2,466 matches
-
face eu altfel de bucate. Fata într-ascuns îi făcu merinde, și-nspre sară când era să plece cu caii, își simți ca prin minune capul treaz. 324 {EminescuOpVI 325} Spre miezul nopții se-ntoarse acasă, mână caii în grajd, îi încuiă și intră în odaie. Pe vatra cuptorului, în cenușă mai licurea cîți-va cărbuni. Baba sta întinsă pe laiță și înțepenită ca moartă. El gândi c-a murit ș-o scutură. Ea era ca trunchiul și nu se mișca de loc.
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
măști de gaze. ― Deci echipament de protecție, perfect! Admitem că am pătruns în muzeu. Cum evităm capcanele din interior? ― Vă pun la dispoziție un film unde sânt semnalate aceste capcane. Va fi un fleac să le neutralizați. Pentru grilajul care încuie galeria de tablouri veți avea o cheie. ― Mi se pare fantastic! Toată povestea e fantastică! ― Dar nu imposibilă. În ultimă analiză, chestiune de imaginație. ― Dumneavoastră, sânt convins, nu vă lipsește. Pentru când preconizați circul ăsta? ― Pentru luni seară. În aceeași
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o poză care, în cărțile ilustrate de acum jumătate de secol, însemna patos și entuziasm. Ridică o mână repezindu-și ochii în tavan și declară pe un ton cotidian: ― Adevărul e că mi-a plăcut întotdeauna să declam. Colonelul se încuia în baie. A fost un bărbat care nu încerca emoții artistice. Urlă pe neașteptate: Câinele soldatului! Rănit în războaie soldatul căzuse / Și-n puține zile chinuit muri / Departe de-o mamă care-l crescuse / Și care-l iubi... În prag
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
le căuta un loc în interiorul supraîncărcat, le admira și apoi ochea altceva, chibzuia alte economii, cu gândul la el, un anonim fără chip. Se uită la bătrână. Rămăsese în prag măruntă, neputincioasă, cu mâinile atârnând pe lângă trup. ― Nu obișnuia să încuie ușa când pleca? Melania Lupu își umezi buzele. ― La serviciu? ― În general. ― Ba da... În sfârșit, poate nu totdeauna. N-am verificat. ― Ciudat, reflectă Cristescu deschizând dulapul. Mirosea a levănțică și a naftalină, iar hainele erau îmbrăcate în plicuri de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Lupu, aplecată peste el, urmărea înșiruirea literelor. ― Străduiți-vă, domnule Matei! Aveți doar o caligrafie frumoasă. Sculptorul lăsă tocul din mână. Începu să râdă. Hohote care nu se mai isprăveau. Melania Lupu împături foaia de hârtie și ieși din cameră încuind ușa cu cheia. "Ai câștigat, draga mea." Puse mâna pe telefon și formă un număr. ― Spitalul nr. 9? Un caz urgent, domnișoară! O criză. Da... E furios... Notați-vă! Strada Crăiței 115. Șoseaua Kiseleff. Exact! Cât se poate de repede
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
FRATELE MEU LA PENSIUNE. HEDROCK APROAPE CĂ SIMȚI CUM PRIVIREA CERCETĂTOARE A LUI NEELAN SE OPREȘTE BRUSC. DAR PRIN COMENTARIUL LUI MERSE DREPT LA ȚINTĂ, CĂUTÎND RĂDĂCINA VORBELOR LUI NEELAN. ZISE NEELAN. DE CÎTE ORI AM FOST ACOLO UȘA ERA ÎNCUIATĂ. ADMINISTRATORUL CLĂDIRII MI-A SPUS CĂ S-A PLĂTIT CHIRIA PE ZECE ANI ÎNAINTE, DAR DE LA SEMNAREA CONTRACTULUI, ADICĂ DE ACUM TREI ANI, N-A MAI TRECUT NIMENI PE-ACOLO. \ ȘI N-AI ÎNTRAT? NU, N-A VRUT SĂ MĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
prostit cînd văzu ușa cea mare săltată din balamale și căzînd cu zgomot, gata-gata să-l omoare în prăbușirea ei. Asta era cea de-a șaptea lovitură. Cu un gest de animal, se retrase din fața durerii pînă la palierul următor, încuind instinctiv ușa interioară. Stătea acolo, groaznic de obosit, sprijinindu-se de perete, cînd ii treziră din leșinul profund strigăte de oameni. Deci glasuri înăuntrul cosmonavei. Clătină clin cap, fără să-i vină să creadă. Glasurile se apropiau tot mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
DE TOATE ― ÎN AFARA LUCRULUI PE CARE-L AVEA DE FĂCUT. ÎI TREBUIRĂ MINUTE PREȚIOASE PÎNĂ SĂ DESCOPERE CARE DINTRE COMUTATOARELE ELECTRICE APRINDEAU SISTEMUL DE ILUMINARE AL NAVEI ȘI ALTE FUNCȚII ENERGETICE. ÎN MINUTUL ACELA ETAJELE SE CUTREMURARĂ CÎND O UȘĂ ÎNCUIATĂ DE EL SE PRĂBUȘI CU UN ZGOMOT ÎNDEPĂRTAT, ÎN FAȚA ZUMZETULUI ȘUIERĂTOR AL UNUI TUN MOBIL. ȘI IMEDIAT AUZI MAI APROAPE STRIGĂTELE UNOR OAMENI. Hedrock începu să umble la comutatoare. Vroia să stingă toate luminile de la etajele superioare. Asta îi întîrzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
