2,199 matches
-
muncit de gânduri, ajungea acasă. După ce măsură camera în lung si-n lat, de câteva ori, se aseză în pat... De multe ori îl prindeau zorile, cu fața în sus, cu privirea în tavan. Singurătatea la care era osândit îl înspăimânta. Totusi, fugea de oameni si se zăvorâse singur cu durerea lui. Noaptea, după ce stingea lumina, de abia atunci începea pentru el adevărata viață. În cameră, observa cum i se fixau imaginile trecutului, cu cât era mai întunecată si mai pustie
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
în mână, deschisă undeva la întâmplare. Ochii îi alergau peste rânduri... literele fugeau pe pagină ca gâzele... nu reușea să-i dea de înțeles ceea ce citea. ”... Când spune: Somnul nu va potoli durerea, odihna nu va alina suferința, atunci mă înspăimânți cu visuri și mă tulburi cu mâhniri...”...” În zadar se străduia el să deslușească tâlcul acelor cuvinte sacre, dar nu reușea. O închise. Dar, o redeschise din nou, tot la întâmplare și citi... Nu mă vei cruța, oare, nicicând?!... Nu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Dar, acum... acum, în seama cui?!... - Dacă sunt opera mâinilor Tale, O, Doamne, îmi vei putea ierta lipsurile și nepăsarea mea?!... își zise el sperând în iertare. Iar, dacă...! Dar, se temu să-și ducă gândul până la capăt, care îl înspăimânta. Astfel, drumurile dintre dânsul și Dumnezeu, neumblate, erau închise. Acum, pe cine să implore... cui să se roage!... Cum să apeleze, acum, la Dumnezeu după ce atâta vreme s-a ținut departe de El... Când trupul, mintea și sufletul erau singura
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
sus, Iorgu privea tavanul întunecat, pășind în trecut. În neclintirea lui, nu-și deslușește decât zvâcnetul venelor. Năpădit de gânduri se simțea străin și singur, zvârcolindu-se doar, cu durerile, suferința și amintirile lui. Singurătatea la care era osândit îl înspăimânta... pierzându-se în gânduri fără șir. Și, doar, pentru o clipă închise ochii strâns,... și a văzut-o... Vasilica era în patul ei de suferință... Simți cum loviturile inimii, din piept, îi răsunau în urechi ca bătăi de clopot... gânduri
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
a răspuns... Privirea îi rătăci în gol, ca într-o bulboană, izbucnind în plâns. -Fata, Fata mea dragă... unde ești?!.. După câțiva pași prin camera, se opri în fața ferestrei. In dreptul oglinzii se opri o clipă și se privi. Se înspăimântă. Așa îmbrăcat, cum era, se trânti în pat, rămânând o vreme cu ochii ațintiți în tavan, mergând să se reculeagă, să se limpezească. Dar nu putea... Vasilica îi revenea mereu în minte... Acolo sus, pe negura de var deslușea în
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
altă dată Jan. Îmi era deja foarte greu să le diferențiez. Una vine din cealaltă, precum un șarpe care Își Înghite coada. Nu era așa de simplu să mă despart de Jean-Claude. Aveam nevoie unul de celălalt, iar asta mă Înspăimânta. Adina Dabija 154 — E foarte simplu să distrugi ! E mult mai greu să construiești, să pui umărul să-l ajuți pe cel care-ți Întinde o mână ! Îmi aruncă Jean-Claude de pe geamul mașinii, ofuscat. iar tu nu știi decât să
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
altă dată Jan. Îmi era deja foarte greu să le diferențiez. Una vine din cealaltă, precum un șarpe care își înghite coada. Nu era așa de simplu să mă despart de Jean-Claude. Aveam nevoie unul de celălalt, iar asta mă înspăimânta. — E foarte simplu să distrugi ! E mult mai greu să construiești, să pui umărul să-l ajuți pe cel care-ți întinde o mână ! îmi aruncă Jean-Claude de pe geamul mașinii, ofuscat. Iar tu nu știi decât să distrugi ! Mașina demarează
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
deja mașina oprise la Escorial. A trecut prin palat aproape absent; a zăbovit puțin În dreptul patului În care Fernando al II lea Își dăduse sufletul. Patul rămăsese exact În același loc, În așternutul acela murise un rege care purtase războaie, Înspăimîntase popoare, sfîrșise În patul său ca mai orice tîrgoveț; Thomas vizualiza ultimele zvîrcoliri ale regelui, chiar și aburul ușor al sufletului ce părăsise trupul; numai deșertăciune. Plăcerea, la fel. De ce, atunci, să dea Dumnezeu un alt foc și-o altă
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
