1,615 matches
-
ca un glas înăbușit din însuși sufletul lui, îngrozindu-l. Îi apucă repede mâna, peste masă, și i-o mângâie și i-o sărută, murmurând rușinat: "Iartă-mă"... Doamna Bologa, surprinsă de pocăința lui, fu cuprinsă și ea de rușine, îngînă câteva vorbe neînțelese, până ce-și veni în fire, și apoi continuă povestirea din copilăria lui Apostol, fără a mai nimeri tonul de adineaori și ocolind privirile lui întrebătoare, care o tulburau cumplit și parcă o mustrau. În sfârșit se întrerupse
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Când mori luptând, moartea e răscumpărată, și când izbutești prin luptă, victoria e mai dulce... In locul ipocriziei trebuie să vie franchețea, chiar brutală! Numai ura va zdrobi minciuna care otrăvește lumea! Apostol Bologa, uluit, aproape spăimântat de înflăcărarea locotenentului, îngînă: ― Bine, Gross, credeam că ești socialist și că... ― Că sub eticheta mea se pitește tot un fel de fățărnicie? zise Gross, luîndu-i vorba din gură, cu vocea iar aspră și neplăcută. Dar meritul cel mare al socialismului în istoria omenirii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tîrziu? ― Nu știu... Tu trebuie să știi! zise Varga, devenind îndată serios. ― Așa-i?... Ș-apoi frontul e mare, prietene... De ce numaidecât pe la tine? urmă Bologa cu același zâmbet. ― Firește... negreșit... Dar eu te-am așteptat, nu știu de ce... așa... Îngână locotenentul de huzari cu o licărire în ochi. Hai, dă-i drumul, băiete! adăugă către vizitiu, întinzîndu-i mâna lui Apostol și zicîndu-i: La revedere... Am să te mai aștept, Bologa!... Fii sigur, am să te aștept... Căruța porni cu zgomot
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să se ridice. ― Mi-e frică... mi-e frică... iartă-mă! murmură fata, vrând să se ferească, cuprinsă brusc de o voință nouă de împotrivire. Dar tot atunci simți că nu mai are nici o putere și se plecă asupra lui, îngînînd cu patimă: ― De acuma nu-mi pasă... chiar să mă omoare! Îi alunecă piciorul pe podele și căzu moale, pe pat, suspinând lângă Apostol... 5 A doua zi, Apostol Bologa se simți ca după o beție rușinoasă. Îi era silă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ci numai de Dumnezeu. Ș-apoi Dumnezeu e mai aproape de omul simplu, care trăiește afară, în vârtejul vieții... Mult mai aproape!... Credința fuge de cărți și nu poate sălășlui statornic decât în sufletele care o doresc cu înflăcărare! Apostol Bologa îngînă cu obrajii aprinși: ― Părinte, simt cuvintele tale în inima mea... le simt, părinte! Preotul clătină din cap și zise tot zîmbind: ― Dintre toți oameniii, filozofii simt cel mai anevoie adevărul dumnezeiesc, pentru că ei caută cu mintea cea slabă pământească pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și tu liniștit!... De aceea trebuie să te astâmperi acuma, Bologa, adăugă deodată cu căldură. Să fii mulțumit că ești aici și să aștepți norocul!... Ți-am mai spus eu odinioară că norocul e salvatorul nostru... ― Da... norocul și Dumnezeu, îngînă Apostol tulburat, închizînd pleoapele, încît două șiroaie subțiri de lacrimi i se rostogoliră pe obrajii palizi și alunecară pe piept, însemnînd două pete sărate deasupra buzunarelor tunicii verzui. Acuma nu mai vreau nimic... Acuma Dumnezeu îmi poartă de grijă și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
inima lui Apostol coborî o liniște mare. Privirile lui îmbrățișau munții, și văile, și cerul... Prin răpăiala motorului furios auzea limpede zumzetul frunzelor tinere de fag și clinchetul sec al acelor de brazi din depărtare. Verdele mohorât al pădurilor se îngîna într-o armonie caldă cu albastrul alburiu al văzduhului... 9 Automobilul opri scurt în fața unei ogrăzi largi, cu poarta deschisă. Bologa sări jos, așteptă două clipe pe plutonierul care spunea ceva șoferului, și intrară împreună, în vreme ce mașina trecea mai departe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că "trebuie", mii de gânduri îi furnicau în minte, dar toate se îngrămădeau și se spărgeau, încît nu putea închega nici o "explicație". Sub vălmășagul gândurilor însă un puhoi năprasnic îi ducea sufletul departe, zdrobindu-i toate îndoielile și șovăirile. ― Ilona... Îngână dânsul, îngrozit că nu are ce să-i spuie. ― Eu cunosc munții mai bine, șopti deodată Ilona, ghicindu-i gândurile. Știu toate cotloanele, toate potecile, toate pâraiele... Am să-ți fiu călăuză! ― Nu, nu! tresări Apostol uimit. Tu nu trebuie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a uitat ceva și cum a luat harta numai ca să-și acopere minciuna față de Ilona... Și totuși, când a pus-o în buzunar, a simțit că trebuie s-o ia, negreșit îi trebuia. ― Asta e schița oficială, de la serviciul meu, îngînă dânsul, uitîndu-se pe hartă și căutând, instinctiv, drumul pe unde a vrut să treacă dincolo și locul unde s-a întîlnit cu Varga. ― Știu... sunt și eu militar, zise pretorul cu dispreț. Dar cum a ajuns în buzunarul d-tale