APOI LE PRINSE ÎNCHEIETURILE ÎN CĂTUȘE, LEGÎNDU-I PE TOȚI LAOLALTĂ ÎNTR-UN ȘIR LUNG, ÎN JURUL MESEI. PE GARDIENI ÎI ÎMPINSE CU CĂTUȘE, UNUL DE BRAȚ ȘI CELĂLALT DE PICIOR, ȘI-I SCOASE ÎN HOL. APOI ÎNCHISE UȘA ȘI O ÎNCUIE. TOATĂ TREABA SE FĂCU APROAPE INSTANTANEU. LITERALMENTE ÎNTR-O CLIPĂ. Reveni la panoul de comandă, își ajustă ritmul de la zero la normal și ascultă zarva făcută de consilieri și paznici cînd descoperiră starea în care se aflau. Se stîrni o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
luminate electric se afla temnița în care savantul era ținut captiv, în așteptarea prietenilor săi. Așteptat, miracolul se produse în cele din urmă. Milou se opri în fața unei uși blindate. Tintin apăsă discret pe clanță și, minune !, ușa nu fusese încuiată. Căci nimeni nu își putea imagina că vreun sclav din fabrica morții ar putea ajunge aici. Tournesol nu era singur.O gardă borduriană îl păzea, în vreme ce în fața sa se afla nimeni altul decât maiorul Olrik, ce își desfășura interogatoriul său
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
să faci tu o sculptură mare, dacă o să ai energia necesară". Nu, nu aveam această energie. M-am dus să-l rog pe meșterul cioplitor de cruci să mă primească înapoi. Am rămas mirat găsind poarta încuiată; meșterul n-o încuia niciodată, ca să nu-și alunge clienții grăbiți. Am bătut până a venit o femeie în vârstă care șchiopăta foarte tare. O mai văzusem pe-acolo, dar foarte rar. Era mama lui. Mi-a explicat că meșterul murise, răpus de boala
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
îngrijesc de resturile celeilalte. Omul trebuie să treacă uneori ca un lup prin frunze. Să nu lase urme. Prea multe urme încep să miroasă a trecut. Nu-mi aduc aminte cum am plecat, în ce moment, și dacă măcar am încuiat ușa în urma mea. De fapt, de ce s-o fi încuiat? Hârtiile pătate de muște și singurătatea plină de pureci în care trăisem nu puteau să tenteze pe nimeni. Fiecare are propria sa singurătate, nu e nevoie s-o ia de la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un lup prin frunze. Să nu lase urme. Prea multe urme încep să miroasă a trecut. Nu-mi aduc aminte cum am plecat, în ce moment, și dacă măcar am încuiat ușa în urma mea. De fapt, de ce s-o fi încuiat? Hârtiile pătate de muște și singurătatea plină de pureci în care trăisem nu puteau să tenteze pe nimeni. Fiecare are propria sa singurătate, nu e nevoie s-o ia de la altul. 7 Faptul că era o zi frumoasă, de început
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
această temă. După câteva clipe de chibzuință, se hotărî să mă lase să-mi petrec noaptea în ghereta lui. Oricum, era ora ca el să se retragă. Poate că o să reușești totuși să dormi, mi-a zis, și a plecat încuind ușa de la care pornea coridorul. În gheretă nu se găsea decât un scaun fără spătar. Cu capul sprijinit de masă, m-am chinuit toată noaptea încercînd în zadar să adorm. De aceea, a doua zi m-am grăbit să zic
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să se vadă înlocuit cu alții. Se învîrtea ca un câine credincios în jurul ei, gata să se târască în patru labe dacă i-ar fi cerut, dar îndată ce mirosea că Moașa avea chef să-l înșele, turba. Ieșea din arhivă, încuia ușa și patrula pe coridorul unde se afla camera Moașei. Se agita ridicol și agresiv, cu ochii lui de viezure bulbucați de furie neputincioasă, de gelozie și de suferință și ai fi zis că, văzînd-o pe Moașa, vom asista la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
formalitățile ar fi încheiate și m-aș pregăti de călătorie, iertîndu-i pe toți, uitîndu-i și lăsîndu-i și pe ei să mă uite"... M-am gândit să-mi fac de lucru pe la laborator, poate o întîlneam pe Laura. Dar ușa era încuiată și în zadar m-am învîrtit o vreme pe-acolo. Revenind, am auzit râsete și glasul Călugărului care, beat și cu mâncărime de limbă, le povestea bătrânilor un vis. ― Ce vă holbați la mine? Chiar așa am visat, că trăiam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