trupului a făcut ca piciorul să-i alunece. În această situație, mâna stângă nu a mai ajuns să se poată prinde și trupul s-a prăvălit în gol... În cădere, Iustin a văzut hăul în care pătrundea și s-a înspăimântat de întunericul în care se adâncea amețitor de repede. A închis ochii și maxilarele i s-au încleștat de la sine. Urechile recepționau trecerea prin aer. Era un vâjâit puternic ce se pierdea progresiv până când s-a transformat în ceva plăcut
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
reușit să fim mai liberi să slujim evanghelia, ba chiar ne-a reușit mai bine. Dacă ne gândim mai bine, probabil că nu a existat niciodată o lume atât de «evanghelică» ca a noastră, deși este o lume ce ne înspăimântă. De fapt, în ciuda ambiguităților și a contradicțiilor din orice epocă, probabil că niciodată libertatea și fericirea tuturora și pentru toți, cel puțin ca principii, nu au stat la inima atâtor oameni ... foarte mulți oameni. Așa cum se exprima papa Ioan al
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
ca un specialist chemat într-adins. Felix schimbă câteva ocheade cu Otilia. Vădit, amândoi nu înțelegeau ce voiau cei doi musafiri. - Papa, întrebă Otilia, ești bolnav? Tu ai chemat pe domnul doctor? G. Călinescu - Nu, nu, nu, se apără Costache, înspăimîntat la ideea de a plăti vreo vizită. N-am chemat pe nimeni. - Ei, frate, preciză Stănică cu aer jignit, domnul doctor nuia nici un ban, l-am adus eu ca pe un prieten, să-l cunoașteți și dumneavoastră, dar ar fi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
superi, domnișoară Otilia) și umblă după procopseală, e capabilă să declare că Costache s-a smintit și e iresponsabil, aducând mărturia doctorului. Pentru bani, capeți orice declarație. Costache pus sub interdicție înseamnă scoaterea din casă a domnișoarei Otilia. - Vai! se înspăimîntă Otilia de raționamentul dur al moșierului. - Așa ceva n-are să se-ntîmple, nu-ți fie teamă, o mîngîiePascalopol, Costache e sănătos, trăiește mai mult decât noi toți; dar trebuie să fii prudentă. Spionajul e cam rușinos, dar uneori e sănătos. Domnul Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
trăsură, ca și când scrisoarea trebuia să aibă o urmare teribilă numaidecât. O singură clipă nu trecu prin capul lui întrebarea asupra provenienței anonimei și nici vreo cât de mică bănuială asupra adevăratului autor. Scrisoarea în sine era o realitate care-l înspăimînta ca o sentință de moarte și se întreba zbuciumat ce să facă. Un prim instinct de conservare îl îndemnă s-o ascundă și o îndesă bine în buzunar. Îndepărtînd-o astfel, avea sentimentul că va înlătura și primejdia. În orice caz
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Papa, strigă ea, cu un reproș ce lui Costache, cu gîndulla alt lucru, i se păru grozav, dar ce faci? Ai umplut de miros toată odaia. Haide la masă. Otilia merse și deschise o fereastră dinspre stradă. Moș Costache se înspăimîntă de această comunicare cu strada. - Nu-nu-nu deschide geamul, Otilio, nu trebuie! - Dar ce ai, papa, azi, de ce ești așa palid? De ce te-aiînchis să fumezi tocmai aici? Ia te uită, ți-a căzut ceva pe jos, o scrisoare. Asta e scrisoarea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îmbrăca în mătăsuri, se servea de mine ca de o păpușă necesară apariției ei în lume. Mi se pare, așa am auzit, că fusese pe vremuri actriță. Avea pentru mine atenții nu de mamă, ci de mare croitoreasă. În liceu, înspăimîntam pe profesoare prin lux. Rufăria fâșâia pe dedesubt și umpleam sala de miros de parfum scump. În special, o profesoară, fată bătrână, cu părul strâns într-un conci sărac pe vârful capului, era turbată de curiozitate. M-a pus într-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cauză s-a și sinucis. După el, femeia este numai sexualitate, pe când bărbatul e sexual numai temporal. La ea sexualitatea e întinsă pe tot corpul. Eu și iubita mea, care prin excepție avea un suflet viril de intelectuală, am rămas înspăimîntați când am citit cartea, și ea mi-a dat ideea să ne sinucidem, scârbită de realitate, care contrazicea idealul ei. - Vreau să citesc această carte! zise Felix. - Vrei se citești Geschlecht und Charakter? Admirabil. Dă-mi un franc și ți-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
