5,677 matches
-
Întuneric. Strânse daga În pumn și coborî prima treaptă. Scara abruptă se desfășura În spirală de-a lungul pereților din tuf vulcanic ale unei mari săpături În formă circulară, care tindeau să se restrângă pe măsură ce cobora, o pâlnie de Întuneric Înfiptă În pământul umed, ca și când o fiară uriașă și-ar fi săpat o vizuină, nevoită fiind să scape de lumină. Se mișca grijuliu, atent să se țină pe stânga, În timp ce ecoul propriilor pași Îi revenea amplificat de acustica stranie a acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de ieșire. — Nu acum. Cere-i să revină după ședința Consiliului. — Mereu În grabă, messer Durante, eh? La fel ca În coborâșul de la Campaldino! strigă o voce zeflemitoare. Dante se Întoarse ca un câine călcat pe coadă, gata să Își Înfigă colții. Se pomeni dinaintea unui bărbat cu un chip larg și surâzător, care Îl fixa cu pumnii pe șolduri. Era Înveșmântat cu straie scumpe de călătorie, prea bătătoare la ochi și prea Împodobite pentru legile pe care Comuna le emanase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și cu lăncii care, În ciuda opoziției sale din Consiliu, fuseseră autorizați să Îl urmeze pe Înaltul prelat Între zidurile cetății, și care acum transformaseră Santa Maria Novella Într-un fel de avanpost al forțelor lui Bonifaciu, o gheară a leului Înfiptă În stâna cu miei. Își convocă repede „familia“, doisprezece străjeri de cartier care Îi fuseseră atribuiți pentru apărare și pentru a face față unor eventuale probleme de ordine publică. — Ce naiba se petrece, messer Alighieri? strigă unul dintre ceilalți priori. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dar, până una-alta, trebuia să Își continue cercetarea, lăsându-i pe cei din Como deoparte. De acum, mulțumită zăpăcelii lui Bargello, Își putuseră găsi refugiu oriunde. La Cerul al Treilea trebuia el să ajungă, Încă o dată. Întrucât acolo erau Înfipte rădăcinile crimei. Se gândi la lecțiile la care asistase la Paris: i se părea că evocă străvechea ceartă asupra Universaliilor, care Îl pasionase atât de mult În răstimpurile În care compunea rimele de iubire pentru Beatrice. Da, murmură el. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din criptă, lumina se așternu pentru o clipă peste masca funebră a lui Ambrogio, abandonată pe jos, redeșteptând la viață rictusul meșterului din Como. Ajuns sub schelă, Începu să se cațere anevoie, potrivind torța Într-unul din suporturile ce fuseseră Înfipte În zid, În jurul zonei mozaicului. Probabil că Ambrogio aranjase totul astfel Încât să poată lucra și pe timp de noapte, ca și când ar fi trebuit să se grăbească să Își ducă lucrarea până la capăt, parcă urmărit de câinii iadului. Dezlegă mantia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Nu se dau răspunsuri la astfel de Întrebări. - Dar ce? Un glonț În ceafă? - Oh, nu. Un glonț În frunte - cavalerismul n-a dispărut cu totul din lume. Am Înghețat. Cuvintele pirpiriului, tonul și vibrația glasului său mi s-au Înfipt violent În creieri și aveau să mă urmărească foarte multă vreme ulterior. Individul era nebun. Și criminal. Unul surâzător, dar, În chip indubitabil, nebun și criminal. Întinsesem prea mult coarda, instinctul de conservare mă trădase. Reacționasem ca și când, În orice clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
foarte mult, te vei convinge imediat. O să-ți spun eu cum a murit: Împușcat. Cu patru gloanțe trase În regiunea inimii, dintre care unul și-a atins perfect ținta, iar altul s-a izbit de o coastă și a rămas Înfipt În piele, provocând o rană superficială. Pe acesta din urmă l-am extras fără dificultate: iată-l. Cu un gest puțin teatral, Eva a așezat pe masă În fața mea corpul delict. - Îți spune ceva? Am luat cartușul Între degete, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și nestatornicia apelor. Dar nu ne plângem. Rămânem. Suntem. Toți. Azi aici, mâine-n Focșani, ce-am avut și ce-am pierdut. — Am ajuns - zise tătarul, arătând poarta haremului pe care era desenată tradiționala stemă tătărască: un cap de bour înfipt într-un cap de suliță. Dedesubtul stemei stătea scris cu litere deșănțate un vechi dicton asiatic: „Inter arma silent musae”. — Eu nu întru - zise călugărul cu hotărâre. — Dacă tu nu întri, eu întru - făcu tătarul amenințător. — Atunci întru și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aplecat si l-am lovit cu sabia peste spinare, mai să-l rup în două - povestea Vasea înăuntru și toți, inclusiv cei doi călugări, îl ascultau neclintiți. Am descălecat, m-am apropiat de el: încă mai sufla. Atunci i-am înfipt sabia în burtă, i-am despicat-o și când i-am scos mațele, din ele s-a rostogolit în zăpadă ordinul „Sf. Gheorghe” cu eșarfă și vreo trei nasturi. Lupul dracului, de flămând ce era, îl mâncase pe bietul Korolev
