1,988 matches
-
rășină, în mijlocul lor o femeie voalată... Ei s-apropiară... se născu o pauză lungă, toți făcură cu respect loc femeiei - deodată ea dădu vălul într-o parte și arăta divina sa frumusețe... Toți și-ndreptară ochii spre ea. ["Noaptea era întunecoasă"] 2258 Noaptea era întunecoasă de tot și câmpia se-ngîna doar a alb în tăcerea întunericului și cavalerul își mai da zor calul [ului ] pe câmpia ce trăsnea ca gheața, pieptarul de oțel îi părea greu și mantia neagră era aruncată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
femeie voalată... Ei s-apropiară... se născu o pauză lungă, toți făcură cu respect loc femeiei - deodată ea dădu vălul într-o parte și arăta divina sa frumusețe... Toți și-ndreptară ochii spre ea. ["Noaptea era întunecoasă"] 2258 Noaptea era întunecoasă de tot și câmpia se-ngîna doar a alb în tăcerea întunericului și cavalerul își mai da zor calul [ului ] pe câmpia ce trăsnea ca gheața, pieptarul de oțel îi părea greu și mantia neagră era aruncată cu ușurință și volnicie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mele... zise regele, ca și când ar fi vorbit cu el singur... aștept să-mi spui adevărul... Nu-mi zugrăvi chipuri trecătoare... care să mă facă a crede că sîntem numai pulbere... Un râs clocoti pin toată sala... - Ce râzi, zise regele întunecos... mie nu mi-e a râde, demone... Voi adevăr, nu batjocură... - Pulbere? răspunse un glas din oglindă cu o rece și cruntă espresie de ironie... 96r pulbere?... te-nșeli... ce ești tu, rege Tla? Un nume ești... o umbră! Ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lințoliul [ui ] și descoperi un frumos cap de marmură-nvinețită, un surâs de o nespusă beatitudine era pe buzele [lui]... - O, Angelo! zise încet, ai știut tu ce-i amorul, ca să-l desprețuiești...? Ți-a mângâiat vodată urechea acelea dulci și întunecoase flori ale nopții, vorbele de iubire, dezmierdările unei femei... a bătut vodată la fruntea ta acele bătăi line, sărutările, pe care o gură umedă de femeie să le bată spre a afla cari gândiri sunt acasă... ale amorului, ale dorinței
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
domnule. - Nimic... - Uite-te drept într-ai mei, să vedem de te poți uita... El și-i ridică... Ea-i închise pe ai ei după un moment... - Nu voi să te uiți astfel!... Atât de clari, atât de albaștri, cu întunecoasa lor transparență... Niște ochi de copil... Parecă-mi inspiră încredere, parecă le-aș spune tot ce am pe inimă... tu, om bătrân cu fața de copil... parecă mă simt mai înțeleaptă sub lumina lor și totuși, când mă uit și mă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tu... Adio, copilul meu! Mai vrei o guriță?... - Ș-o mie, Rodope!... O, perdelele! Câte ascund ele... - Va să zică de azi înainte sunt o bătrână matroană de patru mii de ani... o respectabilă mumie, zise ea ridicîndu-se și făcând o mutră întunecoasă. Adio... Apoi sări ușoară ca o gazelă și se pierdu în zgomotul societății. "Ciudată copilă", gândi Angelo. Dar a definit foarte bine iubirea noastră... E ca și când aș fi însurat de mult cu ea, ca și când amorul înfocat ar fi trecut și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Era un pagiu frumos și melancolic, un Hamlet - femeie... - Astfel mă joc cu tine... ca tigresa cu prada sa... Căci ești prada mea, Angelo... fiecare sărutare a mea va fi un voluptuos martiriu pentru tine... fiecare-mbrățișare - un iad de întunecoasă și dulce durere... Asta-i voluptatea cea crudă a chinului... așa voi să mă iubești. Ea surâse așa ca și când gura i s-ar fi-ncrețit spre sărutare. Dar acum se stârni * mândria lui veche... El recăzu în răceala și impasibilitatea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
turburi, chipuri negre amestecate cu nouri, astfel era cadrul închipuirei lui... era în acea dispoziție în care se află un om care a trecut prin tortura inchizițiunei ș-acum se află, cu membrele zdrobite, într-un pat moale... durerile sunt întunecoase însă nu tari și devin sfâșietoare abia la atingere... "Trebuie să fug de ea... trebuie să fug de ea... căci dacă m-ar omorî numai n-ar fi nimic... dar are să mă tortureze, are să-mi omoare nerv cu nerv, gândire
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cafea, vom vorbi nerozii... apoi, adaose încet abia mișcîndu-și buzele, apoi... zic și eu, de... vom avea copii... un băiet frumos ca tine, icoana ta, s-o fetiță ca mine... Ah vom fi fericiți... - Da, fericiți! murmură el încet și-ntunecos. "O, Cezara! Suflet de demon, gândi el, cum citești în sufletele omenești... cum vezi în ele scris viitorul, cum pricep zâmbetul tău de despreț de ieri. " - Dar tu pari trist, dulcele meu amic... de ce? - Sunt obosit, femeia mea, dulcea mea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