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ușa, ca un izvor de speranțe luminoase. Ii bătea inima năvalnic, voioasă. Îi părea rău că n-a trimis o vorbă bună pentru Ilona, dar se mângâia că poate în curând îi va spune el însuși mai multe. " Cine știe? îngînă cu bucurie. Numai Dumnezeu știe ce poate aduce ceasul..." Se uită încrezător pe fereastra cu cruce cafenie. Amurgul trăgea pe furiș obloanele întunericului. 8 După miezul nopții, Apostol Bologa, istovit, se întinse pe pat. O tăcere imensă îl împresură, parcă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ele amândouă mi-au sădit în inimă iubirea... și din iubirea lor mi-am întruchipat credința... și credința călăuzitoare... și... și... Își ascunse fața în patrafir, în rămășițele mirosului de tămâie, murmurând cuvinte fără șir. Preotul îi mângâie părul umed, îngînînd: ― În mijlocul tuturor ispitelor vieții, ai rămas fiul părintelui tău, Apostole! N-ai uitat învățăturile lui, ci le-ai purtat pururea în sângele tău fierbinte... Ți-aduci aminte cum ne spunea, de câte ori venea prin Năsăud, serios și impunător, parc-ar fi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai mult pe la acces direct, la antenă, de unde să știu de guvernul mondial al lui Gore? Ne omoară ăștia pe toți... Se ridică brusc, dă paharul pe gât și Întinde mâna. Hai că vă las! Un’ te duci, tu, mielule?, Îngână Gore, făcându-i semn cu ochiul lui Sandu. Întorcându-se din ușă, Gicu arată către farmacia de peste drum. Mă duc să cumpăr termometre, că nu s-or mai găsi nici astea dacă vine virusul porcesc și la noi. Vreți să
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
da’ vezi că ai prins culoarea aia de-i place popii, nu cumva Îți mâncăm ție pomana mai Întâi! Sandu Strănută și mai ia o Înghițitură din suc. Iar se strâmbă... Gore Îl ia pe Gicu după umeri și amândoi Îngână făcând pe pioșii: Un’ te duci tu de sub ochișorii noștri, Sănducule, cui lași tu Tămâioasa, unde găsești tu cârciumă pe lumea ailaltă? Sandu varsă sucul și cere un tirbușon. Dacă beau, să beau destul, dacă mor să mor sătul!!! 30
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
justifică suma, dacă o raportăm la eventuala prestație a monicăi. Chiar dacă ajunge șefă la cancelaria prezidențială a lu’ meirul, tot nu se justifică. Ce dracu’, domnule, cu zece milioane de euro o lua pe condolița rais și dădea lovitura!!! Gicu Îngână cu halba-n mână - Iubesc femeiaaaaaa, de dor nebunăăăă, femeia brunăăăăă, cu ochi negri, de fooooc! Măi, Sandule, eu i-aș da un premiu lu’ ăsta care a compus melodia, i-a ieșit cu vârf și Îndesat. Dar și peaceeeeeeaaaa
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
lebede-argintoase luntrea bogată trag, Al valurilor cântec pe el îl salutează - Pe fruntea-i împletită e-o ramură de fag. Plutind cu repejune sub palida lumină A lunei, ți se pare al mării Dumnezeu, Cântat de îmmiirea valurilor senină Și îngînat de lebezi în dulce visul său. Luntrea, un vis de aur, pânza albastră-a mării O sfâșie - și-aproape ea vine-acum de mal, Un mal de pietre suie, de stânci frânte rebele, Ce stau lovind cu poala în înspumatul val
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sgomot țâșnind îl salutează Și lebede-argintoase pe planul mări-l trag - Pe frunte-i e-mpletită o ramură de fag - Plutind cu repejune sub palida lumină A lunei... pe-nmiirea a undelor senină. Se pare cum că este al mării Dumnezeu, Blând îngînat de lebezi în mândrul visul său. Din insulele sfinte străbat cântări ferice, Noroc și desperare le văd unite-aice... Acum pe-un stan de piatră din luntre el coboară Și barba lui cea albă pe piept se desfășoară Și-n două