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
adus nimic de la Stambul. Lasă-l dracului de vistiernic că-i dăm niște halva - zise spătarul Vulture. Apoi, făcându-i semn creștinului, strigă: Avem mahorcă! — Harașo - răspunse acesta și începu să vâslească spre ei. într-o clipită botul bărcii se înfipse în mal și creștinul sări sprinten în fața lor. — Faceți cunoștință - făcu spătarul. Dânsul e Barzovie-Vodă, iar dânsa e Cosette. — Covaliov - răspunse creștinul, întinzând o palmă impresionantă. — Vulture - zise spătarul strângând acea palmă. — Vai, ce de pește - făcu încântată Cosette, uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Poante de-ale lui Caesar”, gândi Toto, uitându-se după sclav sau sclavă. Se îndreptă spre grădină, ocolind o coloană, când deodată auzi strigăte groase în urmă. Se întoarse iute, dădu colțul și văzu senatorii stând în cerc, ridicând și înfigând pumnalele în ceva mare și moale prăbușit la picioarele lor. Brutus, roșu la față de efort, ridică privirea și strigă: „Vină, mă, și dă-i și tu!”. Toto se apropie zăpăcit, scoase furculița, senatorii îi făcură loc și - o, Zeule! - îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
făcură loc și - o, Zeule! - îl văzu pe însuși Caesar plin de cuțite, horcăind. „Dă-i, ce stai?!”, strigă Brutus. înspăimântat, Toto căută cu ochii un loc liber pe trupul lui Caesar găsind unul mai jos puțin de șale și înfipse tremurând furculița. Caesar gemu încetișor, întoarse capul, deschise un ochi și șopti: „Dacă până și Toto...” mai zise Caesar și capul i se prăvăli pe umăr. Episodul 167 VISUL DE AUR Pe la mijlocul nopții, după ce dormise câteva ceasuri bune un somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
este în stare să facă un palmier, rasa noastră va fi condamnată să dispară de pe fața pământului. Și încă n-a sosit momentul acela. — Dar un palmier are rădăcini, noi nu. Rădăcinile poporului nostru sunt mai adânci și mai solid înfipte în pământ decât cele ale celui mai înalt palmier, interveni mama sa cu vocea domoală. Așa m-a învățat tatăl tău și asta va trebui să-i înveți tu pe copiii tăi. Dacă el n-ar fi fost atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de cealaltă parte a mesei în încăpătorul și luxosul cort alb dotat cu aer condiționat și tot confortul ce s-ar fi putut imagina în Sahara; cel dintâi arătă spre harta ce acoperea tot peretele lateral și pe care erau înfipte o mulțime de stegulețe de diferite culori. — Da, știu că de ani de zile înfrunți deșertul, zise. Și ai un succes remarcabil, deoarece până în prezent s-au contabilizat doar patruzeci și trei de morți. Dar am impresia că de data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
acuta fără să ajungă la stridență; și când mici fire de nisip începură să i se încrusteze pe față, înțelese adevăratul motiv pentru care tuaregii și-o acoperă cu un văl. Era ca și cum o legiune întreagă de pitici se distra înfigându-i ace pe fiecare centimetru neacoperit din corpul său, ceea ce făcea ca pe măsură ce trecea timpul, chinul să se transforme într-o senzație de sofisticat supliciu, ce-l obliga să-și țină ochii întredeschiși. Invidia genele cămilei, stufoase și groase ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în viitor. Cel mai mic dintre frații Sayah făcu un semn ușor cu capul spre întinderea de nisip. — Se mișcă - spuse. — Era de așteptat. — Pe înserat or să ajungă la stâncile alea. — „Noaptea este prietena bună a tuaregilor, care-și înfig stelele în vârful sulițelor, pentru ca ele să le lumineze calea“ - spuse Gacel, evocând un vechi proverb din deșert. Dar ei pot să vadă noaptea mai bine decât mine. — Ți-am arătat doar cum funcționează aceste aparate... - îi răspunse. În primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și nici o vecină nu i-a călcat pragu, da poci să-i spui că-ți strici gura de pomană, parcă vorbești la