1,896 matches
-
(în germană: bondarul) a fost un obuzier autopropulsat folosit de către Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, începând cu a doua jumătate a anului 1942 până la sfârșitul războiului. Bazat pe șasiul "Geschützwagen III/IV" și echipat cu un obuzier de calibrul 150 mm, era denumit oficial în inventarul armatei "Panzerfeldhaubitze 18M auf Geschützwagen III/IV (Sf) Hummel, Sd.Kfz. 165". Hitler a decis pe 27 februarie 1944 ca numele Hummel să
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
mult în urma forțelor blindate ale Wehrmachtului. Deși armata dispunea de câteva piese de artilerie mobilă, acestea erau într-un număr mic și cu o valoare reală limitată. Primul plan implica montarea unui tun de calibrul 10,5 cm leFH17 pe șasiul unui Panzer III, dar acesta idee a fost respinsă în favoarea montării aceluiași tun pe un șasiu de Panzer IV. Un singur prototip a fost construit după indicațiile acestea. Testele au dovedit că era necesar un tun de un calibru mai
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
erau într-un număr mic și cu o valoare reală limitată. Primul plan implica montarea unui tun de calibrul 10,5 cm leFH17 pe șasiul unui Panzer III, dar acesta idee a fost respinsă în favoarea montării aceluiași tun pe un șasiu de Panzer IV. Un singur prototip a fost construit după indicațiile acestea. Testele au dovedit că era necesar un tun de un calibru mai mare. Astfel, a fost ales obuzierul de 15 cm sFH 18 L/30. Acesta trebuia să
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
Un singur prototip a fost construit după indicațiile acestea. Testele au dovedit că era necesar un tun de un calibru mai mare. Astfel, a fost ales obuzierul de 15 cm sFH 18 L/30. Acesta trebuia să fie montat pe șasiul "Geschützwagen III/IV", care prelua elemente atât de la Panzer III (transmisie și direcție), cât și de la Panzer IV (suspensie și motor). Același șasiu era folosit pentru vânătorul de tancuri Nashorn. Hummel avea o suprastructură ușor blindată, fără plafon, care adăpostea
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
a fost ales obuzierul de 15 cm sFH 18 L/30. Acesta trebuia să fie montat pe șasiul "Geschützwagen III/IV", care prelua elemente atât de la Panzer III (transmisie și direcție), cât și de la Panzer IV (suspensie și motor). Același șasiu era folosit pentru vânătorul de tancuri Nashorn. Hummel avea o suprastructură ușor blindată, fără plafon, care adăpostea obuzierul și echipajul. Motorul a fost mutat spre centrul șasiului pentru a face loc acestor modificări. Modelele ulterioare aveau structura interioară ușor schimbată
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
III (transmisie și direcție), cât și de la Panzer IV (suspensie și motor). Același șasiu era folosit pentru vânătorul de tancuri Nashorn. Hummel avea o suprastructură ușor blindată, fără plafon, care adăpostea obuzierul și echipajul. Motorul a fost mutat spre centrul șasiului pentru a face loc acestor modificări. Modelele ulterioare aveau structura interioară ușor schimbată pentru a face loc radistului și mecanicului conductor. Fiindcă Hummel nu putea transporta decât un număr limitat de lovituri, 150 de șasiuri au fost construite special pentru
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
a fost mutat spre centrul șasiului pentru a face loc acestor modificări. Modelele ulterioare aveau structura interioară ușor schimbată pentru a face loc radistului și mecanicului conductor. Fiindcă Hummel nu putea transporta decât un număr limitat de lovituri, 150 de șasiuri au fost construite special pentru a transporta muniția necesară. Acestea au fost denumite "Munitionsträger Hummel" și erau practic modelul original, însă fără obuzier și cu rasteluri pentru muniție special montate. La nevoie, vehiculele de transport puteau fi dotate cu obuzierul
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
erau asamblate la FMGS, unde erau turnate și turelele. Carcasele blindate erau prelucrate la Întreprinderea Mârșa, tunul la Arsenal Reșița și mitralierele la UM Cugir. Aproximativ 400 de tancuri TR-580 au fost fabricate între 1979 și 1985. TR-580 folosea un șasiu modificat, având șase galeți găuriți (T-55 avea doar cinci galeți). Între primii doi galeți există un spațiu proeminent, la fel ca la tancurile sovietice T-54/55. Din cauza acestor modificări, tancul avea o greutate mai mare, de aproximativ 46
TR-580 () [Corola-website/Science/316071_a_317400]
-