jucau în gură? Adevărul vârstei lor bătrânii îl știau foarte bine, îl simțeau în oase, nu aveau nevoie să-l audă strigat. Laura nu venise la înmormîntare. Când s-a terminat ceremonia, m-am hotărât s-o caut. Laboratorul fiind încuiat, m-am mai învîrtit pe-acolo, până când, spre surpriza mea, la capătul unui coridor în care nu ajunsesem niciodată până atunci, am zărit pe o ușă masivă, mâncată de carii, un carton: "Intrarea interzisă". Diavolul mi-a șoptit să nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în care nu ajunsesem niciodată până atunci, am zărit pe o ușă masivă, mâncată de carii, un carton: "Intrarea interzisă". Diavolul mi-a șoptit să nu țin seama de interdicție. Când am încercat ușa, am constatat, mirat, că nu era încuiată. A scârțâit prelung și s-a deschis. M-am pomenit într-un alt coridor, cufundat în semiobscuritate. La un cot al acestui coridor, m-am izbit de o ușă metalică pe care cineva scrisese cu var: "Magazie". A trebuit s-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
femeie în care am recunoscut-o pe femeia mutilată de tren. Avea un singur braț întreg, celălalt fiind ascuns sub o eșarfă neagră. După ce-a lăsat florile pe masă, a scos o cheie, a deschis ușa restaurantului, care era încuiată, și mi-a făcut semn s-o urmez. Am mers după ea, pe o cărare subțire, foarte subțire, până ce m-am pomenit pe țărm, între Stâncile de marmură. Acolo femeia a dispărut. Se înnorase și marea începuse să fiarbă. Am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe deasupra e capabil de multe. În orice caz, pe la trei-patru după-amiază, la scurtă vreme după ce Laura pornise să înoate în larg, se hotărâse și portarul să facă o baie. El care nu-și părăsea niciodată ghereta în timpul zilei și-a încuiat-o și s-a dus în larg. Cînd s-a mai pomenit așa ceva? se mira Domnul Andrei. Nici măcar duminica. Nu se spală niciodată, e un împuțit. Și tocmai atunci l-a apucat. Dacă nu cumva ― și Domnul Andrei coborî și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
înfrîngerea, capitularea. Atât. În zadar înghițeam somnifere ca să pot adormi și visam că într-o bună zi, sculîndu-mă, îi voi vedea pe toți îngenuncheați pe coridoare, așteptând să trec printre ei și să-i iert. Mă mințeam. Nu puteam să încui ușa, să zic "nu mă interesează, domnilor, muriți liniștiți, lăsați vorbă să mă cheme cineva când ați murit toți, ca să vă cioplesc pietrele funerare." Trebuia să cedez și eram furios. Aceasta era ironia sorții care a pus la un loc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și puțin mai devreme... Strigoii amintirilor ieșiseră dintre stânci și dansau în jurul meu. Apoi s-au pornit să mă gonească spre cătun. Balta secase. Când am ajuns la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își arunca umbra peste mese ciorile țipau ca papagalii: "E un cerb! E un cerb!'" Când am încercat s-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
apartamente supraîncălzite de febră și spaimă se desfășurau scene de nebunie. Dar bolnavul era luat și dus. Rieux putea să plece. În primele dăți se mărginise să telefoneze și să alerge la alți bolnavi, fără să aștepte ambulanța. Dar rudele încuiau atunci ușa, preferând tovărășia ciumei unei despărțiri al cărei sfârșit îl cunoșteau acum. Strigăte, somații, intervenții ale poliției și, mai târziu, ale forței armate, bolnavul era luat cu forța. În timpul primelor săptămâni, Rieux fusese obligat să rămână până la sosirea ambulanței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și câteva evadări. Posturile de pază au fost întărite și aceste tentative au încetat destul de repede. Ele au fost totuși suficiente pentru a stârni în oraș un suflu de revoltă care a provocat câteva scene de violență. Case, incendiate sau încuiate din motive sanitare, au fost jefuite. La drept vorbind, este greu de presupus că aceste acte ar fi fost premeditate. Cel mai adesea o ocazie neașteptată împingea oamenii, până atunci onorabili, la acțiuni blamabile care au fost imitate imediat. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
scăpare personală. AICI, PĂRINTELE PANELOUX A EVOCAT MAREA FIGURĂ A EPISCOPULUI BELZUNCE, ÎN TIMPUL CIUMEI DIN MARSILIA. EL A REAMINTIT CĂ SPRE SFÂRȘITUL EPIDEMIEI, EPISCOPUL, DUPĂ CE FĂCUSE TOT CEEA CE TREBUIA SĂ FACĂ, CREZÂND CĂ NU MAI EXISTĂ NICI UN REMEDIU, S-A ÎNCUIAT CU PROVIZII ÎN CASA LUI PE CARE A ÎNCONJURAT-O CU ZIDURI; CĂ LOCUITORII, AL CĂROR IDOL ERA, PRINTR-O RĂSTURNARE A SENTIMENTELOR, AȘA CUM SE ÎNTÂMPLĂ ÎN EXCESELE SUFERINȚEI, S-AU SUPĂRAT PE EL, I-AU ÎNCONJURAT CASA DE CADAVRE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]