2,617 matches
-
Urizen șezînd în pînza-i de religie înșelătoare simțit-a moartea femeiasca, toropitoare amorțire, cum niciodată Înainte nu se mai năpustise-asupra strălucitorului chip omenesc; își simți porii Sorbind mortală tristă amăgire; orori ale Eternei Morți 415 Prin el străfulgerară. Urizen șezu încremenit pe stîncă să. Uitînd de Legile-i, fiindu-i milă, el începu să-mbrățișeze Femeia-ntunecoasă; cum viața nu se poate stinge, Viața se revarsă 293; Ochii săi afară izbucnit-au, apoi nările sale, ce au suflarea vieții, nainte fost
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
dezechilibreze... Mona: Deci ai trecut la rubrica paradoxuri... Octav: Nu, iubito, sîntem la rubrica "banalități lustruite". Oare e așa de greu de înțeles că numai șocul, numai o zgîlțîire, cît de mică, ne poate salva de un echilibru care ne încremenește! Păi ce altceva e o revoluție dacă nu stricarea unui echilibru care devine toxic, ca o boală... ca o paralizie! (Costache nu pare să aibă un contra-argument) Simt, eu, așa, tată, că ești gata să-mi oferi o remiză... Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
dominând peisajul. Dar tocmai pentru că aparține simultan și lumii de jos, și celei Înalte, Catherine Gore vede ca nimeni alta, cu ochi scrutător, cum sub luciul (plesnit pe alocuri) al dandysmului se pot citi semnele unei societăți ce riscă să Încremenească În formalismul său, ba chiar să se stingă de atâta suficientă autocontemplare. Nu altceva notează ea În Album cu schițe despre modă (din 1833) sau În Schițe despre caracterul englez, carte de mare succes, apărută În 1848. Răzbate printre rândurile
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Gorgonei Meduza, care, Întoarsă către sine din poleitul scut pe care Perseu i-l pune În față, o Împietrește. Numai așa eroul o poate decapita. Care să fie semnificația adâncă a acestor pedepse? De ce mor astfel mai toți cei care Încremenesc În fața unei oglinzi (reale sau simbolice)? Interpretările sunt numeroase. Eliade, Durand, Bachelard, Otto Rank, Jung, Baltrusaitis, dar și Hocke, Rousset sau Starobinski Îl plasează pe cel ce se privește În oglindă Într-o constelație de imagini generate de câteva scheme
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
vadă pe nimeni atunci când intră Într-un salon, club ori sală de spectacol. Privirea vitrificată (formula Îi aparține lui Sartre), mijită printre pleoape, rătăcește absentă pe deasupra mulțimii, nu caută pe nimeni, nu are curiozități, nu dă semne de recunoaștere. Totul Încremenește din cauza aceastei distanțe arogante, de gheață, sub monocularismul ciclopic afișat de dandy. Nimic mai Înălțător, de pildă, decât să fii văzut și recunoscut de către Brummell, printr-o simplă clipire, printr-un mic rictus, imperceptibil aproape, condescendent. Dar și atunci riști
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
en tânt que particularité de l'idiostyle de Blaga. Le texte-traduction peut être découpé différemment par rapport au poème source pour des raisons plus complexes, comme la compensation au niveau prosodique et/ou sémantique. En voici un exemple : Bătrânul zeu încremeni fără de grâi/ în noaptea cu căderi de stele,/ și tresari îndurerat,/ paianjenul s-a-ncreștinat. (Paianjenul) (Blaga, 2010 : 90) Le vieux resta stupéfait dans la nuit/ aux étoiles filantes/ et accablé de peine,/ muet, îl tressaillit,/ l'araignée s'était convertie. (L
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
de simpatie, ipochimenii (care moștenesc, tipologic, date ale personajelor din comedia clasică - demagogul, încornoratul credul, servitorul slugarnic și duplicitar, confidentul ș.a.) fiind, în definitiv, o expresie a unei dispoziții jubilante. Inapți de devenire sufletească, eroii lui comici par să fi încremenit într-o mărginire definitivă. Modul lor de a fi, în afara agitației exterioare, se refugiază în limbaj, un limbaj deformat, stropșit, înțepenit în ticuri absurde care le divulgă vacuitatea interioară. Limba personajelor caragialiene este prin ea însăși un spectacol, montura perfectă
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
ce anulează deosebirile teoretice dintre genuri, dintre gazetărie și roman, poezie și reflecție moralistă, dintre cronica de film, cronica turfului și existențialism. „Libertatea noastră de litere”, spune ahtiatul limbajului ca palimpsest: „Într-o lume în care toate seriozitățile supreme sunt încremenite fie în arme, fie în porunci, fie în concepte - dovadă că de atâtea ori din concepte și porunci s-au făcut arme! - calamburul reprezintă una din ultimele libertăți - reale - ale cuvântului, poate cea mai intimă, poate cea mai propriu-zisă, libertatea
COSASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286433_a_287762]
-