SdKfz 253, ambele fiind proiectate pentru sprijinirea tunurilor de asalt Sturmgeschütz III. În timp ce SdKfz 253 era folosit în misiuni de cercetare, SdKfz 252 era folosit pentru transportul proiectilelor de 75 mm folosite de tunurile de asalt germane. Ambele vehicule utilizau șasiul Demag D7p al semișenilatului ușor SdKfz 10. SdKfz 252 avea o suprastructură acoperită complet de blindaj, ușor de recunoscut din cauza unghiului înclinat din partea din spate. Suprastructura era proiectată astfel pentru a reduce din greutatea totală a vehiculului. Echipajul era de
SdKfz 252 () [Corola-website/Science/321894_a_323223]
-
este numele folosit pentru a denumi un tun de asalt greu folosit de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Construit pe șasiul tancului Panzer VI Tiger I și echipat cu un lansator naval de rachete calibrul 38 cm, scopul principal al acestui vehicul de luptă era să asigure sprijin infanteriei în luptele din zonele urbane. Deși fabricat într-un număr extrem de limitat
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
anului 1943, tunul de asalt greu Sturmpanzer IV a intrat în producție, însă Wehrmachtul a cerut un alt vehicul blindat de luptă, cu un design asemănător, însă mult mai bine înarmat și blindat. Sturmtiger, noul vehicul proiectat de către Alkett, utiliza șasiul tancului greu Tiger I pe care era montată o suprastructură masivă din oțel. Deși inițial tunul de asalt trebuia să fie dotat cu un obuzier greu de calibrul 210 mm, în cele din urmă Sturmtiger a fost înarmat cu un
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
1944. Rata de producție lunară a fost estimată la 10 vehicule pe lună, însă această cifră nu a fost atinsă decât în septembrie 1944. Doar 18 tunuri de asalt Sturmtiger au fost construite între august și decembrie 1944, majoritatea folosind șasiul tancurilor Tiger I avariate și, ulterior, recuperate de pe câmpul de luptă. Sturmtiger urma să fie folosit ca un tun de asalt greu, pentru a sprijini infanteria împotriva fortificațiilor. Când primele vehicule au fost construite însă, situația strategică se schimbase complet
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
(BTR fiind o abreviere de la "Bronetransporter/ Бронетранспортер ", transportor blindat în limba rusă) este un transportor blindat pentru trupe, amfibiu, șenilat, de fabricație sovietică, care are la bază șasiul tancului ușor PT-76. a fost dezvoltat la începutul anilor 1950 și a intrat în producție în 1954. Prima sa apariție publică a fost parada militară de la Moscova din noiembrie 1957. Producția acestui model a încetat la sfârșitul anilor 1960, BTR-50
BTR-50 () [Corola-website/Science/323784_a_325113]
-
afet era mai greu, permițând tragerea de urgență chiar și în momentul în care arma era încă pe roți fără a fi pusă în baterie, dar cu un câmp de tragere orizontal și vertical limitat. În cazul asamblărilor obișnuite, un șasiu cu un singur ax era detașat dintr-un declanșator plasat în partea frontală, unul din spate și două laterale, operațiune care dura minimum două minute și jumătate. Acest lucru făcea ca arma să fie mult mai adaptată pentru operațiunile de
Tun antiaerian Flak 88 mm () [Corola-website/Science/327600_a_328929]
-
program comun de proiectare a unui tanc ușor, mediu și greu. Cele trei tipuri de tancuri urmau a folosi cât mai multe piese comune în interesul standardizării. Prototipurile tancului ușor (denumit T41) și ale tancului mediu (denumit T42) foloseau același șasiu. Tancul mediu T42 avea însă o turelă dotată cu un tun de calibrul 90 mm M36 și sisteme optice superioare (precum telemetrul optic M12). La începutul Războiului din Coreea, tancul T42 se afla încă în faza de proiectare. Mobilitatea noului
M47 Patton () [Corola-website/Science/320143_a_321472]
-
de puternic. Turela prototipului T42 era însă superioară celei folosite de tancul M46 Patton, o versiune îmbunătățită a modelului M26 Pershing apărut la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Conducerea armatei americane a decis fabricarea unui tanc nou folosind șasiul modelului M46 și turela prototipului T42. Blindatul, proiectat de fabrica Detroit Arsenal, a fost denumit oficial . Producția tancului a fost văzută ca o măsură provizorie până la apariția tancului M48 Patton. M47 a fost ultimul tanc american dotat cu o mitralieră
M47 Patton () [Corola-website/Science/320143_a_321472]
-
sunt special reglate pentru deviație lungă și o călătorie surprinzător de bună pentru condițiile grele de pe drum. suspensiile pot fi setate pentru a face față cu care se pot traversa vaduri cu adâncimi cuprinse între 0,8 - 1,2 metri. Șasiul este de tip scară care este rezistent la îndoire și torsiune moale oferind o flexibilitate foarte bună și abilități de manipulare performante.
