1,420 matches
-
la sticlă și... cu un efort de voință peste poate, a tras aer adânc în piept, a înșfăcat-o, i-a scos ciocălăul care ținea loc de dop, a dus-o la gură... a închis ochii și... a luat o înghițitură... Pentru o clipă a rămas cu gura plină, întrebându-se: „Să înghit sau să scuip otrava asta?” Pe nesimțite însă „otrava” a luat-o pe gât la vale... Îndată l-a cuprins o căldură ușoară ca fulgul, care a început
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Îndată l-a cuprins o căldură ușoară ca fulgul, care a început să crească dându-i o stare foarte plăcută... A deschis ochii care parcă deveniseră mai luminoși și a privit la sticla din mână: „Oare să mai iau o înghițitură? Nu, nu. Dochița o spus să iau doar câte o gură înainte de fiecare masă și atât!” A pus ciocălăul la loc și a așezat sticla lângă piciorul mesei, să nu uite de ea. A mâncat apoi cu poftă ca niciodată
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de ea... ca la 153 începuturi... Ea a rămas nedumerită întâi, pe urmă... „De când nu m-a mai ținut în brațe Toader al meu? He-he! Poate tocmai de dinainte de război!” În dimineața următoare, Toaibă parcă abia aștepta să ia o înghițitură din fiertura Dochiței... A dus sticla la gură și a tras o dușcă zdravănă. Licoarea a pornit pe gât ca un balsam. „Da! Acum parcă sunt în altă lume. Mare minune” - gândea Toaibă în timp ce se îmbrăca, pregătindu-se să iasă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
urmă, vrând-nevrând, a dat peste cap și restul de rachiu rămas pe fundul ulcelei. La sfârșit s-a cutremurat ca de friguri. Nu a mai simțit plăcerea de altădată... De fiecare dată când se așeza să mănânce, lua câte o înghițitură zdravănă din fiertură. Nici el nu-și dădea seama cum de a prins atâta drag de zeama din sticla primită de la Dochița... „Numai că la mijloc îi o vrăjitorie, că altfel nu-i” - gândea Toaibă, dar nu uita să bea
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nu toți soldații romani fuseseră uciși în înfruntarea cu celții. Unii reușiseră să fugă și aveau să reînceapă urmărirea gladiatorului. În legătură cu asta - oftă Valerius - nu exista nici o îndoială. Și probabil că nu erau departe. — Îmi vreau câinele înapoi. Luă câteva înghițituri de vin. Acum se grăbea să plece. Știa ce soartă urma să aibă cel care ajuta un gladiator urmărit, cel care îl îngrijise, îi vindecase rănile, îl pusese din nou pe picioare ca să poată fugi, în loc să-l denunțe autorităților satului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
e... — Nu - Listarius clătină din cap. Rețeta asta mi-a dat-o tata, iar acum e taina mea. Vitellius făcu un semn. Sclavul veni repede. Ia-l de-aici pe băiatul ăsta, altfel îl sugrum cu mâinile mele. Luă o înghițitură de vin, apoi își clăti gura cu el. Înghiți zgomotos. — Du-l la bucătărie. Din clipa asta muncește pentru mine. Listarius dădu să se îndrepte spre ușă. — Nu-mi mulțumești? Vitellius aruncă cupa spre el. Listarius se feri. Când vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de o bârnă lumina chipurile celor trei bărbați. — Bea, spuse Valerius mângâindu-l pe Lurr, care își pusese botul pe genunchiul lui. Când am auzit glasul ăla... Aș vrea să-l omor. Gladiatorul duse cupa la gură și bău cu înghițituri mari. — Deci l-a cumpărat pe Skorpius. L-am văzut luptând. E o fiară, un monstru. Din fericire, n-a trebuit să-l înfrunt, pentru că am fost secutor. N-aș mai fi acum aici... De mâna lui Skorpius nu scapi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ți-o provoacă bunul nostru Vitellius? El, care vrea să ajungă împărat? N-ați auzit cu câtă nerăbdare îi punea întrebări lui Ausper? — Am auzit - Valerius arătă spre o crăpătură dintre bârnele podelei. Pe aici am și văzut - bău câteva înghițituri de vin. Sunt uimit că Vitellius vrea să-l trădeze pe Galba ca să ajungă împărat. Nu e curajos, nu e un strateg. Va avea destui adversari, pentru că mulți îl disprețuiesc, mai ales comandanții din Africa, bărbați ca Vespasianus, Tiberius, Mucianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în care victoria și înfrângerea se confundau, eram învinsul și învingătorul, romanul și quadul. Nu mai exista graniță între mine și dușmanul meu. Eram cuprins de o mare agitație și mă simțeam una cu tot ce mă înconjura. Luă