7,005 matches
-
societatea. De asemenea, sinopticii se văd acuzați de o minimalizare voită a rolului Mariei Magdalena în comunitatea creștină timpurie. Rolul acesteia va fi cu adevărat relevat abia de către Ioan, care reflectă la rândul său un curent „marginalizat” de Biserică. Mai încolo mă voi opri asupra unei alte lucrări, în care autoarea merge până la capătul raționamentului ei. Jane Schaberg se oprește asupra episodului Noli me tangere, văzând în el cheia misterului magdalenian. Schaberg pleacă de la presupoziția că episodul cu pricina figura inițial
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
gramatical. Chiar dacă substantivul mathetes („ucenic”) este la masculin, el se poate referi și la un personaj feminin. Iar când Isus îi spune mamei: „Femeie, iată fiul tău”, El vorbește în sens metaforic. Fraza ar trebui înțeleasă astfel: „Femeie, de acum încolo Maria Magdalena este fiul tău”. Prin acest apel testamentar Isus recunoaște locul privilegiat al Mariei Magdalena în rândul ucenicilor: după urcarea Sa la cer, aceasta îi ia locul pe pământ. 6. Maria Magdalena este singurul ucenic prezent la răstignire, apoi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a fost deja atinsă: transformarea traducerii unui text din secolul al IV-lea într-un bestseller mondial în secolul XXI. Campania publicitară dusă în jurul evangheliei gnostice s-a bazat pe o interpretare tendențioasă a conținutului, așa cum vom vedea ceva mai încolo. Totuși, ea a prins atât de bine, încât specialiștilor onești le va fi foarte greu să reașeze lucrurile în matca lor firească. „Taina trădării” nu e doar o formulă a sfântului Irineu al Lyonului. E o provocare teologică și filozofică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
apostolilor aleși de Isus: kaˆ ’IoÚdan ’Iskarièq, Öj ™gšneto prodÒthj („și pe Iuda, care a devenit trădător”). Aici sensul termenului e clar acela de „trădător”. El denotă deja o maturizare a discursului despre Iuda, proces asupra căruia voi reveni mai încolo. În rest, și Luca are peste tot verbul paradidomi, nu prodidomi, ca toți ceilalți evengheliști. Ca urmare a tuturor acestor explicații și în consens cu specialiștii Noului Testament, propun echivalarea lui paradidomi cu „a preda”, chiar dacă acest echivalent prezintă unele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
toți apostolii puneau întrebarea: „Oare nu sunt eu?”, pe când aici Iuda iese din pluton, pune întrebarea separat și primește chiar un răspuns foarte clar, deși aparent sibilinic. Același răspuns va fi repetat de Isus înaintea lui Pilat, un capitol mai încolo: „Tu ești regele iudeilor? Isus a răspuns: Tu zici”. Confirmare sau provocare a liberului arbitru? Firește că Iuda Îl va preda până la urmă și firește că Isus este Mesia. Afirmațiile nu sunt explicite și directe tocmai pentru că realitatea sare în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
îl înfățișează ca pe un personaj voluntar (el propune târgul preoților); la Cina de Taină el iese din masa apostolilor, pune separat întrebarea fatală și primește separat răspunsul fatal. După condamnarea lui Isus își schimbă gândul inițial (vom vorbi mai încolo despre „pocăință”), înapoiază banii, se îndepărtează de locul faptei sale și se spânzură. Un pas înainte în acest proces de teologizare și, implicit, de stigmatizare a apostolului Iuda va fi făcut de Luca. Puțini exegeți au remarcat faptul că, în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dacă am interpreta astfel), ci despre Duhul Sfânt ca duh de viață izvorât din lăuntrul inefabil al lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este cel prin care Dumnezeu lucrează în lume, săvârșește minunile „de zi cu zi”. Așa cum se va vedea mai încolo, Duhul Sfânt făcătorul de minuni (semeia, dynameis) poate fi echivalat metaforic, în sens puternic, cu „degetul lui Dumnezeu” (Luca). Duhul Sfânt este „degetul lui Dumnezeu” prin care lumea se vindecă, se sfințește, se mântuiește. Marcu Isus intră în sinagogă, unde
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pentru păcate, șElț, Drept, pentru nedrepți, ca să ne aducă aproape (prosagogei) de Dumnezeu, omorât fiind în trup, dar viu făcut în duh; în care, mergând, le-a propovăduit (ekeruxen) și duhurilor șaflateț în închisoare”. Autorul epistolei racordează, două versete mai încolo, pogorârea în duh a lui Isus pe lumea cealaltă cu taina botezului. Botezul înseamnă scoaterea omului vechi, reînnoit, din iad. Teologumena este reprezentată în iconografia ortodoxă, conform indicațiilor lui Dionisie din Furna, astfel: Iadul, ca o peșteră întunecoasă sub dealuri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
