1,373 matches
-
septembrie. La iarnă, când se vor strânge, am să dau veste. Pot - dacă sunt ajutat - să apăr târgul de lupi! Plata pe urmă: blana fiarelor ucise, indiferent de cine!” Târgoveții, fără să creadă prea mult în spusele străinului, s-au învoit, zicându-și râzând că o să adune acesta la piei de n-o să mai aibă unde să le pună. „Trebuie să aveți încredere, e o condiție!” a continuat vânătorul. „Văd că vă îndoiți. Vă zic: nimeni nu cunoaște mai bine decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
micul bard a fost încuiat într-o cameră, urmând a improviza pe trei teme date. Mezinul s-a speriat și a început să plângă, dar când i s-a spus că dacă termină repede, va ieși la joacă, s-a învoit. După nici un ceas, a bătut la ușă. Mai neelaborate, fiindcă se grăbise, sonetele erau totuși mai frumoase ca niciodată. La șase ani, avea scrisă o epopee. Un fel de basm în versuri. Vreo cincisprezece mii. La nouă ani a refuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
îl rugă pe primar să-i dea câteva zile libere. Primarul nu o refuza niciodată, când avea nevoie, se știa că este o fată harnică și serioasă la locul de muncă iar el făcea în așa fel ca atunci când se învoia, să nu aibă prea mult de lucru. Dacă era vreo urgență o înlocuia chiar el; răspundea la telefoane și se descurca destul de bine și la mașina de scris. Au plecat la oraș a doua zi, dis de dimineață, la o
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
îngândurată, tristă, fără chef de nimic. Doar cuvintele de îmbărbătare ale lui George o mai țineau pe picioare. Tatăl ei nu o mai întreba nimic; ce face, unde se duce. El nu știa că este însărcinată, nu știa că se învoise de la serviciu pentru a merge la doctor, era preocupat cu munca; era toamnă, trebuia să culeagă porumbul și să taie cocenii de pe câmp. Pleca dimineața și venea seara târziu. În sfârșit, au mers și la ginecolog. Frusinei îi era rușine
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
nu prea îi surâdea ideea să meargă cu el atât pentru faptul că nu îl plăcea și apoi îi era rușine să o vadă lumea cu altcineva, simțea că îl trădează pe George. Dar pentru că era târziu și întuneric, se învoi; era un simplu însoțitor care o păzea de câini. -Bine, sunt de acord să mă conduci, sinceră să fiu, mie îmi este cam frică de câini și de întuneric. Bărbatul se simți în al noulea cer când auzi că acceptă
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
pe la ea. Hotărâră să meargă joi, în aceeași săptâmână la tribunal să îl depună. Judecătoria se afla la o distanță de 25 de kilometri față de localitate. Frusina terminase și lucrarea pe care primarul i-o dăduse la începutul săptămânii. Se învoi pentru depunerea actelor la tribunal iar acesta i-a dat toată ziua liberă. După ce au depus actele, Alexandru o invită la un film. S-a bucurat foarte mult pentru că nu mai fusese la film de când era puștoaică. Au vizionat
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
precum și materialele de construcție tabla și lemnăria , despre care știa de la Virgil că zăceau de mulți ani depozitate pe sub pătul, în magazie. Pentru jumătatea de curte fostul cârciumar era gata să-i ofere o sumă convenabilă, dar așa nu se învoi Stelian, care îi declară că era hotărât ori să vândă totul, ori nimic. Panaitescu plecă așa cum venise, spunând la rându-i, cu oarecare părere de rău în glas, că pe el nu-l interesa casa și că nici bani destui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
doreau să plece la copii, în Franța la un notar, ca să încheie actele necesare și casa ar fi fost a lor, iar ei, bucureșteni cu acte-n regulă. Dar, după ce stătuseră de vorbă cu proprietarii casei și aproape că se învoiseră să încheie afacerea, Virgil pretextase că mai aveau de rezolvat o mică și neînsemnată problemă personală, o luase pe Mariana de braț și, după ce se îndepărtaseră puțin, pe stradă, el se oprise în dreptul unei băcănii, unde intrase ca să-și cumpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
brazi, Hora bucuriei-ncinge Pentru toți copiii dragi. Ursul și șoricelul Martinică în pădure murmură încetinel Căci în tufa lui cu mure a găsit un șoricel. Șoricelul pofticios Nu se lasă de urs scos Și văzându-l mititel Ursul se-nvoi cu el: Hai să împărțim, măi frate, Mura asta-n jumătate. Cerul Adesea atât de-albastru e ceru-n primăvară Că pot citi într-însul ca într-o frunte clară. Dar când se-arată norii el prinde să se-ncrunte