situație legală. I se păreau burgheze, umilitoare. Nu trăise niciodată în mizerie și nu se temea de ea. Un instinct feminin îi spunea că interesul cu care era înconjurată de bărbați o va urmări totdeauna, iar ideea bătrâneții n-o înspăimînta. Nu-și închipuia că ar putea fi vreodată bătrână, altfel de cum arăta acum. Era hotărâtă să se sinucidă pe dată ce ar fi zărit semnele bătrâneții. Însă fiindcă deocamdată ele erau de domeniul speculației asupra viitorului, Otilia se gândea și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu vorba, dar nu protestă și într-o zi veni singur la fată și-i spuse îngrijorat: - S-a stins candela, trebuie s-aprinzi candela! Când, prin consumarea untdelemnului, flacăra atingea stratul de apă și începea să sfârâie, Costache se înspăimînta ca de un limbaj cu înțelesuri sinistre. Toate aceste mici mizerii psihice nu făceau din bătrân un abătut. Nu. În fundul sufletului era încredințat că sentința doctorului trebuie interpretată în modul cel mai favorabil și că un om nu poate să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Aurica începu să invite pe Weissmann, să se intereseze de familia lui, și într-o bună zi, sub un pretext oarecare, merse chiar acasă la el, unde stătu de vorbă cu mătușa studentului și cu surorile lui. Mizeria nu o înspăimîntă. Găsi argumente în favoarea lui Weissmann, zicând că cu atât mai mare e meritul lui, cu cât are de luptat cu sărăcia, în sfârșit, începu să profeseze pe față o toleranță masivă față de evrei. Aglae o ironiză întîi, pe urmă o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îi plăcea să îngrijească pe moș Costache și pe Felix ca pe niște copii și era credincioasă, atâta vreme cât nimeni n-o constrângea. Ideea, însă, că atunci când s-ar fi plictisit n-ar fi fost liberă să facă ce voia, o înspăimînta. Era sigură că Felix va fi totdeauna un om delicat, gata să-i facă orice capriciu, dar știa, văzîndu-i temperamentul aprins, că el ar fi suferit dacă ea nu i-ar fi arătat încordare afectivă, statornică. În altă zi, Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
trădeze. Stănică propuse totuși dezbrăcarea: - Trebuia să-i scoatem hainele, să răsufle, oricât, suntem datori să facem ce putem. Și se repezi singur la moș Costache să-i tragă haina. Acesta scoase un mormăit grozav, semănând a răcnet, care îi înspăimîntă pe toți, și strânse mâinile și mai solid peste abdomen. - Parcă l-ar durea pîntecele! observă Stănică, privind cuatenție. ("E ceva la mijloc!" își zise el.) - Să fiți cu ochii în patru, comandă Aglae, să nu piară un ac din
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în odaie și părea că se plictisește. Îi era silă să iasă în oraș, îmbrăcată în negru, iar să iasă altfel o împiedica superstiția că făcea un rău. Se dăduse jos o dată, să încerce pianul, dar la prima notă se înspăimîntă de ecoul gol, închise capacul și renunță. Acum își cercetă, stând în mijlocul canapelei, toate nimicurile din odaie și făcea mormane, pe categorii. Intră odată la Felix, cu o fotografie a ei, făcută la Paris: - Asta ai văzut-o? - Nu! E
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să împărtășească ceea ce a realizat cu generațiile care vin din urmă. Adesea, în viața consacrată se întâlnesc bătrâni care și-au trăit pe deplin trecutul lor și au o dorință imensă să-l povestească și celorlalți. Ba chiar nu se înspăimântă sa vorbească despre slăbiciunile avute în viață, și asta pentru că și ele sunt parte integrantă din istoria lor. Dacă nu rămân închiși în propriile nemulțumiri din cauza faptului că nu au reușit să facă tot ce și-au dorit, ei devin
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
șanțuri până mori. Pe fiecare rahat de șantier... Mă scuzați. Există totuși vizitele prin cîte-o cofetărie. Un cinema. Poți să încingi, în curtea școlii, un mic fotbal. Un baschet. Nu trebuie să ne gândim, una-două, la cimitir. - "Odaia mea mă înspăimîntă", își reglă, tot mai intimistă, lunganca, tirul confesiunilor. Doru își mușcă limba. Dorise să spună: - Da. E un rahat de odaie. Cum trebăluia, cu șoldul stâng către el, uriașa scăpără un chibrit. Lumina violentă, ca de acetilenă, îi cutremură băiatului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
râsetele colegilor. Plictisită de insistențele lui, Martinova l-a lăsat la oră. Episod pe care nu-l mai ținea minte bine și Marian mereu îi amintea de el, probabil evenimentele neplăcute nu le cataloga în memorie când fusese atât de înspăimântat de eventuala pierdere a tenișilor. Ar fi dus la excluderea de la materia cea mai iubită și palpitantă din programa școlară, sportul la care toți aveau note mari. Acolo îi plăcea era întrecere pe față! Diriginta a știut să își atragă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]