intrând pe bătrân zic; Ce drac! pe acesta nu l-am văzut niciodată... hai să vedem cine-i? "... Iau pălăria din cui, cobor iute scările și la Corabie. Întru-nlăuntru... moșneagul - la masa mea. Corabia era o odaie mare, boltită și întunecoasă în care și ziua ardea lampă. Bătrânul era interesant. Părul capului era alb, ras cu totul la față, ochii suri, mari și pătrunzători, apoi mirosea de departe a tabac și mie mi-a plăcut totdeauna oamenii cari mirosă a tabac
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
albă și, fiindcă răsese fulgii de barbă neagră ce începuse a împlea părțile în josul urechei, el părea pudrat cu brumă de pe struguri; nasul era corect și plin, parcă taiat în marmură, ochii mari sub niște sprâncene arcate cu măiestrie erau întunecoși, dar de o coloare nedescriptibilă. Păreau negri, dar, privind bine sub lungile lor gene, ai fi găsit că sunt de un albastru întunecos, demonic, asemenea unui smarald topit noaptea. Poate că, neumbriți de gene atât de lungi și {EminescuOpVII 295
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era corect și plin, parcă taiat în marmură, ochii mari sub niște sprâncene arcate cu măiestrie erau întunecoși, dar de o coloare nedescriptibilă. Păreau negri, dar, privind bine sub lungile lor gene, ai fi găsit că sunt de un albastru întunecos, demonic, asemenea unui smarald topit noaptea. Poate că, neumbriți de gene atât de lungi și {EminescuOpVII 295} atât de dese, n-ar fi părut atât de întunecoși, poate că lumina, neoprită de acea mătase brună, ar fi limpezit noaptea voluptoasă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bine sub lungile lor gene, ai fi găsit că sunt de un albastru întunecos, demonic, asemenea unui smarald topit noaptea. Poate că, neumbriți de gene atât de lungi și {EminescuOpVII 295} atât de dese, n-ar fi părut atât de întunecoși, poate că lumina, neoprită de acea mătase brună, ar fi limpezit noaptea voluptoasă a acelor ochi. Aveau albăstrimea transparentă a strugurului negru. Dacă a cunoscut cineva ochi frumoși, la a căror vedere se cutremură orce fibră, pe care i-ai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
întunericul universal se afl... într-o stare de echilibru dinamic, iar mișc...rile acestor dou... forțe se compenseaz... întotdeauna, chiar dac... ele își schimb... foarte des orientarea. Unii autori (Alesteir Crowley) afirm... c... Universul este unul vectorial, forțele luminoase și întunecoase mișcându-se ca niște vectori magnetici orientați spre zone de polaritate opus.... Cu alte cuvinte binele atrage r...ul și r...ul atrage binele. De aici se poate trage concluzia c... viață este ciclic...: bine → r...u → bine, f...cand
Inițiere în Reiki by Risvan Vlad Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2013_a_3338]
-
incași sau la egipteni, în acest caz, Dumnezeu este soarele... Concluzie Medicii încep să descopere efectele negative ale absenței soarelui în special din perioada iernilor lungi și vorbesc despre o „depresie de iarnă”, pentru a califica apatia noastră specifică lunilor întunecoase. Situația este și mai critică în regiunile subpolare, unde sunt luni întregi de beznă, astfel încât există cure de fototerapie care s-au instituit până și în școli. În alte țări (Statele Unite ale Americii), celor care suferă de această depresie de
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
dreptate Eugen Negrici observa că poetul lansează mereu ipoteze, avid parcă să joace toate rolurile: „de-a Sanseverina”, „de-a Albă ca Zăpada”, „de-a detectivii”, „de-a iubirea romantică”, „de-a prințul Prospero”, provocând din camera sa cu catifea întunecoasă, năluciri 369. Foarte multe „proeme” ivănesciene - chiar și acelea, de felul poveștii scurte, care trădează orientarea conștientă către valorile concretului prozaic, imediat, lipsit de transcendență - par a fi structurate conform unui principiu teatral. S-ar putea spune, în aceste condiții
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
verdele). Uneori această stereotipie a culorilor este de mare efect. Pohod ha Sybir este un puternic poem În tonuri bacoviene. Apare, aici, poate pentru prima oară cu mai mare subtilitate estetică În poezia română, ceea ce Bachelard numește maniheismul culorilor. Plumbul Întunecos al cerului, coloana funerară, osîndiții cu vinetele lor fețe contrastează cu albul indiferent al zăpezii. Apar, În fine, și vulturii ce dau roată, prin văzduh, falnicei grămade. O profunzime a imaginației, o dialectică a nuanțelor pe care Alecsandri le atinge
