce e asta? am Întrebat. ăsta e locul În care dorm. Acum permite-mi să-ți expun faptele. M-ai ademenit la o Întâlnire cu tine, m-ai dus la un bar și m-ai Îmbătat bine, m-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
știi să te distrezi... I-am Îndepărtat degetul Înainte să treacă de linia maxilarului, rezistând pornirii de a i-l răsuci violent. Nu, mersi, Derek. Cu toate astea, sunt flatată. O dată a fost suficient. Fără supărare, bine? Am făcut stânga Împrejur, dar Derek n-avea de gând să renunțe așa de ușor. I-am simțit mâinile uriașe pe umeri și se aplecă atât de mult spre mine, Încât respirația lui mi-a Încălzit urechea atunci când deschise gura să Întrebe: — Ce e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
la biroul de la recepție, cu o figură plictisită. Părul Îi era prins În codițe, iar ea se juca fără nici un chef cu una dintre ele. — Bună! mă salută ea când mă observă. Cum merge treaba? Își coborî vocea și privi Împrejur, plină de importanță. — Am auzit că au prins-o pe tipa care a comis crima. Era moartă după Derek, nu? El n-avea cum să fie implicat. V-aș fi putut spune și eu asta. — Cherchez l’homme. — Poftim? Ah

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544

el la drum, alături, e adevărat, de o sută douăzeci de alte persoane. Locul de prezentare a condoleanțelor este o fostă tabără a armatei selgiucide, situată la nord de fluviu. Mii de corturi și de iurte se Înalță de jur Împrejur, un adevărat oraș improvizat În care demnii reprezentanți ai Transoxianei trec neîncrezători pe lângă războinicii nomazi, cu lungi plete răsucite, veniți să-și reînnoiască jurământul de credință față de clanul lor. Malik Șah, având doar șaptesprezece ani, un uriaș cu față de copil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
saltă anevoie pentru a se ridica În picioare. Corturile haremului său nu se află departe, bătrâna verișoară Îi va fi pregătit un decoct de semințe parfumate de leac ca să se ușureze. N-are de făcut decât o sută de pași. Împrejur, inevitabila zarvă a taberelor regale. Soldați, slujitori, negustori ambulanți. Câteodată, râsul Înăbușit al unei curtezane. Cât de lung pare drumul, iar el se târăște singur. De obicei, Îl Înconjoară o cunună de curteni, dar cine vrea să mai fie văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
să lipsească niciodată. Dintr-odată, dureri de pântece, sfâșietoare. Malik Șah urlă de durere, tovarășii săi tremură. Mânios, Își azvârle cupa, scuipă ce mai are În gură. S-a frânt În două, măruntaile i se golesc, delirează, Își pierde cunoștința. Împrejur, zeci de curteni, de soldați și de slujitori tremură, privindu-se cu neîncredere. Nu se va ști niciodată ce mână a strecurat otrava În licoare. Sau În oțet. Sau În carnea de vânat? Dar fiecare face socoteala: s-au scurs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Pleci. — Da. Dar În alt fel. — Cum se poate pleca „În alt fel”? — Plec Împreună cu tine. XLVIII Cherbourg, 10 aprilie 1912. În fața mea, cât vedeai cu ochii, Canalul Mânecii, liniștită mișcare de valuri argintii. Alături de mine, Șirin. În bagajele noastre, Manuscrisul. Împrejur, o mulțime confuză, cât se poate de orientală. S-a vorbit atâta despre strălucitoarele celebrități Îmbarcate pe Titanic, Încât aproape că au fost uitați cei pentru care fusese construit acest colos al mărilor: emigranții, milioanele de bărbați, femei, copii pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695