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mă culcam ades lângă isvor, Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam S-aud cum apa sună-ncetișor: Un freamăt lin trecea din ram în ram Și un miros venea adormitor. Astfel ades eu nopți întregi am mas, Blând îngînat de-al valurilor glas. Răsare luna, -mi bate drept în față: 10Un rai din basme văd printre pleoape, Pe câmpi un văl de argintie ceață, Sclipiri pe cer, văpae preste ape, Un bucium cântă tainic cu dulceață, Sunând din ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
bucur-copiii, Copiii și fetele, De dragul Mariei Își piaptănă pletele, De dragul Mariei Ș-a Mântuitorului Lucește pe ceruri O stea călătorului. {EminescuOpIV 358} ÎNVIEREA Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii, Al morții rece spirit se strecură-n tăcere; Un singur glas îngînă cuvintele de miere, Închise în tratajul străvechi evanghelii. C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada, Din cărți cu file unse norodul îl învață Că moartea e în luptă cu vecinica viață, Că de trei zile-nvinge, cumplit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Mă cred în raiul lui Dumnezeu Tu-mi pari un înger de flacări albe Văd fruntea-ți blondă în rece-eter Haina-ți lumin-a serei rosalbe, Tu geniu gândit de cer? Tu ești cântare înnaripată, Iar eu suspin sunt ce te îngîn, Cântare dulce și tremurată, O, du cu tine al tău suspin. lO. VISUL UNEI FLORI (cca 1869 ) Când în lunca-ngălbenită Filomela cîntă-n dor, Viorica vestezită Doarme-n valea fără flori. Și visează vis de aur Văile umbră și miros Unde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
viclenește zâmbitoare cumcă n-are să fie recunoscut. Odată... în timpi mai... în anul 1870 trăia în România un scriitor care se ocupa din principiu și meseriă, cu chyr Cocoveiu, întunecoasă bufniță ce cutreeră tribunalele României, care-n loc de cocoveaul îngîna încet și printre dinți vorba: Considerînd!... Acest autor de caraghioslâcuri, moldovenește de mascarade, s-apucă-ntr-o bună dimineață sau într-o bună seară sau într-una din zile (căci două nu i-ar fi trebuit genialei Lopăți) să scrie-n românește o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Aveau flotă maritimă, avioane, chiar și două submarine; sovieticii nu îndrăzneau să se apropie de oraș să-l bombardeze însă acum sunt mulți, foarte mulți soldați. Nu mai au nimic doar șlagărul de Dendrino, pe care nu-l suportă rușii, îngânat în surdină, ‘’A plecat la vânătoare Agarici A plecat să vâneze bolșevici’’ Cei doi bărbați vorbesc în șoaptă... parcă nici nu vin sfintele sărbători. Nu auzi copiii cântând colinde, orașul este tăcut, paralizat de teamă și viscol. Ei sunt pregătiți
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
unde ai fost și ea îți răspunde la futut, că-i fată sinceră și s-a prins că ai urmărit-o după tremurul bărbiei și al glasului. Te blochează sinceritatea ei. Ce-o întreb eu și ce-mi răspunde ea, îngîni ca-n bancul ăla, și mâna îți pleacă fără voia ta peste fața ei, fără voia ta, pentru că tu urma să o plesnești doar dacă ar fi mințit, pentru minciună, corecție educativă, nu din alte motive, cum ar fi gelozia
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
chiloți când a auzit cheia în broască. A început să bată în disperare. Îi dispăruse și râsul. "Dan, potolește-te, trece lume pe coridor, dă-mi drumu'." "Te rog să ne ierți, avem puțină treabă, tu mi-ai sugerat", am îngînat, după care, liniște. Am mai stat câteva secunde, să-i mai aud puțin disperarea, dar nimic. Am deschis ușa, nimeni pe hol. Fată deșteaptă, Vero se refugiase în camera lui Patrik. Am recuperat-o și am făcut dragoste. Din când
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
mișto de doi lei croșetam ca să o agăț, că strâng plaja, că scot dopul la lac, iar ea săraca era pierdută în spațiu. "Mă scuzați, am vrut și eu să fiu haios, nu trebuie să-mi dați nici un ban, am îngînat", de acum timorat mai mult de frumusețea ei decât de faima ei. "Pot să mai rămîn?" mă întreabă, convinsă fiind că vorbisem serios cu câteva secunde înainte. Mă simțeam și mai prost, acum că trebuia să-i explic că nu
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
e frică să nu..." Și nimic nu mi-a mai venit în minte ca să fiu comic. "Să nu răciți", am zis timid, să văd ce reacție are la chestia asta. "Aveți buzele vinete, să vă dau o bluză", am mai îngînat timid. "E de la ruj, îmi răspunde, și se vede cu ochiul liber că tu ai nevoie de ceva de frig pentru că tremuri tot." Avea dreptate, eu ieșisem din apă și aveam pielea zburlită de frig ca găina jumulită proaspăt. Nu
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]