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suspinul dragostelor Înfocate, Acei copaci nalți și mîndri, marturi cu a lor umbrire De dezmierdări, de voroave, de libov și de iubire, Potica acea vestită ce-o treceam cu groază mare, Dar ne Înlesnea prilejul de-o furișă sărutare, RÎpele Întunecoase ce ferea cu tăinuiri A desfătărilor noastre Înfocaie Întîlniri, Apele acelea-n care, pe furiș, În scăldătoare, Te prindeam, ochilor, spuneți, ce priveam atunci În zare?” Întîlnirca dintre Ikanok (Konaki) și Înfricoșata Zulnia (Amoriul din prieteșug) se desfășoară Într-un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
A desfătărilor noastre Înfocaie Întîlniri, Apele acelea-n care, pe furiș, În scăldătoare, Te prindeam, ochilor, spuneți, ce priveam atunci În zare?” Întîlnirca dintre Ikanok (Konaki) și Înfricoșata Zulnia (Amoriul din prieteșug) se desfășoară Într-un asemănător spațiu de adîncimi Întunecoase: locuri ferite, dosnice. Peisajul este și aici grandios sălbatic, În acord cu clocotul pasiunii: „Munții Înalți pînă la nouri, păraie prin stînci vărsate, Codri cu copaci sălbatici printre petre răsturnate, Prăpăstii peste prăpăstii, adîncimi Întunecoasă, Unde zmeura și fragii și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un asemănător spațiu de adîncimi Întunecoase: locuri ferite, dosnice. Peisajul este și aici grandios sălbatic, În acord cu clocotul pasiunii: „Munții Înalți pînă la nouri, păraie prin stînci vărsate, Codri cu copaci sălbatici printre petre răsturnate, Prăpăstii peste prăpăstii, adîncimi Întunecoasă, Unde zmeura și fragii și mura cea mai frumoasă Cresc În voie despre oameni, că numai cîte-o potică Slujește la bieții bolnavi de trecut cu marc frică, Acolo, bietul Ikanok, acolo, biata Zulnie S-o-ntîlnit, ah, cine poate Înlîlnirea lor s-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
are În chip evident simț pentru monumentalitate, vede grandiosul din natură. G. Călinescu nu-l citează (În Domina bona) printre scriitorii români care monumentalizează natura. Conachi este, totuși, printre cei dintîi care simte plăcere pentru „stîncile hioroase”, „petrele răsturnate”, „rîpele Întunecoase”’, „copacii nalți și mîndri”... El nu caută, e adevărat, În natură domuri; Însă că omul de iatac Conachi simte nevoia să dea o prelungire pasiunii sale În marile decoruri ale naturii nu mai Încape discuție. S-ar putea obiecta că
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ce-a devenit, unde-i, dar, copaciul mare? „Înțăleg, În țarnă toate Le-au prefăcut cruda moarte, Dar Încai țărna iubită De tine zace lipită, Iar a mea, a mea, departe, PÎn’ la ceasul cel de moarte, CÎnd În groapa-ntunecoasă Lipindu-mă de-a ei oasă Voi striga, dragă Zulnie, Azi și mîni și-n vecinicie!” Marele simbol (copaciul) a dispărut. Peisajul intim s-a risipit, spațiul securizant n-a putut Înfrunta timpul. A rămas celălalt peisaj, Însă pe acesta
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fine, chiar dacă nu pentru vreme lungă; cu complicitatea unor nobili ce-l admirau, i se îngăduia să aibă cele trebuincioase scrierii operelor elaborate mental ani în șir. Datorită lecturii scrierilor despre magie, se convinsese că poate evoca, între acele ziduri întunecoase, puterile iadului gata să-l ajute; mulți îi promiseseră să intervină în favoarea lui pentru a-l scăpa de osândă, dar anii trecuseră și lucrurile rămaseră neschimbate. Acea modestă dobândire de libertate, față de condițiile de carceră dinainte, și acea firimitură de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
într-o direcție care nu ducea nicăieri, decât poate spre locul în care călărețul își găsise sfârșitul. Petrache deschise larg porțile grele de lemn ghintuit, ca de cetate. Mai era vreme până să vină și ceilalți angajați, care deschideau încăperile întunecoase, cu ferestre înguste, cât să se strecoare prin ele o gură de tun. Din tablourile înalte te priveau bărbați țepeni, cu uitătură severă, și femei împietrite în rochiile grele, strânse pe talie. În anumite ceasuri ale zilei, razele pătrundeau prin
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trebuia să mă strecor, în lumea aceea nu puteai intra pur și simplu, cum intri într-un magazin ori într-o cafenea. La fel și ușa de la capătul celor șapte trepte care duceau într-un fel de demisol. Încăperea era întunecoasă, aș zice mult mai întunecoasă decât noaptea de-afară, căci în odaia subpământeană, cu pereții coșcoviți, ca un cavou părăsit, nu exista nicio sursă de lumină. Și, totuși, întunericul era de un fel anume, inegal, încât pe pereți jucau forme
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]