în filon liric. Poetul se dovedește de o mare maturitate încă de la primele sale versuri, acestea exploatând, cu efecte mai mereu remarcabile, captarea și „fixarea” energetismului fluid și arzător în plasa rece, „indiferentă”, strict instrumentală, a unei prozodii regulate. „Spasm încremenit”, așadar, inclusiv cu ajutorul dat de forma fixă, perfect cizelată, a strofelor. Elementele nu sunt decorative, ca la adevărații parnasieni: materialul folosit de poet este el însuși o lavă care s-a răcit și a devenit materie verbală, dobândind formele reliefului
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
atât de sfâșietoare, încât până și cortegiul funerar al rușilor din cimitirul acelui îndepărtat orășel siberian avea să rămână înmărmurit. Deși obișnuiți cu strălucirea tragică a funeraliilor din țara lor, cu lacrimile năvalnice și cu bocetele răscolitoare, oamenii aceia străteau încremeniți în fața frumuseții chinuite a tinerei franțuzoaice. Ea se zbătea deasupra gropii strigând în limba ei sonoră: „Aruncați-mă și pe mine! Aruncați-mă!” Acel cutremurător strigăt de jale a răsunat multă vreme în urechile noastre de copii. - Poate că ea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
un oraș mare ar fi șters diferența dintre Charlotte și ceilalți. Dar ea nimerise în mica Saranza, ideală pentru a trăi zile care semănau unele cu altele. Viața ei de altădată rămânea intens prezentă, parcă trăită ieri. Așa era Saranza: încremenită la marginea stepei, într-o adâncă mirare în fața nemărginirii, care începea la porțile ei. Străzi cotite, prăfoase, care urcau întruna pe dealuri, garduri vii înecate în verdeața grădinilor. Soare, priveliști somnoroase. Și trecători care, când se iveau la capătul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
îndepărtată a modei de la începutul secolului. Ai fi zis că toate sinuozitățile, reliefurile și curbele acelei arhitecturi șiroiseră pornind de la izvorul lor european și, atenuate, pe jumătate șterse, ajunseseră până în străfundurile Rusiei. Iar în vântul înghețat al stepei, șiroirea aceea încremenise într-o clădire cu stranii ferestruici ovale, cu lujeri de trandafiri decorativi care înconjurau intrările... Planul guvernatorului luminat eșuase. Revoluția din Octombrie a curmat toate acele tendințe decadente ale artei burgheze. Iar clădirea - o bucată îngustă din bulevardul visat - rămăsese
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
gustam din acele mâncăruri imaginare agrementate de răcoarea cețoasă a oceanului (Cherbourg!), dar trebuia deja să pornim din nou pe urmele Țarului. Ca și el, pătrunzând în palatul Élysée, ne-am fâstâcit la vederea tuturor acelor haine negre care au încremenit la apropierea lui - gândiți-vă puțin, mai mult de două sute de senatori și de trei sute de deputați! (Care, conform cronologiei noastre, doar cu câteva zile în urmă se duceau cu toții cu barca la sesiune...) Vocea bunicii, mereu liniștită și puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
reținută rapid: voluntarii pentru expediția aceea erau rari. Dar, mai ales, ea vorbea rusește. Acolo a crezut că a ajuns în iad. De departe, semăna cu pașnicele sate rusești - izbe, puțuri, garduri vii - cufundate în ceața marelui fluviu. De aproape, încremenea în instantaneele pe care le decupa în zilele acelea spălăcite fotograful misiunii: un grup de țărani și de țărănci în cojoace, înțepeniți în fața unui morman de carcase omenești, de trupuri ciopârțite, de bucăți de carne de nerecunoscut. Apoi, un copil
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de seară”? Și-a amintit că în copilărie era atât de fericită să regăsească ninsoarea aceea când ieșea pe stradă, după lecția ei cu fata guvernatorului. „Ca și astăzi...”, și-a spus ea respirând adânc. După câteva zile, viața a încremenit. Într-o noapte limpede, frigul polar a coborât din cer. Lumea s-a transformat într-un cristal de gheață în care se încrustaseră copacii plini de promoroacă, coloanele albe și nemișcate de deasupra hornurilor, linia argintată a taigalei la orizont
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se vedea cerul palid al dimineții... Noutatea repetată de sute de guri a răzbătut, în sfârșit, prin zgomotul bombelor. Ultimul tren spre Est tocmai plecase, respectând cu o precizie absurdă orarul obișnuit. Mulțimea s-a lovit de ruinele gării, a încremenit, apoi, covârșită de urletul unui avion, s-a risipit pe străzile învecinate și pe sub copacii dintr-un scuar. Charlotte, derutată, și-a plimbat privirea în jur. La picioarele ei zăcea o pancartă: „Nu traversați calea ferată! Pericol!” Dar din calea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
era aroma amăruie a frunzelor. Am clipit din ochi în soarele care străbătea printre crengi. Am auzit zgomotul îndepărtat al unui faeton înaintând pe pavaj. Apoi șuvoiul încă neclar al câtorva replici amuzate, schimbate de cele trei femei înainte de a încremeni în fața fotografului... Da, intens, pe deplin, trăiam timpul lor! Efectul prezenței mele în dimineața aceea de toamnă, alături de ele, a fost atât de puternic, încât m-am smuls din lumina ei, aproape înspăimântat. Dintr-o dată, mi-a fost foarte frică