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
care-mi mai sună și acum în urechi, una întreba de ce casa aceea era păzită și dacă "ușa nu trebuie spartă, domnule locotenent", cealaltă răspundea scurt: "Nu", apoi după o clipă, adăugă că ajunseseră la o învoială, că orașul se învoise să primească o garnizoană de douăzeci de oameni dar numai cu condiția să-și așeze tabăra în afara zidurilor și să respecte obiceiurile locului. Soldatul a râs, "i-am pus cu botul pe labe", dar ofițerul nu știa ce să creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de oameni dar numai cu condiția să-și așeze tabăra în afara zidurilor și să respecte obiceiurile locului. Soldatul a râs, "i-am pus cu botul pe labe", dar ofițerul nu știa ce să creadă, oricum, era prima oară când se învoiau să primească la ei pe cineva care să le îngrijească copiii, acel cineva va fi preotul, apoi se vor ocupa și de teritoriu. Dar cealaltă voce spuse că-i vor tăia preotului "știa el ce", dacă soldații nu vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se ivesc zorile, cea dintâi rază de lumină pentru ceilalți oameni, iar pentru mine soarele necruțător și muștele. Cine vorbește? Nimeni, cerul nu se deschide, nu, nu, Dumnezeu nu vorbește pustiului, dar de unde vine acest glas care spune: "Dacă te învoiești să mori pentru ură și putere, cine ne va ierta?" Aud oare în mine o altă limbă sau tot acela care nu vrea să moară și care, întins la picioarele mele, rostește întruna: "Nu-ți fie teamă, nu-ți fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Mai-Baka i-o dăruise lui Lot, pentru găzduire, iar acesta îi dăduse în schimb câteva bobițe de argint, văzîndu-i săraci. Aveau deci cu ce plăti corăbierilor. Corabie găsiră ușor. Nu tot atât de ușor se putură urca însă în ea. După ce se învoiseră cu stăpânul corăbiei, având încă multe ceasuri de așteptat, se așezară aproape de țărm la umbra puțină a unor tufe. Era cald și li se păru că hainele străine îi strâng prea tare. Și le scoaseră amândoi, lăsîndu-și numai o bucată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu m-aș fi abătut de la curs. Încerc să le spun să ne continuăm drumul, însă fără succes. Nimeni nu mă ascultă. Suntem oameni. Trebuie să îi ajutăm. Nu aveam nici un motiv să reacționez într-un mod extrem, așa că mă învoiesc să fie așa cum se stabilește. Însă pe drum, fără radio, fără nici o legătură cu Terra, izolați, singuri cu noi, încep crimele. Când ies din baie, la ușa mea e moartă Dana. Are gâtul tăiat. De atunci, toți mă acuză. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
atunci arăboii, prinzând o pojghiță de curaj, anunțară un alt loc de întîlnire, cerîndu-le să-i aștepte o săptămână încheiată, seară de seară, la "Cafeneaua Veche". Și angajîndu-se că, dacă blaturile li se vor părea că pică normale, se vor învoi ei de la unele 294 DANIEL BĂNULESCU - În conștiința acelorași meșteri anonimi, ctitorii și ctitorițele apar în veșminte fastuoase, ample, lungi și într-atît de străvezii... încît meșterul anonim, pentru a le sugera, cât mai subtil, finețea și transparența, uită să le
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cuvine, spune Bibi mai departe. BIBI: Cum Achil și Agamemnon în de ei se tot sfădeu, Vine Nestor ș-amînduror le ținu apoi de rău: Pe-Agamemnon îl împacă, pe Achil îl îmblînzește, Ca acesta pe Brizeis să o dea se învoiește Dar îi spune dinainte să nu cerce de cumva Preste Brizeis, din avere-i să s-atingă de ceva... Iar Ulis luă pe Chriseis, și-n corabie suind, Merge la preotul Chrise, fata-n mînile lui dând, I-a adus