Apoi se mai găseau acolo țărani, care așa și miroseau. După câțiva metri de la pornire, trenurile de la noi se opreau iarăși cu o zgâlțâitură și atunci în sacoșele lucrate cu iglița se spărgeau ouă, sticle goale de bere se rostogoleau împrejur pe podea și toți călătorii făceau un pas înainte. În trenurile noastre, adulții se luptau să-și țină echilibrul și înjurau. Înjurau la fel ca în zilele când aveau de plătit întreținerea. Luau la înjurat rând pe rând trenurile, automobilele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
tovarășului. Signora Maria era, dimpotrivă, nespus de îngrijorată. Stătea în ușa bucătăriei și am auzit-o spunând „Madonna” de câteva ori. Părea că asta o liniștește. Lângă tocul ușii atârna o fotografie de la nunta lui signor Giovanni cu signora Maria. Împrejur zugrăveala se cojea pe perete. Asemenea fotografii mai văzusem, existau și la noi, în sertar la mătușa și unchiul și în dormitoare la părinții prietenilor mei. Când se căsătoresc, adulții arată plini de mulțumire și fericire, pretutindeni în lume. Femeia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
momentul hotărâtor. La fel ca în piesele de teatru transmise la noi acasă, în serile de marți. Dacă vedeai cum doi se sărută, puteai fi sigur că un al treilea va bate la ușă. Ușa stătea în mijlocul scenei, fără pereți împrejur, iar eu mă întrebam cum de acela se obosea să mai bată, când avea atâta loc de trecut. Atunci perechea era foarte surprinsă, încerca să-și netezească la repezeală hainele și să-și îndrepte cravata. Când se deschidea ușa, cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
s-a împotrivit: „Lasă-mi copilul în pace!”, însă ea și tata erau bine dispuși, iar eu mă simțeam în stare să fac orice ca să-i văd rămânând așa. „Înjură, copile, în dialectul nostru roman!”, a strigat Pietro. Am privit împrejur, am tras aer adânc în piept, toți au amuțit și eu i-am dat drumul. Ei mă învățaseră, așa că nu riscam să primesc nici o palmă. Am turuit cinci minute, pe urmă s-au pornit hohotele de râs și eu nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
prejos, ei s-au apucat să maimuțărească mersul de rață al Manuelei și vorbirea peltică a Antoniei. Toată lumea a râs. După ce s-au potolit și au început să joace, eu m-am ridicat de pe bancă și m-am plimbat puțin împrejur. Tata juca boccia cu signor Giovanni și alți câțiva bărbați mai în vârstă. Între timp învățase să arunce cu bila tot atât de dibaci ca și ei și, din vreme în vreme, își ștergea palmele și bilele cu o bucată de pânză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
din casă”. Tata s-a așezat pe scaun numai în maiou și chiloți, pe pulpă îi puteam vedea cicatricea pe care o căpătase cândva, în copilărie, cocoțându-se pe un gard. Cinci centimetri mai sus de marginea șosetei. De jur împrejur, nu-i creșteau fire de păr. A spus: „Acum să repetăm totul de la început”. A trebuit să-l întreb din nou: „De ce, domnule Teodorescu, doriți să mergeți neapărat în America?”, „În țara dumneavoastră, domnule Teodorescu, ce fel de activitate ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
umplută cu paie, iar în jurul meu toată lumea avea în picioare pantofi de piele fină. Bărbații purtau pălării și costume, eu nu mă puteam compara cu ei, păream o rudă săracă. Femeile purtau pălării și pantofi cu tocuri înalte. De jur împrejur forfotea o mulțime de oameni, bone și vlăjgani tineri în uniformă de marinar, cerșetori și hamali, muncitori cu șepci și haine obosite de atâta purtat, țigani și lume distinsă. Ieșind din gară, m-am așezat mai întâi jos, pe o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
femei, dar și atunci, numai câtă vreme își desfac picioarele. Asta e, ce să-i faci.” A izbucnit într-un râs lăbărțat. Tata mi-a trimis o privire care voia să spună: „Sper că n-ai înțeles nimic”. De jur împrejur, vedeam numai galben. „Taxiuri”, ne-a explicat Sanowsky, „așa sunt ele la noi, galbene. Pe noi, americanii, un singur lucru ne pasionează mai mult ca mașinile și anume banii. În principiu, aici totul e galben și verde. Galben de la taxiuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
făcut să curgă prin țevi șuvoaie de apă caldă și a șters praful așternut pe străzi și pe oameni. În urma lui totul lucea, ca scos din reclame. Ajuns la marginea capitalei, Superman s-a oprit din zbor, s-a uitat împrejur, a făcut o mișcare cu mâna și tot ce fusese alb-negru a căpătat dintr-o dată culoare. După aceea a zburat în oraș, l-a înșfăcat pe tovarășul de guler, l-a ridicat și l-a pus pe brațul său stâng

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]