pereți și... țsă fi fost aprilie să fi fost mai stînjenii deși și Înalți parfumul lor albastru bărbatul Înfige cu nădejde sapa În pămîntul uscat de la rădăcina teiului Își Încordează trupul Înalt ciolănos se apleacă iar se Îndreaptă Își freacă palmele cămașa albă i s-a lipit de piept și de spate are fața Îmbujorată nădușită mustața blondă Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mine și cimpanzeul care trezindu-se din somn În cușca lui, unde se zbenguiau cinci maimuțe, după ce s-a uitat cîteva clipe la ele, a ales-o pe una bătrînă cu șezutul umflat ca o tumoră oribilă și și-a Înfipt de cîteva ori organul Înfierbîntat și noduros În carnea vie. Geamul e deschis. Aerul e ca roșcova, nici aspru, nici dulce. Mă Încăpățînez să scriu, deși În sufletul meu nu se cumpără nu se vinde. Femeia care dormea s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un cîrnat d-ăla polonez pînă s-a infectat și-a dus-o la spital. Cu bărbații ie și mai rău. Iera la noi În sat unu dă și-a dezgropat nevasta numa la trei săptămîni de la Înmormîntare, i-a Înfipt o țigare În gură i-a desfăcut picioarele deasupra coșciugului și dă-i cu hoitu toată noaptea. Ei, ce zici de-asta? Știi bine că nu suport toate... parcă Îmi faci Înadins. Zău așa, nu te supăra, hai să schimbăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
după ca să nu-ți mai tihnească nimic Suzi e mult mai naturală nu-și face probleme nu te Înnebunește cu preludiul de-ți piere tot cheful cînd o simți mai fierbinte acolo și moale și ești gata să i-o Înfigi atunci Începe să-ți vorbească de amorul divin de perechea predestinată de atracția lunii și dă-i cu poezia de parcă ne-am regula cu creierul nu cu liber liber ca la doisprezece ani oare cum or fi japonezele În pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
paharul din mînă și-l așează pe măsuță apoi se cuibărește mai bine În fotoliu și Închide din nou ochii. Și acum pentru că rîndurile se răresc, pentru că ei pleacă tot mai departe și pentru mai lungă vreme și iarna Își Înfige țurțurii Într-un creier Încă Îmbătat de vară, sfîșii pielea acestui măr și mușc pînă ce sîngele gingiilor mele pătrunde În carnea lui de zăpadă. Se apropie sfîrșitul unei cărți, Îl presimt ca pe sfîrșitul unei istorii, o civilizație obosită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
O vietate speriată săltînd Încoace și-ncolo de la o pubelă la alta. Se apleacă mult deasupra marginilor pînă cînd partea de sus a trupului Îi dispare cu totul În pîntecele acelea burdușite cu resturi de tot felul. Caută mîncare. Își Înfige mîinile negre În miezuri de pîine Îmbibate În zoaie, În viermuiala puturoasă a cartofilor, În masa aceea putredă, zemuitoare, stoarce Între degete toate deliciile descompunerii, grohăie, linge, Înghite. E un copil, un mic animal Înfometat, ascuns sub o platoșă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
aripile desfăcute, să nu se miște. Gâtul și capul i s-au întins cuminți de-a lungul scândurii cu miros de vin. Nici eu nu prea știam ce o să se întâmple. Apoi am apucat un ciob de cărămidă, l-am înfipt printre pene și sângele mi-a țâșnit în față. Puiul a ridicat în pripă capul, și-a rotit gâtul, apoi a încremenit. I s-a mai zbătut o vreme pielița ochilor, apoi a încetat. Priveam deschizătura adâncă de unde ieșiseră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
amintesc bine, ar fi trebuit să ne trântim la podea. Adél m-a luat de mână, plângea în tăcere și număra. Iar eu mă uitam la bătrân printr-una din crăpăturile paravanului. Stătea la mașina lui de cusut, cu grenada înfiptă în gură, de parcă ar fi mușcat una zdravănă dintr-un fruct de metal rece, necunoscut. Stângaci, nu cum se cuvine. Nu s-a întâmplat nimic. Adél mi-a dat drumul la mână. S-a apropiat de bătrân, i-a scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
am stins lumânările în salon. Egon și cu Bódog Artúr l-au împins până acasă pe Igor. Noi, împreună cu Engelhard, am luat-o pe alt drum. Era toamnă din nou. Un anotimp trist, bărbătesc. Pe alocuri, picături de ploaie se înfigeau în praf. Iarba uscată era lăsată la pământ. Vântul făcea scandal. Iar noaptea nu se înnegrea de tot. Era plină de găuri cumplit de îndepărtate și de undeva de dincolo străbătea atâta lumină, cât ne trebuia să ne plimbăm. Mergeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]