câteva înghițituri de vin și puse cupa jos încet, temându-se parcă să nu se spargă. În cele din urmă, continuă cu glas obosit, mi s-a părut că urc spre suprafață, și în clipa aceea l-am văzut pe prietenul gladiator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încuviință grav. — Tu nici măcar nu știi cum se ține un pumnal. O iubeai pe Velunda... Tu ești un om blând, zise un tânăr războinic, aranjându-și pe umăr haina scurtă din blană. Valerius ținea cupa în mâini, dar nu luă nici o înghițitură. — Omorâți-mă. — Cum să te omorâm? întrebă alt preot, netezindu-și barba. Ne cunoști doar: îi pedepsim doar pe cei pe care îi găsim vinovați. Tu ne ceri să-ți luăm viața pentru că acum ți se pare că fără Velunda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în continuare de treabă. — Galba? exclamă Vitellius uimit, aproape înecându-se. Deodată își aminti viziunea pe care o avusese în pădure, mergând spre Velunda. Caesar, Augustus, Germanicus, Caligula, Nero... apoi Galba și lama care-i tăia capul. Bău repede câteva înghițituri de vin, apoi întrebă: — Ucis? Dar cum s-a întâmplat? — Înainte să vină în ținutul nostru, medicul a fost în castrul Legiunii Galbiana, în Pannonia. Era acolo când a venit un mesager de la Roma... — Ucis, surâse Vitellius. Asta-i cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Dar Valerius va muri, știi și tu. Te rog, părăsește locul ăsta liniștit unde îi antrenezi pe cei care vin din Illiria și din toată Italia ca să învețe mișcările atletice. Părăsește școala asta pentru atleți... Antonius se opri. Luă câteva înghițituri de vin și continuă grăbit: — Te implor, lasă toate astea și du-te la Valerius. Învață-l să lupte. Dacă vei fi maestrul lui, Valerius va avea o șansă să nu moară în arenă. Numai dacă îi vei fi alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
deschiși și pupilele dilatate dădeau o expresie pierdută chipului său bronzat, cu obrajii supți din cauza foamei și a oboselii. Trupul lui slab devenise puternic. — Valerius... Vino. După prânzul obișnuit - Valerius devoră felia de pâine de orz și bău dintr-o înghițitură carafa cu apă -, Proculus se îndreptă spre arena pentru antrenamente. — Azi vei lupta cu patru adversari, toți înarmați cu plasă, trident și pumnal de lemn. Antrenamentul începu. Imediat, plasa rețiarului îl învălui, dându-i capul pe spate. Valerius nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
castru... și copii, murmură Errius. Poate că de asta nu vreau să mă leg de nimeni. Nu vreau lacrimi. În infirmeria castrului era o căldură sufocantă. Pe jumătate dezbrăcat, Antonius stătea în fața medicului care-i bandaja rana. Goli dintr-o înghițitură cupa de vin. — N-o să-ți ia durerea, dar o să te liniștească, zâmbi Cornelius Fuscus, tânărul procurator al Pannoniei, faimos în rândul femeilor pentru frumusețea lui, iar în popor pentru cinstea de care dădea întotdeauna dovadă. La Poetovium se fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Marcus. Ceilalți gladiatori se strângeau în jurul lor. — Ai uitat de prima voastră luptă, la Cremona? Numai lașii nu ucid. Flamma se ridică și se duse lângă Skorpius, care lua cupele din fața gladiatorilor, una câte una, și le golea dintr-o înghițitură. — De ce nu ucizi? Spune-ne și nouă! strigă un trac, luându-și cuțitul în care era înfipt un picior de pui. Maestrul tău te-a învățat să fii milos? — Nu se vorbește despre Proculus, protestară mai multe glasuri. — Marele maestru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
economic. În final, madam bioenergetician îmi oferea adresa unui distins realizator de programe pe calculator privind armonizarea ritmurilor biologice cu cele cosmice și guvernamentale. Onorariului insignifiant i se mai adăugau cei cincizeci de mii pentru broșura “ Mestecați rar și cu înghițituri mici. Arta supraviețuirii la agatârși”. N-are rost să vă mai plictisesc cu nenumăratele experiențe cărora le-am pătruns intimitățile și mă voi opri la cititul destinului pe talpa tălpii, o zguduitoare revelație care nu m-a costat decât o
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