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tendoanele lui Matusalem, sprijinind o corolă în freamăt. Omar mai fusese la Abarkouh o singură dată, însoțit de bunicu-său, dar atunci se dusese cu bicicleta. Era o nesăbuință să pedalezi într-o zi ca aia, era ca și cum te-ai fi învoit să fii copt în deschizătura unui cuptor. Dar el nu avea timp. Ajunsese la chiparos în plină amiază și își simțea sufletul amărui și înecăcios, precum o otravă sub limbă. Biletul fusese scris încă de cu seara și bâjbâi în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ale râvnei de-a deveni ceea ce voia să rămână: un căutător al lui Haurvatat și al lui Armaiti și slujbaș al focului. Se duse în grădina Doulat Abad și, sub pavilionul guvernatorului, își găsi camarazi de școală. Tată-său se-nvoia rareori să îl lase în parc, dar atunci era altceva: el avea să plece din Yazd pentru totdeauna. Le spusese și lor, pe când un curaj altfel decât mai simțise îi străfulgera inima. Ar fi vrut să fie acolo și cei
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ochi, și se uitau în toate părțile. - Spune, nene Oprică, se îndesa Petre, strângând ciorapul cu bile la piept. - Vă spun, da ce-mi dați? - Io ți-adun chiștoace! - Io fur bani de la mama... - Io ți-aduc țuică... - Bine, se învoia ăl mare. Întâi u jura pe toți: - Să moară mă-ta, Petre, că nu spui la nimeni? -Să moară! - Să moară mă-ta, Naie? - Să moară! Și se întorcea către fetele acarului: - Iar voi, amărâtelor, dacă suflați ceva, dă benga
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
galbene de la capul mortului ardeau încet, picurând ceara pe cearșaful întins sub trupul înțepenit. Pe la nouă, sosi și părintele, o dată cu lucrătorii tâmplari, chemați de Aglaia, să ia măsuri de coșciug. Popa își pusese odăjdiile și deschisese cartea. După aia se învoi cu văduva când să vină pentru slujba de înmormîntare. În timpul ăsta, meșterii măsurară, scriseră pe o hârtie lungimea și lățimea sicriului și plecară. Florica trimise o vecină la cârciumar să-i aducă țuică și o împărți muierilor. Începuse priveghiul. Se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dumneata? Dar să te caute, sau mai bine să te caut eu, că nu vă cunosc nici pe unul, nici pe altul... Se strânseseră încă vreo doi trecători care nu înțelegeau. - Așa e, spuseră de bună-credință. -Bine, caută-mă, se învoi clientul, bucuros că scapă numai cu atâta. Treanță îl luă ca la poliție. Îl scotoci prin buzunarele pantalonilor, i le întoarse pe dos, trecu apoi la cele ale hainei. Mormăia: - Aicea nu-i, aicea nu-i... Cum ziceai dumneata că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zilnice. Un vuiet care-i aducea orașului nostru acea nuanță de deriziune de care nu e cruțată nici o dramă. — S-a aflat că Abu-Khamr făcuse rost de un tun, capturat de la dușmani de către o mână de soldați cutezători care se învoiseră, în schimbul a zece monede de aur, să-l târască până în grădina lui. Taică-meu duse la gură o cupă cu sirop de migdale și înghiți încet câteva sorbituri succesive, înainte de a continua, insensibil la starea de confuzie în care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vizirului doar pentru a ne grăbi descurajarea; iar dacă am fost aduși la Alhambra astăzi, a fost nu pentru a critica acțiunile cârmuitorilor noștri, așa cum vizirul a vrut să ne facă s-o credem, ci pentru a declara că ne învoim cu hotărârea lor nelegiuită de a preda Granada.“ Șeicul aproape că urla; barba îi vibra de mânie și de ironie amară. „Nu fiți indignați, frați drept-credincioși, căci, dacă al-Mulih ne-a ascuns adevărul, nu a fost cu gândul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mai aparții, căci orașul este în mâinile noastre. Dacă îmi spui că e bărbatul tău, va putea să te păstreze, dar va trebui să se boteze imediat, iar preotul să vă binecuvânteze căsătoria. Warda își întoarse atunci rugămințile spre tata: — Învoiește-te, Mohamed, altfel ne vor despărți! Se făcu tăcere. Cineva din mulțime strigă: — Allah e mare! Tata, care era tot trântit pe jos, se ridică fără grabă, înaintă demn spre Warda și îi spuse cu voce nesigură: „Îți voi da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vorbesc așa cum vorbește un unchi bătrân cu nepotul lui, un șeic bătrân cu ucenicul lui, fără ocolișuri în ce privește învățăturile vieții? Îmi făgăduiești să nu te simți ofuscat? Zâmbetul meu larg îl încurajă să continue. — Când trăiești într-un oraș, te învoiești să lași deoparte orice demnitate, să renunți la amorul propriu, în schimbul protecției unui sultan care te face s-o plătești scump chiar atunci când nu mai e în stare s-o exercite. Când trăiești departe de orașe, dar la câmpie sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]