figurat al pasajului biblic: „despărțirea” lui Abraham de casa părintească este asimilată cu despărțirea de tot ce-i pământesc, altfel spus, cu despărțirea sufletului de trup. Apocalipsa lui Abraham, un alt text apocaliptic, despre care vom spune câteva cuvinte mai încolo, exploatează sensul literal, propriu al pasajului respectiv. De aceea prima parte a acestei scrieri intertestamentare va fi consacrată convertirii patriarhului, altfel spus, ruperii de credința idolatră a neamului său. Acestea fiind zise, să pătrundem în ambianța povestirii și, acolo unde
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
puși pe pradă. Atunci Abraham, fără să stea o secundă pe gânduri, îl roagă pe arhanghel să facă în așa fel încât bandiții să fie înghițiți de fiarele pădurii din preajmă. și lucrul se întâmplă după voia lui. Ceva mai încolo, patriarhul asistă la un adulter. Din nou o rugăminte către arhanghel și din nou împlinirea pe loc a rugăminții: pământul se deschide și-i înghite în pântecele său pe cei doi păcătoși. A treia scenă: câțiva hoți încearcă să spargă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de la momentul precis în care trăiește autorul fictiv (Daniel 8-12; Testamentul lui Levi 16-18). Divizarea istoriei în porțiuni nu are alt scop decât acela de a-i convinge pe cititori de iminența sfârșitului lumii. În plus, așa cum vom vedea mai încolo, apocalipsele propun o concepție deterministă asupra istoriei: fiecare eveniment de pe pământ depinde nemijlocit de o hotărâre divină; nimic nu se petrece „jos”, în lumea noastră, fără știrea și fără voia Celui de Sus. Vielhauer rezumă astfel tehnica „frauduloasă” (pia fraus
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
afla probabil cufundat în rugăciune, în mijlocul liturghiei. Locul viziunii: insula Patmos, transformată de împărații romani într-un fel de închisoare naturală. Numele lui Isus Cristos apare din primul verset ca un semn de identitate. Asupra trăsăturilor creștine voi reveni mai încolo. Deocamdată aș dori să abordez, cu ajutorul a două studii clasice în domeniu, structura narativă și repartizarea de-a lungul celor douăzeci și două de capitole a câtorva „seturi tematice”138. În capitolul 1, versetul 19, Fiul Omului îi dă lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
citat adineauri se spune că traducerea Vechiului Testament s-a realizat „după textul Septuagintei, confruntat însă și cu textul original ebraic”. De fapt, nu este vorba despre o confruntare, operațiune ilegitimă în cazul unor texte autonome, așa cum voi arăta mai încolo, ci despre o amestecare a textului grec și a celui ebraic, după un scenariu arbitrar. În ochii traducătorilor, utilizarea simultană a două surse pentru obținerea unei singure versiuni românești a reprezentat și reprezintă, se pare, un plus. Procedeul e interpretat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
bărbile șiroind de apă, cu alge în păr, desculți, înfrigurați, dar în viață : așa cum promiseseră, veniseră de Crăciun. Să împodobească bradul. Într-un târziu , lângă foc, povestiseră cum s-a întâmplat cu furtuna, cum fuseseră zvârliți de valuri încoace și încolo, fără să vadă nimic decât furia mării, și cum, măturați de zidurile de apă care năvăleau de peste tot pe corabia care se răsucea în loc, apăruse un bătrân de nu se știe unde, cu barba înspicată și pletele albe, sprijinindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vroia să ajute, atunci să mă ajute! Și repede, dacă se poate! "Ehei, pentru asta îți trebuie răbdare!" Dar am răbdare, de săptămâna trecută, când unul din sat mi-a spus asta, tot am răbdare și mă uit încoace și încolo, doar am s-o văd! A surâs și mi-a spus: "Ai răbdare..." " Dacă aș pleca la capătul lumii, aș găsi-o! i-am răspuns înciudat. Și n-aș avea nevoie de nimeni! Dar cum să plec cu un picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