Mercedes-Benz Zetros () [Corola-website/Science/327072_a_328401]
-
este formată din mai multe compartimente în interiorul cărora se montează agregatele, aparatele, dispozitivele necesare funcționării locomotivei și se amenajează spații care se numesc "cabine de conducere". Cutia locomotivei 060-DA este o construcție autoportantă tubulară, asamblată prin sudură, la care atât șasiul, cât și pereții laterali, cabinele de conducere și elementele acoperișului contribuie la structura de rezistență. Părțile componente ale cutiei sunt: șasiul, pereții laterali, pereții frontali, acoperișul, cabina de conducere și apărătorul de animale.
Locomotiva 060-DA () [Corola-website/Science/337673_a_339002]
-
se numesc "cabine de conducere". Cutia locomotivei 060-DA este o construcție autoportantă tubulară, asamblată prin sudură, la care atât șasiul, cât și pereții laterali, cabinele de conducere și elementele acoperișului contribuie la structura de rezistență. Părțile componente ale cutiei sunt: șasiul, pereții laterali, pereții frontali, acoperișul, cabina de conducere și apărătorul de animale.
Locomotiva 060-DA () [Corola-website/Science/337673_a_339002]
-
ușor de recunoaștere") a fost denumirea unei serii de mașini blindate ușoare, cu 4 roți și tracțiune integrală, fabricate de către Germania nazistă între anii 1935 și 1944. Mașinile blindate au fost proiectate de firma Eisenwerk Weserhütte din orașul Bad Oeynhausen. Șasiurile erau construite de către Auto Union din orașul Zwickau și erau asamblate de către uzinele F. Schichau din Elbląg și Maschinenfabrik Niedersachsen din Hanovra. Vehiculele erau propulsate inițial de un motor Horch de 3,5 litri pe benzină, acesta fiind mai târziu
Leichter Panzerspähwagen () [Corola-website/Science/319947_a_321276]
-
fi orientată într-o pozitie aproape verticală, pentru a fi folosită defensiv împotriva aviației. Echipajul era format din 3 persoane: comandantul/servant, tunarul și șoferul. Din luna mai a anului 1942, blindajul frontal a fost mărit la 30 de mm, șasiul a fost îmbunătățit, motorul a fost schimbat cu unul de 3,8 litri, iar autovehiculul a beneficiat de frâne hidraulice. Spre deosebire de SdKfz. 221, care nu putea manevra decât roțile din față, SdKfz. 222 folosea toate cele 4 roți pentru direcție
Leichter Panzerspähwagen () [Corola-website/Science/319947_a_321276]
-
era echipat doar cu o mitralieră MG 34. Echipajul era format din 3 persoane: comandantul autovehiculului, care manevra și mitraliera, operatorul radio și șoferul. În luna mai a anului 1942, acest model a suferit aceleași schimbări ca și SdKfz. 222: șasiu nou, motor mai mare, blindaj de 30 mm, frâne hidraulice, precum și dotarea cu un radio cu rază scurtă de acțiune. Greutatea era de 4,56 tone. În total au fost fabricate 550 de vehicule de acest tip, din 1935 până în
Leichter Panzerspähwagen () [Corola-website/Science/319947_a_321276]
-
denumirea vehiculului în cadrul Armatei Române este asemănătoare unei mașini de luptă a infanteriei, este clasificat ca fiind un transportor blindat șenilat de către ONU și Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), din cauza blindajului și armamentului ușor. Vehiculul blindat are la bază șasiul autotunului sovietic SU-76, fabricat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. MLVM este un vehicul specializat, destinat formațiunilor de vânători de munte. Carcasa este asemănătoare mașinii sovietice de luptă a infanteriei BMP-1, însă este modificată substanțial. Turela montată pe MLVM
MLVM () [Corola-website/Science/321663_a_322992]
-
atât de instabilă, încât Președintele Harry Truman a plecat și s-a mutat la Blair House, între 1949 și 1951. Reconstrucția a fost efectuată de către contractantul John McShain Philadelphia și era necesară demontarea completă a spațiilor interioare, construirea unui nou șasiu intern din oțel și reconstrucția camerelor, în structura originală. Au existat câteva modificări la proiectul de la etaj, pentru al face mai mare și pentru a înlocuii scările centrale, pentru a se deschide în hol, în loc de holul central. Au fost adăugate
Casa Albă () [Corola-website/Science/304118_a_305447]
-
cărui rol este contaîmpingerea arcadelor interioare, preluarea și distribuirea la sol a sarcinilor. Vitraliul este un ansamblu de foi de sticlă pictată cu diferite grade de opacitate, legate între ele prin rețele de plumb și prinse prin tije metalice de șasiul ferestrei. Este un element specific al arhitecturii gotice în care sunt reprezentați sfinți sau scene din Sfânta Scriptură. Rozasa (din ), este o fereastră circulară, cu traforuri în piatră, împodobită cu vitralii, caracteristică pentru catedralele și bisericile gotice, așezată pe fațada
Biserică (edificiu) () [Corola-website/Science/306006_a_307335]