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
păreau să moară cu totul „normal”, „de bătrânețe”. Trebuia să te apropii foarte mult de tatăl meu ca să-i vezi deasupra urechii urma ușor scobită în care zvâcnea sângele. Trebuia să o cunoști pe mama ca să deslușești în ea copila încremenită în fața ferestrei întunecate, sub un cer plin de stranii stele șuierătoare, în prima dimineață de război. Pentru a vedea în ea adolescenta scheletică, lividă, care se îneca înfulecând coji de cartofi... Le cercetam viața printr-o perdea de lacrimi. Îl
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fi fost tot în plin război, ca și cum radioul ar mai fi putut intona cu o voce funebră și patetică: „După lupte eroice și înverșunate, armata noastră a predat orașul Kiev... a predat orașul Smolensk... a predat orașul...” și toate chipurile încremeneau, urmărind înaintarea inexorabilă spre Moscova... Trăia ca în anii în care vecinii schimbau o privire mută, arătând printr-o mișcare de sprâncene înspre o casă - noaptea, o întreagă familie fusese îmbarcată într-o mașină neagră... Purta o broboadă mare, cafenie
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
într-o expresie totodată disprețuitoare și neliniștită. Buzele i-au fremătat. - Ești bolnav sau ce-i cu tine? a spus ea tăindu-mi vorba pe tonul acela nazal cu care fetele de pe Muntele de bucurie îi repezeau pe pisălogi. Am încremenit. Ea pleca, urcând spre primele clădiri din port, și, în curând, s-a cufundat în umbra lor masivă. Începeau să apară muncitorii la ușile atelierelor. Câteva zile mai târziu, în învălmășeala nocturnă de pe Munte, am auzit conversația colegilor mei de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu care să vorbească franțuzește...” Am înțeles brusc ce puteau să însemne pentru Charlotte acele câteva săptămâni pe care le petreceam împreună în fiecare vară. Am înțeles că franceza, urzeala de fraze care îmi părea atât de firească, avea să încremenească îndată după plecarea mea, pentru un an întreg, înlocuită de rusă, de foșnetul paginilor, de liniște. Și mi-am închipuit-o pe Charlotte, singură, mergând pe străzile întunecoase din Saranza îngropată sub zăpadă... A doua zi, am văzut-o pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dezvăluie într-un șir de reminiscențe, de mirosuri, de lumini. Râul s-a umflat înainte ca vijelia să ajungă la locul unde eram noi. Ne-am dezmeticit auzind curentul clipocind deja la rădăcinile sălciilor. Cerul devenea violet, negru. Stepa, vâlvoi, încremenea în șocante peisaje livide. Un miros înțepător, acru, ne-a pătruns o dată cu prospețimea primelor răpăieli. Iar Charlotte, împăturind ștergarul pe care prânzisem, își termina expunerea: - Dar la sfârșit, în ultimul vers, există un adevărat paradox al traducerii. Brusov îl depășește
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
tuturor femeilor anonime care trăiseră, iubiseră, suferiseră, priviseră cerul acela, respiraseră aerul acela... Simțeam fizic nemișcarea scrobită a unui notabil în haine negre: soare, piața mare dintr-un oraș de provincie, discursuri, însemnele republicane nou-nouțe... Războaiele, revoluțiile, furnicarul popular, sărbătorile încremeneau o secundă într-un personaj, un crâmpei, o voce, un cântec, o salvă, un poem, o senzație - iar șuvoiul timpului își relua cursa între data nașterii și cea a morții. Născută în 26 august 1861 la Biarritz. Decedată în 11
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Și, privind prin geam fațada liniștită a vechilor clădiri alasciene, femeia va murmura încet de tot: „E Franța... M-am întors în Franța. După... după o viață întreagă.” 2 Ieșind din librărie, am traversat orașul și am pornit pe podul încremenit deasupra întinderii însorite a Garonnei. Îmi spuneam că, în filmele de altădată, exista un vechi șiretlic pentru a parcurge în câteva secunde mai mulți ani din viața eroilor. Acțiunea se întrerupea brusc și, pe fundalul negru, apărea o inscripție a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
foarte spontan, aveau să evite îndrăznelile arhitecturale din ultimii ani. Zilele pariziene ale Charlottei aveau să fie prea scurte. Nu vom avea timp să ne familiarizăm privirea cu toate acele piramide noi, turnuri de sticlă și arcuri. Siluetele lor vor încremeni într-un straniu mâine futurist, care nu va tulbura prezentul etern al plimbărilor noastre. Nu voiam nici ca Charlotte să vadă cartierul în care locuiam... Alex Bond, venind la întâlnire, exclamase zeflemitor: „Dar ascultați, oameni buni, aici nu mai suntem
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]