stau la picioarele lui de lumină, totdeauna gata să-L duc unde vrea el. Și, pe dată, am ajuns. N-am să vă spun cum e, fiindcă o să vedeți, la timpul cuvenit, cu toții. Drumul meu se încheiase aici. De acum încolo, cel care știa drumul era El. Și am înțeles că așa fusese întotdeauna. Eu nu știusem niciodată drumul, dar fusesem acolo, ca să-L primesc în inima mea și să-L aștept și să-L iubesc. Asta era îndestularea aceea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mai mult sărea decât fugea de când îi înțepenise genunchiul, așa mergea -, nu știu cum, în lumina aceea vedeam clar toate, până și iarba, și copacii piperniciți, și umbra lor să știți că făceau umbră la lumina aceea -, și oile, care dormeau mai încolo, și câinii, lângă ele numai Mițosul se luase după noi, uite-l , acu' îi în frunte, lătrând de mama focului, ca să ne apere adică !.... Ne-am izbit în ușa grajdului, că de acolo se vedea lumină! Și dac-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
spate... Și totuși, parcă se topea, așa, pe măsură ce mergea... Cât pe ce să mă podidească lacrimile, or, un băiat nu plânge niciodată. N-am să mă fac de râs tocmai aici ! Mai bine să-i aștept pe ceilalți oleacă mai încolo... și să nu mă mai uit după el, că așa zice mama, dacă te apucă jalea când te uiți după cineva, i se întâmplă ceva rău... parcă moartea ar fi cine știe ce rău. Dac-ar fi fost așa, Dumnezeu, care ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
apoi, spre copilul de pe scaun:) Mâine dimineață mă întorc ; dacă îi e tot așa, îl ducem la spital. (și iese, târșâind pașii "bătrânește") Copilul de pe scaun : (se ridică, pare înspăimântat; ceea ce urmează spune frângându-și mâinile și mergând încoace și încolo, câțiva pași prin "cameră") Nu se poate ! Asta nu se poate ! Cum o să-l ducă pe frate-miu la spital ? Ce să fac ? Ce să fac ? (aleargă la pat, pune mâna pe fruntea copilului) Uite, arde la fel. (încearcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
tocmai atunci pasărea a văzut mogâldeața ce se rostogolea spre ea și, dintr un salt, cu aripile larg deschise, a fost În aer... probabil pentru a avea o vedere panoramică asupra locului... Apoi s-a lăsat pe arătură, puțin mai Încolo. Totul a fost ca un simplu exercițiu de zbor!... Cu aceste imagini În minte, a ajuns la spital. La triaj, mare văicărit și Îmbulzeală. I-a sărit În ochi prezența fustelor lungi și Înflorate... “Parcă am mai văzut eu un
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
auzit vorba unor pacienți: ― Apâi dracu’ oricât l-ai spala tot negru rămâni. Altul l-a completat: ― Știi ci zâce o fimei di la mini din sat? ― Ci zâce? ― CÎ barbatu’ trebui sî fii doar oleacî mai frumos dicât dracu’. Încolo sî aibî ci-i trebui... ― Da’ di la așă o căzăturî cu cornu’ În ciment bărbățâia lui cred c-o agiuns cum zâce un căpitan di cavalerii, pi cari l-o pălit calu’ tocma’ undi i greu voiniculu’. ― Și ce
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Îi tăt numai ochi. Nu zâci nimicuța. Doar când l-am pupat pi obraz o zâmbit a râdi. Seamănă cu tat-su, că nici el nu zâce’ nimica, orice i-ai fi făcut... Nu-i plăce’ doar să stei sângur. Încolo... ― Așa-i el, mamă Marandă. Parcă știe că tata Gruia vine obosit peste măsură de la spital și Îi trebuie liniște, ca să se poată odihni... Da’ ia poftim la masă, că v-o fi trecut de foame... După ce i-au așezat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
un mic ocol, pentru a i pica În spate. Trebuia să-l prindem fără să-l lovim În cap... Aveam nevoie de informații imediate. Rusul, grijuliu auzindu-mi tusea, m-a Întrebat: „A șto? TÎ balnoi?”... ― Om grijuliu, ce mai Încolo și-ncoace - a apreciat momentul Elena. ― Nici nu mi-am dat seama când Păpădie i-a pus pumnalul la beregată și automatul În coaste. „Vaniaaa...” a mai reușit să rostească rusul, ca și cum ar fi fost ștrangulat. „Unde-s cei trei
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Domnul director nu este În cabinet. ― Da’ unde umblă? Ți-am spus de dimineață că la ora douăsprezece aștept telefonul lui! Când vine, să mă sune! După ce secretara a pus receptorul În furcă, directorul a răbufnit: ― Ia mai dă-i Încolo de neisprăviți! Lasă-i să fiarbă În zeama lor. Dacă mai sună - până la ora unu „nu sunt În cabinet”. Unde? Nu știi... ― Am Înțeles, domnule director. Telefonul a sunat În repetate rânduri, dar Măriuța de fiecare dată răspundea: ― Domnul director
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
o ploaie bună după o lungă arșiță. Să stai cu Tudorel, cu Maria și cu bătrânii tăi. Meriți din plin acest lucru, la fel cum merită și ei un asemenea dar. Să nu cauți nici un fel de motive. De luni Încolo... Pe cai! Asta Înseamnă pregătire În vederea lucrului cu studenții și munca În clinică, care pentru tine, din câte mi-am dat eu seama, este o plăcere. ― Eu vă mulțumesc din suflet pentru tot ce ați făcut pentru mine, domnule profesor
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]