Pantelimon cu bucurie. Atunci mergem la cantină... Și pentru că Ulieru tăcea, privindu-l preocupat, destupă sticla de bere, umplu un pahar și i-l întinse. - De unde știai că am fost la Slatina? îl întrebă Ulieru după ce sorbi cu grijă câteva înghițituri. Pantelimon tresări surprins. - Ai fost la Slatina? Să mă trăsnească Dumnezeu dacă am știut ceva! - Atunci de ce i-ai spus dactilografei că orașul dumitale favorit e Slatina? De ce tocmai Slatina, unde mă aflam eu? Și, pentru că suntem prieteni și am
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lucrurile stau rău și tu te simți bine, o băutură nu face decît să Îți limpezească imaginea. Acum, la Chicote era așa o ÎngrămĂdeală, că trebuia să-ți faci loc cu coatele ca să duci paharul la gură. Abia luasem o Înghițitură mare, cînd cineva mă-mpinse, așa că o parte din whisky-ul cu sifon mi se vărsă. M-am uitat furios În jur, iar bărbatul care tocmai mă-mpinsese Începu să rîdĂ: — Sal’t, față de meduză. — Salut, capro. — Hai să căutăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
SĂ vă descriu scena. Dar Înainte de asta aș mai dori niște șampanie. Golise paharul cînd băuserăm În cinstea lui. Dac-o ține tot așa o să adoarmă, spuse alt pilot. Pune-i doar jumătate de pahar. Cheliuță Îl goli dintr-o Înghițitură. — SĂ v-o descriu, continuă. După Înc-un păhĂrel. — Auzi, Cheliuță, ia-o și tu mai ușurel, da? Vrem să ne lămurim ce-i cu treaba asta. Tu nu tre’ să mai zbori cîteva zile, da’ noi ieșim mîine și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
depărtare, fără țintă. Parcă ar fi căutat sau ar fi așteptat pe cineva tot timpul. Nu vorbea mai cu nimeni. Dacă intra în bodega satului, lua un țoi de rachiu și se aciua la o masă lăturalnică. Lua câte o înghițitură și apoi, mângâind gâtul țoiului, între înghițituri, spunea parcă ceva. Dar cine știe ce? După o vreme pleca la fel cum o venit. Cu privirea rătăcită pe deasupra oamenilor și dus pe gânduri...Muncea de dimineață până seara în covălia lui de unul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
sau ar fi așteptat pe cineva tot timpul. Nu vorbea mai cu nimeni. Dacă intra în bodega satului, lua un țoi de rachiu și se aciua la o masă lăturalnică. Lua câte o înghițitură și apoi, mângâind gâtul țoiului, între înghițituri, spunea parcă ceva. Dar cine știe ce? După o vreme pleca la fel cum o venit. Cu privirea rătăcită pe deasupra oamenilor și dus pe gânduri...Muncea de dimineață până seara în covălia lui de unul singur. Nu și-o luat măcar un
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
ninge iarăși. Ca În White Christmas cu Bing Crosby și Danny Kaye, cînd deschid ușile de la curtea interioară a hanului Generalului din Vermont, iar zăpada cade abundent, iar ei Încep să cînte și urmează genericul de final. Mai beau cu Înghițituri mici o cutie mov uitîndu-mă la cascada de nea. CÎnt În sinea mea: clooocotesc, iun Crăciun de rahat... Pe jos e ceva, În grădină... 000000000000000000te uiți În jos la ce e pe pămînt și apoi te răsucești și treci Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
au urmat gestul lui Petrică... Apoi au gustat din vinul cu parfum deosebit. Tata Toader, după ce a drămăluit o vreme ulcica, a adulmecat aroma vinului și a gustat și el. A rămas puțin pe gânduri, apoi a mai luat o Înghițitură... Când s-a dumirit ce minune de vin are În ulcică, a vorbit: ― Apoi vinul aista Îi o doctorie nu alta. Da’ cum de te-o răbdat inima să-l lași În fundul beciului atâta amar de vreme, frati Petrachi? ― Păi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ne depărta de locul unde puteau veni Întăriri care să ia terenul la scotocit. Când am considerat că suntem destul de departe de pericol, ne-am oprit, să ne tragem sufletul și să luăm În gură măcar un pesmet și o Înghițitură de apă, fiindcă rom am mai gustat noi când simțeam că ne pătrunde frigul În oase... În acest loc al povestirii, Petrică s-a oprit. A dus ulcica la gură și după ce și-a ostoit setea a continuat: ―„Îmi pare
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de frig și poate și de teamă, la gândul ce-i poate aștepta... Nu mi am permis să-l Întreb nimic pe căpitan. Am scos doar foaia de cort și l-am Înfășurat În ea. Le am dat câte o Înghițitură de rom. Păpădie mi-a lăsat pe rus În primire și a alergat să-i aducă pe toți ai noștri și pe cei doi ruși rămași În grija lui Undiță. ― I-au găsit! Ce bine-mi pare! - s-a bucurat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]